In aceste zile, Uniunea Europeana are de trecut un test major. Testul solidaritatii. Ratiunea de a exista a acestei mari asocieri intre statele continentului. Daca nu va fi demonstrata existenta solidaritatii intre diversele categorii de state, atunci vom avea de tras o singura concluzie. Uniunea Europeana s-a infiintat si exista ca instrument aflat exclusiv in slujba si in beneficiul catorva state din nucleul dur, in frunte cu Germania. In timp ce UE esueaza zi de zi in adoptarea unor masuri minime de solidaritate, autoritatile de la Bucuresti, mergand in deriva in trena Berlinului, se dovedesc total incapabile de a adopta masuri minime, in absenta carora economia Romaniei se scufunda.

Ani de zile, romanii au acceptat fara cracnire in numele principiilor care, cel putin aparent, guverneaza Uniunea Europeana, sa creeze o serie de facilitati inexistente in alta parte pentru multinationale, pentru banci, pentru societatile de asigurare, pentru fondurile de investitii si, in general, pentru societatile cu capital strain. In esenta, acestora li s-au creat o serie intreaga de facilitati de natura fiscala si comerciala si s-a permis ca, in mod sistematic, sa-si externalizeze profiturile prin fel de fel de inginerii financiare.

Asa se face ca un sector, cel al capitalului strain, care ocupa in prezent 60% din economia Romaniei, aduce la bugetul de stat doar 20%, in timp ce economia cu capital autohton, care detine doar 40%, are un aport la bugetul statului de 80%. Cifrele de mai sus pot fi enventual ajustate de experti, dar, in esenta, lor raporturile dintre cele doua sectoare nu pot fi in niciun fel contestate. Ce se va intampla acum, cand cele doua sectoare economice sunt confruntate cu o criza de mari proportii? Cum reactioneaza aceste societati cu capital strain, ce se va intampla cu societatile cu capital romanesc, care este comportamentul Uniunii Europene legat de faimoasa “solidaritate” de care s-a vorbit atat de mult si ce fac autoritatile statului roman, si in primul rand Guvernul, pentru a salva economia?

Oricat de scurta ar fi memoria colectiva, nu avem cum sa nu ne amintim de anul 2009, cand ultima criza economica mondiala a lovit naprasnic si Romania. Atunci, Traian Basescu, in calitate de presedinte, Mugur Isarescu, guvernator al Bancii Nationale, si Emil Boc, ajuns prim-ministru, au decis, fara a solicita o aprobare prealabila a Parlamentului Romaniei, sa imprumute de la Fondul Monetar International, platind evident dobanzi, o suma de 18 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a acestei sume a fost dirijata catre sucursalele din Romania ale unor importante banci, cele mai multe europene. Pentru ca bancile, care nu mai aveau capital, intrucat o parte o externalizasera catre bancile mama, iar o alta parte fusese destinata unor societati comerciale, cele mai multe cu capital strain, si unor imprumuturi destinate persoanelor fizice, si unele si altele devenite neperformante, sa poata beneficia de o injectie masiva de capital. Ce au facut bancile cu acesti bani? Cu o parte dintre acestia au acoperit creditele neperformante, o alta parte a fost destinata refinantarii in general a societatilor comerciale cu capital strain iar o a treia parte, la fel de consistenta, a fost din nou externalizata, in scopul asigurarii supravietuirii bancilor mama. Acest urias imprumut a fost acoperit in final de catre cetatenii Romaniei, carora li s-au amputat masiv salariile. Solidaritatea europeana a functionat in felul urmator. Aproape toate statele europene au inregistrat pierderi, au intrat intr-o recensiune mai mare sau mai mica, iar singurul stat care a reusit sa nu inregistreze pierderi, sa-si exporte practic aceste pierderi, a fost Germania. Asa a functionat in 2008, 2009 si 2010 faimoasa “solidaritate europeana”.

Se repeta istoria la alt nivel? Nu se declansase inca aceasta criza a coronavirusului, cand existau deja semnale din ce in ce mai concludente ca lumea intra intr-o noua recesiune. Pandemia nu a facut altceva decat sa accelereze lucrurile. Acum ne gasim din nou intr-o situatie extrem de critica. In care solidaritatea internationala si in primul rand solidaritatea din interiorul UE ar trebui sa functioneze. Iar guvernele, prin aceleasi institutii enumerate mai sus, cand m-am referit la modul in care a fost gestionata criza din Romania din 2008-2010, ar trebui sa le dovedeasca propriilor cetateni, prin masuri concrete, ca sunt capabile sa gestioneze situatia. Si la ce asistam?

In Statele Unite a fost adoptat un prim pachet complex de raspuns la provocarile crizei economice, Trezoreria punand la dispozitia economiei americane nu mai putin de 1.200 de miliarde de dolari. Intre altele, s-a luat decizia ca fiecare cetatean american, mai putin cei bogati, sa primeasca pentru inceput cate un cec de 1000 USD, pentru a fi ajutati sa ia primele masuri de supravietuire. Spania, o economie nu prea puternica din Uniunea Europeana, aloca pentru inceput 200 de miliarde de euro, pentru mentinerea pe linie de plutire a economiei. Masuri asemanatoare sunt luate, rand pe rand, in toate statele europene. Mai putin in Romania.

In acelasi timp, institutiile internationale ezita in a-si asuma partea lor de responsabilitate si de sacrificii. Nu este prea clar cum intentioneaza Fondul Monetar International, Romania fiind membru fondator, sa contribuie decisiv la salvarea crizei mondiale. Cat priveste cealalta institutie importanta, Banca Mondiala, aceasta a decis cu chiu cu vai sa aloce doar 12 miliarde de dolari, desigur sub forma de imprumut, pentru sustinerea multinationalelor. Uniunea Europeana nu a decis nimic. Atentie – absolut nimic.

Ma consider prieten cu Adina Valean, sotia lui Crin Antonescu, cel mai important demnitar roman la Uniunea Europeana. Adina Valean este comisar intr-un domeniu extrem de important, cel al Transporturilor. In ceea ce priveste Transporturile, statele europene nu au fost pana in prezent capabile sa ia niciun fel de masura concludenta pentru a facilita fluxul de marfuri in interiorul Europei. Sunt doar discutii peste discutii. In urma cu circa trei saptamani, inainte de se intra in linie dreapta in pandemia coronavirusului, a fost elaborat si impus intregii Uniuni Europene un nou regulament valabil pentru transportatori. In acest regulament a fost introdusa o chichita de catre statele din nucleul dur UE. Transportatorii sunt obligati ca, o data la doua saptamani, sa revina in tara gazda. Singurii care nu pot face fata acestei exigente, decat cu cheltuieli si sacrificii enorme, sunt transportatorii din Estul Europei. E de inteles de ce. Grosul transporturilor se desfasoara in Europa Occidentala. Concret, transportatorii romani au reclamat in scris – si documentul a fost trimis in primul rand comisarului Adina Valean – faptul ca pentru ei masura este devastatoare. Vor pierde anual peste sase miliarde de euro. Oficialii Uniunii Europene, in frunte cu doamna Adina Valean, au ridicat din umeri si s-au facut ca ploua. Ieri, intr-un dialog in direct cu o televiziune importanta de stiri, i-am pus o intrebare in acest sens. Nu a binevoit sa raspunda. A adoptat pur si simplu evazivul limbaj bruxellez. Daca un comisar roman, singurul de altfel, procedeaza asa, ne putem usor imagina cam care este interesul celorlalti comisari europeni pentru Romania. Pentru a inchide pentru moment acest capitol al lipsei de solidaritate, le reamintesc cititorilor ca, zilele trecute, Germania a interzis exporturile de materiale si instrumente sanitare catre Italia, cel mai lovit stat din Uniunea Europeana si acum din lume sub aspectul pandemiei. “Solidaritatea europeana” s-a transformat in “soldidaritate germana”, dupa care cortina a cazut. Statele europene si-au inchis nu numai granitele exterioare, dar si-au ermetizat si granitele interioare. La propriu si la figurat.

Guvernul Romaniei a instituit cu mare intarziere si in mod gresit starea de urgenta. In virtutea acesteia, Guvernul poate lua totusi doua categorii de masuri. Contra pandemiei si in scopul salvarii economiei. In ceea ce priveste salvarea economiei, e clar ca, spre deosebire de statele puternic dezvoltate din Uniunea Europeana, in Romania societatile economice nu dispun de rezerve. Si nici de banci autohtone, care sa le crediteze, daca nu in mod preferential, cel putin in mod echitabil in raport cu societatile cu capital strain. Acum este un moment in care sistemul bancar de asigurari, multinationalele s.a.m.d. ar trebui sa vina in intampinarea economei romanesti cu partea lor de aport. Care poate insemna in ultima instanta si o serie de sacrificii, facute pentru a salva economia in care s-au dezvoltat, care le-a adus profituri uriase, care le-a permis sa le externalizeze prin inginerii financiare si sa-si reduca astfel proportional darile catre stat. Nu aud nimic de acest fel. Aceste societati au asociatii care le reprezinta. De cate ori a fost nevoie sa-si apere interesele in fata autoritatilor statului roman, aceste asociatii au functionat cu motoarele turate la maximum. Au mai fost impinsi in fata si ambasadorii statelor europene, pentru a face presiuni asupra Guvernului Romaniei. Acum, cand este randul statului roman sa aiba nevoie de aceste multinationale, tacerea este totala. Mormantala. Banca Nationala a Romaniei, sub presiunea Guvernului Romaniei, daca este necesar chiar in baza unor ordonante de urgenta, ar putea obliga sistemul bancar sa crediteze in conditii mai usoare economia, pentru a o ajuta sa functioneze. La randul lor, societatile comerciale ar putea fi stimulate de catre Guvern, prin diverse masuri, sa mentina in conditii de criza forta de munca angajata. Sa nu recurga imediat la concedieri, care-i trimit pe oameni in somaj, urmand ca povara sa fie suportata exclusiv de la buget. Dar nu se vede nimic de genul acesta la Guvern. Nu s-a luat nici decizie cardinala. Nu am auzit de nicio intalnire cu guvernatorul Bancii Nationale sau cu asociatia bancilor. Tacerea este totala. Mormantala.

Sursa: Corectnews.com