26 November 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PROIECTUL DE DESFIINTARE A SIIJ A FOST MODIFICAT – Exclusiv: ministrul Justitiei Catalin Predoiu si-a insusit amendamentele din CSM. Daca in forma initiala procurorii care vor lucra dosarele cu magistrati erau alesi de seful PICCJ si sefii parchetelor curtii de apel, in noul proiect acestia vor fi propusi de Plenul CSM. ICCJ primeste competenta de prima instanta pe dosarele judecatorilor de la curtile de apel. Au fost introduse obligativitatea gradului de PICCJ si mandatul de 4 ani (Proiectul)

Scris de: George TARATA | pdf | print

10 February 2022 17:54
Vizualizari: 4858

Lumea Justitiei a avut dreptate cand a atras atentia asupra unor capcane si vulnerabilitati existente in proiectul de desfiintare a SIIJ propus de ministrul Justitiei Catalin Predoiu (click aici pentru a citi). Dovada este ca proiectul de desfiintare a SIIJ a fost modificat de Predoiu.


 

Concret, ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto) si-a insusit o serie de amendamente propuse de anumiti membri ai CSM, anuntand acest lucru joi, 10 februarie 2022, cu fix o zi inainte ca Plenul CSM sa se intruneasca pentru a decide daca da sau nu aviz proiectului de desfiintare a SIIJ.

Poate cea mai importanta schimbare, una sanatoasa si despre care Lumea Justitiei a scris ca este cat se poate necesara, priveste revenirea Consiliului Superior al Magistraturii intr-o pozitie decidenta asupra desemnarii procurorilor care vor instrumenta dosarele cu magistrati. Astfel, daca in forma initiala acestia erau selectati de Procurorul General al Romaniei si de procurorii generali ai parchetelor curtilor de apel, urmand sa fie desemnati apoi de CSM, cu posibilitatea unui refuz motivat din partea Consiliului, in noul proiect procurorii care vor solutiona dosarele cu magistrati (indiferent ca dosarele vor viza magistrati de de la CSM, ICCJ, curti de apel, tribunale, judecatorii si parchetele de pe langa aceste instante) vor fi procurori propusi de Plenul CSM si desemnati de Procurorul General al Romaniei. Adica fix invers decat se dorea initial.


Iata forma initiala a art. 3 din proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ:

“Art. 3 - (1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sunt de competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si infractiunile savarsite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante.

(2) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sunt de competenta parchetului de pe langa curtea de apel si infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii, tribunale, tribunale militare si de procurorii de la parchetele care functioneaza pe langa aceste instante.

(3) Pentru infractiunile prevazute la alin. (1), urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit procedurii prevazute de prezenta lege.

(4) Pentru infractiunile prevazute la alin. (2), urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel, potrivit procedurii prevazute de prezenta lege”.


Iata modificarile din proiectul privind desfiintarea SIIJ (vizate sunt alin. 3 si 4 din art. 3):

“(3) Pentru infractiunile prevazute la alin. (1) si (2), urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioada de patru ani, potrivit procedurii prevazute de prezenta lege.

(4) Procurorii desemnati potrivit alin. (3) solutioneaza si alte cauze decat cele prevazute la alin. (1) si (2) de competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv a parchetelor de pe langa curtile de apel”.


Se instituie obligativitatea gradului profesional de PICCJ


O alta modificare importanta din proiectul de lege privind desfiintarea SIIJ priveste introducerea conditiei ca procurorii care vor instrumenta dosarele magistratilor din CSM, ICCJ, curti de apel si parchete de pe langa aceste instante sa detina grad corespunzator de Parchet de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.


Iata forma art. 4 alin. (1) si (3) din proiectul initial propus de Predoiu:

“(1) Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie selecteaza procurorii care urmeaza a fi propusi in vederea desemnarii de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a efectua urmarirea penala in cazul infractiunilor prevazute la art. 3 alin. (1).

(2) Procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie selecteaza procurorii prevazuti la alin. (1) din randul celor care functioneaza in cadrul acesteia si care indeplinesc urmatoarele conditii:

a) au o vechime de cel putin 15 ani in functia de procuror;

b) au calificativul “foarte bine” la ultimele 2 evaluari profesionale si nu au fost sanctionati disciplinar in ultimii 3 ani;

c) au o conduita morala ireprosabila;

d) au o experienta profesionala semnificativa, in principal in investigarea infractiunilor de coruptie si celor asimilate acestora ori a infractiunilor de crima organizata si terorism, dar fara a se limita la aceste categorii de infractiuni;

d) nu au fost trimisi in judecata pentru savarsirea unei infractiuni”.


Iata modificarile de la art. 4 din noul proiect privind desfiintarea SIIJ:

“(1) Pot fi desemnati sa efectueze urmarirea penala in cauzele prevazute la art. 3 alin. (1) procurori care indeplinesc urmatoarele conditii:

a) au grad profesional corespunzator Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie;

(…)

d) au o experienta profesionala semnificativa in supravegherea sau efectuarea urmaririi penale”.


La acelasi art. 4 se introduc o serie de prevederi privind modul in care se verifica indeplinirea conditiilor, dar si obligatia de a cere informatii despre activitatea candidatilor inclusiv de la barourile de avocati si Inspectia Judiciara.

Totodata, se stabileste ca procurorii care vor lucra dosarele cu magistrati sa functioneze in cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din PICCJ, pe posturi anume alocate in acest scop.


Mandat de patru ani


Se introduce in noul proiect si o perioada limitata in care procurorii propusi de Plenul CSM si desemnati de Procurorul General pot instrumenta dosarele cu magistrati. Este vorba despre un mandat de patru ani, care poate fi reinnoit.


“Art. 3 alin. (3) Pentru infractiunile prevazute la alin. (1) si (2), urmarirea penala se efectueaza de procurori anume desemnati de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru o perioada de patru ani, potrivit procedurii prevazute de prezenta lege”.

 

“Art. 6 – Desemnarea procurorilor pentru a efectua urmarirea penala in cauzele prevazute la art. 3 alin. (1) sau art. 3 alin. (2) poate fi reinnoita, pentru o noua perioada de 4 ani, dispozitiile art. 4 si art. 5 fiind aplicabile in mod corespunzator”.


Judecatorii de la curti de apel si procurorii de la parchetele curtilor de apel vor fi judecati la ICCJ


Pe de alta parte, noul proiect al lui Catalin Predoiu privind desfiintarea SIIJ prevede o serie de modificari si in Codul de procedura penala. Mai exact, se doreste ca de competenta Inaltei Curti, in prima instanta, sa fie inclusiv dosarele cu judecatori de la curtile de apel si procurorii de la parchetele curtilor de apel.

Astfel, se propune modificarea art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala si a art. 40 alin. (1) din Codul de procedura penala.


Forma actuala a art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala:

“Curtea de apel judeca in prima instanta:

f) infractiunile savarsite de magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante”.


Noua forma propusa a art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedura penala:

“Curtea de apel judeca in prima instanta:

f) infractiunile savarsite de magistratii-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie


Forma actuala a art. 40 alin. (1) din Codul de procedura penala:

“Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta infractiunile de inalta tradare, infractiunile savarsite de senatori, deputati si membri din Romania in Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”.


Noua forma propusa a art. 40 alin. (1) din Codul de procedura penala:

“Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca in prima instanta infractiunile de inalta tradare, infractiunile savarsite de senatori, deputati si membri din Romania in Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si de procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante”.

 

Prezentam noua forma a proiectului de desfiintare a SIIJ (modificarile aduse sunt evidentiate in chenar):

 


Prezentam forma initiala a proiectului de desfiintare a SIIJ:

 



Comentarii

# M date 10 February 2022 19:39 +307

Ticalosul aste de Predoiu parca i se cuvine postul de ministru si totusi nu inteleg ce il recomanda. Cand pensiile s-au marit cu 10% ticalosu a marit celor cu salarii foarte mari cu 30%, a zis ceva primul ministru? , in legatura cu SIIJ este tema lui primita de la Iohanis iar sluga trebue sa execute ordinu...

# # Vai de kpul lui !!! date 11 February 2022 10:22 +53

:lol: <img src=ops:' /> :-x :eek: :zzz Am avut-o pe Fefeleaga (materia prima de la tuica), pe Mornaila (finul lui ponta), pe Handikpatul usr-ist k ministrii... Doamne, acum il avem pe Rezevistul orikror functii pnl-ist, acest CVASI-NIMENI.. QUO CVADIS DOMINE ??? DE CE NU DESFIINTEAZA COTETUL DIN csm??? E EMINAMENTE POLITC ACEASTA STRUCTURA, SINTEM MAI RAU CA BANANIERII... :P

# lita al dintaiu' date 11 February 2022 12:49 +2

Lupte si ura viscerala! pt PUTERE SI PARCHET si pt MAREA CORUPTIE! Complicitatile cat si filierele sunt la LUMINA ZILEI. Autoritatile,au cataracto-autism cu manifestarile Sindromului Down,mafestandu-se mai pregnant : - A -cand"afla"(memorii-plangeri) de la petenti, in numele carora isi exercita atributiile functionale cu PROFESIONALISM asupra "plebei"( AN-ul,lipsa prevederilor-infractiunilor din legea penala si inlaturarea laturii civile din cadrul procesului penal,sa nu mai vorbim de eterna "omitere"-anulare a documentelor subsecvente FALSULUI,-eternele"SOLUTII IN CADRUL PROCESULUI PENAL"in care membrii sistemului-ei-sunt parte"SMECHERA )sau - B.- se comfrunta cu realitatea transanta (parchetul-in general) si atunci SISTEMUL OCULT (din care fac parte - OBLIGATIE "de sistem") este de vina. Eh.. eterna "dreptate"..pt "romani" STIMATILOR , din vremea lu' Cesca citire : "in tara asta prost facuta ,............ ....... ..SA puta'"- cu mii de scuze,dar,REALITATEA VORBESTE! FARA SUPARARE !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.11.2022 – Judecatoare cu poze XXX (Galerie foto si video)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva