CORINA CORBU S-A DAT CU SECURITATEA – Exclusiv: adresa scandaloasa a presedintei Inaltei Curti, care impiedica acuzatii sa ia la cunostinta de documentele SRI venite cu plicul galben, incalcandu-se dreptul la un proces echitabil: "Accesul se va face cu respectarea principiului nevoii de a cunoaste, numai daca aceste persoane detin certificat de securitate ori autorizatie de acces, cu aprobarea din partea presedintelui ICCJ si a acordului judecatorului de caz" (Document)
Plicurile galbene sunt in siguranta la instanta suprema! Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Corina Corbu (foto), conditioneaza accesul acuzatilor la documentele secretizate de SRI, cunoscute ca fiind ajunse in instanta in plicuri galbene, incalcand dreptul la un proces echitabil al partilor. Partile din dosare nu au acces la actele secrete, atentie, fara aprobarea presedintei Inaltei Curti Corina Corbu si a judecatorului de caz. Asta dupa ce in prealabil acuzatii si aparatorii acestora trebuie sa aiba certificat de securitate sau autorizatie de acces. Practic, cine nu parcurge toata aceasta procedura sau refuza sa o parcurga se judeca in orb, fara sa stie care sunt probele secrete care ii pot aduce condamnarea.
Lumea Justitiei prezinta in premiera un document care arata care este procedura la Inalta Curte in cazul dosarelor venite pe filera Serviciului Roman de Informatii si care contin informatii clasificate, SRI fiind cel care, potrivit Legii nr. 182/2002 privind informatiile clasificate, stabileste "standardele nationale de protectie a informatiilor clasificate".
Documentul, in opinia noastra scandalos, este de data foarte recenta si poarta semnatura presedintei Inaltei Curti, judecatoarea Corina Corbu, cea despre care zilele trecute dezvaluiam ca s-a numit cu manuta ei sefa Structurii de Securitate la instanta suprema. Este vorba despre o adresa din data de 6 februarie 2020 pe care Corina Corbu i-a trimis-o sefului Sectiei penale a Inaltei Curti, judecatorul Daniel Gradinaru, pe care il informeaza cu privire la procedura de urmat in cazul dosarului nr. 4767/1/2012*, privindu-l pe fostul deputat Mihail Boldea, dosar aflat in faza apelului la instanta suprema care de curand a fost cadorisit cu inscrisuri cu caracter "secret de serivicu".
Avocati, atentie la dosarele cu plicurile galbene
Concret, Curtea de Apel Iasi a transmis Compartimentului Documente Clasificate de la Inalta Curte, in data de 31 ianuarie 2020, o adresa prin care a informat ca in dosarul privindu-l pe fostul deputat Mihail Boldea (cauza nr. 4767/1/2012*) aflat pe rolul instantei supreme, au fost depuse inscrisuri cu caracter "secret de serviciu" (informatiile clasificate "secret de serviciu" sunt definite de Legea nr. 182/2002 ca fiind cele "a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat").
In urma acestei adrese, in data de 6 februarie 2020, presedinta Inaltei Curti, judecatoarea Corina Corbu, i-a trimis presedintelui Sectiei penale, judecatorul Daniel Gradinaru, o adresa in care il instiinta cu privire la adresa transmisa de Curtea de Apel Iasi in cauza Boldea.
Prin aceeasi adresa insa, Corina Corbu ii punea in vedere judecatorului Gradinaru prevederile unei Hotarari CSM, respectiv Hotararea nr. 140/2014, care se refera la Regulamentul privind accesul judecatorilor, procurorilor si magistratilor asistenti ai ICCJ la informatii clasificate secret de stat si secret de serviciu, precum si o Nota interna a Inaltei Curti privitoare la accesul la documentele clasificate.
Dincolo de faptul ca partile din dosare nu ar avea cum sa ia la cunostinta de continutul acestei note interne, desi se refera la documentele clasificate care pot reprezenta interes in timpul judecatii, Nota interna cu pricina pe care o invoca judecatoarea Corina Corbu in adresa sa este emisa in 14 februarie 2014, adica pe vremea cand la conducerea instantei supreme se afla Livia Doina Stanciu, cea care s-a angajat in a fi "partenera de nadejde a DNA" si care este considerata ca parte Sistemului opresiv.
Se invoca astfel in adresa Corinei Corbu ca potrivit Regulamentului si Notei interne ICCJ, accesul la documentele clasificate din dosare se acorda in baza avizului emis de sefa Inaltei Curti, in acest caz Corina Corbu, doar partilor din dosare si a avocatilor acestora care detin "certificat de securitate ori autorizatie de acces eliberate in conditiile Legii nr. 182/2002 si a HG nr. 585/2002". Pentru studierea acestor documente clasificate din dosarele ICCJ, se prevede in adresa, este necesara totodata nu doar aprobarea din partea sefei ICCJ, ci si acordul judecatorului de caz.
In ce priveste locul in care ar urma sa se studieze documentele clasificate, in adresa transmisa de Corina Corbu judecatorului Gradinaru se precizeaza ca acesta este la "sediul din str. Batistei nr. 25A, etajul 5, cam. 521", subliniindu-se necesitatea unei programari, tinand cont de "utilitatea multipla data incaperii 521".
Asta nu e bine deloc: Corina Corbu nu aplica legea pe care o invoca
Extrem de interesant este totusi faptul ca in adresa comunicata in 6 februarie 2020 de Corina Corbu sefului Sectiei penale a ICCJ Daniel Gradinaru sunt indicate, pentru a justifica judecata unor dosare penale cu acces limitat, legi si Hotarari de Guvern pe care insasi presedinta Inaltei Curti nu le aplica.
Sustinem aceasta intrucat, in Hotararea de Guvern nr. 585/2002 privind aprobarea standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate, avand la baza Legea nr. 182/2002, se prevede la articolul 29 alin. (4) ca seful Structurii de securitate intr-o institutie, in acest caz Inalta Curte, este "un adjunct al conducatorului persoanei juridice sau un membru al consiliului de administratie al unitatii". Nu asa se intampla la Inalta Curte. Caci judecatoarea Corina Corbu, presedinta ICCJ, este sefa Structurii de securitate, si nu unul dintre vicepresedintii Iulian Dragomir sau Elena Gabriela Bogasiu, cei care ar fi trebuit conform HG 585/2002 sa conduca Structura de securitate.
Culmea este ca acelasi lucru il prevede si Regulamentul Inaltei Curti la art. 15 alin. (2), pe care de asemenea Corina Corbu intelege sa il ignore, numindu-se sefa a Structurii de securitate. Anume ca: "Unul dintre vicepresedintii Inaltei Curti de Casatie si Justitie conduce structura de protectie a informatiilor clasificate a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, constituita prin ordin al presedintelui in vederea exercitarii atributiilor prevazute in Hotararea Guvernului nr. 585/2002, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Corbu centreaza, Corbu da cu capul
Or, acest lucru nu se aplica in prezent la Inalta Curte, din moment ce judecatoarea Corina Corbu s-a numit pe sine sefa a Structurii de securitate, la fel cum a facut in trecut si judecatoarea pensionara Cristina Tarcea. Din aceasta calitate, Corina Corbu este cea care in baza art. 31 alin. (1) lit. f) din HG 585/2002 "asigura pastrarea si organizeaza evidenta certificatelor de securitate si autorizatiilor de acces la informatiile clasificate".
Practic, Corina Corbu, desi nu este vicepresedinte al ICCJ cum prevede HG si Regulamentul propriu, ocupa functia de sefa a Structurii de securitate, calitate din care tine evidenta pe autorizatiile de acces la informatiile clasificate si decide cine are sau nu acces la datele secrete.
Si nu doar atat. In baza art. 31 alin. (1) din aceeasi Hotarare de Guvern, care prevede atributiile "Structurii/functionarului de securitate", in calitate de sefa a Structurii de securitate a Inaltei Curti, Corina Corbu:
-elaboreaza si aproba propunerile pe care tot ea le face conform lit. a): "elaboreaza si supune aprobarii conducerii unitatii normele interne privind protectia informatiilor clasificate";
-se consiliaza pe sine, conform art. 31 alin. (1) lit. f) care prevede ca seful structurii de securitate "consiliaza conducerea unitatii în legatura cu toate aspectele privind securitatea informatiilor clasificate",
-se informeaza pe sine, tinand cont de art. 31 alin. (1) lit. g) care spune ca structura/functionarul de securitate "informeaza conducerea unitatii despre vulnerabilitatile si riscurile existente în sistemul de protectie a informatiilor clasificate si propune masuri pentru înlaturarea acestora";
-isi prezinta siesi obiectivele conform lit. m) - "prezinta conducatorului unitatii propuneri privind stabilirea obiectivelor, sectoarelor si locurilor de importanta deosebita pentru protectia informatiilor clasificate din sfera de responsabilitate si, dupa caz, solicita sprijinul institutiilor abilitate";
-isi aproba controalele pe care tot ea le propune, conform lit. n) - "efectueaza, cu aprobarea conducerii unitatii, controale privind modul de aplicare a masurilor legale de protectie a informatiilor clasificate". Buna treaba! De ce s-o fi dorit Corina Corbu sa conduca Structura de securitate, tinand cont de legislatia in vigoare, dar mai ales de trecutul sau cu dosarul penal in care a fost in final achitata, dupa ce ani de zile a fost tarata prin instante, ramane o enigma!
Ne intrebam totusi: De aia a votat Corina Corbu in sedinta din 13 februarie 2020 a Sectiei pentru judecatori din CSM impotriva discutarii propunerii care viza trimiterea unui control la Inalta Curte privitor la modul in care au fost emise mandatele pe siguranta nationala pe magistrati in perioada 2014-2018? (Click aici pentru a citi)
In opinia noastra, adresa pe care o prezentam mai jos este extrem de grava intrucat, dupa ani de teroare cu plicuri galbene si dosare judecate pe date tinute la secret, ea demonstreaza ca la Inalta Curte judecata se face in continuare pe probe secrete obtinute de SRI la care accesul acuzatilor si aparatorilor acestora este unul extrem de strict sau chiar inexistent, ceea ce reprezinta o evidenta incalcare a art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Iata ce contine adresa transmisa de presedinta ICCJ Corina Corbu de la Compartimentul Documente Clasificate presedintelui Sectiei penale a Inaltei Curti, judecatorul Daniel Gradinaru, in data de 6 februarie 2020:
"Stimate Domnule Presedinte,
Va informam ca prin adresa nr. 10/S/2017 din 31.01.2020 a Curtii de Apel Iasi, inregistrata sub nr. S/12 din data de 06.02.2020 la Compartimentul Documente Clasificate al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, au fost depuse pentru dosarul nr. 4767/1/2012*, inscrisuri cu caracter 'secret de serviciu', ce pot fi consultate in conditiile prevazute de legislatia informatiilor clasificate.
In conformitate cu prevederile Hotararii CSM nr. 140 din 06 februarie 2014, cu privire la aplicarea Regumentului privind accesul judecatorilor, procurorilor si magistratilor asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie la informatii clasificate secret de stat si secret de serviciu si a Notei interne din data de 14.02.2014, accesul la documentele clasificate se va face in baza avizului emis de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu respectarea principiului nevoii de a cunoaste si cu acordul scris al conducatorului institutiei care detin informatia respectiva. Astfel, accesul propriu-zis la informatiile clasificate se face numai in camera de consiliu, aflata la sediul din str. Batistei nr. 25A, etajul 5, cam. 521, in baza cererii, dupa modelul anexat, care va fi depusa la Compartimentul Documente Clasificate insotita de o copie a incheierii de sedinta, din care sa rezulte componenta completului de judecata care formuleaza cerera si dosarul in care s-a ivit necesitatea studierii documentului clasificat.
De asemenea, avand in vedere utilitatea multipla data incaperii 521, documentul clasificat se va studia in baza unei programari, cu referire la intervalul de timp in care aceasta activitate se va desfasura.
In privinta partilor si aparatorilor acestora, accesul se va face cu respectarea principiului nevoii de a cunoaste, numai daca aceste persoane detin certificat de securitate ori autorizati de acces eliberate in conditiile Legii nr. 182/2002 si a H.G. nr. 585/2002, cu aprobarea din partea presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a acordului judecatorului de caz, care se inscrie pe cererea de acces la informatia clasificata.
Va rugam ca, dupa solutionarea cauzei sau in cazul inaintarii dosarului catre alta instanta sa ne comunicati aceasta situatie pentru a proceda la restituirea/trimiterea documentelor mai sus mentionate.
Cu stima,
Presedinte Inalta Curte de Casatie si Justitie
Judecator Corina Alina Corbu"
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# morarescu 16 February 2020 11:20 -19
# Mira 16 February 2020 12:44 +2
# un mizantrop 16 February 2020 14:56 +6
# nae din dealul feleacului 16 February 2020 14:57 +11
# gurst 16 February 2020 16:28 +1
# morarescu 16 February 2020 18:04 -2
# Pintea 16 February 2020 20:23 +5
# romanul 17 February 2020 08:14 +1
# Procurorul 17 February 2020 10:19 +1
# livia 17 February 2020 12:23 +3