Avocatul Florentin Tuca (foto 2) a publicat vineri, 18 iulie 2025, apelul profesoarei de matematica Viorica Petrescu – partenera de viata a „Stegarului Dac” Cezar Avramuta (foto 1) – apelul catre romani de a-l ajuta pe activistul civic aflat acum in arest preventiv pentru doua presupuse fapte de ultraj: una pentru ca a impins un jandarm care il impiedica sa protesteze, iar alta pentru ca l-a somat pe alt jandarm, din acelasi dispozitiv, sa se dea la o parte si sa nu-l mai tracaseze, „Stegarul Dac” spunandu-i acestuia: „te plesnesc”.

Amintim ca Lumea Justitiei a publicat joi pledoaria avocatului Dan Chitic in fata Tribunalului Bucuresti, pledoarie in care a cerut eliberarea „Stegarului Dac” din arestul preventiv (click aici pentru a citi). Intre timp, joi seara, judecatoarele TMB Anca-Elena Stefanescu (foto 3) si Andrada Albescu au respins solicitarea avocatului, mentinand astfel solutia pronuntata la 10 iulie 2025 de catre judecatoarea Roxana-Manuela Pruna (foto 4) – fosta Margarit – de la Judecatoria Sectorului 4.

Revenind: in mesajul publicat vineri pe Facebook, avocatul Tuca il catalogheaza pe Avramuta drept un „martir in slujba Adevarului”. La randul ei, partenera de viata a „Stegarului Dac” marturiseste ca s-a lovit in repetate randuri de opacitatea autoritatilor, insensibile la suferinta prion care trece activistul civic. In acest context, Viorica Petrescu face apel la romani sa-l salveze pe Cezar Avramuta.

Iata postarea lui Florentin Tuca:

„Salutare,

Da, imi fac datoria de a trimite mai departe un apel.

Asta pentru ca sunt, in ultima vreme, tot mai provocat de indemnul de a tine cu Adevarul si de a-L marturisi.

Iar Stegarul nostru pare daruit cu misiunea de a fi martir in slujba Adevarului.

'Scrisoare catre Romania

Am fost ieri la Cezar. Imi propusesem sa fiu tare. Calma. Sa-i vorbesc normal, sa-i dau speranta, sa nu arat cat de rau ma doare tot ce i se intampla. Dar in clipa in care l-am vazut… m-a lovit un soc fizic. Ca o rana deschisa in plex.

Cezar nu mai arata a om.

Cezar arata si miroase a moarte.

Statului roman i-am scris. De nenumarate ori. Ieri, i-am scris inca o data, public, pe pagina lui Cezar. Statului criminal, mafiot si esuat.

Raspunsul a fost tacerea.

Mai fac azi, cu o farama de energie ramasa si cu ajutorul unui domn voluntar taximetrist, o interactiune – cu directorul Penitenciarului Rahova. Pe acest conducator si factor de decizie l-am rugat in timp, cu decenta la inceput, insistenta, apoi disperare, in peste 10 scrisori, sa colaboram, ca sa-l salvam pe Cezar. Nu mi-a raspuns niciodata. Azi nu ma mai duc sa-i cer nimic. Astazi ma duc doar sa-i spun in fata ca e un criminal.

Nu din Codul penal. Ci din morala, din omenie, din tacere complice. Pentru ca atunci cand un om moare incet sub ochii tai si tu te faci ca nu-l vezi, esti mai periculos decat calaul. Pentru ca tu alegi sa mori in interiorul tau, zi de zi, lasandu-l pe celalalt sa moara in realitate.

Azi nu mai am iluzii.

Am doar aceasta minima satisfactie: ca i-am spus. Ca am rostit adevarul. Ca nu am lasat criminalii in costum sa treaca prin viata cu mainile curate.

Si Cezar inca traieste. Dar cat?

Mi-am dat seama ca nu mai am nimic de spus institutiilor. Le-am spus totul.

Acum nu mai ramane decat sa ma adresez voua – celor care ati vazut, ati simtit sau poate doar ati tacut in jurul acestui caz.

Vreau sa va spun un adevar dureros:

Cezar nu a fost niciodata al familiei sale.

Cezar a fost mereu al vostru.

A fost 'o belea' pentru unii – prea agitat, prea neconventional, prea zgomotos pentru lumea ordonata in care ne prefacem ca traim.

Pentru mine – si pentru cativa altii – a fost si este un bun de patrimoniu viu.

Un om cu un curaj aproape iresponsabil, dar si cu o verticalitate rara.

Un suflet care a pus mereu idealul inaintea confortului, a familiei, a sanatatii, a tot ce ar fi facut viata mai usoara.

Astazi, el se stinge. Intr-o celula.

Astazi, eu ma retrag. Am esuat. Nu am reusit sa-l salvez.

Dar voi inca puteti.

Poate nu pentru el. Poate pentru voi insiva.

Pentru ca intr-o zi, cand al vostru frate sau copil sau prieten va fi strivit de sistem, sa existe o voce, o comunitate, o reactie.

Eu nu mai am cuvinte. Nu mai am putere. Nu mai am raspunsuri.

Va las pe voi sa va ocupati.

Cezar v-a apartinut voua din prima zi.

Eu doar am fost martora tacuta a unei vieti duse pana la capat. Cu tot cu flacara.

O fiinta care a sperat prea mult in umanitatea zilelor de azi,

Viorica Petrescu'”.