26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

TERIBILA ACHITARE – Un inculpat trimis in judecata de DIICOT pentru luare de mita si trafic de influenta a fost achitat definitiv de judecatoarele Mihaela Nita si Cristina Craiu de la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce a stat 8 luni in arest preventiv. La fond, Tribunalul Bucuresti dispusese o pedeapsa de 11 ani inchisoare cu executare. Achitarea a fost data pe motiv ca nu exista probe. Cine va plati pentru acest groaznic abuz? (Minuta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

25 April 2017 15:36
Vizualizari: 44561

Inca un grav abuz comis de procurori iese la iveala. De aceasta data nu este vorba despre DNA, asa cum ne-am obisnuit, ci despre DIICOT. Un inculpat tinut 8 luni in arest preventiv a fost achitat definitiv de judecatoarele Mihaela Nita si Cristina Craiu de la Curtea de Apel Bucuresti. Iar totul s-a intamplat dupa ce, la fond, inculpatul fusese condamnat la, atentie, 11 ani de inchisoare.

Victor Vicentiu Enache a fost trimis in judecata in dosarul de DIICOT pentru luare de mita si trafic de influenta. Desi este vorba despre infractiuni de coruptie, dosarul a fost instrumentat de DIICOT, un fapt mai putin obisnuit. Din informatiile pe care le detinem, in cauza a mai existat o alta fapta ce tinea de competenta DIICOT, la care s-a renuntat, insa acest parchet a mers mai departe cu dosarul pe luare de mita si trafic de influenta. Si toate semnele aratau ca DIICOT va inregistra o victorie in instanta, mai ales dupa hotararea de la fond.


Astfel, in 22 septembrie 2016, Victor Vicentiu Enache a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 9 ani inchisoare cu executare pentru luare de mita si la 6 ani inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. Instanta a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani inchisoare, la care a adaugat un spor de 2 ani, astfel incat pedeapsa finala a fost de 11 ani inchisoare. Mai mult, Tribunalul Bucuresti a hotarat, prin aceeasi sentinta din 22 septembrie 2016, ca Victor Vicentiu Enache sa ramana in arest preventiv, acolo unde se afla din martie 2016, adica de 6 luni.

Lovitura de la CAB

Evident, Victor Vicentiu Enache, aparat de casa de avocatura "Samson si Asociatii" si renumitul avocat Adrian Toni Neacsu, a facut apel, dosarul ajungand pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Aici, lucrurile s-au schimbat radical, intr-un mod pe care putini si l-ar fi imaginat. In 24 aprilie 2017, judecatoarele Mihaela Nita si Cristina Craiu au dispus achitarea definitiva a lui Victor Vicentiu Enache, care intre timp mai adunase doua luni de arest preventiv, ajungand astfel la 8 luni de stat dupa gratii. Important este si motivul pentru care judecatoarele Nita si Craiu au decis achitarea lui Enache. Mai exact, solutia a fost pronuntata in baza art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de procedura penala, potrivit caruia: “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”. Cu alte cuvinte, Victor Vicentiu Enache a fost trimis in judecata desi procurorii DIICOT nu au avut nicio proba impotriva lui. Nu o spunem noi, ci Curtea de Apel Bucuresti.

Mai trebuie tinut cont de un aspect la fel de important. Si anume ca achitarea a fost dispusa de doua dintre cele mai severe judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti.

Cert este ca avem de-a face cu un nou groaznic abuz. Un om a fost tinut 8 luni de zile in arest preventiv, pentru ca in final sa fie achitat definitiv. Viata unui om a fost distrusa iremediabil, iar statul cel mai probabil va suferi o noua condamnare la CEDO, iar daunele vor fi achitate din buzunarele romanilor. Ca si in alte cazuri, ramane intrebarea: cine plateste pentru acest abuz? Poate ca este momentul ca seful DIICOT Daniel Horodniceanu (foto) sa dea un prim exemplu si sa ia masuri impotriva celor responsabili de gravul abuz comis in acest caz.

Potrivit informatiilor noastre, judecatorul de la Tribunalul Bucuresti care a dispus condamnarea la 11 ani de inchisoare cu executare este Mitu Stegaru, iar procurorul DIICOT care a facut dosarul este Calin Dumbraveanu.

Prezentam minuta Curtii de Apel Bucuresti (dosar 16318/3/2016):

Solutia pe scurt: Decis 609/24.04.2017/

In baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedura penala admite apelurile declarate de inculpatul Enache Vicentiu Victor si petenta Manea Viorica impotriva sentintei penale nr.2181 din data de 22.09.2016, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala in dosarul nr.16318/3/2016. Desfiinteaza, in parte, sentinta penala atacata si rejudecand, in fond:

Descontopeste pedeapsa principala aplicata inculpatului Enache Vicentiu Victor si repune in individualitatea lor pedepsele componente. In baza art.396 alin.1 si 5 Cod procedura penala rap.la art.16 alin.1 lit.c Cod procedura penala dispune achitarea inculpatului Enache Vicentiu Victor pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, prevazuta de art.297 alin.1 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000. In baza art.396 alin.1 si 5 Cod procedura penala rap.la art.16 alin.1 lit.c Cod procedura penala dispune achitarea inculpatului Enache Vicentiu Victor pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, prevazuta de art. 291 alin.1 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr.78/2000. Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului constructie (casa pentru locuit) si teren in suprafata de 341 m.p. cu nr. Cadastral (...) si numar de carte funciara (...) situat in (...) dobandit prin contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. (...) si asupra urmatoarelor sume de bani: 12.400 lei si 950 euro, asupra autoturismul marca BMW X5 (...) si asupra sumelor de 12400 lei si 950 euro (...). Inlatura aplicarea dispozitiilor art. 112 ind.1 Cod penal cu privire la autoturismul marca BMW X5 (…), proprietatea numitei Manea Viorica. Dispune restituirea catre inculpatul Enache Vicentiu Victor a bunurilor ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare efectuate la data de 09.03.2017, respectiv mediile de stocare, armele de vanatoare, pistolul cu gaz si cartusele mentionate in procesul verbal de perchezitie domiciliara. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate. Constata ca inculpatul Enache Vicentiu Victor a fost retinut si arestat preventiv de la data de 09.03.2016 la data de 07.11.2016. Revoca masura preventiva a controlului judiciar luata fata de inculpatul Enache Vicentiu Victor prin incheierea din data de 07.11.2016. In baza art.275 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat in fond si in apel raman in sarcina acestuia. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi 24 aprilie 2017”.


Prezentam minuta Tribunalului Bucuresti (dosar 16318/3/2016):

Solutia pe scurt: In baza art. 386 C.p.p. respinge ca neintemeiata, cererea de schimbare a incadrarii juridice formulata de catre inculpatul ENACHE VICENTIU-VICTOR din infractiunile prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 291 alin. 1 Cod penal rap la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 38 alin. 2 Cod penal in infractiunea prevazuta de art. 244 alin.1 Cod penal. In baza art. 289 alin. 1 Cod penal rap la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 condamna pe inculpatul ENACHE VICENtIU-VICTOR la o pedeapsa de 9 (noua) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de luare de mita. In baza art. 67 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe o durata de 5 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale. In baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe durata executarii pedepsei principale. In baza art. 291 alin. 1 Cod penal rap la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 condamna pe inculpatul ENACHE VICENtIU-VICTOR la o pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta. In baza art. 67 alin.2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe o durata de 5 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale. In baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe durata executarii pedepsei principale. In baza art. 38 alin. 1 rap la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea respectiv, aceea de 9 (noua) ani inchisoare la care se adauga un spor de 2 (doi) ani inchisoare (1 /3 din pedeapsa de 6 ani inchisoare) urmand ca in final, sa execute o pedeapsa de 11 (unsprezece) ani inchisoare. In baza art. 45 alin. 3 lit. a C.p. rap la art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe o durata de 5 ani dupa executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale. In baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, c si k Cod penal pe durata executarii pedepsei principale. In baza art. 289 alin. 3 Cod penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 25.000 USD. In baza art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului retinerea si arestul preventiv de la 09.03. 2016 la zi. In baza art. 399 C.p.p. mentine masura arestarii preventive. Respinge ca neintemeiata, cererea de inlocuire a masurii arestarii preventive formulata de catre inculpat. In baza art. 387 C.p.p. mentine sechestrul asigurator asupra imobilului constructie (casa pentru locuit) si teren in suprafata de 341 m.p. situat in Bucuresti, (...) dobandit prin contract de vanzare-cumparare autentificat sub (...) si asupra urmatoarelor sume de bani: 12.400 lei si 950 euro (...), in vederea asigurarii confiscarii speciale a sumei de 25.000 USD si a cheltuielilor de judecata. Dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra imobilului – constructie casa pentru locuit - in suprafata de 151 m.p. si teren in suprafata de 285 m.p. (suprafata in acte 290 m.p.), situat in (...), dobandit prin contract de vanzare-cumparare autentificat sub (...). In baza art. 112 ind. 1 C.p.p. dispune confiscarea extinsa a autoturismului marca BMW X5, proprietatea numitei Manea Viorica. Obliga inculpatul la plata sumei de 10.000 cheltuieli judiciare catre stat. Onorariul interpret de limba chineza se va avansa din fondul Ministerului Justitiei. Cu apel in 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 22 septembrie 2016.

Document: Hotarare 2181/2016 22.09.2016


Comentarii

# Loris date 25 April 2017 14:12 +15

Ce mi-e Tandea , ce mi-e Mandea ...Nu l-ati vazut si pe Horodniceanu asta ce sluga era pe langa Luluta ?Niste oportunisti infecti si tradatori de tara si de neam prin definitie ...Asa zisul sistem , nici macar nu ii duce capul sa intocmeasca un dosar si o urmarire penala mai acatarii ...auzi nu sunt probe ... pai de asta au si fost pusi acolo ...numai jegurile umane pot face asemenea grozavii doar ca sa promoveze si sa le mearga bine ...

# DODI date 25 April 2017 14:17 +11

Pe lângă faptul, reprobabil, că omul a fost ascuns 8 luni în închisoare, nu găsesc nici o scuză judecătorilor de la Tribunalul București care, ÎN LIPSA PROBELOR (vezi sentința CAB), l-a condamnat la 11 ani cu EXECUTARE. Acum magistrații de la TB ar trebui să suporte consecințele. Dar în lipsa unei legi a răspunderii magistraților noi ne crucim degeaba, iar ei ne râd în față. Așa cum rânjește și catastrofa de zdreanță care, atunci când e rost de ieșit în fața TV, fură dosarele deschise în țară ca să dea după o vreme NUP sau să le pună la ”sablat” pe rafturile încăpătoare ale birourilor lor.

# Catalin date 25 April 2017 14:28 +10

A avut noroc inculpatul căci a nimerit la un judecător corect care vrea sa judece corect. Din păcate în România acest tip de judecător e cam 1 la 100. Nesimțiții ăștia de la DIICOT au distrus multe vieți .multe condamnări au fost date( în ciuda faptului ca nu exista probe )de către judecatori corupti care nu au nici o treaba cu legea,  numai sa le facă plăcerea și interesele procurorului.cei de la DIICOT abuzează extrem de mult de acuzația grup infracțional organizat( la orice caz indiferent dacă sunt sau nu probe oamenii primesc condamnări uriașe din cauza corupților,  incompetenților de la DIICOT care pur și simplu îți baga pe gat acuzații nereale, în lipsa de probe iar cei mai multi judecători fac plăcerea procurorului).data fiind decizia CEDO ar trebui data gratiere de minim 10ani fără excepții, legile schimbate (în România se dau 8 ani pe o pedeapsa iar în alte tari se dau 8luni pe aceeași pedeapsa), RASPUNDEREA MAGISTRATILOR NEAPĂRAT. 

# Dar date 25 April 2017 14:51 +3

@Catalin_Mafia asta din România are interes sa tina oamenii în puscarie cat mai multi și cat mai mult timp deoarece ei FURA pt buzunarul lor din banii alocați pe cap de deținut.  Mai multi deținuți mai multi bani adăugați în buzunarele mafiei. De asta în România oamenii sunt condamnați ani grei cu sau fără probe. Mizerabili ăștia de mafioți TREBUIE SA PLĂTEASCA. de asta în România iei 8 ani iar în alte tari iei 7 luni de pușcărie pe aceeași pedeapsa. FURA EI din BANII ALOCAȚI DEȚINUȚILOR.  de asta și vor construire de penitenciare. Asta înseamnă de 2 ori bani furati: o data de la construire penitenciare și a 2a din banii alocați deținuților.  TREBUIE SA PLĂTEASCA ĂȘTIA DIN JUSTIȚIE ALTFEL VOM RĂMÂNE TOT UN POPOR HĂITUIT DE NIȘTE TRADATORI DE NEAM.

# Aliosha date 25 April 2017 15:26 +5

Se pare ca justitia in Romania e o ruleta ruseasca versiunea hardmode (jucata cu incarcatorul plin mai putin un glont)

# Achitari=Salarii procurori nemeritate. Cine plateste? date 25 April 2017 15:27 +3

Ca sa inveti meserie, trebuie sa stai pe langa un meserias si sa furi cate putin, este valabil in aproape orice domeniu, dar in magistratura, daca nu stii carte si n-ai avut meseriasi pe langa care sa stai si sa inveti iei ACHITARI PE BANDA RULANTA, cum ia DNA si ,din pacate, mai nou si DIICOT. Problema care se pune este ca DIICOT in loc sa se ocupe de INFRACTORII ADEVARATI  se ocupa de razbunari, pe baza informatiilor de la servicii secrete, care n-au legatura cu munca de cercetare penala, si mai ales cu denunturile, utilizate pe scara larga pentru o STATISTICA BUNA LA SFARSIT DE AN, DAR CU ACHITARI DE PESTE 10% Pana nu se va lucra cu PROBE si nu cu Suspiciunea Suspiciunilor, nu se va realiza actul de justitie.

# Ana date 25 April 2017 15:53 0

Noi platim nu ei

# Gandalf date 25 April 2017 17:27 +4

....poate se va trezi justitia intr-o zi.....DNA se ocupa de politia politica si mai face cate un dosar de abuz in serviciu.....DIICOT se tine de prostii gen ,,grup infractional".....din pacate sunt toti niste escroci cu protocoale....

# Edelweiss - Aidealist de Bukowina date 25 April 2017 21:34 +5

Mey, mia mi-o trecut prin minte o aidee brilliantă: ce-ar fi ca populimea cea nătângă și ineptă, „cu de la sine voie, aiurea și obraznici” să adune pe un vas maritim toți cei 2650 de buldogi judiciari ce murdăresc menirea și uzurpă denumirea de magistrat. Aclo, pe nava aceea, * aflată în apele internaționale ale Mării Negre, să fie evaluați porcușorii după metoda medievală „Ducking stool”. ** Adicătelea le legăm la fiștecare de picere, cu o buca de parâmă groasă, câte un stabilopod și-i azvârlim în mare, întru... evaluarea activității judiciare. Dacă porcușorul se ține deasupra apei, însamnă că-l are în el pe aghiuță, pe lulutza sau pe florian, așa că trebe degrabă pârjolit pe rug. Dacă nu stă la suprafață, se scufundă și se îneacă, atunci se pare că suntem într-unul din puținele cazuri de porcușor onest. :eek: note *: poa' să fie chiar și petrolerul Biruința a lu Hăhăilă - pyromanul din Rouen. /** pe juzi îi adunăm pe stadionul Național, și-i evaluăm cu o baterie de Oerlikon 2x35 mm

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 25 April 2017 21:40 +3

O POZA FACE CIT 1000 DE CUVINTE!!!!!!! DIICOT DUPA CHIPUL SI ASEMANARE AU EL ADICA MACELARIE,CA DOAR ASTA/I SEFUL DIICOT UN ALT MACELAR SAU SATRAP

# ADEVARUL date 26 April 2017 09:14 +2

ITI BATI JOC DE MACELARI? ACESTI INCONSTIENTI PARANOICI SE JOACA CU SOARTA OMULUI SI ISI BAT JOC DE EA,NU SUNT MACELARI,SUNT CANIBALI DE SUFLETE! INFRACTORI PE CARE PREOTII AR TREBUI SA-I PEDEPSEASCA CU CANOANE PRECUM POST S.A.M.D,NU INGRASARAE CA PORCII. INSPECTIA JUDICIARA SUNT ALTI PROSTI,CARE PROTEJEAZA NEO-INCHIZITIA PROCURORILOR PORCURORI MEDIOCRII,NU-I DUCE CAPUL,SA ASTEPTI CEVA BUN DE LA EI...NU SE POATE.

# unul din lumea cea mare date 26 April 2017 14:34 +2

mai adevarule!!!!!! macelaria si macelarii sint o meserie nobila pe cind justita a ajuns cea mai hulita meserie.tot RAUL IN MERMELICA DE LA EI SI NUMAI DE LA EI ,DE LA JUSTITE SE TRAGE(si nu te invat eu pe tine ca te citesc mereu cu mare atentie,si mereu si tu spui de haita de ROTWALILERI FARA STAPIN CARE SFISIE SI OMOARA OAMENII CA LA ABATOR,SI DA!!!!!!!!AI PERFECTA DREPTATE SINT INCHIZITIA!!!!!!!SI NIMENI NU I/A NICI O MASURA,CA DOAR S/AU ALES NUMAI INFRACTORI IN NOUL CSM CARE DANSEAZA CA HOPA MITICA DE CELULOID .ASTA/I JUSTITIA UN HOPAMITICA CU SLUGI FARA STIINTA DE CARTE CARE MERMELESC SI OMOARA OAMENI,ASTIA TOTI TREBUIESC JUDECATI PENTRU GENOCID CA LA NURENBERG SI APOLICATE PEDEPSE CA LA NURENBERG.AU TRANSFORMAT ROMANIA INTR/UN LAGAR DE CONCENTRARE,SI NOI PROSTII STAM IN CASA IN LOC SA IESIM IN STRADA SA/I ,,PUNEM IN LESA PE ROTWAILERI,,

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 26 April 2017 14:44 0

ERATA,,IA,,

# livia date 26 April 2017 06:57 +1

Sa plateasca Horodniceanu, are de unde. Se vede din poza ce bine arata.... Pana la urma nu va plati nimeni, pentru ca actuala guvernare doar spune: o sa, vom face, trebuie , etc. Dar nu spune, am facut, am votat, am elaborat; asa ca legea raspunderii magistratului, la sfantul asteapta!

# As date 26 April 2017 13:49 0

Niște escroci îngrășați bine ăștia de la DIICOT.  Numai condamnări date pe interceptari ( si alea ilegale), probe falsificate, probe care nu exista, dar totuși se dau ani grei de pușcărie.  Inculpatul prezentat a avut noroc de un judecător corect dar ce se intampla dacă nu nimerea la un judecător corect?! CĂti inculpați  ca acesta  sunt dar care nu au nimerit la un judecător corect ? Foarte multi. Nesimțiții ăștia de la DIICOT împreună cu SRI au decimat po******ția,  au transformat po******ția într-un popor de hoți iar ei ăștia de la DIICOT și SRI  SUNT mai infractori și mai hoți ca toți hoții la un loc

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 26.04.2024 – Sute de posturi de procurori, scoase la concurs

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva