Prof.univ.dr. Dieter Schlafen (foto), fost judecator la Curtea de Apel de la Koln si expert de preaderare a Romaniei la Uniunea Europeana, avertizeaza ca Romania nu se afla nici macar la mijlocul reformei din Justitie si va mai dura mult pana cand sistemul judiciar romanesc se va alinia sistemelor din spatiul comunitar. Presiunile externe, lipsa unui master plan si orgolile personale sunt cele care au facut ca reforma din Justitia romana sa se faca doar scriptic si nu si in practica, iar necorelarile din legislatia actuala vor fi cele care vor pune in continuare piedici majore progresului Justitiei. Cap de lista in ce priveste nereformarea este chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, in practica, abia daca isi indeplineste rolul constitutional, acela de instanta de casatie care asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, transformandu-se, mai nou, in instanta de fond. In acest sens, fostul judecator de la Curtea de Apel de la Koln arata ca, statistic, intr-o singura zi, Inalta Curte judeca numarul de dosare pe care instantele supreme din alte state le judeca intr-un an.

Dieter Schlafen, despre cum nu evolueaza Justitia

Mai grav este ca s-a ajuns in situatia ca, in Romania, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa aiba varsta chiar a unor judecatori de judecatorie. In acest sens, fostul judecatorul Dieter Schlafen avertizeaza ca ICCJ risca sa aiba in curand o medie de varsta a judecatorilor asemanatoare varstei medii a echipei nationale de fotbal. Schlafen afirma ca "diferenta in aceasta privinta intre cele doua este ca, prin inlocuirile obisnuite, varsta medie de la echipa de fotbal se pastreaza cu timpul care trece, pe cand personalul de la Inalta Curte va fi mentinut in functie pana la varsta de pensionare, dupa care va urma un val masiv de recrutari cu care se va repeta acelasi ciclu nepotrivit, daca nu se vor schimba radical si grabnic preconditiile si metodele de recrutare pentru instanta suprema".

Din aceasta perspectiva, exista riscul ca prin renuntarea la "un parcurs obisnuit" de urmare a cursurilor Institutului National al Magistraturii sistemul va fi afectat de cei care "sunt pripit recrutati sau ineficient pregatiti, dar numiti pe viata". In conditiile enuntate, sustine Dieter Schlafen, "este deja de intrevazut data calendaristica apropiata cand INM-ul ar trebui sa fie in mare parte pus la naftalina pentru o perioada foarte indelungata".

Toate aceste aspecte sunt retinute in Prefata "Cuvant-inainte despre un lucru bine facut si despre lucruri care ar trebui bine refacute" a cartii "Codul organizarii judiciare", lucrare ingrijita de prof.univ.dr. judecator Dan Lupascu de la Curtea de Apel Bucuresti si tiparita la editura Universul Juridic.

In aceeasi prefata a editiei ingrijite de judecatorul CAB Dan Lupascu, prof.univ.dr. Dieter Schlafen arata ca unul dintre principalele motive pentru care in Romania nu a avut loc o reformare a Justitiei eficienta este acela al grabirii procesului de realizare a legislatiei privindu-i pe magistrati, ceea ce a determinat CSM-ul de la acea data sa intocmeasca in circa doua luni, "datorita presiunilor externe in sens larg", reglementari secundare in dezacord cu legile interne si chiar cu cele din comunitatea europeana. In acest sens, Dieter Schlafen da exemplu Legea privind statutul magistratilor, Legea privind organizarea judiciara si Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, despre care sustine ca au maltratate si abordate nu prin prisma interesului sistemului judiciar, "ci sub imperiul unor orgolii negative, pur personale".

Dieter Schlafen mai opineaza si ca Romaniei i-a lipsit un master plan care sa prevada indeplinirea treptata a unor obiective si conditii pentru crearea unei justitii independente si performante, lucru care lipseste si astazi si care va reprezenta in continua obstacolul principal pentru indreptarea fundamentala a sistemului de Justitie din Romania.

Prezentam in continuare pasaje din prefata "Despre un lucru bine facut si despre lucruri care ar trebui bine refacute" a judecatorului Dieter Schlafen din Cartea "Codul organizarii judiciare", lucrare ingrijita de prof.univ.dr. judecator Dan Lupascu de la Curtea de Apel Bucuresti si tiparita la editura Universul Juridic:

Graba cu care s-a creat legislatia necesara in vederea apropierii aderarii la UE a fost unul dintre factorii nocivi care au impiedicat profund o demarare reusita, chiar daca eforturile facute, inclusiv cele trei legi de reforma a justitiei (nr.303/2004, nr. 304/2004 si nr.317/2004), elaborate in perioada 2003-2004 si intrate in vigoare in toamna anului 2004, au reprezentat o baza buna pentru a merge inainte. Ele au si fost acceptate ca atare de Uniunea Europeana si au permis in 2004 inchiderea Capitolului de preaderare privind Justitia, figurand ca atasament la actele istorice respective.

Adevarul trist este insa ca, in special incepand cu anul 2005, aceste pietre miliare pentru o justitie indepedenta si performanta au fost schimbate si maltratate prin prioritizarea si personalizarea unor lucrari care ar trebui sa fie strict apreciate cu profesionalism, dar care, cel putin aparent, au fost abordate deseori nu prin prisma intereselor sistemului, ci sub imperiul unor orgolii negative, pur personale.

Cu toate acestea, nu poate fi negat faptul ca si legile mentionate mai sus au avut nevoie sa evolueze spre dorita inalta calitate, asa cum si fusese prevazut la acea vreme. O buna legiferare nu se face nicaieri in graba. Dimpotriva, experienta din alte tari a dovedit ca legiferarea de lege artis pentru o reforma a justitiei, fundamentala si cuprinzatoare, necesita multi ani, chiar intr-un stat cu o capacitate administrativa/legislativa pe deplin proportionala cu o asemenea provocare. Aici vorbim numai de procesul de legiferare, dupa care, bineinteles, urmeaza un proces intens de pregatire si de implementare, care intr-un astfel de caz va necesita alti ani pana cand reforma va putea fi implinita.

In schimb, in Romania, legiferarea respectiva s-a facut in decurs de mai putin de un an.

Mai mult, reglementarile secundare abundente aferente asa-numitelor legi de reforma a justitiei au fost intocmite de catre CSM-ul de la acea vreme chiar intr-o perioada de circa 2 luni, datorita presiunilor externe in sens larg, presiuni care, de altfel, au persistat, fiind datorate uneori unor incorecte informari, in dezacord cu acquis-ul comunitar, cu respectul pentru independenta justitiei, cu pretentiile de best practice sau chiar cu legile interne. Desigur, nu poate fi luata in considerarea ideea conform careia capacitatea legislativa/administrativa din Romania acelor vremuri, in fapt aproape identica cu aceea actuala, ar fi permis depasirea in timp record si cu asemenea calitate reforme de proportie mai mica, dar de mult mai lunga durata, in unele tari europene cu sisteme judiciare bine asezate.

Asadar, in asemenea conditii, nu a putut fi vorba de legiferare de lege artis. Aceasta ar fi presupus, inainte de toate, intocmirea unor obiective bine definite pentru o justitie independenta si performanta, care sa corespunda cu nevoile si posibilitatile tarii, o analiza profunda a neajunsurilor sistemului existent in comparatie cu aceste obiective, un master plan treptat de masuri legislative si organizatorice/administrative necesare pentru a adapta sistemul – de la INM pana la ICCJ – pas cu pas, pe termen scurt, mediu si lung, acestor obiective, o analiza profunda de fezabilitate, indispensabila pentru a executa acest proiect pe plan financiar, pe planul resurselor umane, pe planul pregatirii profesionale, pe planul conditiilor de spatiu si asa mai departe.

Insa nu a lipsit numai master planul, fiind absente chiar si mijloacele pentru a stabili un astfel de plan – ca, de exemplu, reperele concrete pentru a masura intr-un mod serios nevoile de personal in diferite functii ale sistemului judiciar. Reperele de acest tip lipsesc si astazi, in aceeasi masura ca si o statistica judiciara serioasa, care ar putea aproviziona pe aceia care poarta responsabilitatea pentru sistemul judiciar cu date pertinente, necesare organizarii si administrarii sistemului cu un scop precis spre eficienta si performanta.

Lipsa asigurarii acestei baze de planificare este primul neajuns care va impiedica in continuare orice reusita catre indreptarea fundamentala a sistemului. Oricum, intre timp, lucrurile s-au dezvoltat, sub anumite aspecte, dincolo de orice prescriptie in vederea unei insanatosiri apropiate.

Un exemplu semnificativ – dar nu singular – in acest sens il reprezinta situatia resurselor umane de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. S-ar parea ca nu va mai dura mult pana cand varsta medie a judecatorilor de la ICCJ se va asemana cu varsta medie a echipei nationale de fotbal. Diferenta in aceasta privinta intre cele doua este ca, prin inlocuirile obisnuite, varsta medie de la echipa de fotbal se pastreaza cu timpul care trece, pe cand personalul de la Inalta Curte va fi mentinut in functie pana la varsta de pensionare, dupa care va urma un val masiv de recrutari cu care se va repeta acelasi ciclu nepotrivit, daca nu se vor schimba radical si grabnic preconditiile si metodele de recrutare pentru instanta suprema.

De altfel, problema lipsei de grija si de planificare pentru resursele umane priveste, nu mai putin, intregul sistem judiciar.

Piramida in functie de varsta este cu susul in jos. Si varful sau “pe pamant” se largeste in fiecare zi. Dar, in loc de a rationaliza, de a facilita si de a diminua munca, procedurile se complica din ce in ce mai mult – noile coduri de procedura, dar nu numai ele, exceleaza in aceasta privinta – si, in consecinta, se recruteaza si acum numerosi magistrati. De asemenea, continua sa se se renunte, intr-o oarecare masura, chiar la necesitatea unui parcurs obisnuit, prin INM, creandu-se astfel probleme de resurse umane, care, inevitabil, vor afecta sistemul pe timpul de viata profesionala a celor care sunt pripit recrutati sau ineficient pregatiti, dar numiti pe viata.

De altfel, in conditiile enuntate, este deja de intrevazut data calendaristica apropiata cand INM-ul ar trebui sa fie in mare parte pus la naftalina pentru o perioada foarte indelungata. Desigur, este de asemenea calculabila ziua cand corpul de magistrati cu varsta medie mult prea tanara de astazi va fi imbatranit si cand, prin urmare, INM-ul va trebui sa fie redesteptat cu o capacitate mult mai mare pentru a inlocui in scurt timp resursele umane in aceeasi maniera si cu aceleasi consecinte nocive, astfel incat cercul vicios poate continua...

Revenind la ICCJ, situatia se dovedeste inca sub multe alte aspecte reprezentativa pentru neajunsurile discutate.

Supraincarcarea totala a Curtii este, intentionat sau neintentionat, rezultatul unei neconcordante incompensurabile intre, pe de o parte, dispozitiile procedurale care genereaza valuri de dosare spre aceasta instanta si, pe de alta parte, lipsa vadita de resurse pertinente pentru a stapani acest talaz. Comparati numarul mediu de dosare avute in lucru de catre un judecator la instantele supreme din sistemul francez, german, englez, olandez s.a.m.d., cu numarul mediu al dosarelor lucrate de un judecator la ICCJ, si veti descoperi o discrepanta de neimaginat. Pe de alta parte, daca le comparati cu numarul mediu de dosare lucrate de un judecator la nivelul judecatoriilor in aceste tari, veti descoperi congruente aproximative.

Veti putea constata faptul ca, de multe, completele ICCJ au mai multe dosare pe rol in cursul unei saptamani decat are pe rol, in cursul unui an, un complet de judecata la instantele supreme din tarile mai sus mentionate.

In aceste conditii, consecintele nocive inevitabile ale acestor neajunsuri pentru actul de justitie la nivelul ICCJ nu mai trebuie discutate, daca presupunem ca situatia in tarile mentionate este una normala.

Uitati-va insa si la activitatea instantelor straine, altele decat cele supreme. Veti constata ca, in raport cu Romania, numai o fractiune din numarul dosarelor care ajung la ICCJ ajunge la instantele supreme respective. Cu alte cuvinte, asa cum este general recunoscut, la ICCJ ajung prea multe dosare care nu ar trebui sa ajunga, fiindca nu reprezinta nicio chestiune de drept de transant de catre o instanta de casatie, asa cum este conceputa ICCJ potrivit Constitutiei Romaniei – conceptie, bineinteles, care nu se aseamana deloc cu realitatea, in care acesta instanta poate fi comparata prea des cu o instanta de fond.

In acelasi timp, pe cand rolul instantelor supreme straine mentionate ca indrumatoare eficiente pentru o jurisprudenta unitara a instantelor judecatoresti nu se abate de la o chestiune, ICCJ este foarte departe de a indeplini o asemenea functie. In conditiile in care in Romania jurisprudenta neunitara a instantelor – inclusiv a insasi ICCJ, bineinteles – este inca si acum recunoscuta ca o mare si fundamentala problema pentru securitatea raporturilor juridice, se discuta in alte parti doar despre conditiile in care o jurisprudenta unitara si constanta poate fi abandonata sau schimbata, fara a incalca aceasta cerinta fundamentala. Asadar, se vede si aici, prin comparatie cu alte sisteme performante, ca sistemul judiciar roman incare are o mare problema de rezolvat, problema care nu poate fi depasita din interiorul sistemului, dar a carei solutie depinde, inainte de toate, de vointa politica de a o redresa printr-o legiferare potrivita si prin masuri organizatorice administrative aferente.

Intr-adevar, situatia ICCJ este emblematica pentru neconcordantele legislative in domeniul organizarii sistemului judiciar, chiar in relatia cu Constitutia. Art. 126 alin. (3) CR dispune ca “Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”. Insa, asa cum am aratat, in imprejurarile actuale nu exista nici proceduri si nici cadrul institutional in sens larg, care ar permite ICCJ sa-si indeplineasca acest mandat constitutional neechivoc.