EXCLUSIV: PETROV A FOST SPULBERAT LA ICCJ – Motivarea prin care judecatorii Roxana Tudose, Ionel Barba si Adrian Ghiculescu i-au stabilit definitiv lui Traian Basescu calitatea de colaborator al Securitatii: „Documentul esential in constatarea calitatii de colaborator a paratului Basescu Traian este nota informativa nr. 0023/3990... Argumentele recurentului sunt lipsite de substanta, caracterizate de un grad redus de credibilitate, neconvingatoare si incapabile sa faca dovada contrara” (Decizia)
Judecatorul Victor Hortolomei de la Curtea de Apel Bucuresti a motivat temeinic, in fapt si in drept, sentinta prin care i-a stabilit fostului presedinte al Romaniei Traian Basescu (foto 1) calitatea de colaborator al Securitatii cu numele de cod Petrov, la solicitarea Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii.
De aceea, recursul lui Basescu impotriva sentintei CAB este nefondat, arata judecatorii Ana-Roxana Tudose (foto 2), Ionel Barba (foto 3) si Adrian-Remus Ghiculescu (foto 4) de la Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia nr. 1736 din 23 martie 2022, prin care au mentinut sentinta CAB nr. 471 din 20 septembrie 2019 pronuntata in dosarul nr. 3160/2/2019. Hotararea instantei supreme a fost motivata la 25 iulie 2022 si este prezentata in exclusivitate de Lumea Justitiei.
Mai exact, cei trei magistrati supremi arata ca atat doctrina, cat si jurisprudenta ICCJ si cea a CEDO ii permit judecatorilor sa nu raspunda punctual fiecarui argument, ci sa le grupeze pe baza unui numitor comun si sa le raspunda intr-un singur considerent.
In plus, completul Tudose-Barba-Ghiculescu subliniaza ca magistratul CAB nu a incalcat principiul egalitatii de arme intre Basescu si CNSAS, intrucat a analizat suficient de detaliat argumentele fostului presedinte fata de descoperirile Consiliului.
Nu in ultimul rand, Traian Basescu s-a plans de faptul ca nu a beneficiat de dreptul de a fi ascultat de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in cadrul procedurilor prealabile trimiterii raportului la Curtea de Apel Bucuresti. In acest punct, Inalta Curte argumenteaza ca CNSAS nu este o jurisdictie administrativa, iar OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii (care a inlocuit Legea 187/1999) a inlaturat procedura audierii persoanelor verificate in fata Colegiului CNSAS. Astfel, persoanele vizate de Consiliu nu se mai pot plange in instanta de faptul ca neaudierea lor le-a incalcat vreun drept fundamental, adauga cei trei judecatori supremi.
Nu in ultimul rand, judecatorul Victor Hortolomei de la Curtea de Apel Bucuresti a argumentat corect si in ceea ce priveste faptul ca notele informative ale lui Traian Basescu au afectat drepturile fundamentale ale celor vizati de ele, in conditiile in care Securitatea le-a folosit ca sa persecute acele persoane (de exemplu, interzicandu-le emigrarea), mai scriu magistratii Ana-Roxana Tudose, Ionel Barba si Adrian-Remus Ghiculescu.
Inainte de a va lasa sa cititi motivarea instantei supreme, amintim ca atat CAB, cat si ICCJ au admis cererea de interventie accesorie formulata de catre analistul politic Mugur Ciuvica (foto 5) in favoarea CNSAS.
Redam principalul pasaj din decizia ICCJ:
„B. Recursul promovat de recurentul-parat Basescu Traian si exceptia de nelegalitate:
B.I. Inainte de a trece la analiza recursului promovat impotriva aceleiasi sentinte de catre recurentul Basescu Traian, Inalta Curte va avea in vedere faptul ca acesta, la termenul de judecata din data de 11 martie 2022, a invocat exceptia de nelegalitate a deciziei prin care CNSAS a aprobat Nota de constatare si a dispus sesizarea instantei de judecata, iar instanta de recurs, dupa punerea exceptiei in discutia partilor, a decis sa se pronunte asupra sa odata cu fondul recursului, avand in vedere anumite aspecte comune ce urmau a fi dezbatute in legatura cu cele doua institutii si etape procesuale, pentru a se evita perspectiva unei eventuale antepronuntari a completului asupra unuia dintre aceste aspecte; ca atare, urmeaza a se analiza cu prioritate aceasta exceptie de nelegalitate.
Se impune a se preciza mai intai ca, potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.
(2) Instanta investita cu fondul litigiului si in fata careia a fost invocata exceptia de nelegalitate, constatand ca de actul administrativ cu caracter individual depinde solutionarea litigiului pe fond, este competenta sa se pronunte asupra exceptiei, fie printr-o incheiere interlocutorie, fie prin hotararea pe care o va pronunta in cauza. In situatia in care instanta se pronunta asupra exceptiei de nelegalitate prin incheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacata odata cu fondul.
(3) In cazul in care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanta in fata careia a fost invocata exceptia de nelegalitate va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al exceptiei de nelegalitate. Controlul judecatoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercita de catre instanta de contencios administrativ in cadrul actiunii in anulare, in conditiile prevazute de prezenta lege”.
Exceptia de nelegalitate poate fi invocata direct in recurs de catre partea interesata sau de catre instanta de judecata din oficiu (I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept); prin Decizia nr. 36/2016 a acestui complet s-a statuat ca „Dispozitiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, permit invocarea exceptiei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct in recurs”.
Din economia dispozitiei legale citata anterior rezulta ca instanta in fata careia a fost ridicata exceptia de nelegalitate, verifica legalitatea acesteia prin intermediul cauzelor de inadmisibilitate, respectiv prin prisma a trei conditii, ce se cer a fi intrunite cumulativ: exceptia sa vizeze un act administrativ individual, in acceptiunea art. 2 alin. 1 lit. c teza intai din Legea contenciosului administrativ; actul administrativ individual in discutie sa nu fie exceptat de la controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. 6 din Constitutia Romaniei si art. 5 din Legea 554/2004; solutia ce urmeaza a fi pronuntata asupra litigiului sa depinda de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce presupune afirmarea si demonstrarea interesului procesual pe care il prezinta rezolvarea prealabila a exceptiei, in raport cu obiectul si circumstantele cauzei.
In alta ordine de idei, Inalta Curte aminteste ca actul administrativ individual este o manifestare de vointa care creeaza, modifica ori desfiinteaza drepturi si obligatii in beneficiul ori sarcina uneia sau mai multor persoane, adresandu-se unui anumit destinatar sau unei pluralitati de destinatari, determinati sau determinabili prin continutul actului; aceasta presupune, inainte de toate, conditia ca obiectul exceptiei de nelegalitate sa fie un act administrativ, adica actul unilateral, ce emana de la o autoritate publica centrala sau locala, fiind o manifestare de vointa expresa, unilaterala si facuta in scopul nasterii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice, a carei realizare este garantata prin forta de constrangere a statului sau constata situatii juridice reglementate de lege, in conditiile prevazute de normele juridice in vigoare, in literatura de specialitate corect subliniindu-se ca, pentru a fi act juridic, trebuie ca manifestarea de vointa pe care o exprima actul administrativ, sa aiba capacitatea de a produce efecte juridice proprii. Prin urmare, nu orice manifestare de vointa este un act administrativ, simpla exprimare a unei opinii de catre o institutie publica adminstrativa nu intruneste conditiile pentru a fi un asemenea act.
Mai trebuie mentionat si faptul ca actul administrativ reprezinta forma juridica principala de activitate a administratiei publice, supusa unui regim de putere publica, precum si controlului de legalitate al instantelor judecatoresti, care emana de la autoritati administrative sau de la persoane private autorizate de acestea; caracterul expres al manifestarii de vointa este determinat de regimul de putere publica in care se emit actele administrative, iar de acest regim de putere publica se leaga caracterul obligatoriu al actului administrativ, precum si executarea lui din oficiu. Un astfel de act se bucura de prezumtiile de legalitate, de autenticitate si de veridicitate, din acestea desprinzandu-se concluzia ca actul se impune subiectelor de drept care sunt, in egala masura, obligate sa-l respecte sau sa-l execute.
Asa cum s-a precizat anterior, instanta in fata careia se invoca exceptia de nelegalitate este obligata sa examineze primordial indeplinirea conditiilor de admisibilitate anterior expuse; supunand acestui examen preliminar exceptia de nelegalitate invocata de catre recurentul Basescu Traian direct in fata instantei de recurs, Inalta Curte constata ca aceasta nu intruneste exigenta admisibilitatii cel putin din perspectiva conditiei de a avea ca obiect un act administrativ cu caracter individual, pentru urmatoarele argumente:
Potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 din OUG nr. 24/2008 (in forma in vigoare la data sesizarii instantei de prim grad), „In baza verificarilor prevazute la art. 6 alin. (1), directia de specialitate intocmeste o nota de constatare cu privire la existenta sau inexistenta calitatii de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a facut obiectul verificarii”, iar art. 8 al aceluiasi act normativ, in forma mentionata, stabileste cu claritate procedura aplicabila distinct fiecarei situatii in parte, astfel:
„Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii ia in discutie nota de constatare si, dupa caz: a) aproba nota de constatare si dispune Directiei juridice introducerea unei actiuni in constatarea calitatii de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia; b) infirma nota de constatare si dispune Directiei juridice eliberarea unei adeverinte din care sa rezulte ca persoana verificata nu a avut calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia”.
Din continutul acestor dispozitii legale, Inalta Curte constata, in contradictie cu sustinerile recurentului-parat, faptul ca, in situatia prevazuta de litera a) a articolului 8, aplicabila in cauza de fata si anume aceea in care se aproba nota de constatare, Colegiul Consiliului nu emite niciun act care sa poarte titulatura de „decizie”, in motivarea exceptiei de nelegalitate, titularul acesteia referindu-se in mod expres la un astfel de act, ca obiect al exceptiei, fara a oferi niciun alt criteriu de identificare sau de individualizare a pretinsei decizii si fara a face in vreun fel dovada existentei sale. Obligatia institutiei CNSAS de a emite o decizie in cazul in care se apreciaza ca este oportuna sesizarea instantei de contencios administrativ nu se poate deduce nici din terminologia folosita de catre legiuitor pentru cazul prevazut de litera a) a articolului 8, cata vreme, in „Dictionarul explicativ al limbii romane”, verbul „a dispune” este sinonim cu „a hotari, a decide, a ordona”, ceea ce nu implica, nu impune si nici nu presupune in mod obligatoriu emiterea unui act in forma scrisa, fizica, intitulat „decizie”.
In realitate, asa cum rezulta din inscrisul emis de CNSAS cu nr. 356/17.05.2019 si depus la fila nr. 37, vol. I, dosar fond, in urma sedintei Colegiului CNSAS in care a fost analizata nota de constatare nr. S/DI/800/06.05.2019 si s-a decis sesizarea instantei de contencios administrativ cu actiune in constatarea calitatii de colaborator al Securitatii a paratului, a fost intocmit un proces-verbal al sedintei, cu nr. 28/9.05.2019 (si nu o decizie), in intelesul etimologic al sintagmei de „proces-verbal”, acela de „dare de seama a unei sedinte”. Prin urmare, sustinerea autorului exceptiei de nelegalitate in sensul ca sesizarea instantei de judecata cu actiunea in constatarea calitatii de colaborator ar fi conditionata de emiterea actului final al Colegiului CNSAS, respectiv o decizie prin care se aproba Nota de constatare si se dispune initierea procedurii judiciare, act ce trebuie sa fie motivat in drept si in fapt, este lipsita de suport real.
In contextul aratat, nici invocarea de catre titularul exceptiei a articolelor 23 si 24 din OUG nr.24/2008, in forma in vigoare la data introducerii actiunii in constatare, pentru a sustine respingerea actiunii ca inadmisibila pentru pretinsa nerespectare de catre autoritatea reclamanta a obligatiei de emitere a unei decizii de sesizare a instantei de contencios administrativ, nu poate fi avuta in vedere, deoarece aceste dispozitii legale, contrar celor sustinute de catre recurent, nu stabilesc faptul ca, la baza sesizarii instantei de judecata, ar sta un act final, motivat in fapt si in drept, emis de catre Colegiul CNSAS, in urma discutarii si aprobarii notei de constatare a Directiei de specialitate, tinand seama de avizul Directiei juridice.
In ceea ce priveste procesul-verbal nr. 28/09.05.2019 al Colegiului CNSAS, singurul act emis de catre acest organ din cadrul reclamantului, in urma analizei notei de constatare nr. S/DI/800/06.05.2019, nu exista, asa cum am aratat, obligatia legala de a se emite un alt act cu o anumita tipicitate, forta juridica sau care sa defineasca incheierea unei eventuale proceduri prealabile, asa cum sustine, in mod nejustificat, paratul.
Prin urmare, procesul-verbal mentionat nu este act administrativ in sensul Legii nr.554/2004, intrucat nu este producator de efecte juridice prin el insusi, in baza acestui document fiind promovata prezenta actiune in constatare. Mai mult decat atat, actul in analiza nu dispune masuri efective, ci constata votarea aprobarii notei de constatare si de sesizare a Curtii de Apel Bucuresti–Sectia de contencios administrativ si fiscal, de catre Directia Juridica, cu actiunea in constatarea calitatii de colaborator al Securitatii, in ce priveste persoana paratului; de altfel, in practica instantei supreme, s-a apreciat, in mai multe decizii de speta, ca nici notele de constatare, nici avizul Directiei Juridice si nici procesele-verbale ale sedintelor Colegiului CNSAS nu sunt acte administrative in sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, aceste documente fiind doar acte interne prealabile, emise de catre structuri din cadrul CNSAS in indeplinirea atributiilor legale prevazute de OUG nr. 24/2008, cu modificarile si completarile ulterioare (cea mai recenta, decizia ICCJ - Sectia de contencios administrative si fiscal nr. 1236/02.03.2022); s-a evidentiat, astfel, ca actele CNSAS de natura notelor de constatare si procesele-verbale ca acela supus prezentei analize, „nu dispun masuri efective, ci constata o anumita situatie de fapt, releva anumite imprejurari factuale (nota de constatare), respectiv procesul-verbal cuprinde votarea aprobarii notei de constatare si de sesizare a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ si fiscal [...].”
Pentru toate argumentele expuse, Inalta Curte constata faptul ca exceptia de nelegalitate invocata de catre recurentul parat Basescu Traian nu intruneste exigenta admisibilitatii in sensul de a avea ca obiect un act administrativ cu caracter individual, astfel ca instanta investita cu solutionarea ei o va respinge ca fiind inadmisibila si, fata de aceasta solutie, nu va pasi la analiza aspectelor de nelegalitate invocate pe fondul exceptiei.
B.II. Asa cum am aratat anterior in partea descriptiva a prezentei decizii, in recursul promovat de catre recurentul-parat Basescu Traian, acesta a criticat sentinta atacata din perspectiva motivelor de casare prevazute de art. 488 alin. 1 punctul 6 teza I, punctul 7 si punctul 8 din Codul de procedura civila (critici dezvoltate prin memoriul depus in fata instantei de recurs la termenul de judecata din data de 5.11.2021), sustinand pretinsa nelegalitate si netemeinicie a hotararii ce face obiectul criticilor si solicitand reformarea acestei sentinte.
Intr-o ordine fireasca, Inalta Curte va analiza cu prioritate motivul de casare prevazut de art.488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ. („cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei”), criticile recurentului-parat, din perspectiva acestei situatii de casare, fiind nefondate, pentru argumentele ce urmeaza:
Se impune a se aminti, inainte de toate ca, potrivit art. 425 alin. 1 lit. b Cod de procedura civila, hotararea va cuprinde: „motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor”. Astfel, in lumina acestor dispozitii legale, din perspectiva exigentei de a motiva, instanta are obligatia sa arate, in concret, in raport de probele dosarului, situatia de fapt pe care o retine in cauza si sa demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, asa cum s-a evidentiat in doctrina, „considerentele hotararii judecatoresti trebuind sa raspunda comandamentelor logicii, sa fie clare, concise, ferme, lipsite de contradictii, bazate pe probe incontestabile, coroborate intre ele si menite a impune o concluzie, elemente de natura a fundamenta puterea de convingere si a exclude arbitrariul” (I. Les, Noul Cod de procedura civila, vol. I 2011, p. 548).
In legatura cu acest aspect, dupa cum rezulta din Avizul nr. 11/2008 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni, privind calitatea hotararilor judecatoresti, „motivarea trebuie sa raspunda pretentiilor partilor, adica diferitelor capete de acuzare si mijloace de aparare, aceasta garantie fiind esentiala intrucat permite justitiabilului sa se asigure ca pretentiile sale au fost examinate, si deci, ca judecatorul a tinut cont de ele; in ceea ce priveste motivatia, aceasta nu trebuie neaparat sa fie lunga, trebuind sa fie gasit un echilibru just intre formularea scurta si buna intelegere a hotararii”.
Pe de alta parte, aceasta obligatie a instantelor judecatoresti de a-si motiva hotararile nu trebuie inteleasa ca necesitand un raspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de aparare ridicat. In acest sens, jurisprudenta CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/Romaniei – 15.02.2007 si paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei – 19.04.1994) a statuat ca intinderea motivarii depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanta, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentintelor si hotararilor, in diferite state; mai exact, pentru a raspunde cerintelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidentieze ca judecatorul a examinat cu adevarat chestiunile esentiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/Romaniei - 15.02.2007 si paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesara examinarea chestiunilor de fapt si de drept aflate la baza controversei.
Revenind la prevederile art. 425 alin. 1 Cod de procedura civila si transpunand dispozitiile acestei norme in contextul criticilor formulate de recurentul-parat Basescu Traian, Inalta Curte aminteste ca obligatia instantei de fond de a motiva sentinta pe care a pronuntat-o priveste, in esenta, aratarea situatiei de fapt pe care a retinut-o si a considerentelor de fapt si de drept pentru care a pronuntat solutia criticata in recurs, criterii legale pe care sentinta recurata le indeplineste. In repetate randuri, in jurisprudenta sa, instanta suprema a subliniat faptul ca motivarea hotararii judecatoresti nu reprezinta o chestiune de cantitate si nici nu obliga judecatorul sa raspunda tuturor argumentelor de fapt si de drept ale partilor, instanta putand sa grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun si sa le raspunda in cadrul unui singur considerent; totodata, este necesara analiza acelor motive si aparari care sunt esentiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectiva a cauzei, potrivit exigentelor Curtii Europene a Drepturilor Omului, asa cum am mentionat in anteriorul paragraf.
Prin urmare, verificand continutul sentintei atacate, instanta de control judiciar retine ca aceasta indeplineste exigentele art. 425 alin.1 lit.b Cod procedura civila, intrucat judecatorul fondului a expus in mod clar si logic argumentele care au fundamentat solutia adoptata. De asemenea, in cuprinsul hotararii judecatoresti analizate, nu se regasesc considerente contradictorii, instanta de fond infatisand, intr-o maniera clara si coerenta, argumentele avute in vedere in adoptarea solutiei asupra cererii de chemare in judecata, ceea ce face ca afirmatiile recurentului ce sustin motivul de casare prevazut de art. 488 pct.6 sa apara ca fiind nefondate.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentintei recurate, rezulta indubitabil ca, in prezenta cauza, instanta de fond a indicat ce reprezinta, in opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza rationamentului sau logico-juridic concretizat in dispozitivul sentintei, astfel ca nu se poate sustine, cu suficient temei, ca hotararea atacata in prezenta cauza ar fi nemotivata, sau ca, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibila exercitarea controlului judiciar prin intermediul caii de atac a recursului; hotararea cuprinde motivele pe care se sprijina, starea de fapt si textele de lege incidente in cauza, reprezentand, asadar, o „motivare in fapt si in drept” in intelesul pe care art. 425 alin. 1 Cod de procedura civila il atribuie acestei sintagme, instanta de recurs putand exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar.
Astfel, dupa prezentarea extinsa a situatiei de fapt, asa cum se reflecta aceasta in probele dosarului la care judecatorul de prima instanta s-a raportat permanent in expunerea aspectelor factuale, acesta a procedat la analiza in detaliu a indeplinirii in cauza, a conditiilor prevazute de dispozitiile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, tocmai din perspectiva acestei situatii de fapt reflectata de probele pe care le-a examinat si prezentat argumentat in continutul considerentelor; de asemenea, judecatorul de prima instanta a motivat cu claritate si conciziune de ce a inlaturat sustinerile si argumentele recurentului expuse atat in cuprinsul intampinarii, cat si in fata instantei de judecata.
Un exemplu pentru faptul ca judecatorul de fond s-a aplecat cu atentie asupra sustinerilor paratului si i-a analizat apararile, pastrand un elocvent echilibru procesual, este maniera in care a inlaturat sustinerile sus-numitului in sensul ca „nu ar fi cunoscut ca organele de Contrainformatii Militare faceau parte din structura fostei Securitati”; astfel, in continutul filelor 44 verso si 45 (dosar fond, vol. 3), magistratul de la curtea de apel a combatut cu claritate si explicit aceasta aparare, folosindu-se de argumente logice, intemeiate nu numai pe probe si pe dispozitii legale aferente perioadei de timp la care se refera situatia de fapt stabilita in dosar, dar si pe prezumtii rationale si justificate, pe care judecatorul le expliciteaza logic, inclusiv cu trimiteri la afirmatiile paratului din propria intampinare depusa la dosarul de fond (cit.: „chiar din maniera de redactare a intampinarii rezulta foarte clar ca paratul B.T. avea cunostinta, in perioada de referinta, de structura si activitatea Securitatii, sens in care mentioneaza...”.)
De altfel, oprindu-ne la acest exemplu, se impune a se evidentia ca, in contra afirmatiilor recurentului, aceasta este maniera in care judecatorul de prima instanta a combatut si inlaturat toate apararile paratului, si anume pe acelea esentiale si de o anumita importanta reflectata in capacitatea de a contrazice concluziile judecatorului si convingerea sa in legatura cu aspectele esentiale care au condus la admiterea actiunii.
Ceea ce sustine recurentul ca ar atrage incidenta in cauza a dispozitiilor art. 488 pct. 6 Cod de procedura civila ar fi pretinsa omisiune a judecatorului de a demonstra in scris motivele care au stat la baza inlaturarii unor aparari esentiale formulate de catre parat, fiind vorba despre apararile care se regasesc in cuprinsul intampinarii formulate de acesta fata de actiunea CNSAS, prin care ar fi demonstrat nelegalitatea unui asemenea demers judiciar, in conditiile in care verificarea eventualei calitati a paratului de colaborator al Securitatii a fost efectuata in trecut de nu mai putin de cinci ori, toate aceste demersuri finalizandu-se cu emiterea unei adeverinte de catre acelasi organism, respectiv CNSAS, prin care s-a constatat ca Basescu Traian nu a colaborat in vreun fel cu Securitatea. De asemenea, se sustine si ca sentinta ar fi afectata de viciul nemotivarii pentru ca, in cuprinsul intampinarii, recurentul ar fi demonstrat ca Nota de constatare nr. S/DI/1/800/06.05.2019, emisa de catre CNSAS, a fost emisa in baza unor aparente probe carora CNSAS le acorda un caracter de noutate, iar magistratul de la curtea de apel nu ar fi argumentat de ce nu a a tinut cont de aceasta aparare.
Afirmatiile recurentului in sensul expus in paragraful anterior sunt nefondate si incapabile sa conduca la o eventuala reformare a hotararii judecatoresti ce face obiectul recursului, din aceasta perspectiva.
Asa cum s-a subliniat si intr-un anterior paragraf, doctrina si jurisprudenta au afirmat constant ca o motivare clara si cuprinzatoare a unei hotarari judecatoresti nu presupune analizarea tuturor afirmatiilor partilor, ci doar a acelora cu caracter esential, chiar si acestea din urma putand fi tratate in mod global. Este obligatoriu ca judecatorul sa analizeze, in mod real si pastrandu-si echilibrul dar si obiectivitatea, sustinerile ambelor parti cu interese contrare in proces, dar doar acele sustineri care au legatura cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretentiilor deduse judecatii si cu solutia ce urmeaza a se dispune, din perspectiva acestei solutii, urmand a fi filtrate si cenzurate respectivele sustineri, fie in sensul retinerii, fie in cel al inlaturarii lor.
In acest context, este lipsita de orice relevanta afirmatia recurentului in sensul lipsei considerentelor fata de sustinerea sa privitoare la faptul ca verificarea eventualei sale calitati de colaborator al Securitatii a fost efectuata in trecut de nu mai putin de cinci ori, primind adeverinta de necolaborare, cata vreme actiunea in constatare promovata de CNSAS si care face obiectul cauzei ce a investit instanta de fond, sustine existenta calitatii de colaborator al Securitatii a paratului, pe baza a doua note informative din data de 05.05.1975, care nu au facut obiectul altei analize a Colegiului CNSAS, in afara celei prin care s-a dispus sesizarea instantei cu actiunea din prezenta cauza; in acest context, simpla sustinere a unei pretinse omisiuni a judecatorului de a inlatura in mod expres aceasta aparare nu face dovada nici a unei eventuale vatamari ce s-ar fi produs prin aceasta omisiune si nici nu e un aspect a carui combatere, daca ar fi fost mai bogat argumentata de catre curtea de apel, ar fi condus la pronuntarea unei solutii diferite pe fondul cauzei, datorita unor considerente ce vor fi ulterior expuse, in analiza unui alt motiv de casare, astfel ca afirmatiile recurentului in acest sens sunt subiective si lipsite de substanta.
In legatura cu pretinsa nemotivare a sentintei cu privire la Nota de constatare nr.S/DI/1/800/06.05.2019, emisa de catre CNSAS, din perspectiva caracterului nelegal al acestui act (caracter pe care recurentul pretinde ca l-ar fi dovedit), este fara putere de tagada ca, prin alegatiile in mare proportie de natura toretica ce sustin aceasta critica, titularul caii de atac isi exprima, in realitate, nemultumirea fata de imprejurarea ca judecatorul de fond nu a dat eficienta punctului sau de vedere, solutia dispusa prin sentinta fiind contrara acestei pozitii a paratului. Nemultumirea partii care a pierdut procesul fata de optiunea magistratului de a nu valorifica apararile acestei parti si de a nu si le insusi, raportat la probele administrate si la prevederile legale incidente in cauza, nu conduce prin ea insasi la concluzia neexaminarii acestor aparari si a ruperii echilibrului procesual.
De altfel, afimatiile recurentului care, in opinia sa, ar fi dovedit caracterul nelegal al Notei de constatare nr. S/DI/1/800/06.05.2019 si in legatura cu care sentinta nu ar fi motivata, nu au caracter esential si, sub nicio forma, nu ar fi fost relevante in sensul de a conduce la o solutie diferita; aceasta deoarece, in legatura cu acest aspect, in intampinarea depusa in primul grad de jurisdictie, recurentul a afirmat ca doua note informative, care nu sunt preluate in actiunea in constatare, ar fi citate in nota de constatare respectiva, unde se arata ca ele au stat la baza unei adeverinte anterioare de necolaborare, respectiv a adeverintei nr. 2584/22.10.2013 de necolaborare cu Securitatea si nu fac obiectul noii proceduri de verificare.
Caracterul irelevant al acestei aparari la care se pretinde ca nu s-ar fi raspuns, rezida tocmai din aceea ca actiunea in constatare cu care a fost investita instanta nu s-a fundamentat pe cele doua note informative, care doar au fost citate in respectiva nota de constatare ca documente ce au fundamentat una din adeverintele de necolaborare anterioare, dar nu au intemeiat si nu au sustinut sau probat pretentiile reclamantului in cauza pendinte; ca atare, analizarea lor de catre curtea de apel ar fi excedat situatiei de fapt ce a condus la admiterea actiunii si nu ar fi avut nicio relevanta.
In considerarea acestor argumente, asadar, criticile recurentului ce fac obiectul motivului de casare intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedura civila, sunt nefondate in totalitate.
Asa cum s-a precizat in partea descriptiva a prezentei decizii, in motivarea recursului, recurentul-parat a invocat si situatia de casare prevazuta de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod procedura civila („cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat”), astfel ca, avand in vedere argumentele invocate in sustinerea sa, dar si pentru a pastra configuratia memoriului de recurs, Inalta Curte va pasi la analiza acestui motiv, in continuarea prezentelor considerente.
Trebuie mentionat mai intai faptul ca, reglementata de catre dispozitiile art. 430-432 Cod procedura civila ca fiind principalul efect al unei hotarari judecatoresti, dar si ca exceptie absoluta, autoritatea de lucru judecat are la baza doua reguli esentiale si anume aceea ca o cerere nu poate fi judecata definitiv decat o singura data si aceea ca solutia cuprinsa intr-o hotarare judecatoreasca definitiva, e prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o hotarare ulterioara. Deci, principiul autoritatii lucrului judecat impiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, avand acelasi obiect, aceeasi cauza si purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerile dintre doua hotarari judecatoresti, in sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotarare definitiva sa nu fie contrazise printr-o alta hotarare ulterioara, data intr-un alt proces.
Tocmai pentru aceste ratiuni, legiuitorul, prin reglementarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod procedura civila, care interzice judecatorului sa reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja transate de catre o jurisdictie anterioara si asupra careia o instanta a statuat, a dat prioritate autoritatii lucrului judecat, chiar si in fata principiului non reformatio in peius; ca atare, din perspectiva importantei sale pentru sistemul judiciar, autoritatea de lucru judecat apare ca o regula de baza a procesului civil, expresie a exigentei ca adevarul stabilit printr-o hotarare judecatoreasca sa reflecte cat mai fidel realitatea, iar modalitatile prin care se ajunge la adevarul prezumat, sa fie insotite de garantiile care confera incredere in actul de justitie.
In prezenta cauza, in sustinerea acestui motiv de casare, recurentul-parat a pretins ca sentinta recurata ar incalca autoritatea de lucru judecat si principiul securitatii raporturilor juridice intrucat, anterior, intimatul-reclamant ar fi constatat, in indeplinirea atributiilor ce i-au fost conferite cu deplina jurisdictie, ca Basescu Traian nu a fost nici lucrator si nici colaborator al Securitatii, asa cum rezulta din adeverinta nr. 2584/22.10.2013, act invocat chiar de catre CNSAS prin Nota de constatare nr. 437/07.05.2019, prin care s-a dispus formularea cererii care face obiectul prezentei cauze; ulterior, sustine recurentul, aceeasi autoritate a statului ar fi revenit asupra propriei sale decizii si ar fi solicitat instantei sa constate opusul a ceea ce chiar CNSAS a stabilit la momentul verificarilor efectuate si vizate de respectiva adeverinta.
In opinia titularului caii de atac, modalitatea in care autoritatea reclamanta a actionat, ar determina un dezechilibru al raporturilor juridice a caror securitate ar trebui sa o respecte, prin revenirea nejustificata asupra unor aspecte deja transate, ceea ce ar insemna incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si a dreptului la un proces echitabil.
Aceste asertiuni sunt, in mod vadit, nefondate si incapabile de a atrage in cauza reformarea sentintei din perspectiva dispozitiilor art. 488 pct.7 Cod de procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum s-a mentionat in paragrafele anterioare, autoritatea lucrului judecat are la baza regula ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data si ca o constatare facuta prin hotarare judecatoreasca definitiva nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare, tocmai in scopul de a se realiza o administrare uniforma a justitiei, afirmarea acestui principiu urmarind nu doar impiedicarea judecarii din nou a unui proces terminat, avand acelasi obiect, aceeasi cauza si purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerile dintre doua hotarari judecatoresti, in sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotarare definitiva sa nu fie contrazise printr-o alta hotarare ulterioara, data intr-un alt proces; este fara putere de tagada, asadar, ca principiul in discutie nu poate fi invocat decat in legatura cu existenta unei hotarari judecatoresti anterioare, indiferent daca aceasta a fost pronuntata in prima jurisdictie ori intr-o cale de atac de reformare ori de retractare, important fiind sa aiba caracter definitiv; pe de alta parte, principiul securitatii raporturilor juridice, invocat de catre recurent in legatura cu pretinsa incalcare a autoritatii de lucru judecat a actelor emise anterior de catre reclamanta, este un principiu care, fara a se bucura de consacrare constitutionala, se refera, mai ales, la neretroactivitatea, accesibilitatea si previzibilitatea legii si la asigurarea interpretarii sale unitare, dar fara a neglija stabilitatea situatiilor juridice si a raporturilor consfintite prin hotarari judecatoresti, astfel ca afirma tot necesitatea respectarii intocmai a celor dispuse de o instanta de judecata, in caz contrar, actul administrat fiind lipsit de finalitate, ideea de dreptate devenind iluzorie.
In consecinta, este fara putere de tagada ca principiul autoritatii de lucru judecat, cu toate consecintele sale peremptorii, nu poate fi invocat in legatura cu actele emise de catre CNSAS intrucat aceasta institutie este lipsita de atributii jurisdictionale, actele pe care le emite, privind accesul la dosar si deconspirarea Securitatii, fiind supuse controlului instantelor de judecata, imprejurari evidentiate in mod constant si in repetate randuri, in jurisprudenta Curtii Constitutionale. (Decizia nr. 27/05.02.2013, M.Of. nr. 150 din 21.03.2013, Decizia nr.165/08.02.2011, M.Of. nr. 251 din 11.04.2011, Decizia nr. 760/07.06.2011, M.Of. nr. 668 din 20.09.2011, Decizia nr. 1420/20.10.2011, M.Of. nr. 859 din 06.12.2011, Decizia nr.1522/15.11.2011, M.Of. nr. 38 din 17.01.2012 etc).
Astfel, avand in vedere cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca atat o jurisdictie administrativa, cat si un act administrativ-jurisdictional, instanta constitutionala, examinand natura juridica a activitatii de jurisdictie desfasurata de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si de Colegiul Consiliului, a concluzionat ca acesta nu se incadreaza in niciuna dintre jurisdictiile prevazute de Constitutia Romaniei, ea nu este o jurisdictie administrativa, pentru ca nu este facultativa, ci obligatorie, iar contrar prevederilor art. 24 alin. 2 din Constitutie, in cursul procedurii, persoanele verificate nu pot fi asistate de un avocat, nu este asigurata independenta si impartialitatea organului care decide, dezbaterile nu sunt publice si nici contradictorii, iar conform art. 2 alin. 1 lit.e din Legea nr. 554/2004, prin jurisdictie administrativa speciala se intelege activitatea infaptuita de o autoritate administrativa, care are competenta legala de a solutiona un conflict privind un act administrativ, dupa o procedura bazata pe principiile contradictorialitatii, asigurarii dreptului la aparare si al independentei respectivei autoritati. De asemenea, activitatea CNSAS nu este nici o jurisdictie judiciara pentru ca organele care o exercita, nu sunt instante judecatoresti, supuse normelor de organizare si functionare prevazute in Titlul III, Capitolul VI, privind autoritatea judecatoreasca, din Constitutie (Decizia CCR nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicata in M. Of. nr. 95 din 6 februarie 2008).
In considerarea tuturor acestor argumente, asadar, criticile recurentului ce fac obiectul motivului de casare intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. 1 pct.7 Cod de procedura civila, sunt, de asemenea, nefondate in totalitate.
In cadrul aceluiasi recurs ce face obiectul prezentei analize, recurentul-parat Basescu Traian a invocat si motivul de casare prevazut de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedura civila, in sustinerea caruia a inserat mai multe critici ce urmeaza a fi analizate in cele ce urmeaza:
Prima critica vizeaza gresita aplicare de catre judecatorul de prima jurisdictie a dispozitiilor art. 32 din OUG nr. 24/2008, in vigoare la momentul depunerii cererii introductive de instanta, sustinand titularul caii de atac ca procedura aplicabila la data initierii noilor verificari, stabilea o serie de conditii care se impuneau a fi indeplinite in prealabil pentru ca CNSAS sa poate recurge la o noua verificare a calitatii de colaborator al Securitatii cu privire la o anumita persoana vizata, conditii ce nu erau indeplinite in cazul sau, deoarece situatia sa ar fi fost verificata in repetate randuri, fiind emise in acest sens, de catre Colegiul CNSAS, Deciziile nr. 40/21.05.2002, nr. 188/ 31.08.2004 si nr. 310/26.09.2006, anterior adoptarii OUG nr. 24/2008; prin toate aceste trei decizii, CNSAS ar fi constatat lipsa calitatii recurentului de lucrator sau colaborator al Securitatii, iar ulterior intrarii in vigoare a OUG nr. 24/2008, situatia recurentului ar fi fost din nou verificata de catre CNSAS, fiind emisa, in acest sens, Adeverinta nr. 2584/22.10.2013, eliberata pe baza Notei de constatare nr. S/DI/I/ 2543/16.10.2013, prin care a fost, o data in plus, constatata lipsa calitatii sale de lucrator sau colaborator al Securitatii.
In opinia recurentului, exclusiv aceasta verificare, efectuata in decursul anului 2013 de catre CNSAS, ar fi indeplinit in mod cumulativ conditiile prevazute de art. 32 din OUG nr. 24/2008, fiind facuta dupa mai mult de cinci ani de la data intrarii in vigoare a respectivului act normativ, perioada suficienta pentru implementarea procesului de preluare in gestiune a tuturor arhivelor de interes pentru activitatea CNSAS; sustine sus-numitul ca prevederile OUG nr. 24/2008 ingradesc in mod expres posibilitatea CNSAS de a mai recurge la noi verificari ale unei persoane care deja a parcurs procedura instituita de acest act normativ, iar prin revenirea asupra unei solutii deja pronuntata de catre CNSAS, ar fi fost distrus echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei, aducandu-se atingere chiar esentei dreptului la un proces echitabil (Cauza Bujnita c. Moldovei, pct. 23).
Ulterior, prin memoriul depus la termenul de judecata din data de 5 noiembrie 2021, in legatura cu aceleasi aspecte expuse in precedentele ultime doua paragrafe, recurentul Basescu Traian a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii introductive de instanta, din perspectiva a doua aspecte: in primul rand, sustine recurentul ca CNSAS nu mai putea aplica procedura de verificare si nu mai putea sesiza instanta de judecata cu o actiune in constatare, in temeiul art. 32 din OUG 24/2008, in anul 2019, in conditiile in care procedura de reverificare ar fi fost deja aplicata si s-ar fi finalizat prin emiterea Adeverintei nr. 2548/22 octombrie 2013, iar in al doilea rand, din probele administrate, nu ar rezulta ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 32 din OUG 24/2008 pentru a se dispune reverificarea recurentului si sesizarea instantei cu o actiunea in constatare.
Inalta Curte a apreciat ca aceste sustineri, intitulate de catre titularul lor ca fiind o „precizare a motivelor de recurs”, nu reprezinta motive noi de recurs invocate in afara termenului de motivare legal, imperativ si peremptoriu sau care ar impune analiza caracterului lor de ordine publica, fiind, in realitate o reiterare a motivelor initial invocate, o dezvoltare a acestora prin uzitarea unui mecanism procedural nou, acela al invocarii exceptiei inadmisibilitatii cererii introductive de instanta si nu a unei exceptii de fond sau de procedura, in faza de judecata a recursului ori in legatura cu acesta, si care ar fi impus analiza cu prioritate a respectivelor sustineri, inainte de a se trece la analiza fondului recursului; ca atare, prin incheierea interlocutorie de la termenul de judecata din data de 25 februarie 2022, Inalta Curte a respins exceptiile inadmisibilitatii si tardivitatii invocate in legatura cu respectiva dezvoltare si precizare a motivelor de recurs depuse in data de 5 noiembrie 2021, exceptii invocate de catre intimatul-reclamant Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.
Pentru aceleasi argumente, instanta de reformare va analiza precizarile din memoriul depus de catre recurentul Basescu Traian in legatura cu continutul si configuratia recursului initial promovat, aspectele repetitive urmand a fi analizate o singura data.
Inainte de a se trece la analiza exceptiei ce a facut obiectul precizarii motivelor de recurs, Inalta Curte aminteste ca inadmisibilitatea este o sanctiune care vizeaza exercitarea unei modalitati de promovare a actiunii civile prohibita, in mod expres sau implicit, de catre o norma legala imperativa ori care presupune nerespectarea unei conditii de validitate a caii procedurale aleasa de parte, implicand contestarea dreptului partii interesate de a sesiza instanta; inadmisibilitatile se impart in inadmisibilitati de ordin subiectiv (referitoare, de exemplu, la calitatea procesuala, la faptul ca dreptul subiectiv dedus judecatii nu este recunoscut si ocrotit de lege etc.) si inadmisibilitati de ordin obiectiv (atunci cand drepturile si pretentiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuala aleasa gresit, decaderile, autoritatea de lucru judecat etc.).
Trebuie remarcat faptul ca, in motivarea exceptiei de inadmisibilitate a cererii introductive de instanta, recurentul-parat Basescu Traian nu invoca aspecte legate de prohibirea de catre o norma imperativa a cererii in forma in care aceasta a fost promovata, nici nerespectarea unei conditii de validitate a actiunii si nici existenta unui impediment de natura obiectiva ori a unei sanctiuni care ar fi afectat dreptul reclamantului de a promova cererea de chemare in judecata; ceea ce invoca recurentul este legalitatea unei operatiuni cu caracter administrativ intreprinsa de catre reclamant in scopul obtinerii probelor si indiciilor ce au justificat decizia de a se promova actiunea de stabilire a calitatii de colaborator a paratului.
Astfel, pretinde recurentul ca CNSAS nu mai putea aplica procedura de reverificare a sa in temeiul art. 32 din OUG nr. 24/2008, in vigoare la momentul depunerii cererii de chemare in judecata, in conditiile in care procedura de reverificare avuta in vedere de textul in cauza, avusese loc in ceea ce-l priveste, in anul 2013, si se finalizase cu emiterea adeverintei de necolaborare nr. 2548/12.10.2013, iar reverificarea in baza art. 32 se poate realiza numai daca, in urma preluarii arhivelor, rezulta documente noi; in acest context, sustine recurentul ca CNSAS nu ar fi facut dovada certa a momentului in care au fost preluate documentele invocate in sustinerea actiunii in constatare.
Alegatiile recurentului in sensul aratat sunt lipsite de relevanta, speculative, nefiind de natura a conduce la reformarea sentintei din aceasta perspectiva, pentru argumentele ce vor fi expuse in continuare:
Asa cum rezulta fara dubiu din continutul cererii de chemare in judecata (dosar fond, vol. I, fila 10), temeiul de drept al acesteia il constituie dispozitiile art. 3, art. 5 alin. 1, art. 2 lit. b, art. 8 lit. a si art. 11 alin. 1 din OUG nr. 24/2008; asa cum a retinut in mod corect curtea de apel, temeiul verificarii si, in consecinta, al promovarii actiunii, nu a fost ipoteza avuta in vedere de art. 32 de care se prevaleaza recurentul, respectiv descoperirea unor documente noi in procesul de preluare a gestiunii in temeiul art. 31 din acelasi act normativ, ci verificarile au fost demarate in contextul depunerii candidaturii de catre recurent pentru o functie de demnitate publica pentru care se prevede, cu caracter imperativ, initierea procedurii de verificare, respectiv a candidaturii la alegerile pentru Parlamentul European.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 24/2008, in forma in vigoare la data introducerii actiunii, „Pentru a asigura dreptul de acces la informatii de interes public, orice cetatean roman, cu domiciliul in tara sau in strainatate, precum si presa scrisa si audiovizuala, partidele politice, organizatiile neguvernamentale legal constituite, autoritatile si institutiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, in legatura cu existenta sau inexistenta calitatii de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia, in sensul prezentei ordonante de urgenta, a candidatilor la alegerile prezidentiale, generale, locale si pentru Parlamentul European”, iar art. 5 alin. 1 din acelasi act normativ dispune: „Persoanele care candideaza, au fost alese sau au fost numite in una dintre demnitatile ori functiile prevazute la art. 3 lit. b)-h1), cu exceptia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu implinisera varsta de 16 ani, fac o declaratie pe propria raspundere, conform modelului prevazut in anexa la prezenta ordonanta de urgenta, in sensul ca au avut sau nu calitatea de lucrator al Securitatii sau de colaborator al acesteia. Verificarea calitatii de lucrator al Securitatii ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite in demnitatile ori in functiile prevazute la art. 3 lit. b)-h1), inclusiv pentru cele aflate in exercitiul respectivelor demnitati ori functii la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.
In acest context, este fara putere de tagada faptul ca premisa exercitarii actiunii de catre CNSAS nu este o reverificare in baza unei functii de demnitate publica detinute anterior, ca urmare a descoperii unor documente noi, ci este o verificare intreprinsa cu ocazia depunerii de catre cel verificat a unei noi candidaturi, la o alta functie publica; asadar, dincolo de afirmatiile speculative ale recurentului, textul art. 32 prevede o situatie ipotetica esential diferita de cea avuta in vedere de art. 3 din OUG nr. 24/2008, expusa anterior si avuta in vedere in procedura anterioara formularii prezentei actiuni.
Ratiunea procedurii de verificare a persoanelor care isi depun candidatura pentru una dintre functiile enumerate in cuprinsul articolului 3, este afirmata tocmai in debutul acestui articol si anume aceea de a se asigura liberul acces la informatii de interes public in legatura cu existenta sau inexistenta calitatii de colaborator al Securitatii, in persoana celor care candideaza la o functie de demnitate publica, scop in care persoana in cauza este obligata, conform art. 5 alin. 1 din acelasi act normativ, sa faca o declaratie pe propria raspundere, declaratie a carei veridicitate CNSAS este obligata sa o verifice, pentru a confirma sau infirma cele declarate, in scopul corectei informari a publicului, presei, autoritatilor etc.
Dimpotriva, ipoteza avuta in vedere de articolul 32, de care se prevaleaza recurentul, vizeaza, asa cum s-a aratat anterior, o alta situatie-premisa si nu reprezinta temeiul de drept al prezentei actiuni, presupunand posibilitatea de a se reveni asupra procesului de verificare, in situatia survenirii unor elemente de natura a reconfigura situatia initial retinuta, in procedura preluarii prevazuta de art.31 din acelasi act normativ. Ca atare, dispozitiile art. 32 din OUG nr. 24/2008 nu sunt aplicabile in situatia in care o persoana, anterior verficata si pentru care a fost emisa o decizie de neapartenenta sau de necolaborare cu Securitatea, candideaza pentru o functie la alegerile prezidentiale, generale, locale sau pentru Parlamentul European.
Nu este lipsit de semnificatie nici faptul ca paratul-recurent nu a adus in fata primei instantei eventuala discutie privitoare la reverificarea sa in temeiul articolului 32 din Ordonanta, din perspectiva invocarii exceptiei inadmisibilitatii, ci a invocat acest aspect in aceasta forma in mod speculativ si in scop peremptoriu, pentru prima data in recurs, incercand sa determine modificarea temeiului de drept al actiunii partii adverse, ceea ce nu poate fi primit, acesta fiind atributul exclusiv al titularului cererii, exercitabil pana la un anumit moment procesual in fata instantei de fond si, cel mult, al judecatorului de prima jurisdictie, in exercitarea rolului sau activ si in scopul stabilirii adevarului.
Imprejurarea ca in intampinare si in fata Inaltei Curti, intimatul-reclamant CNSAS si-a formulat propriul sau punct de vedere asupra interpretarii pe care recurentul o atribuie procedurii instituita de art. 32, nu are nicio relevanta si nu atrage, sub nicio forma, concluzia ca institutia in cauza ar achiesa la schimbarea temeiului de drept al actiunii introductive, in sensul dorit de recurent.
Fata de toate aceste argumente, motivul de recurs referitor la pretinsa inadmisibilitate a actiunii apare ca fiind, in mod vadit, nefondat.
Tot in cadrul motivului de casare prevazut de dispozitiile art. 488 pct. 8 Cod de procedura civila, recurentul Basescu Traian a invocat incalcarea principiului egalitatii armelor, respectiv aprecierea probelor, de catre curtea de apel, intr-o maniera subiectiva, existenta unor privilegii suplimentare, in favoarea CNSAS fiind, in opinia sa evidenta, in raport de imprejurarile cauzei, intrucat instanta, cu incalcarea rolului activ si a obligatiei de a starui in aflarea adevarului, ar fi nesocotit solutiile dispuse anterior de CNSAS cu privire la lipsa calitatii recurentului de agent sau colaborator al Securitatii, inlaturand, in mod nejustificat, apararile invocate de acesta sau deturnand apararile sale, prin aprecieri de ordin subiectiv, care ar fi incalcat garantiile unui proces echitabil.
Se impune a se preciza cu prioritate faptul ca, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitatii armelor semnifica tratarea egala a partilor, pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una dintre ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte din proces; acest principiu, ca o conditie esentiala a unui proces echitabil, atribuie dreptul fiecarei parti sa i se ofere posibilitatea rezonabila de a-si sustine propria cauza in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de net dezavantaj, in raport cu „adversarul” ei (Cauza Ankerl contra Suediei, Hotararea din 18 februarie 1997, Cauza Niderost – Huler contra Suediei, Hotararea 1997-I/24 noiembrie 1997); dreptul la „egalitatea de arme” a fost consacrat pentru prima data de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotarirea din 27 iunie 1968, in cauza Neumeister contra Suediei, iar prima condamnare, pentru nerespectarea acestui drept, a fost pronuntata prin Hotarirea din 16 iulie 1971, in Cauza Ringeisen contra Austriei.
Este fara dubiu ca, indiferent de sfera in care se aplica (procesul civil sau procesul penal), acest principiu presupune faptul ca tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleasi reguli procesuale, aceleasi instante desfasoara procesul, fara ca anumite persoane sa fie privilegiate prin instituirea de instante extraordinare, iar partile in proces beneficiaza de aceleasi drepturi procesuale in fata instantei de judecata, fara nicio discriminare, egalitatea partilor in drepturile procedurale fiind garantata prin lege si se asigura de catre instanta prin crearea posibilitatilor egale, suficiente si adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru sustinerea pozitiei asupra circumstantelor de fapt si de drept, astfel incat niciuna dintre parti sa nu fie defavorizata in raport cu cealalta; ca atare, incalcarea pincipiului egalitatii armelor se reflecta, de regula, in incalcarea unor reguli de procedura ori a unor principii fundamentale ale procesului civil, prin neaplicarea lor sau prin aplicarea acestora intr-o maniera inechitabila, discriminatorie, de exemplu: incuviintarea nejustificata a unei probe doar in favoarea uneia dintre partile in proces, admiterea fara motiv a unui numar diferit de martori, favorizand pe unul dintre participantii in proces, acordarea cuvantului asupra unei cereri sau exceptii doar uneia dintre parti, desi cealalata era prezenta la termen, admiterea modificarii cererii introductive peste termenul legal, in ciuda opozitiei partii adverse, limitarea nejustificata a timpului acordat unuia dintre avocatii partilor pentru consultarea dosarului, refuzul de a se primi concluziile scrise ale uneia dintre parti etc.
Din considerentele si exemplele anterioare rezulta ca incalcarea principiului „egalitatii armelor” presupune si implica incalcarea unei reguli de procedura sau a unui principiu de baza al procesului civil, motiv de nelegalitate ce presupune critica sentintei din perspectiva situatiei de casare prevazuta de dispozitiile art. 488 pct. 5 Cod procedura civila, motiv de recurs pe care recurentul Basescu Traian nu l-a invocat.
Pe de alta parte, in sustinerea incalcarii principiului egalitatii armelor, sus-numitul a invocat, in mod formal, o eventuala neexercitare de catre judecator a rolului sau activ in aflarea adevarului, fara a motiva in mod convingator si credibil aceasta afirmatie si, asa cum s-a aratat, fara a motiva recursul si din perspectiva dispozitiilor art. 488 pct. 5 Cod procedura civila; dimpotriva, respectivele alegatii se refera exclusiv la maniera pretins subiectiva in care judecatorul ar fi interpretat probele administrate, a stabilit situatia de fapt si a inlaturat apararile paratului, precum si la pretinsa nemotivare a hotararii si la incalcarea autoritatii de lucru judecat, aceste ultime aspecte fiind deja analizate in considerentele prezentei decizii.
Totodata, in legatura cu aceeasi sustinere a recurentului in sensul ca ar fi fost incalcata „egalitatea armelor” prin maniera in care judecatorul curtii de apel a dat sau nu eficienta sustinerilor sale, raportat la probele administrate, ceea ce ar atrage incidenta cazului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod de procedura civila, Inalta Curte aminteste ca, in doctrina si jurisprudenta conturate dupa intrarea in vigoare a noii legislatii procesual civile, s-a aratat in mod constant ca refuzul aplicarii legii, la care se refera textul invocat de catre recurent, consta in nesocotirea directa a normei clare si precise, ce nu presupune o interpretare speciala, in timp ce interpretarea gresita a legii presupune ca textul legal incident spetei este susceptibil de interpretari contrarii iar, prin hotararea atacata, instanta a dat o interpretare neconforma sensului real al textului. Pe de alta parte, aplicarea gresita a legii presupune incongruenta normei juridice raportata la situatia de fapt retinuta de catre instantele de fond, caz in care situatia de fapt a fost gresit calificata, comparativ cu exigentele normei de drept, ceea ce a condus judecatorul fondului la a aplica o alta lege decat aceea incidenta raportului juridic dedus judecatii.
In niciuna dintre situatiile avute in vedere de respectivul motiv de recurs, nu se incadreaza pretinsa incalcare a unei reguli de procedura ori aplicarea ei discriminatorie, nici nerespectarea prejudiciabila pentru una dintre parti a unuia dintre principiile ce guverneaza procesul civil, iar incalcarea principiului egalitatii armelor nu se refera la motivarea nesatisfacatoare pentru una din parti a sentintei ori la pretinsa incalcare a autoritatii lucrului judecat si, cu atat mai putin, nu deschide perspectiva invocarii lui partii nemultumite de solutie si de modul in care judecatorul a stabilit situatia de fapt pe baza careia, raportat la textele de lege incidente, si-a format convingerea juridica.
In legatura cu aceeasi pretinsa incalcare a principiului egalitatii armelor, dar si a dreptului sau la un proces echitabil inca de la momentul la care CNSAS a efectuat analiza documentelor care au stat la baza deciziei de a formula actiunea in constatarea calitatii de colaborator al Securitatii, recurentul a invocat si faptul ca, in cadrul acestei etape administrative, ar fi fost privat de dreptul la aparare, intrucat procedura administrativa desfasurata in cadrul CNSAS nu ar respecta dreptul la aparare si nu ar permite, spre exemplu, a fi ascultat, a da explicatii sau lamuriri cu privire la aspectele analizate, in cadrul acestei etape, ceea ce ar constitui o vatamare a caracterului efectiv al dreptului la aparare, astfel cum acesta este recunoscut si ocrotit de dreptul Uniunii Europene.
Aceste afirmatii sunt, de asemenea, nefondate, cata vreme, aspect deja evidentiat in prezenta decizie si care nu se impune a mai fi dezvoltat, instanta constitutionala a stabilit anterior ca activitatea Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si a Colegiului Consiliului nu se incadreaza in niciuna dintre jurisdictiile prevazute de Constitutia Romaniei si nu este o jurisdictie administrativa, inlaturand astfel toate atributiile jurisdictionale ale institutiei, atributii care erau prevazute de vechea Lege nr. 187/1999, astfel ca, tocmai in vederea respectarii prevederilor si principiilor constitutionale si a eliminarii viciilor de neconstitutionalitate constatate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2008, a fost inlaturata procedura audierii persoanelor verificate in fata Colegiului CNSAS, ceea ce face ca recurentul si orice alta persoana aflata in aceeasi situatie, sa nu mai poata opune faptul neaudierii sale in procedura exercitata de CNSAS, ca pe o vatamare a vreunui drept fundamental.
B.III. Cea mai consistenta parte a criticilor ce fac obiectul motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 488 pct. 8 Cod de procedura civila, din recursul paratului Basescu Traian, se refera la pretins gresita aplicare si interpretare de catre curtea de apel a dispozitiilor art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, in forma in vigoare la data promovarii prezentei actiuni, raportat la situatia de fapt retinuta.
Asa cum s-a mentionat in debutul prezentelor considerente, prin actiunea ce face obiectul dosarului, intimatul-reclamant Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a solicitat sa se constate calitatea de colaborator al Securitatii, a paratului Basescu Traian, in esenta, invocandu-se imprejurarea ca, in baza unei instruiri prealabile, sus-numitul a colaborat cu Securitatea, furnizand informatii prin care se denuntau activitati potrivnice regimului totalitar comunist, informatii existente in notele informative, datate in 05.05.1975, identificate in dosarele nr. R 196766 ((filele 39-40 dosar fond, vol. I, nota informativa avand nr. 0020/3990) si nr. R 235255 (filele 44-45 dosar fond, vol. I, nota informativa avand nr. 0023/3990), ceea ce ar atrage in cauza incidenta dispozitiilor legale citate in anteriorul paragraf.
Dupa administrarea in cauza a probelor considerate a intruni conditiile de admisibilitate, curtea de apel a retinut, din perspectiva situatiei de fapt, imprejurarea ca recurentul Basescu Traian era, la datele initierii verificarilor si promovarii actiunii, candidat la functia de membru in Parlamentul European, calitate in raport de care, conform prevederilor art. 3 coroborat cu art. 5 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 24/2008, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 293/2008, intimatul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a efectuat verificari din oficiu, sub aspectul constatarii calitatii de lucrator sau colaborator al Securitatii, in privinta paratului.
A mai retinut curtea de apel ca acesta din urma, incepand cu toamna anului 1972, a urmat cursurile Institutului de Marina Civila Constanta, obiectiv supravegheat pe linie de securitate de Sectia Port a Inspectoratului Judetean de Securitate Constanta, in acelasi an, fiind contactat de un ofiter de Securitate, respectiv de capitanul Despinoiu Nicolae; la data de 29.08.1973, Institutul de Marina Constanta a fost unificat cu Scoala Militara de Ofiteri Activi de Marina, formandu-se, in structura Ministerului Apararii Nationale, Institutul de Marina „Mircea cel Batran” (UM 02192 Constanta), obiectiv supravegheat pe linie de Securitate, de ofiterii de contrainformatii militare ai Serviciului CI al Comandamentului Marinei Militare (UM 02150 Mangalia), din structura Directiei a IV-a a Securitatii; urmare a acestei reorganizari a institutiei de invatamant superior, statutul fostilor studenti civili devenea statut de student/elev militar, supus obligatiilor generate de depunerea juramantului militar, de legile si regulamentele militare. In acest context, incepand cu data de 29.11.1973, dosarul personal al paratului Basescu Traian apare ca fiind inregistrat in evidentele Serviciului CI al Comandamentului Marinei Militare (UM 02150 Mangalia), cu numarul 3990.
Raportat la continutul celor doua note informative cu privire la care se intemeiaza pretentiile reclamantului-intimat, judecatorul de prima jurisdictie a retinut ca sunt intrunite conditiile pentru constatarea calitatii de colaborator al Securitatii in ceea ce il priveste pe paratul- recurent Basescu Traian.
Trebuie precizat faptul ca, prin nota informativa nr. 0023/ 3990 redactata si semnata olograf de recurent cu numele conspirativ „Petrov”, primita de locotenent colonel Tudor Gheorghe, ofiter de contrainformatii militare la UM 02192 Constanta, recurentul informa Securitatea in legatura cu intentia numitului D.C. de a se stabili in strainatate. Astfel, potrivit acestui document, paratul informa cu privire la faptul ca persoana in cauza „Nu are prieteni in clasa si, din cauza caracterului sau, nici nu este acceptat in anturajul colegilor. Din discutiile purtate cu verisoara lui, V., de profesie invatatoare, am inteles ca D.C. ar fi dispus, in cazul in care ar reusi sa cunoasca in strainatate o fata cu avere, sa ramana acolo. Cu verisoara lui Dimitriu am avut ocazia sa discut aceste probleme deoarece am fost la un moment dat prieteni. /.../”; prin a doua nota informativa, respectiv cea cu nr. 0020/3990, datata 05.05.1975, de asemenea redactata si semnata olograf de recurent cu numele conspirativ „Petrov", primita de aceeasi persoana ca si in cazul primei note, Basescu Traian informa Securitatea asupra faptului ca numitul B.I. „/.../, nu este dispus sa se casatoreasca decat foarte tarziu si cu o fata care sa aiba o situatie materiala buna. in vara anului 1973 si a anului 1974 a avut relatii cu femei de cetatenie ceha, dar nu stiu daca in momentul de fata mai intretine aceste relatii.”.
Asa cum a retinut in mod corect instanta de fond, imprejurare care se deduce si din continutul apararilor formulate de catre parat in cursul judecatii de prima instanta si se confirma inclusiv prin sustinerile sale din memoriul de recurs, acesta nu a contestat imprejurarea ca este autorul celor doua informari, recunoscand ca a furnizat ofiterului de contrainformatii militare de la UM 02192 Constanta, respectiv numitului Tudor Gheorghe, cele doua note informative, datate in 05.05.1975.
Apararile sale din primul grad de jurisdictie si criticile impotriva sentintei prin care i-a fost atribuita calitatea de colaborator al Securitatii se centreaza in jurul incercarii recurentului de a dovedi contrariul celor retinute de catre instanta de fond, respectiv a imprejurarii ca, prin informatiile furnizate, nu ar fi denuntat activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar pe de alta parte, ca furnizarea informatiilor nu ar fi vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
In concret, alegatiile recurentului privind aceste aspecte vizeaza modul de apreciere a probelor de catre judecatorul fondului, reflectat in situatia de fapt pe care a retinut-o si in maniera in care a raportat dispozitiile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 la aceasta situatie de fapt, atragand incidenta acestora asupra respectivei situatii de fapt, argumentatie aflata la limita incadrarii acestor critici in motivul de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod de procedura civila, dar pe care Inalta Curte le va analiza ca atare, avand in vedere tipicitatea cauzelor de acest fel, ce face imposibila aprecierea corectei aplicari a normei de drept substantial de analiza situatiei de fapt si a probatoriului administrat. Se impune a se sublinia, totusi ca, in calea de atac extraordinara a recursului, nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanta mijloacelor de proba si la o devoluare a fondului, ci se verifica exclusiv legalitatea hotararii, respectiv corecta aplicare a legii la situatia de fapt stabilita de instantele de fond, neputandu-se realiza o verificare a temeiniciei si a elementelor de fapt ale cauzei.
Respectivele asertiuni ale recurentului-parat au fost dezvoltate laborios in continutul recursului, urmand ca prezenta analiza sa aiba in vedere o singura data criticile inserate repetitiv in paragrafe diferite, iar abordarea acestor critici, in cea mai mare parte a lor concretizate in reiterarea unor aspecte ce au fost supuse analizei primului judecator, vor fi grupate in legatura cu cele doua conditii a caror indeplinire imperativ necesara constatarii calitatii de colaborator, o contesta titularul caii de atac si in raport cu cele doua note informative in discutie.
Inainte de a trece la analiza efectiva a criticilor, se impune a se preciza cu prioritate faptul ca OUG nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucratorilor de securitate si a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuarii regimului comunist ca societate totalitara.
Inalta Curte, in acord cu jurisprudenta sa consacrata si imbratisata de catre instanta care a pronuntat sentinta recurata, dar si cu perspectiva Curtii Constitutionale a Romaniei asupra actului normativ in cauza, reflectata in continutul mai multor decizii (spre exemplu, Decizia CCR nr. 27/2013, Decizia CCR nr. 1420/2011, Decizia CCR nr. 815/2009, etc.), reaminteste ca OUG nr. 24/2008 nu-si propune sa antreneze raspunderea penala pentru fapte savarsite anterior ci, in scopul stabilirii adevarului istoric despre regimul comunist si de deconspirare a persoanelor prin dezvaluirea publica a activitatii acestora, reglementeaza procedura prin care se constata ca anumite persoane au avut calitatea de lucrator sau colaborator al fostei Securitati; potrivit preambulului actului normativ mentionat, in perioada de dictatura comunista, cuprinsa intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989, puterea comunista a exercitat, in special prin organele securitatii statului, parte a politiei politice, o permanenta teroare impotriva cetatenilor tarii, drepturilor si libertatilor lor fundamentale.
Acest fapt indreptateste accesul oricarei persoane la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, iar actul normativ analizat ofera posibilitatea de a se constata ca anumite persoane au avut una din calitatile anterior mentionate, pentru ca acela ce a fost urmarit sa poata cere identificarea autorilor unor astfel de fapte si, cu aceasta ocazie, sa i se constate calitatea de persoana urmarita, pentru a se putea verifica daca anumiti indivizi, care isi asuma candidatura pentru functii de demnitate publica sau alte functii publice, au fost sau nu lucratori sau colaboratori; de asemenea, un astfel de demers a fost considerat benefic si pentru activitatea de documentare, de stabilire a adevarului istoric cu privire la acei ani.
In consecinta, asa cum a evidentiat curtea de apel in considerentele sentintei analizate, rolul instantei judecatoresti investite cu solutionarea unei actiuni in constatarea calitatii de lucrator sau, dupa caz, colaborator al Securitatii, se limiteaza strict la competenta sa de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate in arhiva reclamantului CNSAS si eventual, a altor probe, intrunirea cumulativa a conditiilor prevazute de lege pentru existenta calitatii in discutie.
Art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, aprobata cu modificari prin Legea nr. 293/2008, defineste colaboratorul Securitatii ca fiind „persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”; din analiza acestor prevederi, efectuata in concordanta cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 672/2012, rezulta, fara echivoc, ca unei persoane ii este constatata calitatea de colaborator al Securitatii daca indeplineste, in mod cumulativ, urmatoarele trei conditii: 1) sa furnizeze informatii, precum note si rapoarte scrise, catre lucratorii Securitatii; 2) prin acele informatii sa se denunte activitati sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3) furnizarea informatiilor sa vizeze ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Interpretarea pe care curtea de apel, in evaluarea situatiei de fapt, a atribuit-o prevederilor art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 si care a intemeiat concluzia judecatorului ca nu este necesar, pentru ca o persoana sa fie incadrata in categoria colaboratorilor Securitatii, ca activitatea acesteia sa fi adus efectiv atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar actiunile de represiune sa fi fost efective, fiind suficient ca aceasta activitate sa fi fost indreptata impotriva acestor drepturi si libertati, sa fi fost de natura, apta sa le aduca atingere, sa creeze cel putin o stare de pericol pentru cel denuntat, constand in cerinta ca informatiile furnizate sa fi fost capabile a expune persoanele vizate unor actiuni de represiune din partea statului totalitar, a fost afirmata (si nu o singura data) in jurisprudenta instantei supreme (de exemplu, decizia nr. 1780 din 24 martie 2011, decizia nr. 944 din 25 martie 2016, decizia 452/2022 etc.); tot in jurisprudenta Inaltei Curti a fost consacrata, de mult timp, ideea ca este suficient ca una din informatiile furnizate sa vizeze ingradirea unor drepturi si libertati fundamentale, pentru ca persoana sa indeplineasca conditiile articolului 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, pentru a fi considerata colaborator al Securitatii (de exemplu, decizia nr. 3224 din 26 iunie 2012).
Asa cum am aratat anterior, criticile recurentului vizand gresita aplicare si interpretare a dispozitiilor de drept substantial se grefeaza pe sustinerile acestuia ca, raportat la situatia de fapt, conditiile nu erau indeplinite pentru a ii fi atribuita calitatea de colaborator, din perspectiva mai multor aspecte evaluate pretins incorect de catre judecatorul fondului, astfel:
O prima critica in jurul careia titularul caii de atac a dezvoltat mai multe argumente este aceea ca, prin informatiile furnizate, nu ar fi afectat drepturi si libertati fundamentale si nu ar fi avut intentia de a crea un astfel de prejudiciu persoanelor vizate de respectivele informatii, nu a urmarit producerea unui asemenea rezultat si nu a devoalat atitudini potrivnice regimlui totalitar, astfel ca respectivele conditii nu ar fi indeplinite, dispozitiile art. 2 lit. b fiind eronat aplicate; multitudinea de argumente dezvoltate laborios de catre recurent in sensul expus vor fi analizate grupat si in legatura cu rationamentul judecatorului de fond ce se contesta prin respectivele argumente.
Din aceasta analiza rezulta fara putere de tagada caracterul nefondat al acestei critici, sustinerile recurentului fiind speculative, necredibile si in dezacord total cu jurisprudenta instantei supreme anterior amintita, dar si cu spiritul si continutul normei legale pretins a fi fost gresit aplicata.
Astfel, pe tot parcursul dezvoltarii motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod de procedura civila, recurentul s-a prevalat de apararea ca, prin informatiile furnizate, nu a urmarit incalcarea unor drepturi si libertati fundamentale si acest prejudiciu nici nu s-ar fi produs; aspectul astfel invocat nu poate fi disociat de analiza celei de-a treia conditii imperios necesare pentru stabilirea calitatii de colaborator, si anume aceea ca informatiile furnizate sa releve atitudini potrivnice regimului comunist, fiind de netagaduit faptul ca, in perioada comunista, regimul totalitar era definit ca un incontestabil sistem represiv indreptat impotriva propriilor sai cetateni pentru a descuraja cea mai simpla forma de actiune, opinie sau comportament ce ar fi putut fi considerat a fi indreptat impotriva respectivului sistem.
Regimul impunea limite stricte in viata cetatenilor, limite ce vizau atat planul social, economic, politic, cultural etc., iar aceste limite aveau drept scop mentinerea regimului totalitar si a imaginii de societate perfecta pe care acesta dorea sa o promoveze in exterior si interior; printre multe alte restrictii, interdictii impuse printr-o teribila presiune psihologica, la nivel colectiv, acest regim incerca sa impiedice plecarea cetatenilor romani din tara si stabilirea lor in strainatate, nu doar fuga, dar chiar si simpla intentie fiind un capat de acuzare, iar in cazul in care intentia era descoperita, cetatenii erau supusi unei supravegheri atente din partea organelor de securitate, intentia de a pleca definitiv din tara fiind perceputa, la nivel institutional si ideologic, ca pe un afront la adresa regimului comunist si, in mod cert, ca o atitudine potrivnica acestuia, imprejurare calificata ca atare in practica instantei supreme, in materia actiunii in constatarea calitatii de colaborator, astfel ca opinia judecatorului de prima instanta in legatura cu acest aspect este corecta si pe deplin justificata.
Prin urmare, cel putin pentru orice persoana care a trait in acele vremuri, este de notorietate faptul ca intentia cuiva de a parasi definitiv tara era o atitudine extrem de grava care determina, instantaneu si fara exceptie, reactia regimului prin Securitate, principalul sau instrument represiv, reactie concretizata inclusiv in recrutarea si folosirea colaboratorilor si a informatorilor. Securitatea fiind permanent preocupata de aceasta problema, cetatenii ale caror intentii de plecare definitiva din tara erau descoperite cu ajutorul informatorilor sau prin alte mijloace erau denumiti „suspecti de evaziune” in documentele vremii si persecutati de organele represive ale regimului dictatorial, iar incercarile de a parasi definitiv tara le erau impiedicate prin orice fel de mijloace, inclusiv prin suprimarea unor drepturi cum ar fi eliberarea unui pasaport (chiar daca se solicita pentru o calatorie intr-o tara socialista) sau chiar prin masuri cu consecinte mai dramatice privind evolutia profesionala, ingradindu-li-se accesul la anumite functii si profesii; unii treceau de la gand la fapta, asumandu-si riscuri imense, de la esec, ancheta, inchisoare, confiscarea bunurilor, pana la posibilitatea de a-si pierde viata, impuscati fiind de graniceri.
Toata aceasta presiune perceptibila cu usurinta de catre toti cetatenii Romaniei, indiferent de nivelul de educatie, de cultura, indiferent de profesie, de mediul de provenienta ori de posibilitatile reale ori aproape inexistente de a parasi tara, la nivelul fiecarui individ in parte, instituisera si in legatura cu acest aspect un regim al terorii reflectat intr-o permanenta stare de teama la nivel individual si colectiv, de natura a suprima si afecta exercitarea unor drepturi fundamentale; vorbim aici nu doar de dreptul oricarei persoane de a parasi tara, dreptul la libera circulatie, ci despre drepturi elementare, aferente vietii private reflectate in vocatia oricarui om de a-si desfasura viata intr-un climat stabil, inclusiv din punct de vedere psihic, in afara unor temeri de a nu fi supus unor acte represive din partea statului si doar pentru o simpla intentie expusa verbal intr-un context considerat sigur si prietenos sau, cel putin, neostil.
Revenind la cauza de fata, contrar sustinerilor recurentului-parat, nu se constata nicio deficienta a rationamentului juridic, dar si logic, al judecatorului de prima instanta si niciun alt motiv pentru ca Inalta Curte sa considere ca acesta din urma ar fi facut o aplicare gresita in cauza a art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, respectivul rationament fundamentandu-se pe aprecierea corecta a imprejurarii ca documentul esential in constatarea calitatii de colaborator a paratului Basescu Traian, este nota informativa nr. 0023/3990, datata 05.05.1975, redactata si semnata olograf de recurent cu numele conspirativ „Petrov”, primita de lt. col. Tudor Gheorghe, ofiter de contrainformatii militare la UM 02192 Constanta, prin care sus-numitul informa Securitatea in legatura cu intentia numitului D.C., coleg de facultate, de a ramane in strainatate; asa cum am aratat intr-un alt paragraf, in respectiva nota informativa se mentioneaza ca numitul D.C. „/.../ Nu are prieteni in clasa si, din cauza caracterului sau, nici nu este acceptat in anturajul colegilor. Din discutiile purtate cu verisoara lui, V., de profesie invatatoare, am inteles ca D.C. ar fi dispus, in cazul in care ar reusi sa cunoasca in strainatate o fata cu avere, sa ramana acolo. Cu verisoara lui D. am avut ocazia sa discut aceste probleme deoarece am fost la un moment dat prieteni. /../” (dosarul nr. R 235255).
Argumentele recurentului prin care acesta incearca sa rastoarne acest rationament sunt lipsite de substanta, caracterizate de un grad redus de credibilitate, neconvingatoare si, in mod esential, incapabile sa faca dovada contrara convingerii asumate de catre magistratul curtii de apel, pe baza acestui rationament; prin urmare, sentinta recurata nu este reformabila din aceasta perspectiva.
Aceasta si deoarece, in contextul expus anterior, nu s-ar putea sustine in mod credibil ca informatia vizand intentia unei persoanei de a pleca definitiv din tara ar putea fi considerata o apreciere „de ordin pozitiv”, asa cum sustine recurentul; mai mult decat atat, afirmatia acestuia din urma in sensul ca relatarile sale cuprindeau aprecieri personale nu este in favoarea sa, nu conduce la concluzia bunelor sale intentii in oferirea respectivelor informatii, ci dimpotriva, demonstreaza faptul ca, in momentul intocmirii respectivei note informative, Basescu Traian a atribuit informatiei un caracter subiectiv, in defavoarea subiectului informatiei, imprejurare ce excede simplei intentii de a prezenta un fapt, in mod obiectiv, implicarea sa in interpretarea faptelor („am inteles ca...”) excluzand perspectiva unei simple relatari facute cu o minima buna-credinta.
Neconvingatoare in sensul excluderii intentiei sale de a colabora cu fosta Securitate este si afirmatia recurentului, in sensul ca respectivele informatii ar fi putut fi cunoscute de catre organele represive si pe alte cai, cata vreme, in mod frecvent, elevii Institutului de Marina ar fi fost intrebati asupra unor aspecte legate de viata lor privata; este greu de imaginat ca, in contextul social si istoric expus mai devreme, ar fi existat o minima probabilitate ca un elev al unei scoli militare (sau orice alt cetatean al Romaniei), intrebat fiind de catre reprezentantul unei autoritati sau institutii, intr-un cadru oficial sau neoficial, asupra unor aspecte din viata personala, sa fi devoalat intentia sa de a parasi definitiv tara, fiind notorie in acele vremuri, asa cum s-a mentionat, imprejurarea ca o astfel de afirmatie ar fi atras asupra sa consecinte dintre cele mai grave.
Pe de alta parte, superflua este si apararea in sensul ca informatia ar fi putut fi aflata si de la alti colegi, cata vreme constatarea statutului de colaborator nu este conditionata legal de imprejurarea ca persoana care a colaborat cu fosta Securitate sa fi fost singura in masura sa ofere respectiva informatie prejudiciabila pentru drepturile celui vizat.
In legatura cu aceleasi informatii furnizate Securitatii, invoca recurentul si faptul ca instanta de fond nu ar fi avut in vedere ca numitul D.C., in ciuda recomandarii negative a ofiterului de contrainformatii, ar fi fost avizat pozitiv cu privire la desemnarea sa ca ofiter pe navele romanesti ce urmau sa plece in strainatate, ceea ce ar insemna ca nu ar fi fost afectat de niciuna dintre faptele pretins a fi fost savarsite de catre parat; din aceasta perspectiva, recurentul acuza maniera pretins subiectiva in care judecatorul ar fi interpretat probele, ceea ce l-ar fi condus la a-si forma o convingere gresita asupra contextului factual.
Nefondata este si aceasta sustinere, cata vreme, asa cum s-a mentionat in preambulul analizei acestui motiv de recurs, in acord cu jurisprudenta instantei supreme, pentru a fi incidente dispozitiile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, este suficient ca activitatea persoanei in contradictoriu cu care se formuleaza actiunea sa fi fost indreptata impotriva unor libertati si drepturi fundamentale, sa fie capabila a expune persoana respectiva unor activitatii de represiune, conditie indeplinita prin insasi furnizarea informatiei despre intentia numitului D.C. de a se stabili definitiv in afara Romaniei.
Pe de alta parte, argumentatia recurentului in sensul ca informatiile sale nu ar fi produs consecinte negative asupra persoanei vizate pentru ca aceasta ar fi fost avizata ulterior pentru a fi desemnata ca ofiter pe navele romanesti ce urmau sa plece in strainatate, este departe de a fi convingatoare in raport cu argumentatia solida a judecatorului de fond cu privire la acest aspect, argumentatie rezultata dintr-un rationament juridic corect, caracterizat de acuratete si intemeiat pe analiza elocventa a dovezilor; prin urmare, contrar sustinerilor recurentului, faptul ca magistratul a dedus imprejurarea ca respectiva avizare pozitiva ar fi intervenit la aproximativ un an de la terminarea facultatii ca posibil efect al supravegherii si verificarii informative ce i-ar fi atras avizarea negativa pe perioada acelui an, nu poate fi sub nicio forma interpretata ca o maniera subiectiva, tendentioasa ori de rea-credinta in aprecierea probelor.
Convingerea judecatorului, bazata pe buna sa credinta, se fundamenteaza „pe analiza logica, stiintifica si riguroasa a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrarii probelor si a aprecierii lor ca un tot unitar” (Decizia nr. 728/2015 a Curtii Constitutionale a Romaniei, publicata in M.Of., Partea I, nr. 111 din 12.02.2016); o astfel de convingere trebuie sa urmareasca aflarea adevarului, prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor, inclusiv a prezumtiilor, daca acestea au puterea si capacitatea de a naste probabilitatea faptului pretins.
Este fara dubiu faptul ca magistratul cauzei a avut suficiente argumente logice si rezultate din ansamblul probator pentru a deduce imprejurarea ca e posibil ca avizarea pozitiva a numitului D.C. dupa o perioada de un an, sa fie rezultatul supravegherii sale, ca efect al informatiilor furnizate de parat, prin nota informativa din 05.05.1975 (dosarul nr. R 235255), cata vreme ofiterul de contrainformatii caruia i-au fost date informatiile, prin nota din 19.08.1975 (fila 42 dosar fond, vol. I), a propus avizarea negativa a unei eventuale desemnari a numitului D.C. ca ofiter pe navele romanesti ce vor pleca in strainatate, mentionand, edificator, ca „Se detine material informativ furnizat de colaboratorul 'Petrov', din care rezulta ca elevul D.C. ar fi dispus ca, in cazul in care ar reusi sa cunoasca in strainatate o fata cu avere, sa ramana acolo. Avand in vedere aspectele raportate mai sus, propun a se aviza negativ” (dosarul nr. R 235255)”; ca atare, este absolut justificat rationamentul judecatorului in sensul ca persoana vizata s-a aflat un timp sub efectul unui aviz negativ, ca rezultat al informatiilor paratului, ceea ce indreptateste pe deplin rationamentul judecatorului si arunca in derizoriu contrargumentatia recurentului care incearca sa devalorizeze acest rationament, in sensul ca, dupa un timp, subiectul informatiilor sale, ar fi primit, totusi, un aviz pozitiv de iesire din tara.
In sfarsit, in legatura cu nota informativa (R235255) ce-l viza pe numitul D.C. si intentia sa de a pleca din tara, apararea recurentului in primul grad de jurisdictie si reiterata in fata Inaltei Curti, vizeaza imprejurarea (pretins a nu fi fost avuta in vedere de primul judecator), ca respectiva informatie se circumscrie obligatiilor ce reveneau in sarcina oricarui student din cadrul acelei structuri militare, parasirea tarii neputand-se face decat la bordul unei nave aflate sub pavilion romanesc, actiune ce ar reprezenta infractiune, potrivit art. 111 din Decretul nr. 443/1972.
Si aceasta aparare, prin care recurentul incearca sa dilueze consecintele furnizarii de informatii catre Securitate prin justificari necredibile si acuzatii nesustinute privind modul pretins tendentios si partinitor in care curtea de apel ar fi inlaturat aceasta aparare, este nefondata si incapabila de a deschide perspectiva unei solutii de reformare; aceasta deoarece nici aceasta sustinere a paratului nu justifica ingerinta sa in viata personala a persoanei urmarite si nu convinge Inalta Curte ca paratul ar fi recurs la astfel de activitati in baza unei obligatii ce ii revenea ca student al unei structuri militare, obligatie a carei nerespectare ar fi atras repercursiuni asupra sa, ulterior.
Inalta Curte, in acord cu opinia judecatorului de prima instanta, apreciaza ca, din continutul notei informative si din maniera subiectiva in care paratul a furnizat informatia intentiei ramanerii in afara tarii a numitului D.C., furnizarea informatiei este departe de a fi justificata de o minima temere a recurentului in sensul ca era posibil ca persoana in cauza sa ramana in strainatate parasind nava, prin savarsirea unei fapte care sa intruneasca continutul constitutiv al unei infractiuni, imprejurare care sa ii creeze paratului Basescu Traian reprezentarea ca avea obligatia de a devoala o fapta ce putea pune in pericol siguranta transportului maritim civil, in caz contrar fiind pasibil de consecinte corelative pentru insubordonare, mergand pana la excluderea din Institutul de Marina.
Dimpotriva, o asemenea aparare superflua si speculativa este de departe o afirmatie pro causa, prin care recurentul incearca sa justifice in prezent o decizie de colaborare cu Securitatea luata in urma cu zeci de ani, sugerand o pretinsa stare de temere pe care ar fi resimtit-o atunci, stare pe care nu o confirma niciun element de natura obiectiva pe care sus-numitul sa-l fi putut proba si care sa fie relevant in legatura cu pretinsa stare de teama; „invelisul” subiectiv in care a fost furnizata informatia, referindu-se exclusiv la viata privata a numitului D.C., la „caracterul sau”, la „lipsa preocuparii pentru pregatirea profesionala” si chiar la „relatia cu prietena sa” situeaza, fara niciun dubiu, inclusiv informatia privind intentia respectivului de a parasi tara, in registrul unei adevarate ingerinte in viata privata a acestuia din urma din categoria temelor clasice de politie politica, asa cum a observat corect judecatorul fondului, neexistand niciun indiciu concret si niciun argument logic, pentru ca aceasta ingerinta sa fie justificata echilibrat de o minima stare de constrangere psihica in care s-ar fi aflat recurentul.
Pe de alta parte, nu este lipsit de semnificatie nici faptul ca art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 prevede expres si limitativ, in cuprinsul tezelor a II-a si a III-a, situatiile de exonerare in care nu poate fi retinuta calitatea de colaborator al Securitatii a unei persoane ce s-ar fi putut afla intr-o situatie de constrangere, indiferent de continutul informatiilor furnizate, prevederi cu caracter de exceptie si de stricta interpretare si aplicare, de care recurentul nu se poate prevala; aceste situatii se refera la persoanele care nu implinisera 16 ani la momentul furnizarii informatiilor, precum si la persoanele care au furnizat informatii in cadrul unei anchete motivata politic, indiferent daca sunt informatii date in stare de libertate, de retinere sau de arest, respectiv informatii privind cauza pentru care a fost cercetata, judecata si condamnata.
Se impune a se sublinia faptul ca o parte din argumentele critice combatute in anterioarele paragrafe vizeaza, in cadrul aceluiasi motiv de recurs, modul in care curtea de apel a facut aplicarea art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 si cu privire la a doua nota informativa furnizata de catre Basescu Traian Securitatii, astfel ca ele nu vor fi reluate in legatura cu acest aspect, urmand a fi analizate doar sustinerile ce privesc exclusiv informatiile furnizate prin aceasta nota informativa.
Este vorba despre nota cu nr. 0020/3990, datata 05.05.1975, de asemenea redactata si semnata olograf de catre recurent cu numele conspirativ „Petrov”, primita de aceeasi persoana ca si in cazul primei note, prin care paratul informa Securitatea asupra faptului ca numitul B.I. „/.../, nu este dispus sa se casatoreasca decat foarte tarziu si cu o fata care sa aiba o situatie materiala buna. In vara anului 1973 si a anului 1974 a avut relatii cu femei de cetatenie ceha, dar nu stiu daca in momentul de fata mai intretine aceste relatii.”; pe baza acestor informatii furnizate de catre parat, ofiterul de legatura din cadrul Securitatii a dispus: „Nota se introduce la documentarea sa. Se va urmari a se preciza cauza neintelegerii cu familia. Se va lua legatura cu ofiterul C.I. din lasi pentru a preciza cum este cunoscut tatal. Se va discuta cu elevul asupra relatiei cu cetateni straini – este [indescifrabil]”.
Este imperios necesar a se preciza mai intai faptul ca si in situatia relatiilor neoficiale cu cetatenii straini, ca si in cazul intentiei de plecare definitiva din tara a cetatenilor romani, este de notorietate in prezent, dar era la fel de cunoscut si inradacinat in constiinta colectiva din perioada comunista, faptul ca o astfel de imprejurare expunea persoana in cauza cel putin unor masuri de supraveghere operativa din partea Securitatii, statul totalitar incercand sa limiteze relatiile neoficiale dintre cetatenii romani si cei straini intrucat, prin astfel de contacte, cetatenii romani isi puteau insusi ideile care circulau in lumea libera si care nu erau foarte bine cunoscute in tara sau exista pericolul de a devoala in afara tarii informatii despre conditiile de trai din Romania, despre incalcarea permanenta a drepturilor si libertatilor fundamentale, despre cenzura si teroarea instituite impotriva propriilor sai cetateni de catre un stat in care propaganda oficiala se straduia din rasputeri sa pastreze, in afara tarii, imaginea unei societati perfecte; interesul sistemului represiv fata de astfel de relatii ale cetatenilor romani cu cetatenii straini era manifestat si din motivul ca ar fi putut ascunde intentia celor dintai de a pleca definitiv din Romania. Prin urmare, si in aceasta situatie, indiferent de tara de provenienta a persoanei cu care cetateanul roman stabilea relatii sau doar intra in contact, organele Securitatii, informate desprea aceasta, de cele mai multe ori prin reteaua de informatori si colaboratori, instituiau asupra persoanei in cauza masuri de supraveghere fizica si urmarire a sa si a familiei, a corespondentei, a convorbirilor telefonice, a cercului de prieteni, vecini ori la locul de munca.
Si cu privire la aceasta nota informativa, curtea de apel a retinut faptul ca atrage incidenta in cauza a dispozitiilor art. 2 lit. b, atat din perspectiva conditiei ca paratul devoala atitudini potrivnice regimului comunist, cat si din aceea ca furnizarea respectivelor informatii a condus la ingradirea, afectarea unor drepturi si libertati fundamentale.
In fata Inaltei Curti, recurentul-parat a expus aceleasi aparari ca si in fata instantei de fond, reiterate ca si critici la adresa rationamentului si argumentatiei primului judecator, relevand in realitate nemultumirea sus-numitului fata de faptul ca punctul sau de vedere nu a fost insusit, ceea ce nu poate fi perceput ca o reala critica de nelegalitate si, in niciun caz, nu poate deschide perspectiva reformarii.
Dimpotriva, asa cum s-a mentionat in analiza motivului de casare prevazut de art.488 pct.6 Cod procedura civila si in legatura cu acest aspect, curtea de apel a inlaturat, printr-o motivare minutioasa, apararile paratului, a motivat convingator opinia pe care a adoptat-o si care a justificat sentinta, iar imprejurarea ca judecatorul fondului a apreciat ca, desi din punct de vedere obiectiv, istoric, sustinerile paratului sunt reale, dar ca, totusi, acestea nu pot conduce la insusirea de catre magistrat a punctului de vedere subiectiv al paratului, a perceptiei sale subiective asupra datelor din realitatea obiectiva, nu echivaleaza sub nicio forma cu o contradictorialitate in motivare si, cu atat mai putin, cu o „atitudine partinitoare” a instantei, asa cum sustine recurentul.
Este bine stiut ca realitatea obiectiva si actele concrete care o probeaza pot fi percepute si folosite diferit de catre indivizi, in functie de experienta de viata, trairi, nivel de cultura, educatie, interes, etc.; judecatorul fondului nu a facut altceva decat sa confirme faptul ca sustinerile paratului referitoare la ocuparea Cehoslovaciei, in anul 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia si la relatiile apropiate dintre statul roman si cel cehoslovac, sunt reale, ele reprezinta date istorice, notorii si propagate de-a lungul timpului. Cu toate acestea, primul judecator a apreciat, pe baza unui rationament judicios si corect, ca modul in care paratul foloseste aceste date in favoarea sa, nu poate fi impartasit, argumentand in acest sens, imprejurare ce nu poate fi asociata, din niciun punct de vedere, cu o eventuala lipsa de impartialitate a instantei si nici cu „ignorarea realitatii istorice”, asa cum pretinde titularul caii de atac.
Asa cum am mentionat, aceeasi pozitie intemeiata pe aceleasi argumente a fost adoptata de catre Basescu Traian si in fata Inaltei Curti cu privire la aspectul in discutie; astfel, acesta a sustinut ca informatiile din nota nr. 0020/3990, privind relatiile numitului B.I. cu femei de cetatenie ceha, nu ar fi fost de natura sa releve o atitudine potrivnica regimului totalitar si sa creeze o stare de pericol pentru persoana vizata, date fiind relatiile de buna prietenie dintre Romania si Cehoslovacia, din perioada analizata, faptul ca cetatenii proveniti din Cehoslovacia nu ar fi reprezentat un pericol pentru statul roman totalitar, cata vreme ambele tari se aflau sub acelasi regim comunist, aplicand aceleasi tratamente si restrictii/ interdictii.
In acord cu opinia judecatorului de prima instanta, Inalta Curte apreciaza ca aceste afirmatii sunt lipsite de suport real, iar imprejurarea ca Romania avea relatii de prietenie cu Cehoslovacia la nivelul acelor ani, este speculat in mod neintemeiat de catre recurent in favoarea sa si, indubitabil, intr-o maniera necredibila si subiectiva.
Este fara putere de tagada ca regimul comunist nu facea o deosebire semnificativa intre legaturile neoficiale ale cetatenilor romani cu cetateni din fostul bloc comunist, pe de o parte, si legaturile dintre romani si cetatenii statelor occidentale, pe de alta parte, din punct de vedere al pozitiei statului de a limita astfel de relatii si de a supraveghea atent astfel de contacte; alegatiile recurentului sunt contrazise de insasi imprejurarea ca, asa cum s-a precizat, in urma informatiilor pe care le-a furnizat, ofiterul de legatura din cadrul Securitatii a dispus, printre altele, ca masura: „Se va discuta cu elevul asupra relatiei cu cetateni straini-este [indescifrabil].”. Or, daca afirmatiile recurentului ar corespunde realitatii obiective din acele vremuri, o astfel de informatie despre relatia unui elev cu cetateni cehi ar fi fost derizorie si neurmata de verificari suplimentare ori masuri de genul discutiilor cu persoana in cauza, expresia folosita de ofiter fiind aceea de „cetateni straini”, ceea ce induce o data in plus ideea ca, din punct de vedere al atentiei organelor de represiune asupra unor astfel de relatii, nu se facea o diferenta intre cetatenii cehi si cei de alte nationalitati, dupa cum, din aceasta perspectiva si pentru aceleasi argumente, nu se poate accepta opinia recurentului in sensul ca elevilor Institutului de Marina le-ar fi fost permise astfel de relatii sau ca ele nu ar fi fost privite cu aceeasi ostilitate.
Prin urmare, in afara propriilor consideratii subiective, recurentul nu a facut in niciun fel dovada faptului ca intarirea relatiilor dintre statul comunist roman si cel cehoslovac, cu consecinta cresterii numarului de tineri cehi care veneau in Romania, ar avea semnificatia schimbarii pozitiei potrivnice a regimului totalitar fata de legaturile cetatenilor romani cu strainii, in general, sau cu cetatenii cehi, in special si nici nu a dovedit in vreun fel contrariul celor retinute in acest sens de catre judecatorul fondului; dimpotriva, paralela facuta de acesta din urma cu situatia relatiilor statului comunist cu Statele Unite ale Americii denota o constructie logica deosebit de elocventa, dar si corecta. Mergand pe acelasi rationament bazat pe tehnica silogismului, s-ar ajunge la concluzia absurda ca nici legaturile cu cetatenii oricarui alt stat occidental sa nu mai poata fi considerate, in anii 70, atitudini potrivnice regimului comunist, avand in vedere faptul ca, in primii ani ai regimului Ceausescu, initiativele si gesturile de politica externa au creat imaginea ca Romania este o membra indisciplinata si incomoda a blocului sovietic, astfel ca statul comunist a stabilit relatii diplomatice cu fosta Republica Federala Germania, dar si cu Spania, in 1968, Romania era vizitata de presedintele de Gaulle, in 1973 Ceausescu vizita Italia, (ocazie cu care este primit de papa Paul al VI-lea), RFG si SUA, iar Romania nu era deloc evitata in acesti ani de liderii occidentali; in ansamblu, politica externa din anii 1967-1969 si atitudinea principalului ei protagonist, Nicolae Ceausescu au permis Romaniei intensificarea cooperarii cu lumea occidentala iar tara era vizitata de numerosi turisti din Vest, nu doar de cetatenii cehi.
Asa cum bine a observat magistratul curtii de apel, exista, in acele vremuri, o diferenta majora intre masurile de politica externa si cele de politica interna, intre intalnirile oficiale si cele neoficiale; recurentul, mentinand in mod deliberat aceasta confuzie, inclusiv in fata Inaltei Curti, incearca sa acrediteze falsa idee ca bunele relatii ale statului comunist cu un alt stat (fie el din Est si fie Cehoslovacia, la a carei invazie, Romania nu a participat in anul 1968), s-ar fi materializat, in planul politicii interne, intr-o mai mare toleranta si chiar o acceptare a relatiilor cetatenilor romani cu cetatenii acestui stat (de altfel, din articole ale unor publicatii cu caracter istoric, ce au dezbatut aceste aspecte de-a lungul timpului, reiese faptul ca statul comunist roman a infiintat o structura contrainformativa specializata pe relatiile cu statele care faceau parte din Pactul de la Varsovia, inclusiv Cehoslovacia).
In realitate, asadar, indiferent de tara de provenienta a cetatenilor straini, statul comunist urmarea in permanenta limitarea unor astfel de legaturi ale cetatenilor romani, astfel ca informatiile primite de Securitate asupra unui astfel de aspect, expuneau persoana in cauza unor consecinte materializate cel putin in masuri de supraveghere si urmarire.
O alta critica ce vizeaza pretinsa neindeplinire a celei de-a doua conditii pentru constatarea calitatii de colaborator al securitatii, raportat la ambele note informative in discutie, este aceea prin care recurentul-parat, prevalandu-se de faptul ca aceasta conditie, asa cum este reglementata de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, ar avea un vadit continut neclar si imprecis si ar crea confuzii cu privire la conduita ce trebuie adoptata, astfel incat consecintele ce ar putea decurge din savarsirea unei anumite fapte sa poata fi prevazute, contesta intrunirea in cauza a respectivei conditii, din perspectiva notiunii de „drepturi si libertati fundamentale”, sustinand faptul ca nu a prevazut urmarile faptelor sale si nu a urmarit producerea unui asemenea rezultat.
Se impune a se sublinia faptul ca mijlocul procedural prin care persoana indreptatita poate invoca caracterul neclar ori imprecis al unei norme juridice nu este, sub nicio forma, acela al recursului indreptat impotriva unei hotarari judecatoresti care are ca scop reformarea acesteia pentru motivele de nelegalitatae prevazute de textul art. 488 Cod de procedura civila, text de lege ce pune la indemana, asa cum s-a precizat anterior, instrumentul juridic al casarii hotararii, ca efect al aplicarii si interpretarii eronate pe care judecatorul o atribuie unei norme de drept substantial cu continut clar si precis; de altfel, norma prevazuta de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, a facut obiectul controlului de constitutionalitate de nenumarate ori, inclusiv din perspectiva notiunii de „ingradire a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului”, conturand o jurisprudenta consistena a instantei constitutionale (reflectata, de exemplu, in Decizia nr. 27/2013, Decizia nr. 543/2016, Decizia nr.165/2011, Decizia nr. 760/2011 etc.).
Contrar sustinerilor recurenului, din ansamblul argumentelor expuse anterior rezulta fara dubiu corectitudinea rationamentului judecatorului de prima instanta in sensul ca furnizarea unor informatii de asemenea natura de catre parat a fost facuta constient, acesta avand reprezentarea clara a faptului ca relatarile facute in scris nu ramaneau fara urmari, astfel ca, nesocotind interesele celor denuntati, acesta a vizat ingradirea dreptului la viata privata in privinta acestora, atat timp cat a acceptat ca persoanele denuntate puteau sa faca obiectul unor investigatii suplimentare ale Securitatii, ca rezultat al denunturilor sale, ceea ce presupune si atrage incalcarea dreptului la viata privata (prevazut de art.17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Poltice) si a dreptului la libera circulatie (prevazut de art.12 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice).
Potrivit documentelor existente in arhiva CNSAS, dar si multiplelor marturii ce au iesit la iveala dupa evenimentele din decembrie 1989, in „limbajul” Securitatii urmarirea dusmanilor regimului (reali sau presupusi) se numea „activitate informativ-operativa” si consta in trei tipuri de actiuni, cu rol progresiv, mergand de la verificarea informatiilor de prima sesizare, pana la urmarirea cea mai complexa, securitatea dezvoltand un sistem complex de supraveghere si represiune, iar aceste aspect erau notorii, creand un climat al terorii, caracterizat de teama permanenta a fiecarui cetatean de a nu devein subiect al unor astfel de actiuni. Prin urmare, a pretinde ca, intr-un asemenea climat arhicunoscut, recurentul nu putea prevede, intr-o maniera rezonabila, consecintele asupra persoanelor vizate, a faptei de a furniza astfel de informatii ca cele anterior analizate, este neverosimil.
Din aceeasi perspectiva, critica recurentul si argumentatia primei instante in legatura cu necunoasterea de catre sus-numitul a apartenentei la Securitate a Serviciilor de contrainformatii militare, plecand de la premisa ca un elev al Institutului de Marina trebuia sa cunoasca legislatia publicata intr-un Buletin Oficial, cu argumentul ca, in cadrul Institutului de Marina, se predau cursuri de legislatie, in opinia recurentului, o astfel de motivare dovedind superficialitatea cu care prima instanta ar fi analizat acest fapt, deoarece cursurile de legislatie urmate de catre elevii Institutului nu aveau ca obiect structura fostei securitati ori cadrul legal de reglementare al acesteia si, cu atat mai putin, nu vizau apartenenta unui serviciu sau altul la un organism central, cum era Securitatea.
Aceasta sustinere este nefondata, iar nemultumirea recurentului fata de rationamentul judecatorului, in lipsa unui contraargument viabil, nu este suficienta pentru a deschide perspectiva reformarii sentintei; se observa faptul ca argumentatia recurentului este speculativa si expune in mod voit eliptic considerentele instantei de fond asupra acestui aspect, lasand sa se inteleaga faptul ca, in deductia rezonabila a judecatorului ca paratul Basescu Traian a cunoscut faptul ca organele de contrainformatii militare faceau parte din structura Securitatii, ar fi fost avuta in vedere exclusiv imprejurarea ca acesta a urmat cursuri de legislatie in Institutul de Marina, fapt cat se poate de neadevarat.
Din considerentele expuse pe larg in continutul sentintei, cu privire la acest aspect, rezulta pe deplin faptul ca argumentul respectiv a fost alaturat considerentelor doar cu caracter subsidiar, imprejurarea ca judecatorul nu a cunoscut numarul Buletinului Oficial in care a fost publicat actul normativ ce prevedea faptul ca Serviciile de contrainformatii faceau parte din structura Securitatii, fiind nu numai irelevant, dar si superflu. In acelasi fel apare ca fiind si afirmatia recurentului in sensul ca functia tatalui sau nu presupunea obligatia de a isi invata fiul sa deosebeasca Armata de Securitate si nici predarea unor ore de legislatie in familie, astfel de argumente, aflate la limita absurdului, neregasindu-se sub nicio forma in considerentele ce au sprijinit rationamentul magistratului curtii de apel, fiind fara dubiu ca singura referire tangentiala la functia detinuta de tatal recurentului, din continutul sentintei, a vizat exclusiv evidentierea imprejurarii ca Basescu Traian provenea dintr-o familie cu un anumit nivel de cultura si informatie, astfel incat particularitatile aparatului represiv al acelor vremuri nu ii puteau fi straine.
Cu privire la respectivul aspect, curtea de apel a inlaturat, pe baza unui rationament corect, apararea paratului ce-si invoca ignoranta, avand in vedere argumente logice si probatoriile administrate, dar si pe calea unor prezumtii pe care inclusiv magistratul le are la indemana, asa cum am apreciat intr-un paragraf anterior.
Astfel, fara a afecta echilibrul si echitatea in aprecierea argumentelor, apare ca fiind mult mai credibila aprecierea instantei in sensul ca paratul Basescu Traian avea toate datele pentru a realiza ca ofiterul de contrainformatii caruia i-a furnizat note informative actiona, de fapt, in structura Securitatii, decat sustinerea recurentului in sensul ca nu ar fi putut deduce sau cunoaste acest lucru.
In primul rand, intrebarile respectivului ofiter, ce se pot deduce corelativ din raspunsurile date de Basescu Traian in continutul celor doua note, se circumscriu unor subiecte, asa cum s-a mentionat, arhicunoscute in perioada respectiva ca fiind din „zona de interes” a Securitatii, fiind teme de politie politica (anturajul persoanei, caracterul, comportamentul, relatiile amoroase, planurile de viata, etc.); in acele vremuri, o persoana cu un nivel de educatie si instruire mult inferior in comparatie cu paratul, ar fi avut toate datele pentru a realiza care este scopul unor astfel de intrebari si din „practica” carei structuri a statului faceau parte. Semnificativ este faptul ca, asa cum a observat in mod corect judecatorul fondului, paratul era cat se poate de familiarizat cu ideea ca astfel de teme sunt in zona de interes a Securitatii, cata vreme a recunoscut faptul ca a fost contactat de un ofiter de securitate inca din anul 1972, purtand cu acesta o discutie timp de mai multe ore.
Imprejurarea ca recurentul avea reprezentarea faptului ca a oferit acele note unui ofiter de Securitate este dedusa, in mod verosimil de catre prima instanta, si din alte imprejurari precum: mediul din care provenea sus-numitul, nivelul sau de educatie, faptul ca tatal sau a fost colonel de armata, dar si numeroasele referiri ale paratului la competentele Securitatii in ceea ce priveste functionarea Institutului de Marina (de exemplu eliberarea avizelor de navigatie), la structura si activitatea Securitatii in legatura cu aceasta scoala militara si chiar cu apartenenta la acest serviciu de Securitate represiv a persoanelor care ii interogau periodic pe elevii Institutului, inclusiv pe parat. Aceste referiri se regasesc in continutul intampinarii, precum si in sustinerile lui Traian Basescu din fata instantei de judecata, in sedinta publica.
Pe de alta parte, este indubitabil faptul ca o apreciere asupra unor aspecte de natura psihologica, legate de modul de gandire, de constientizare a unor imprejurari la un moment dat de catre o persoana este greu de dovedit, iar deductia logica din imprejurari obiective sau subiective reale si dovedite, apare ca fiind singura modalitate la indemana, iar rationamentul judecatorului este corect si conduce la o concluzie verosimila si cu privire la acest aspect. In schimb, recurentul nu a reusit nici in fata Inaltei Curti sa rastoarne acest rationament sau sa dovedeasca in vreun fel contrariul concluziei judecatorului ori lipsa de impartialitate a acestuia, de natura sa ii fi afectat rationamentul.
In sfarsit, nefondata este si sustinerea recurentului in sensul lipsei calitatii sale, ca persoana fizica, de subiect de drept international si imposibilitatii incalcarii unor pacte internationale in cadrul dreptului international, pretinzand sus-numitul ca subiecte de drept pot fi numai acele entitati care participa atat la elaborarea normelor dreptului international cat si la desfasurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobandind astfel nemijlocit drepturi si asumandu-si obligatii in cadrul ordinii juridice internationale.
Inalta Curte reaminteste faptul ca persoanele fizice si persoanele juridice pot avea calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept international public in masura in care, prin tratate sau norme juridice imperative (jus cogens) se reglementeaza drepturi sau obligatii, in ceea ce priveste aceste persoane; Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice a fost ratificat prin Decretul nr.212/1974, astfel incat face parte din dreptul intern, sens in care orice peroana a dobandit obligatia de a respecta dreptul la viata privata si dreptul la libera circulatie al altei persoane, drepturi recunoscute, asa cum s-a aratat, prin art.12 din respectivul Pact International.
In considerarea tuturor acestor argumente, asadar, si criticile recurentului ce fac obiectul motivului de casare intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct.8 Cod de procedura civila, vizand gresita interpretare si aplicare in cauza a dispozitiilor art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 sunt nefondate in totalitate.
2.2. Temeiul legal al solutiei adoptate in recurs
In raport de toate argumentele expuse, intrucat niciunul dintre recursuri nu atrage incidenta in cauza a motivelor de casare invocate, Inalta Curte, in temeiul dispozitiilor art. 496 alin. 1, raportat la dispozitiile art. 488 pct. 2, 6, 7, 8 Cod procedura civila, urmeaza a le respinge ca nefondate, mentinand, ca fiind legala si temeinica, solutia curtii de apel; de asemenea, in baza art. 248 Cod de procedura civila, raportat la art. 2 lit. c si art. 4 din Legea nr. 554/2004, va fi respinsa, ca fiind inadmisibila, exceptia de nelegalitate invocata de recurentul-parat Basescu Traian.
Pe de alta parte, in temeiul art. 457, raportat la art. 67 alin. 4 coroborat cu art. 248 Cod de procedura civila, Inalta Curte va admite exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu si va respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragos Marian, impotriva sentintei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019.
Ca efect al respingerii recursurilor impotriva sentintei, in temeiul art. 67 Cod de procedura civila, va fi admisa cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Ciuvica Mugur-Cristian, in interesul intimatului-reclamant Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii”.
* Cititi aici intreaga hotarare a Inaltei Curti
sursa foto Ghiculescu: Jurnalul Prahovean
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# maxtor 24 August 2022 17:06 +32
# Stalone 24 August 2022 18:27 +32
# Cetateanul 24 August 2022 18:53 +32
# Gica contra sistemului 24 August 2022 20:07 +305
# Gilu 25 August 2022 11:49 +50
# Goargăș 25 August 2022 11:51 +95
# Mihai R 27 August 2022 21:00 +9
# Secu 1 September 2022 15:44 0
# anonim 1 September 2022 15:51 0
# Securitatea 1 September 2022 15:58 0
# Constantin Kopandi 10 September 2023 16:43 0