Una dintre cele mai importante hotarari CEDO pentru avocati si pentru libertatea de exprimare a acestora a fost dezbatuta, marti 19 mai 2015, in cadrul unui eveniment organizat de Societatea Civila de Avocati “Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP)”, cu tema “Jurisprudenta CEDO in materia procedurilor penale - Spete recente. Condamnari celebre. Probleme de drept actuale”. Hotararea la care ne referim este cea pronuntata in cauza Morice c. Frantei, decizie care statueaza ca avocatii isi pot apara clientii in spatiul public.

Conferinta organizata de Societatea Civila de Avocati “Zamfirescu Racoti & Partners" si-a propus o abordare practica in prezentarea problemelor cel mai intens confruntate cu examenul drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si a reusit sa atinga numeroase chestiuni de interes atat pentru avocati, cat si pentru magistrati. Dezbaterile au fost sustinute de avocatii Calin-Andrei Zamfirescu (foto 1), asociat senior ZRP, si Antoniu Obancia (foto 3 dreapta), asociat in cadrul aceleiasi Societati, si l-au avut ca invitat special pe prof. univ. dr. Corneliu Birsan (foto 2), personalitate marcanta a mediului juridic european si fost judecator roman la CEDO.

Cauza Morice c. Frantei:: In ce masura poate avocatul sa-si apere clientul prin intermediul presei

Avocatul Antoniu Obancia a adus in discutie, in cadrul evenimentului, una dintre cele mai comentate spete ale perioadei recente, si anume cea in care Oliver Morice, membru al Baroului din Paris, a obtinut castig de cauza la CEDO dupa ce Curtea de Casatie din Franta l-a obligat sa plateasca 4.000 euro amenda administrativa pe motiv ca a reclamat in spatiul public, prin intermediul jurnalistilor de la Le Monde, lipsa de impartialitate a doi judecatori.

Antoniu Obancia l-a invitat pe Corneliu Birsan sa explice mai detaliat in ce masura se poate face apararea in presa sau in ce masura lucrul acesta a fost gresit inteles.

Prezentam in continuare comentariul integral al profesorului Corneliu Birsan pe marginea acestei spete, precum si intrebarile adresate fostului judecator CEDO:

“Sigur ca ne aflam in fata unei probleme extrem de delicate, pentru ca avocatul are, totusi, rolul lui in proces si el trebuie sa-si apere clientul in pretoriu, si nu in presa. Vreau sa va pun in discutie, insa, o chestiune de interes mai general, care a fost solutionata principial de Curte pentru prima data in cauza Cumpana si Mazare vs. Romania – hotarare de Marea Camera. In acea cauza, Curtea a fost confruntata cu problema de a se sti daca afirmatiile facute de un jurnalist sunt de natura a pune in discutie o anumita situatie si daca este vorba despre relatarea unor fapte, sau despre judecati de valoare.

Cu privire la relatarea unor fapte, faptele sunt fapte, asa cum le-a perceput jurnalistul, cum le-au perceput alte persoane, si eventual se pot face probe in acest sens... Dar ce se intampla in ipoteza in care jurnalistul face o judecata de valoare cu privire la anumite situatii pe care le pune in discutie in fata opiniei publice? Aceste judecati de valoare trebuie sa aiba, sau nu, la baza, anumite elemente de fapt? Si Curtea a spus pentru prima data 'chiar daca libertatea de exprimare presupune si exprimarea unor judecati de valoare – care pot sa fie de o anumita gravitate, oamenii politici, de exemplu, fiind supusi unui anumit control si putandu-se face, la adresa lor, anumite aprecieri care sa le depaseasca pe cele referitoare la un om obisnuit –, chiar insasi judecatile de valoare trebuie sa aiba la baza anumite elemente de fapt, anumite elemente factuale'. Aceasta este si esenta cauzei Morice.

Pentru ca, intr-adevar, avocatul respectiv a facut aprecieri in media – e vorba de un interviu pe care l-a dat jurnalului Le Monde, daca nu ma insel – numai ca el avea in vedere imprejurarea ca judecatoarea cu privire la care a emis anumite rezerve asupra impartialitatii ei, se exprimase cu ani in urma, intr-o Adunare Generala a judecatorilor, cu privire la situatia in discutie. Adica luase apararea acelui judecator care facuse ancheta in locul unde trebuia facuta, in Djiboutie – ma rog, sunt raporturi ceva mai complicate intre Franta si Djiboutie – era un judecator de instructie trimis acolo sa ancheteze moartea unor francezi si in cele din urma a fost si el asasinat.

In sfarsit, lucrurile sunt mai complicate din punct de vedere faptic, cert este, insa, ca, aceasta cauza este importanta prin faptul ca judecatile acestea de valoare trebuie sa aiba o anumita baza factuala si nu sa fie rodul simplei fantezii a judecatorului.

Ma rog, mai periculos este cand – asa cum am citit intr-un interviu – procurorii au fantezii. Asa declara un procuror. Eu zic ca ei trebuie sa se bazeze pe fapte, nu pe altceva, dar, in sfarsit, asta e o conceptie depasita.

Deci, aceasta este situatia care trebuie avuta in vedere, aceasta este explicatia bruta, daca vreti, a acestei cauze, in care Curtea vorbeste despre rolul esential al avocatului in cadrul unui proces. Iar daca veti avea curiozitatea sa va uitati peste opinia dizidenta – una singura, a judecatorului lituanian – veti vedea ca acesta spune ca nu trebuie sa exageram cu privire la rolul avocatului, ca el are un rol foarte mare in proces, dar rolul cel mai mare il are judecatorul, avocatul fiind, sau trebuind sa fie, pe acelasi plan cu Ministerul Public, cu cel care face acuzatia in materie penala.

Spune Curtea in paragraful 135 al hotararii: 'Problema libertatii de expresie este legata de independenta profesiei de avocat, cruciala pentru functionarea eficienta a administrarii echitabile a justitiei'. Numai in mod exceptional o limita privitoare la libertatea de expresie a unui avocat al apararii, chiar cu mijloace sanctionatorii penale care sunt foarte mici, poate sa treaca, sa fie considerata necesara intr-o societate democratica.

Pentru ca, spuneam ca drepturile prevazute de articolele 8, 9, 10 si 11 din Conventie – cel patru drepturi ce tin de comportamentul social al unei persoane in societate – presupun si anumite limitari. De exemplu, in art. 10 la paragraful 2 se spune ca exercitarea acestor libertati comporta indatoriri si responsabilitati care pot fi supuse chiar anumitor formalitati, conditii si restrictii sau sanctiuni prevazute de lege, care sa constituie masuri necesare intr-o societate democratica si care pot sa puna in discutie securitatea nationala, intergritatea publica s.a.m.d., inclusiv garantarea autoritatii si impartialitatii puterii judecatoresti. Si, s-a spus, comportamentul avocatului a pus in discutie impartialitatea puterii judecatoresti si de aceea el a fost sanctionat pe plan intern. Or, spune Curtea, o asemenea restrictie si marja de aprecieri, de fapt, a statelor in aceasta materie, este extrem de restransa pentru ca este vorba despre o libertate sociala fundamentala, care tine de modul in care este organizata viata sociala.

Atunci cand este vorba despre fapte de audienta, libertatea de expresie a avocatului poate ridica o chestiune privitoare la unghiul dreptului clientului sau la un proces echitabil, echitatea militeaza, de asemenea, in favoarea unui schimb de idei libere, chiar energice – spune Curtea – intre parti. Iar avocatul are indatorirea de a apara cu zel interesele clientilor sai – a spus Curtea intr-o alta cauza si reia ce a spus in cauza Nicula c. Frantei. Ceea ce conduce uneori la a se intreba cu privire la necesitatea de a se opune sau nu atitudinii Tribunalului si a se plange impotriva acestei atitudini. Se face trimitere la cauza Kyprianou c. Ciprului, in care avocatul s-a suparat ca a vazut un judecator din complet, in timp ce el pleda cu infocare, ca trimite un biletel unui alt judecator. A iesit, din acest motiv, un conflict cu completul de judecata, si a completul l-a trimis, nici mai mult, nici mai putin, pentru trei ore, jos, in arestul Curtii. Deci acestea sunt liniile mari ale acestei cauze.

Av. Obancia: In aceasta hotarare se face referire in linii mari la comportamentul avocatului care ar fi tentat sa iasa in presa, cum se spune. Spre exemplu, se face distinctie intre ceea ce vorbeste avocatul in interiorul salii de judecata, observatiile facute acolo, raman acolo, si astfel se justifica un grad de toleranta la critica, in alte contexte, avocatii trebuie sa evite comentariile care reprezinta un atac personal gratuit, fara legatura directa cu realitatea cazului. Si daca ati facut vorbire despre o cauza mai veche, dar de principiu – Cumpana si Mazare – care erau jurnalisti, aici s-a stabilit ca avocatul nu poate fi echivalat cu jurnalistul, adica avocatul nu are sarcina de a informa publicul, cum ar avea un jurnalist. Insa, practic, domnului Morice i s-a dat dreptate in sensul ca gresit a fost sanctionat, asta intelegem din faptul ca s-a constatat incalcarea art. 10, pentru faptul ca el a emis judecati de valoare, care nu sunt susceptibile de proba, desi trebuie sa aiba totusi o baza factuala suficienta.

Prof. univ. dr. Birsan: Pe de-o parte, dar pe de alta parte era vorba – spunea Curtea – de contributii la dezbaterea unei probleme de interes general, sa nu uitam si acest aspect, si in acelasi timp de circumstantele particulare ale cauzei. De multe ori, citind hotararile Curtii, dumneavoastra constatati ca instanta europeana face vorbire despre circumstantele particulare ale unei cauze, circumstante care permit uneori sublinierea unui principiu, alteori nuantarea unui principiu de aplicare a unei dispozitii a Conventiei, alteori chiar un pas mai departe in interpretarea jurisprudentiala a normelor Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Av. Zamfirescu: Ba chiar a depasit implicarea in cuprinsul spetei aici, pentru ca a retinut o serie intreaga de complicitati intre procurori, Djiboutie s.a.m.d. Si din punct de vedere al profesiei de avocat se proclama, de data asta, o teza cu care niciun barou de drept continental n-a fost de acord, inclusiv cel francez – care, insa, pentru ca solutia a fost socotita ca o victorie a profesiei de avocat, a laudat aceasta hotarare – dar in ea se spune la un moment dat ca avocatul are dreptul de a-si apara clientul in presa, facand distinctie intre ce spune in sala de judecata, si ce declara in afara salii de sedinta. Este o teza cu care, sincer, personal, nu sunt de acord, pentru ca, in general, cei care au facut treaba asta prin presa au fost de slaba calitate si erau mult prea interesati in a sustine teze de multe ori discutabile. E greu sa pledezi cazul la televizor cand pretinzi ca Justitia nu ar trebui sa fie supusa presiunii media pana cand se pronunta definitiv intr-o hotarare si tu, ca avocat chemat sa ajuti la pronuntarea hotararii corecte, faci lucrul asta. Dar, ma rog, Curtea a spus-o, exacerband aceasta idee de libertate, pentru ca, la fel, ca un corolar, spune in final ca faptul ca a fost sanctionat cu amenda respectiva este o interventie disproportionata cu dreptul la libertatea de exprimare si incalcarea articolului 10. Ca atare, cand vin in coliziune doua valori, Curtea o recunoaste pe cea mai importanta si, prin alunecare, se ajunge si la teza ca un avocat isi poate apara clientul chiar si in media. Cred ca e o situatie pe care si Curtea o priveste circumstantiat acestei spete, in sensul ca nu-i un principiu de programat – haideti la televizor, haideti in jurnale, sa ne aparam clientii. Nu cred ca asta s-a dorit, dar s-a ajuns, prin fraza asta, sa se incurajeze anumite derapaje ale unor avocati.

Prof. univ. dr. Birsan: Vedeti, noi vorbim de derapaje, dar Curtea are in vedere situatiile normale, firesti.. Apropo de chestiunea aceasta, au fost mai multe cauze impotriva Rusiei, in care judecatori care au criticat sistemul judiciar au fost sanctionati si au avut castig de cauza la Curte, spunand ca o asemenea dezbatere este absolut necesara intr-o societate democratica, necesitate la care se adauga principiul proportionalitatii unei eventuale masuri sanctionatorii s.a.m.d”.

Corneliu Birsan: "Procesele nu se judeca in presa si nici nu luam ca elemente de dosar ceea ce s-a facut sau nu s-a facut in presa"

Un alt avocat prezent la eveniment l-a intrebat pe fostul judecator roman la CEDO – pe marginea aceleiasi spete – daca exista posibilitatea ca acest drept acordat avocatului, de a-si apara clientul in presa, sa nu fie altceva decat o ocazie prin care clientul sa se apere inclusiv fata de sustinerile procurorului: “Vedem de foarte multe ori situatii – spre exemplu, cu stenograme – sau situatii care, dupa ce sunt prezentate in presa, sunt preluate si ulterior valorificate de procuror. Caci sunt situatii in care procurorul spune in rechizitoriu – deci nu ne referim la o situatie de masura preventiva, ci la un rechizitoriu, ca si o problematica de fond – in felul urmator 'ceea ce s-a vehiculat in presa, nu a fost contestat de inculpati, si nefiind contestat de inculpati, in aceasta conditie, are valoare de recunoastere'... Sunt rechizitorii in care intalnim asemenea situatii, practic, se pleaca de la o situatie de fapt si se ajunge la un final apoteotic in care se spune 'nu ati facut drept la replica in presa, nu v-ati aparat in presa, deci ati recunoscut'. Ar putea fi considerat acest fapt o contrapondere?”

Raspunzand la intrebarea avocatului, Corneliu Birsan a declarat ca este “odioasa” incercarea procurorilor de a abuza, in acest fel, de mediatizarea cauzelor si ca articolele jurnalistice nu pot fi considerate elemente de dosar: “Este odios. In niciun caz nu poate fi vorba, dupa parerea mea, despre asa ceva. Procesele nu se judeca in presa si nici nu luam ca elemente de dosar ceea ce s-a facut sau nu s-a facut in presa. Procesele se judeca pe baza de probe. Noi asa am invatat”.