12 May 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

EXCLUSIV - AMR cere CSM si Presedintiei Romaniei sa faca publica lista procurorilor convertiti in judecatori: „Persoanele care, fiind numite de Presedintele Romaniei in functia de procuror si ulterior 'se transfera' ca judecatori, fara a mai fi numiti de seful statului in aceasta din urma calitate, nu sunt inamovibili si deci nu isi pot exercita in mod legal atributiile!”

Scris de: Adina A. STANCU - Razvan SAVALIUC | pdf | print

15 June 2012 14:38
Vizualizari: 4213

 

Asociatia Magistratilor din Romania condusa de judecatorul Dan Spanu (foto) a trimis doua adrese la CSM si la Presedintia Romaniei, prin care solicita celor doua institutii sa faca public, pentru perioada 1991 - prezent, numarul procurorilor transferati in functii de judecator, fara ca pentru acestia sa se emita decret prezidential de numire in functia de judecator. In opinia AMR, acest mod de lucru este fundamnetal gresit pe motiv ca Persoanele care, fiind numite de Presedintele Romaniei in functia de procuror si ulterior 'se transfera' ca judecatori, fara a mai fi numiti de seful statului in aceasta din urma calitate, nu sunt inamovibili si deci nu isi pot exercita in mod legal atributiile!” Adresele AMR survin scandalurilor publice din jurul unor dosare penale de rasunet, in care au fost depistati judecatori fara decret prezidential de numire in functie (in fapt fosti procurori transferati de CSM) si care nu au depus juramantul de judecator cerut de lege, lipsa juramantului stand sub sanctiunea nulitatii absolute a tuturor hotararilor emise. Publicam in continuare cele doua adrese ale AMR, care constituie un semnal serios de alarma la adresa regimului Traian Basescu, care a impanzit instantele cu judecatori transferati via CSM din functii de procurori.


Adresa AMR catre Consiliului Superior al Magistraturii

Subscrisa Asociatia Magistratilor din Romania (A.M.R.) organizatie profesionala, nationala a judecatorilor si procurorilor, apolitica, nonprofit, de utilitate publica, membra a Uniunii Internationale a Magistratilor, prin reprezentant legal, judecator conf. dr. DAN SPANU

Va adreseaza, in temeiul articolelor 3 si 6 si urm. din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, solicitarea de a face cunoscute o serie de aspecte extrem de importante privind statutul constitutional al judecatorilor, tema de mare interes pentru credibilitatea actului de justitie si functionarea sistemului judiciar.

Consideram ca o foarte succinta prezentare a problemei este, in prealabil, necesara. Conform prevederilor articolului 124 din Constitutia Romaniei, adoptata la 21 noiembrie 1991 si intrata in vigoare la 8 decembrie 1991 „judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, potrivit legii”, iar articolul 133 dispune:„Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii”.

Aceste principii constitutionale se regasesc in Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca (articolele 51, 73 lit.a si articolul 75).

In temeiul acestor prevederi constitutionale si legale, prin mai multe decrete din anii 1995 si 1996 (mentionam cu titlu de exemplu Decretul nr.374/27 noiembrie 1995 privind numirea de judecatori la tribunale si de procurori la parchetele de pe langa acestea), judecatorii in functie au fost numiti prin decret prezidential si au devenit astfel inamovibili.

Noua forma a Constitutiei Romaniei, in urma revizuirii sale, intrata in vigoare la data de 29 octombrie 2003, a mentinut in totalitate regimul constitutional anterior. Astfel, articolul 125 din Constitutia in vigoare, reglementand statutul judecatorilor, dispune in alin.1 ca „judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii”.

Adresa AMR catre Presedintia Romaniei

Subscrisa Asociatia Magistratilor din Romania (A.M.R.), organizatie profesionala, nationala a judecatorilor si procurorilor, apolitica, nonprofit, de utilitate publica, membra a Uniunii Internationale a Magistratilor, prin reprezentant legal, judecator conf. dr. DAN SPANU

Va adreseaza, in temeiul articolelor 3 si 6 si urm. din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, solicitarea de a face cunoscute o serie de aspecte extrem de importante privind statutul constitutional al judecatorilor, tema de mare interes pentru credibilitatea actului de justitie si functionarea sistemului judiciar.

Consideram ca o foarte succinta prezentare a problemei este, in prealabil, necesara.

Conform prevederilor articolului 124 din Constitutia Romaniei, adoptata la 21 noiembrie 1991 si intrata in vigoare la 8 decembrie 1991 „judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, potrivit legii”, iar articolul 133 dispune: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii”.

Aceste principii constitutionale se regasesc in Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca (articolele 51, 73 lit.a si articolul 75).

In temeiul acestor prevederi constitutionale si legale, prin mai multe decrete din anii 1995 si 1996 (mentionam cu titlu de exemplu Decretul nr.374/27 noiembrie 1995 privind numirea de judecatori la tribunale si de procurori la parchetele de pe langa acestea), judecatorii in functie au fost numiti prin decret prezidential si au devenit astfel inamovibili.

Noua forma a Constitutiei Romaniei, in urma revizuirii sale, intrata in vigoare la data de 29 octombrie 2003, a mentinut in totalitate regimul constitutional anterior.

Astfel, articolul 125 din Constitutia in vigoare, reglementand statutul judecatorilor, dispune in alin.1 ca „judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii”.

In alin. 2 al aceluiasi text se arata ca ”propunerile de numire a judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice”.

Textele sunt pe deplin concordante cu prevederile articolului 134 din Constitutie, referitoare la atributiile Consiliului Superior al Magistraturii, care „propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii”.

Este important de relevat ca in procesul de revizuire a Constitutiei s-a formulat si un amendament in sensul stabilirii competentei Consiliului Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor, propunere respinsa de Parlament.

Respingerea amendamentului a avut in vedere ca numirea judecatorilor de catre seful statului tine de traditia romaneasca si este o solutie ce se regaseste in marea majoritate a statelor democrate.

In fine, noua redactare a articolului 133 din Constitutie detaliaza principalele atributii ale Consiliului Superior al Magistraturii, stabilind ca acest organism este singura autoritate care selecteaza candidatii pentru functia de magistrat, propunand, atunci cand sunt indeplinite conditiile legale, Presedintelui Romaniei numirea acestora ca judecatori si procurori.

Aceste principii sunt reluate in actele normative ulterioare revizuirii Constitutiei, cum sunt Legile nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Ele statueaza ca desi sunt inglobati in acelasi concept constitutional de „magistrati”, intre judecatori si procurori exista importante deosebiri de statut si atributii, daca ar fi sa mentionam doar faptul – esential – ca judecatorii sunt inamovibili iar procurorii beneficiaza doar de stabilitate.

In lumina celor anterior expuse, si care decurg din texte constitutionale si legale imposibil de combatut, rezulta, in opinia noastra, cel putin doua concluzii fundamentale:

1. Numai judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili.

2. Persoanele care, fiind numite de Presedintele Romaniei in functia de procuror si ulterior „se transfera” ca judecatori, fara a mai fi numiti de seful statului in aceasta din urma calitate, nu sunt inamovibili si deci nu isi pot exercita in mod legal atributiile.

Argumentul” ca daca o persoana a fost numita de Presedintele statului procuror, iar apoi devine judecator, nu mai este necesar, pentru a functiona, un nou decret, nu are nici un temei juridic si descalifica pur si simplu pe cei care il folosesc. in aceeasi masura, considerarea schimbarii de statut constitutional de la procuror la judecator ca pe un simplu „transfer” de competenta Consiliului Superior al Magistraturii eludeaza in mod vadit textele neechivoce ale legii fundamentale.

In aceste conditii, cum tema pe care am infatisat-o foarte succint prezinta un grad inalt de interes pentru opinia publica, deoarece priveste functionarea, credibilitatea si imaginea justitiei, va adresam solicitarea de a ne informa in termenul legal de 30 de zile, cu privire la urmatoarea problema:

De la intrarea in vigoare a Constitutiei din anul 1991 si pana in prezent, pentru cate persoane – si care anume – la nivel national, care au functionat initial ca procurori si apoi au devenit judecatori, indiferent de gradul instantei, Presedintele Romaniei a emis decret de numire in functia de judecator cu indicarea numarului Monitorului Oficial in care acestea au fost publicate”?

Intelegem sa ne prevalam de dispozitiile articolelor 21 si 22 ale Legii nr. 544/2001, in situatia in care in termenul legal nu se raspunde solicitarii noastre.”

* Cititi aici adresa AMR catre CSM

* Cititi aici adresa AMR catre Presedintia Romaniei

Comentarii

# povesti date 15 June 2012 15:56 -2

Au ratat o buna ocazie de a tacea! Si au ratat-o pentru Nastase....Asa ca stim cum stam...

# nea caisa date 15 June 2012 22:49 0

si cum stati?

# Ezoteric date 15 June 2012 18:02 +8

Sistemul s a strans ca un arici pe subiectul asta si va fi tenace in stitudinea asta. Pisica se va rupe dupa prima condamnare la cedo pe tema asta,acolo va fi o simpla problema de drept care va fi rezolvata. La noi orice opinie are legatura cu nastase,parca numai un proces e in tara asta. E adevarat ca sistemul a fost "reformat"pentru condamnarea lui nastase. Iar dupa acea hotarare ne vom bloca instantele cu revizuiri . Care instante,ca jumate din judecatori sunt in situatia asta ? Va fi un haos,felicitari monica macovei ,vreo 10 ani a compromis justitia . Si abuzurile astea trebuie facute cu cap si de ceicare au asa ceva...

# Stelian date 15 June 2012 18:35 +5

Se pare ca a trebuit acest "dus" sa se trezeasca judecatorii ca au intrusi (smecheri) printre ei! Ar trebui Asociatia Magistratilor sa cuprinda doar magistrati, adica judecatori, ca sa nu mai fie confuzie. Iar procurorii sa-si faca alta Asociatie, Asociatia Procurorilor (agenti guvernamanetali conform CEDO). Daca dl Spanu face acest demers atunci sunt semne ca se mai limpezesc apele in magistratura. Altfel, judecata se va face de procurori si judecatorii vor deveni incet-incet doar paravanul procurorilor comandati, ca intotdeauna, prin ordine : "Am inteles, sa traiti dl Papici! Asa vom da cu ciocanul !

# bobita date 15 June 2012 22:04 -2

Ce pompos suna "Asociatia Magistratilor", ca orice ONG care se respecta. Aceasta A.M.R. ar trebui numita de fapt A.C.M.P. adica "Asociatia Catorva Magistrati Pensionari" :D pentru cunoscatori. Bombonel s-a asezat pe un munte de praf cu ditamai lopata si ce unelte mai are el la indemana si de-acolo incearca sa ne arunce praf in ochi tuturor.. succes Bombonel, e dreptul tau.

# nea caisa date 15 June 2012 22:53 +5

Oricum cei mai in virsta stiu mai multa carte decit cei tineri.

# bobita date 15 June 2012 23:24 -5

Da, cel putin carti comuniste, sigur stiu mai multe.

# GOLIAT date 15 June 2012 22:14 +5

AICI NU bOMBONEL ARE PROBLEME, CI TOTI JUSTITIABILII. AVEM JUDECATORI NON-INAMOVIBILI, DESPRE CE VORBIM?

# roman date 16 June 2012 00:21 +6

Sa vedem ce se va intampla ca se asteapta ca Romania sa fie condamnata exact pe aceasta tema la CEDO, in dosarul 2588/11 Chiriac c/Romania, aflat deja pe rol pentru hotararea semnata in recurs la ICCJ de Cornoiu Jitarasu in 2 octombrie 2010. Iccj a avut posibilitatea in constestatia in anulare sa anuleze acea hotarare, dar s-au crezut dumnezei si si-au batut joc de avocatul din dosar. Na ca buba a explodat chiar daca dupa 2 ani.

# pisicutza blonda date 21 June 2012 01:16 0

Domnul Judecator Spanu nu este in masura sa faca justitia in Romania functionala.Astept cu placere ca Domnul Judecator Spanu sa iasa la pensie sau sa dispara pur si simplu din sistem.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 9.05.2025 – Nicusor recunoaste ca o arde prin instante in orele de program (Video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva