18 octombrie 2021

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DRAGNEA DA MOARTE SEFILOR SERVICIILOR – Interviu naprasnic cu Liviu Dragnea despre cum serviciile romanesti fac jocurile economice ale puterilor straine, in dauna interesului national, prin presiuni la politicieni: „Ori este sunat direct de cineva din conducerea SRI, directorul sau directorul adjunct, ori vin ofiteri la el care il sperie si ii spun ca nu trebuie sa faca asa, trebuie sa faca invers... Si eu, si Crin Antonescu am crezut ca suntem prieteni cu Eduard Hellvig. Se pare ca nu” (Video)

Scris de: Razvan SAVALIUC | pdf | print

4 octombrie 2021 14:34
Vizualizari: 21394

Lumea Justitiei a realizat duminica seara, 3 octombrie 2021, un interviu de senzatie cu fostul presedinte al PSD Liviu Dragnea (foto), la locuinta acestuia din zona George Cosbuc a Capitalei. Un interviu in care, cu mult curaj, Dragnea a devoalat cum este saracita Romania de catre sefii serviciilor de informatii, care fac jocurile unor puteri straine in defavoarea intereselor nationale.


 

Uluitor, Liviu Dragnea a confirmat ceea ce se banuia de mult – si anume: ca ministrii si oficialii inalti ai Romaniei nu sunt lasati sa ia decizii pentru tara, fiind calcati frecvent de sefi ai serviciilor de informatii, care le cer sa nu faca anumite proiecte sau sa dirijeze contracte catre "aliatii" externi, speriindu-i pur si simplu ca daca nu se conformeaza vor avea de suferit. A nu se intelege serviciile in ansamblul lor, ci doar capi ai acestora care fac jocuri antinationale, a subliniat Liviu Dragnea.


"Ori este sunat direct de catre cineva din conducerea SRI (directorul sau directorul adjunct), ori vin ofiteri la el care il sperie si ii spun ca nu trebuie sa faca asa; trebuie sa faca invers", a punctat fostul lider PSD.


Cititi senzationalul interviu pentru a afla detalii de maxim interes despre cum a operat si opereaza Binomul DNA-SRI, patronat, conform lui Liviu Dragnea, de presedintele Klaus Iohannis si seful SPP, Lucian Pahontu. Raul suprem din Romania? Klaus Iohannis!


Prezentam in continuare interviul integral realizat de Lumea Justitiei:



Buna seara, domnule Liviu Dragnea. Multumesc ca ati acceptat ca acest interviu sa se desfasoare in apartamentul dumneavoastra din zona Cosbuc, unde am vazut balconul, care a facut multa valva in presa in ziua cand ati fost eliberat – acea scena cu balconul. Nu v-ati pus rau cu vecinii cu aceasta mediatizare a imobilului?

Buna seara. Si eu sunt foarte bucuros ca ne revedem cred ca dupa doi ani si jumatate. Apartamentul e al Irinei si va multumesc ca ati acceptat sa facem interviu aici. N-avem probleme cu vecinii, pentru ca suntem oameni normali, oameni linistiti si vecinii nostri sunt oameni foarte, foarte in regula.


Mi-am propus sa va pun o serie de intrebari (in general, despre sistemul care a functionat si functioneaza in Romania) si sper sa fiti cat mai deschis la raspunsuri. In mai 2019, ati fost condamnat definitiv la 3 ani si jumatate de inchisoare de catre un complet al Inaltei Curti, cu o opinie separata in sensul rejudecarii cauzei pentru lipsa administrarii unor probe. In unele cercuri, s-a vehiculat ca anterior acestei decizii ati fi avut o intalnire de taina cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, si ca acesta v-ar fi dat asigurari, sa stati linistit, ca se va rezolva. E adevarat? Ne puteti da niste detalii?

Nici vorba! N-am ce detalii sa va dau, pentru ca nu m-am vazut cu Iohannis cred ca din 2018. Dupa ce a fost numita Viorica Dancila prim-ministru, am fost cu ea la Cotroceni, la o discutie de o jumatate de ora cu Klaus Iohannis si atat – n-am avut alta intalnire sau vreo discutie.


Dar indirect, prin vreun interpus, nu v-a transmis un asemenea mesaj?

Nici vorba! A mai fost o poveste cu Coldea, care era consilierul meu, care – vezi, Doamne – unii spuneau ca ma ajuta, altii spuneau ca de fapt el s-a implicat sa fiu condamnat... Ma intereseaza mai putin.

As vrea sa fac o mica precizare aici, pentru ca am primit mii de scrisori cat am fost la Rahova (am vazut si ulterior, dupa ce am iesit, am citit foarte multe mesaje): e bine ca oamenii sa stie pentru ce eu am fost condamnat. Am fost condamnat pentru ca doua angajate de la o directie din subordinea Consiliului Judetean Teleorman, unde eu eram presedinte (deci o institutie din subordinea Consiliului; nu in subordinea mea directa), doua angajate (n.r. Adriana Botorogeanu si Anisa Niculina Stoica) nu au venit la serviciu o perioada lunga de timp. Prejudiciul din acest dosar este compus din salariile pe care cele doua angajate le-au luat, nevenind la munca. Doar pentru faptul ca directoarea de acolo (n.r. Floarea Alesu) (despre care am aflat ulterior ca a fost amenintata de procurorul DNA sa spuna asa cum i s-a dictat) a zis ca mi-ar fi zis mie ca acele doua angajate nu vin la munca si eu le-am spus sa le mai tina. Asta este speta pentru care eu am stat inchis doi ani si doua luni.


Eu n-am nicio indoiala ca aceasta sentinta a fost un abuz major (nu ma sfiesc sa spun; si am si mediatizat in Lumea Justitiei acest lucru) si va intreb: condamnarea dumneavoastra a fost dictata din interior sau de catre forte externe? Ce au urmarit cei care v-au demonizat? S-a vazut ca erati prezentat in presa de propaganda drept inamicul public nr. 1 (desi nu stiu sa fi comis vreo fapta asa de odioasa), astfel incat, in urma condamnarii dumneavoastra, se reuseasca alungarea PSD de la guvernare si sa ne trezim cu acest partid-catastrofa al presedintelui Klaus Iohannis.

Hai sa vedem daca sunt coincidente cateva lucruri de care vreau sa va aduc aminte! In perioada in care eu conduceam PSD si Camera Deputatilor (deci in aia doi ani si jumatate), oamenii aveau mai multi bani, pensiile erau marite si se mareau in fiecare an, agricultura s-a dezvoltat pentru ca am sprijinit-o intr-un mod cum n-a mai fost sprijinita de la Revolutie incoace (ceea ce a facut ca doi ani de zile Romania sa fie pe primul loc in Europa la productia de porumb si floarea-soarelui, deranjand foarte mult Franta – pentru ca Franta a fost tot timpul pe primul loc la aceste productii, avand cea mai mare suprafata agricola din Europa)... M-am opus ca gazele din Marea Neagra (deci din teritoriul romanesc – vorbim de resurse naturale romanesti) sa fie extrase si Romania sa primeasca o redeventa foarte mica si o participare foarte mica la profit, eu solicitand si punand asta in lege (ajutat foarte mult de Iulian Iancu si de colegii mei de atunci din Parlament): ca profitul sa se imparta jumatate-jumatate.

De asemenea, n-am fost de acord ca toata productia de gaze (asa cum s-a solicitat) sa fie scoasa din Romania si sa fie vanduta la bursa in Austria sau in Ungaria, ci macar jumatate din productia de gaze sa fie vanduta in Romania, pentru ca economia romaneasca sa poata sa beneficieze de aceasta sursa proprie a noastra – si, bineinteles, si consumatorii casnici.

Programul Tomata, care ulterior fusese extins in 2019 la 10 legume, a facut ca in primul an de dupa implementare sa avem 90.000 de tone de rosii romanesti in plus, in al doilea an vreo suta si ceva de mii de rosii romanesti in plus, urmand ca in 4-5 ani de zile, 80-90% din consumul de rosii din Romania sa fie asigurat de producatorii romani.

Preturile la energie si la gaze fusesera plafonate prin Ordonanta 114 (n.r. din 2018), care a fost atat de mult hulita, pana in 2022 trebuiau sa fie plafonate. Si ne uitam la ce preturi sunt acum la gaze si la energie. Puterea de cumparare a romanilor atunci crescuse si oamenii simteau ca au mai multi bani in buzunare – asa cum stabilisem si propusesem si promisesem in campania electorala si s-a si intamplat, prin realizarea programului. Tinerii aveau foarte multe facilitati si scutiri; acum nu le mai au.

In ziua de astazi, suntem intr-o situatie in care sunt si mai putine libertati. Romania risca, dupa doi ani de zile de degradare continua a vietii economice si a vietii sociale, risca sa nu-si mai poata construi o baza economica solida, o baza nationala solida.

Acuma: daca aceste lucruri sunt coincidente si mai sunt romani in tara asta care mai cred lucrul asta, sunt intr-o grava eroare. Eu nu cred in coincidente. Vreau sa va aduc aminte doar de declaratia domnului [Petre] Lazaroiu, fost judecator la Curtea Constitutionala, care a spus-o deschis, liber, cu subiect si predicat, ca dosarul meu a fost instrumentat politic. E un judecator de la Curtea Constitutionala care a fost implicat in cateva decizii si sunt lucruri pe care le-a spus dupa ce eu eram deja condamnat.

Poate pentru a se intampla toate aceste lucruri, a trebuit ca eu sa fiu scos de pe scena politica si am ajuns in situatia de astazi, in care jocul politic las al partidelor (care sunt si timorate, si infiltrate, si care joaca, din pacate, dupa cum li se canta: ori de la Cotroceni, ori din padure) sa-l faca pe Iohannis (care, prin puterea abuziva pe care o exercita) sa faca din partidele politice si din institutiile statului remorci pentru interesele lui personale.


De ce ati ales Alianta pentru Patrie (pe care am vazut ca ati initiat-o cu prietenul meu de la Revolutie, vechiul meu prieten Codrin Stefanescu)? Ce urmariti?

Pentru mine, Codrin Stefanescu e mai mult decat un prieten.


Ce urmariti sa atingeti prin aceasta formatiune? Exista o mare teama despre viitorul pe care l-ar putea avea.

Da, exista si teama din anumite parti ale institutiilor de forta si din anumite parti ale politicii (cred ca din toate partile), dar in acelasi timp exista un curent foarte mare care s-a declansat si o avalansa de inscrieri care si pe mine m-a surprins. Recunosc: nu m-asteptam sa fie atat de rapida aceasta atractie. Pentru ca totusi in 12 zile de cand s-a anuntat acest partid si a devenit functional pe net (site-ul acum e functional, dupa ce a fost lovit, piratat, ne-au furat membrii, ne-au spart parolele de vreo 20 si ceva de ori), sa ajunga sa aiba organizatii... Cred ca maine sau poimaine vor fi organizatii in toata tara deja. Si vorbim de un partid nou.

Eu cred foarte mult in cateva lucruri. Si anume: cred ca o tara trebuie sa fie in primul rand o natiune inainte de a fi un popor sau o populatie. O natiune, adica o societate care are scopuri comune, care are valori comune, care are o credinta comuna. Daca o societate nu devine natiune, daca Romania nu redevine natiune, fibra morala a acestei tari se pierde, se descompune.

De asemenea, o sa folosesc un cuvant care in mod sistematic, de zeci de ani de zile, a fost dus in derizoriu si sa nu se foloseasca, dand impresia ca ar fi patetic sau ca am deveni ridicoli. Vreau sa folosesc cuvantul „patrie”. Romania trebuie sa redevina o patrie, adica un loc pentru care sa simti si sa suferi, un loc pentru care sa-ti dai tot ce ai mai bun, un loc pentru care sa muncesti, un loc unde sa-ti poti trai viata cu demnitate si cu mandrie si o tara careia sa-i datorezi recunostinta si respect. Din pacate, pentru multi romani (si nu e vina lor), Romania nu mai reprezinta o patrie, pentru ca o patrie nici nu te umileste, nici nu te tine in frig, nici nu te arunca in saracie, nici nu te lasa in drum.

Alianta pentru Patrie este un partid suveranist, care sustine cu tarie integritatea teritoriala, care sustine demnitatea nationala, patriotismul economic si bunastarea fiecarui roman. Politica acestui partid nu este ostila Occidentului sau Uniunii Europene. Dar Romania trebuie sa-si apere interesele proprii cu aceeasi tarie, cu aceeasi putere cu care si le apara statele occidentale (Franta, Germania, Olanda, Austria), care au politici nationale foarte ferme. Si noi avem acest drept. Nu se poate ca noi sa fim interzisi in a ne iubi tara, in a fi patrioti, cand noi vrem sa urmarim si sa dezvoltam economia noastra intr-un mod de patriotism economic care inseamna de fapt dezvoltarea, consolidarea si constructia economiei romanesti in functie de nevoile si interesele poporului roman.


Nu va e teama ca o sa fiti etichetati drept extremisti? Mai este o formatiune politica care a intrat in Parlament pe moneda patriotismului (n.r. Alianta pentru Unirea Romanilor – AUR) si de atunci incoace ei tot timpul sunt taxati ca extremisti si in alte feluri chiar de catre forte externe si chiar de catre presa de propaganda finantata din afara.

Mie in primul rand nu mi-e teama. Daca mi-ar fi fost teama, n-as fi ajuns la Rahova. Eram in continuare si astazi presedintele PSD, presedinte la Camera probabil... Eram linistit. Pentru ca daca mi-ar fi fost teama, luam si eu pozitia ghiocelului pe care o au cei care sunt acum in conducerea partidelor respective si stateau linistiti. Adica faceau coada la ambasade, faceau sluj la Iohannis si bineinteles raportau mai departe ceea ce au realizat din sarcinile si ordinele pe care le-au primit – straine de interesul acestei tari si de interesul poporului roman.

Pentru mine foarte important este ca sa intelegem toti ca bunastarea natiunii, bunastarea fiecarui roman este cel mai important obiectiv pe care il poate avea un partid normal la cap, un partid national.


Sunteti o persoana care ati detinut la un moment dat aproape toata puterea in Romania. Erati presedintele partidului de guvernamant, care luase majoritatea...

De abia astept sa va corectez!


...si avand aceasta putere, totusi va intreb daca nu va gasiti o slabiciune in faptul ca in niste momente critice (cum a fost ianuarie 2017, cand presedintele Klaus Iohannis a dat cea mai teribila lovitura democratiei, si-a pus geaca rosie si a iesit in strada sa ceara caderea guvernului pe care cu doua saptamani inainte il investise prin semnatura sa in functie) si n-ati avut nici curajul – spun eu – sa dati acea acea ordonanta, o lege pentru amnistie si gratiere, care ar fi salvat – spun eu – poporul roman de aceasta hartuire, terorizare a politicienilor care vor sa fie patrioti (sunt convins: multi dintre ei), dar daca au apucat-o pe un drum gresit, au fost si sunt eliminati cu arma dosarelor penale.

Si cine ii opreste? O sa va raspund la intrebare.


Si dumneavoastra puteati sa luati niste decizii...

Eu o sa va raspund la orice intrebare legata de mine, cu corectiile necesare. Pentru ca sunt absolut deschis sa raspund la orice intrebare, oricand, oricui. Pentru ca sunt lucruri pe care le stiu, pe care vreau sa le spun fara niciun fel de rezerva. Dar vreau sa ma refer la ce ati spus ultima data: cine ii opreste pe acesti politicieni asa-zisi patrioti sa dovedeasca ca sunt patrioti?


Nu toti merg la inchisoare pentru cauza.

Patriot inseamna cand ai curaj. Stiti ce are nevoie Romania in aceasta perioada si in urmatorii doi-trei ani? De o politica care sa se bazeze pe oameni patrioti, pe oameni curajosi, pe oameni destoinici, pe oameni pregatiti, pe vointa populara si pe un partid cu constiinta nationala. Daca nu esti curajos, nu poti sa fii patriot. Patriotismul asta de cafea, de sufragerie, de balcon, de alcov, de ce vreti dumneavoastra, ala nu e patriotism.


Sunt de acord cu definitiile dumneavoastra, dar ce ne facem eu, dumneavoastra, altcineva care este patriot in Romania si apare acest sistem infernal care iti face peste noapte un dosar penal, te compromite public si te mai si leaga?

Pot face un dosar, doua dosare, noua, o suta. Nu pot face milioane de dosare. Este imposibil. In Romania, se va ajunge la aceasta masa critica, cand milioane de romani vor intelege ca viitorul lor sta chiar in mainile lor, nu in mana acestei gasti politico-securiste, care lucreaza pentru interesele straine, nu pentru interesele Romaniei, atunci se va rupe ata si o sa vedeti ditamai suvoiul.

Vorbind de perioada in care eu am condus PSD-ul: s-a mai vorbit asta si Iohannis si toata camarila lui securista vorbeau de faptul ca eu sunt cel mai puternic om din Romania. Este o minciuna. In Romania, de ani de zile, puterea a avut-o tot timpul presedintele Romaniei. Si ma refer la ultimele doua personaje: Basescu si Iohannis. Putere inseamna controlul pe care Iohannis acum il are in cvasi-totalitate asupra institutiilor statului si a partidelor politice. Are control in Parlament, in Guvern, pe servicii, pe parchete, pe celelalte institutii.


Si de cine sunt controlati politicienii din Parlament?

V-am spus mai devreme: partidele sunt infectate. Dumneavoastra ati spus: cum sa fie ala patriot (nu mai vreau sa dau nume), ca i-e frica de dosare? Pai, cine face dosare? Nu le fac nici eu, nici dumneata. Binomul! Care din pacate functioneaza in continuare.


Acest Binom care a functionat ilegal si din pacate nimeni nu a raspuns.

Functioneaza in continuare la fel de ilegal.


Dar, uite, gasesc un repros: de ce s-au marit tot timpul bugetele la servicii? La SRI nu se justifica niste cresteri spectaculoase de la un an la altul si in loc sa avem o aparare a sigurantei nationale in interesul national, am avut o distrugere a elitelor romanesti, in numele luptei asa-zise anticoruptie. Dar vad ca am inlocuit coruptia mica romaneasca cu o coruptie externa care sufoca cetateanul de rand – care nu stiu cum va trece, de exemplu, peste situatia facturilor de la energie si de la gaze in aceasta iarna, cand au fost lasati unii smecheri sa faca ce preturi vor ei pe gazul si pe petrolul din Romania. De ce bugetele astea asa mari?

Incerc sa nu jignesc pe nimeni. Dar ma vad nevoit sa va rog sa va aduceti aminte sau sa cautati: eu am taiat bugetul SRI si al SIE si al SPP inainte sa ma... in 2018.


Poate nu l-ati taiat indeajuns.

Ba da. Numai ca dupa ce m-au luat pe mine, au facut rectificare si le-au pus la loc si mai mult decat avusesera initial, motivand exact ce spuneti dumneavoastra: aceste servicii au fost supradimensionate din punct de vedere financiar. Daca acesti bani s-ar fi dus in niste salarii foarte mari ale ofiterilor SRI, SPP, SIE... Oameni pentru care eu am un foarte mare respect; pentru 98% din aceste servicii am mare respect, pentru ca...


Da, sunt de acord: majoritatea ofiterilor sunt patrioti, dar la varf e problema: cine manipuleaza informatia si face jocurile politice.

Exact. Pentru ca acolo vorbim de foarte multi bani in ultimii zeci de ani, de care nu dau socoteala – unde nici Curtea de Conturi nu poate pune intrebari. Deci eu am taiat bugetele acestor servicii.


Pai, da, dar eu acum imi amintesc: de cinci ani, SRI, de exemplu, desi legea il obliga sa dea anual raportul in fata Parlamentului, nu a dat niciodata acest raport in ultimii cinci ani. Parca ati fost si dumneavoastra atunci la guvernare niste ani.

A fost o singura incercare. Vorbim acum, recent (nu ne mai ducem pe vremea lui Decebal): a fost o singura incercare in acei doi ani si jumatate, cand s-a inceput, intr-adevar, pentru prima data, o analiza serioasa a activitatii SRI. Niciodata n-au fost tinte in aceasta analiza ofiterii SRI, ci doar ceea ce au facut conducerile acestei institutii. Si s-au strans la Comisia [parlamentara comuna] de control al SRI foarte multe declaratii, depozitii, documente, marturii; numai ca dupa ce eu am fost luat, s-a cam terminat. Si Claudiu Manda...


Si ce s-a intamplat cu ele? Pentru ca a fost acea comisie dupa ce Curtea Constitutionala a declarat abuzive protocoalele, s-a facut comisia pentru a se verifica cum a incalcat SRI legea impreuna cu Parchetul General. Si rezultatele...?

Pai, ma intrebati pe mine? Eu am fost putin plecat.


Dar tot v-au mai spus din partid cate unii ce s-a intamplat, de fapt.

Nu, pentru ca n-am vorbit din partid decat cu foarte putini. Dar un rezultat este: Claudiu Manda e trimis in judecata. Fix cel care a fost presedintele Comisiei SRI.

Si vorbim de tinte: mi-am adus aminte de o speta. Am o datorie foarte morala fata de omul asta, sa-i dau aceasta explicatie, pentru ca n-am avut cand.


La cine va referiti?

Costica Nita. Constantin Nita – fostul ministru. Avusesem o intalnire a Comitetului Executiv, unde in mod informal stabiliseram ca el va fi propunerea pentru Consiliul National al PSD. Asta era undeva prin 2016.


Consiliul National era un guvern in oglinda cu guvernul in functie?

Structura departamentelor de specialitate ale partidului. Care acum oricum nu functioneaza.

In dimineata in care s-a convocat aceasta structura a partidului, l-am chemat pe Constantin Nita sa am o discutie cu el. Trebuia sa coboram la Consiliul National, unde el era singura propunere. Se convenise cu presedintii de organizatii. Era un om cu experienta, un om vechi in partid, un om care stia sa coordoneze, cu experienta guvernamentala... Si i-am spus ca nu-l mai pot pune, pentru ca mi s-a transmis cu o zi inainte de la Florian Coldea si George Maior ca daca il punem acolo, el va fi luat imediat. Adica ridicat. Din pacate, chiar daca nu l-am propus si n-a fost pus presedintele Consiliului National al PSD, s-a si intamplat ulterior: i s-a facut un dosar, a fost condamnat, a facut o perioada inchisoare, dupa care a iesit.


Imi amintesc ca a fost condamnat fara nicio proba. Chiar un caz cutremurator.

Da. Era o datorie morala a mea. Si mai am fata de multi altii. In toate iesirile mele, o sa tot spun. Nu pot sa le spun pe toate odata, pentru ca ar insemna sa nu mai vorbim despre nimic la orice intalnire cu presa.


Credeti ca SRI mai reprezinta interesele Romaniei?

La conducerea SRI sa stiti ca este o abordare foarte ciudata. Tot ce am auzit eu, incepand cu 2014 si pana in 2019, atat de la vechea conducere, cat si de la noua conducere, respectiv Hellvig si nu mai stiu cine e prim-adjunct (Florin si nu mai stiu cum... nu are importanta), ei spuneau ca noi trebuie sa facem ceea ce ne spun, in primul rand, aliatii. Noi trebuie sa respectam ce ne spun aliatii. Nu trebuie sa facem nimic impotriva aliatilor. Cand vorbeau de aliati, se refereau la marile puteri occidentale din NATO: Statele Unite, Franta, Olanda, Germania si asa mai departe...

Este foarte greu de spus, mie imi e foarte greu acum sa spun ca aceste conduceri ale acestei structuri (care ar trebui sa fie poate cea mai patriotica structura de stat din Romania) mai reprezinta, in primul rand, interesele romanesti. Atat timp cat tu trebui sa iti iei aprobare, atat timp cat tu nu faci nimic altceva decat ceea ce ti se spune... Daca ti se spune sa intreprinzi o actiune in interesul celor de afara si care contravine unor interesele economice romanesti, unei companii romanesti, unei economii romanesti si tu faci lucrul ala, mie imi e foarte greu sa spun ca ei mai reprezinta interesele romanesti.


Stati sa inteleg! Ministrul vrea sa ia o decizie, o privatizare importanta a vreunei resurse naturale si vrea sa o fac in interesul Romaniei. Inteleg ca vin baietii de la SRI si spun: stop...

Ori este sunat direct de catre cineva din conducerea SRI (directorul sau directorul adjunct), ori vin ofiteri la el care il sperie si ii spun ca nu trebuie sa faca asa; trebuie sa faca invers.


Pai, si asta nu este trafic de influenta?

Probabil ca e trafic de influenta, chiar mai grav decat este traficul de influenta. Din pacate, cu toate ca nu e doar Hellvig... Eu am crezut ca suntem prieteni, eu asa am crezut. Si eu, si Crin Antonescu am crezut ca suntem prieteni cu Eduard Hellvig. Se pare ca nu. El a avut o discutie cu mine atunci cand a fost numit, prin votul Parlamentului, in 2015, in care a spus ca nu va mai continua modul de lucru, abordarea pe care a avut-o inainte vechea conducere, el fiind inainte in politica si simtind pe pielea lui, impreuna cu noi, toata implicarea SRI-ului si influenta SRI-ului in toate institutiile statului si in toate partidele.


Imi amintesc ca in ianuarie sau februarie 2016 a si semnat un al doilea protocol ilegal cu Parchetul General, declarat ca atare de Curtea Constitutionala, si imi amintesc ca Eduard Hellvig aplauda (cred ca a facut si bataturi la palme) echipele mixte dintre procurori si ofiteri de informatii.

L-a semnat in decembrie 2016. Din pacate, ceea ce a promis s-a dovedit a fi o minciuna si a continuat practicile de... nici nu mai poti sa spui: „trista amintire”, pentru ca sunt si de trista actualitate.


Ce lege ii abilita pe ofiteri, pe sefii SRI sa vina la un ministru sa ii spuna: „fa privatizarea asa”?

Nu au nicio lege care sa ii abiliteze; numai ca de ei nu se ia nimeni.


Dar atunci de ce asculta functionarii inalti de sfaturile lor?

Unii au ascultat, altii nu. Cei care au avut curaj... Si eu am in continuare curaj, dar cel mai rau lucru (si care a facut sa existe foarte multe blocaje pe care noi le-am ocolit cat am putut) era sa introduca o teama in functionarii din ministerele respective, care blocau demersurile procedurale ale ministrului. Pentru ca ei nu discutau doar cu ministrul, ci si cu functionarii-cheie din acest lant birocratic care trebuie urmarit pentru a duce la capat o decizie.


Va mai intreb de un serviciu secret: Serviciul de Paza si Protectie. Imi amintesc ca atunci cand ati venit la guvernare, ati refuzat sa mai fiti protejati de SPP si ati apelat la o structura a Ministerului de Interne, ACVILA.

Nu, nu. Nu am apelat la nimeni, nu am avut nicio protectie.


Va intreb asta pentru ca, din informatiile mele, ofiterul SPP de foarte mult timp se ocupa cu filajul demnitarului pe care il protejeaza si raporteaza vulnerabilitatile lui in teren tocmai la SRI si de acolo mai apar minuni de dosare. Ce stiti despre fenomenul acesta?

Stiu din ceea ce spuneau unii ofiteri SPP ca li se cerea de catre Pahontu direct o informare detaliata despre ceea ce a facut demnitarul pe care il proteja si cu care era in ziua respectiva. Sa stiti ca au fost ofiteri SPP care au refuzat sa faca astfel de informari, pentru ca nu aveau niciun fel de baza legala pentru asa ceva si, incet-incet, au fost mutati, trimisi, retrogradati si asa mai departe.

Daca ati adus discutia despre SPP, dumneavoastra chiar trebuie sa intelegeti, pentru ca sunteti un om foarte informat si curajos. Locul pe care il avea Coldea in acest sistem ocult - Binom, dosare si asa mai departe - este luat de mult de Pahontu, de Lucian Pahontu, care este seful SPP-ului, care are structura de informatii, care are structuri de ascultare, care are un buget foarte mare si care are legaturi foarte dese si transmite ordine la magistrati din partea lui Iohannis.


Fiind in domeniu, eu am observat un fenomen de pe vremea lui Traian Basescu, cand desi magistratii cu functii inalte erau aparati doar de structuri ale Jandarmeriei, prin lege care si acum este actuala, s-a inlocuit jandarmul cu ofiteri de la SPP. Sefa Inaltei Curti, membre CSM, in general femei a preferat Traian Basescu sa numeasca in functii-cheie. Toate au fost secondate de ofiteri SPP. Unii si-au luat SPP-isti si la Hong Kong. Atat de drag le era sa fie pazite. Fenomenul asta nu a fost o presiune a serviciilor in magistratura si indirect pe o anumita parte a politicii?

Categoric. Eu m-am gandit mult in aceasta perioada si am spus-o si la prima mea iesire publica. Si o spun si acum: problema in Romania in aceasta speta nu o reprezinta judecatorii. Problema o reprezinta aceasta presiune uriasa, nenorocita, pe care Pahontu si acest sistem ocult, pe care il gestioneaza in numele lui Iohannis, o pun asupra magistratilor. Este o presiune uriasa pe care o pune si asupra procurorului, si asupra judecatorului. Atata timp cat aceasta oculta nu va fi rupta, sfasiata, in Romania nu o sa poti sa speri ca va reaparea increderea in justitie. Pentru ca se vorbeste foarte mult, sunt foarte multe lucruri intamplate de care din ce in ce mai multi oameni au aflat si stiu. Omul de langa tine, ruda ta, prietenul tau, afli prin ce a trecut si lumea si-a facut deja o parere.


Ne raportam, de cand am intrat in UE, in 2007, la aceasta structura europeana de la care luam lumina si ne asteptam sa dea urmare sesizarilor din societatea normala. S-au descoperit aceste protocoale ilegale, la DNA cred ca au fost peste 1.000 de achitari, in special oameni politici, oameni de afaceri, elite ale Romaniei. Si totusi, UE a aplicat dubla masura si nicio sesizare nu a fost urmata. Dimpotriva: sistemul odios a fost incurajat si protejat sa distruga elitele Romaniei in continuare. Credeti ca in aceste conditii (in care, iata, nici macar nu am fost primiti in Spatiul Schengen, desi am facut si concesii economice enorme aliatilor nostri), credeti ca Romania mai merita sa ramana in Uniunea Europeana?

Eu sustin cu tarie ca Romania sa ramana in Uniunea Europeana. Doar ca trebuie sa intelegem niste lucruri. Marea problema – si o sa ma refer si la speta cu dubla masura, pentru ca este adevarata – nu o reprezinta nici companiile straine, nici guvernele straine, nici macar ambasadele. Marea problema o reprezinta lasitatea si obedienta acestei gasti politice care este condusa de Iohannis cu mana de fier, care le ofera mai mult decat cer. Sa ne intelegem: orice companie multinationala este, prin definitie, lacoma, pentru ca merge pe profit. Incearca oriunde, in orice tara sa castige cat mai mult. Romania este singura tara din Uniunea Europeana in care nu au niciun fel de stavila. Cand eu am spus de multe ori public ca multinationalele sa fie impozitate aici pentru afacerile pe care le fac aici, pentru ca este firesc ca Romania si romanii sa beneficieze de ceea ce se intampla in tara noastra din punct de vedere financiar, au zis ca am o problema cu investitorii straini. Pai, dupa ce m-au luat pe mine, am vazut ca Uniunea Europeana a adoptat aceasta directiva, obligand multinationalele sa isi lase profitul acolo unde isi desfasoara activitatea. Guvernele straine se intereseaza de ceea ce este important pentru popoarele pe care le conduc. Astazi in lume sunt trei mari razboaie: razboiul apei, razboiul hranei si razboiul resurselor, al energiei.

Dumnezeu ne-a dat cu amandoua mainile si apa, si hrana, si resurse pentru energie. Romania este singura tara din lume unde Guvernul nu este interesat de siguranta alimentara a natiunii. Dam tot, astia dau tot! Eu nu am de ce sa fiu suparat pe Franta, sau pe Olanda, sau pe Germania sau pe multinationalele de acolo ca vor sa ia cat mai mult. Daca li se ofera, normal ca iau, pentru ca nu trebuie sa facem greseala sa stam tot la gradinita politica in care sa spunem ca o tara anume sau niste tari anume mor de grija noastra, nu mai dorm de faptul ca la noi au crescut preturile la energie. Nici vorba! Dar nu trebuie sa le condamni pentru asta. Cel mai mare necaz o reprezinta aceasta obedienta. Da, sigur ca vreau sa fim membri in Uniunea Europeana in continuare, pentru ca avem avantaje, dar sa fim in relatie de colaborare, nu intr-o relatie de slugarnicie si de obedienta, asa cum se intampla in Romania astazi.

Ceea ce fac acesti oameni de doi ani si jumatate se numeste clar act de tradare nationala. Institutiile statului, magistratii, si ma refer aici la procurori, ar trebui sa ancheteze ceea ce s-a intamplat cu zecile de miliarde de euro care au fost imprumutate de aceasta putere si de care nu se stie absolut nimic. Aveau tupeul, dupa ce am fost exclus din viata politica, sa spuna ca le-am lasat o tara indatorata. Este o mare minciuna. Eu am preluat Romania la 36% din Produsul Intern Brut datorie, am dus-o la 34%. Acum a sarit de 50%! Vorbim de zeci de miliarde de euro pe care nu au fost in stare sa le arate sau sa explice cum au fost folositi acesti bani. In afara de asta, ei nu sunt interesati de a proteja resursele, de a proteja capitalul romanesc. Nu vedem ce se intampla cand firmele romanesti sunt calcate in picioare de toate institutiile de control ca sa se faca loc companiilor straine? Ori intra firma in faliment, ori este bagat patronul in puscarie. Adica sunt hartuite metodic: si civil, si penal. Noi despre asta trebuie sa discutam cu foarte multa tarie. De aceea, eu nu ii consider patrioti pe aia care zic ca sunt patrioti la un pahar de bere, undeva foarte ascuns si nu au curaj. Dumneata de ce ai curaj?


Asa m-am nascut!

Pai, vedeti, deci suveranitatea Romaniei nu este o optiune, este o obligatie. Patriotism nu inseamna sa te bati cu altii, patriotism inseamna sa iti iubesti tara si sa faci tot ce poti pentru aceasta tara, adica pentru patria ta. Si va spun sigur ca milioane de romani gandesc asa. Doar ei trebuie sa constientizeze ca daca se constituite intr-o vointa populara, matura absolut toate constructiile astea oculte care sunt la intuneric. In momentul in care ies la lumina, se sting imediat.


Haideti sa mai discutam, ca poate ati prins acest fenomen. Imi amintesc ca si fostul premier Ponta se plangea, cand partidele de guvernamant au vrut la un moment dat sa faca apropieri economice cu parteneri candva traditionali (China, Rusia), inteleg ca s-au plans ca au primit piedici numeroase din partea celorlalti aliati. Cum poate fi Romania suverana daca nu este lasata sa faca afaceri decat cu o parte a marilor puteri?

Eu stiu ca Victor Ponta a fost de foarte multe ori amenintat de Coldea, cred ca si de Maior pentru astfel de initieri de colaborari economice. Cu China, fusesem desemnat din partea romana coordonatorul programului de colaborare, iar din partea chineza era un vicepremier chinez, membru in grupul celor sapte care conduc China. Aveam 9 sau 11 dosare economice, extrem de importante pentru Romania. Ulterior, ele au fost blocate si bineinteles ca s-a renuntat la ele. In acelasi timp, marile puteri au dezvoltat permanent relatii economice cu China.


Da, noi nu aveam voie, ei aveau voie.

Da, cum sa spun... Depinde cat mult te tin picioarele si cat de mult te tin genunchii. M-au luat pe mine, poate ii mai luau si pe altii, dar spun a doua oara: nu pot lua milioane. Cand s-a creat suvoiul, matura absolut orice urma de picior de vanzator de tara din politica romaneasca.


Va ascult si imi dau seama ca sistemul asta odios, Binomul (cum i-am spus eu si altii din presa), de fapt asta face: niste jocuri politice internationale...

Nu fac jocuri politice internationale; mai rau! Lasati-ma sa va spun cum cred eu, ca nu detin adevarul absolut!


Cred ca suntem singura tara care avem sefii parchetului anticoruptie, sefii SRI, presedintele medaliati, decorati de alte puteri. Eu nu am vazut asa ceva in alta parte.

Asta da, asta este un subiect! Aceste structuri, aceasta oculta nu face jocuri economice internationale, pentru ca pe ei nu ii baga nimeni in seama. Nu ii baga in seama nici pe Iohannis, nici pe ei. Ei sunt doar niste executanti. Dar pentru faptul ca sunt executanti, slugarnici, obedienti, ei sunt lasati in pace si protejati, deocamdata, sa imparta economia romaneasca intre mafia asta politico-securista. In ceea ce priveste acele decoratii obtinute sau primite de functionari ai statului, sefi de institutii de forta ale statului care trebuie sa aiba doar, pe primul loc, obiectiv interesul Romaniei, interesul natiunii romane, si cand sunt decorati de catre un guvern strain, prin ambasadele respective, atunci iti pui intrebarea: guvernul ala ii da o decoratie domnului Savaliuc ca ii place ce a facut pentru Romania sau ii da o decoratie pentru ca intr-un anumit moment sau o anumita perioada sau permanent interesele guvernului respectiv sunt sprijinite si promovate de acel functionar? Din punctul meu de vedere, asta ar trebui sa fie interzisa prin lege. Sigur ca da: sunt decoratii, distinctii, pe care le-au primit si le vor primi sportivi romani, oameni de cultura romani, chiar si presedintele Romaniei, indiferent cum il cheama, dar cand vorbim de institutii, aici este o problema.


Cum ar fi aratat Romania daca nu erati condamnat abuziv (spun eu si cred ca si altii gandesc la fel) si ramaneati mai departe cu PSD la guvernare?

Daca nu as fi fost condamnat, asta inseamna logic ca programul de guvernare care a determinat o crestere cu 30% a Produsului Intern Brut, o crestere cu peste 30% a bugetului national, crestere de salarii, crestere de pensii, cresterea salariului minim, scaderea taxelor si impozitelor pentru mediul de afaceri, deduceri, pe care astia vor sa le scoata acum, Romania ar fi continuat procesul de crestere a bunastarii romanilor. Asta s-ar fi intamplat! Aceasta minciuna ca in Romania sunt probleme economice din cauza Covidului este crezuta din ce in ce de mai putini oameni, pentru ca au rupt orice fel de restrictie in ceea ce priveste deficitiul bugetar. Si atunci cum ti-ai permis sa nu folosesti din zecile alea de miliarde de euro sa sprijini capitalul romanesc, sa nu mai fie someri, sa sprijini in continuare agricultura? Cat insemna ca si bani in bugetul Romaniei continuarea programului pentru legume? Nimic! Foarte putin! Aici a fost vorba de un plan foarte clar de a distruge tot ce inseamna capacitate de productie romaneasca, pentru ca, din pacate, am avut dreptate cu tot ceea ce spuneam inainte ca se va intampla si nu as vrea sa am din nou dreptate, pentru ca planul care pentru mine este destul de limpede este ca in sapte, opt, zece ani de zile sa nu mai exista firme cu capital romanesc in Romania. Din pacate! Avem o singura fereastra de oportunitate sa ne recuperam tara. Si se poate. Inca se mai poate!


Credeti ca prin Alianta pentru Patrie veti reusi sa refaceti ceea ce ati inceput sa construiti si nu ati mai dus la bun sfarsit?

Da, eu am sperante foarte mari. Am spus-o si o spun si acum: nu vreau nicio functie in acest partid. O sa spun ceva cu foarte mare durere. Initial, speranta mea era, dupa ce ies de acolo, sa merg la PSD, un sediu care a fost cumparat datorita mie si lui Mircea Draghici, si sa ii sprijin in continuare cu tot ceea ce stiu. Si s-a dovedit ca ceea ce am spus in campania electorala s-a intamplat in practica – sigur: cu guvernele care impinse de la spate le-au pus in practica si romanii incepusera sa o duca mai bine. Din pacate, la PSD a disparut fibra nationala. Eu nu vorbesc de componenta nationala, vorbesc de fibra nationala. Si PSD s-a aliniat, ca si celelalte partide, in fata ambasadelor si au spus: „Alegeti-ne pe noi, ca si noi va dam tot ce va dau astia, si dimpotriva: va dam si ceea ce nu cereti!”. Si, bineinteles, din siajul lui Iohannis. Si atunci, impreuna cu Codrin, i-am spus ca as sprijini cu toata forta, cu toata priceperea mea, cu toata fiinta mea si cu tot riscul asumat pentru aceasta a doua incercare un partid de care sa fiu sigur ca are componenta nationala si care este compus din oameni cu curaj. Si stiti de ce cred in partidul asta care acum s-a nascut si acum creste? Pentru ca in el nu vin oameni lasi. Oricine stie ca daca vine intr-un partid care este sprijinit de mine, va fi amenintat. Pur si simplu, sunt oameni care au curaj si vin. Si vreau sa va spun ceva: este foarte mare dorinta. Deja nu fac fata grupurile de initiativa din fiecare judet sa ii inscrie. Si mai este ceva foarte important. Cei care intra in acest partid au pentru prima data in Romania sansa de a-si construi partidul ei insisi. Daca toti sunt curajosi, daca toti isi iubesc patria, daca toti vor sa puna umarul la acest proiect (care este de fapt cel mai important proiect national) – si anume: recuperarea Romaniei –, atunci sigur ca vor avea si castig de cauza.

Comentarii

# Simona date 4 octombrie 2021 15:28 +257

Dacà mai ar mai există nişte inteligenți de la "inteligence" adică cei care pot gândi 100% singuri... sau ALTINEVA...ca să explice p_limii că valurile ce vor urma NU VOR MAI FI despre vrăjeala pandemică ci deja au pornit valurile JUDECĂȚII care vor rade toate slugile din lume :D Dar Media Mincinoasă...nu vrea să zică nimic de adevăratul BREAKING NEWS " "BILLache a fost executat la GITMO cu o funie înainte de termenul condamnării :D Aşadar următorul val va fi DESPRE Judecarea tuturor JAVRELOR KRIMINALE... aşadar degeaba mai încearcă slugile să se salveze că Dumnezeu nu iartă kriminalii. https://www.youtube.com/watch?v=aVx0FttkeeE https://realrawnews.com/2021/10/bill-gates-hanged-at-gimo-ahead-of-schedule/

# Mihaela date 4 octombrie 2021 16:47 +175

Adevărul și dreptatea, să triumfe ! Altfel, suntem pierduți.

# Gilu date 4 octombrie 2021 19:28 +120

Aceleași ordine le- au primit si aceia care își spun judecători și care ți- au semnat sentinta dictată de Salamul de Sibiu...Toti judecătorii sunt urmăriți permanent, orice greseala este clasificata in vederea unei posibile santajari . Cine stie ce au săvârșit cei din plutonul de execuție! Pentru mine rămâne întrebarea: de ce nu ai facut publice aceste lucruri , la momentul potrivit ? Cum dracu' un " alambafet " ca Basica l- a înregistrat pe Basescu ca intr- un film cu prosti si voi nu sunteti in stare sa aveti " la purtător " un asemenea dispozitiv de înregistrare ( cu filmare ) cand se anunță că vrea să vă vorbească o asemenea spurcaciune? Nu cumva ati cochetat cu acești tâlhari, care v- au facut ca la " Nufarul "? Degeaba umblati prin strainataturi...Nu stiti ce sa căutați! Luati lecții de la BASICA!

# Camelian Propinaţiu date 4 octombrie 2021 20:54 +8

Crizele, temele există doar atâta vreme cât se ocupă presa de ele. De pildă, nu mai preocupă pe nimeni scandalul că în frumoasa lună mai un prinţ austriac l-a împuşcat în RO pe Ursul Arthur, trofeu record!

# santinela date 5 octombrie 2021 07:36 +160

Cuuuum,marele Helvig este un jeg ? Asa ceva "nu se exista" fiindca marele analist politic Bogdan a lui Chireacu se dadea de ceasul mortii la toate televiziunile sa ne demonstreze ca omul a facut reforma la SRI,cuma a ingropat "sistemul " etc. !

# nae girimea date 5 octombrie 2021 12:20 +180

"....conducerea SRI (….) ei spuneau ca noi trebuie sa facem ceea ce ne spun, in primul rand, aliatii. Noi trebuie sa respectam ce ne spun aliatii. Nu trebuie sa facem nimic impotriva aliatilor." Pai cu astfel de aliati nici nu ne mai trebuie inamici

# Lorenzo de Medici date 5 octombrie 2021 14:43 +380

Cum am zis. Liviu Dragnea președinte !

# marin date 5 octombrie 2021 19:05 +145

o viitoare dictatura coldea ne asteapta....ceausescu va fi fost mic copil. suflarea lui dragnea seamana cu a unui tatuc...asta nu are dragoste de romani ci doar de bogatiile Romaniei. asta nu este patriot. este doar un dictator. PATRIOT = PERSOANA CARE ISI IUBESTE POPORUL SI TARA. dragnea ca si ceausescu doresc doar Romania..... O VIITOARE ROMANIE CONDUSA DE SECURISTI EXACT CAPE VREMEA DICTATORULUI CEAUSESCU. SA NE FEREASCA DUMNEZEU! ROMANIA TREZESTE-TE!

# VIKY date 5 octombrie 2021 20:08 +161

...Să ne ferească Dumnezeu de naziști de la guvernare și de usr, în frunte cu dictatorul de la Co(tro)ceni.

# A confirmat inca odata : date 6 octombrie 2021 16:38 +121

cancerul acestei tari , si nu numai, sunt serviciile ! Cel putin cele interne TOATE care se presupune ca apara poporul , patriotismul, tara , neamul. Trebuie dezosate si fragezite : reducerea masiva si a personalului si apoi a bugetului acestora. De ce credeti ca se duc acolo toti necalificatii cu nepotii, unchii, matusile si curwele lor ? Daca ar fi salariul mediu pe economie nu s-ar mai inghesui ! :-?

# Pe ei , pe ei , pe ei pe mama lor ! date 8 octombrie 2021 17:51 +40

Dragnea hai cu egalarea ! Codrin baga mare la magnetizarea oamenilor pentru APP !

# Dragnea , refaceti echipa cu date 8 octombrie 2021 20:57 +2

Olguta V., M.Pascu, S.Nicolae, Claudiu Manda, Iordache, Plesoianu, luati-o si pe Sosoaca , Mircea Diaconu, eventual Melescanu , etc.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.10.2021 – Casatorie doar cu certificat de vaccinare. Arafat s-a radicalizat (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva