Fostul presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoae (foto), spulbera sperantele celor care asteapta ca in curand pe piata sa apara un vaccin impotriva coronavirusului. Astarastoae anunta ca este putin probabil ca un asemenea vaccin sa fie lansat, avand in vedere mutatiile de pana in prezent ale Covid-19.

Intr-un amplu comentariu intitulat “Covid-19 - o incercare de analiza etica”, si publicata pe pagina sa de Facebook, Vasile Astarastoae le transmite celor care, tremurand de frica si stand in zolare, asteapta vaccinul minune ca vor trebui sa traiasca impreuna cu acest coronavirus, dar si cu multe alte coronavirusuri care vor circula in viitor. De asemenea, fostul presedinte al Colegiului Medicilor din Romania ii anunta pe acestia ca vor trebui sa accepte ca omul se imbolnaveste, imbatraneste si chiar moare. “Niciun vaccin nu le va aduce tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Altfel, vor sta in izolare toata viata fara niciun folos”, arata Vasile Astarastoae.

Pe de alta parte, Astarastoae critica modul in care s-a intervenit in pandemia de Covid-19, subliniind ca am asistat la o balbaiala continua si la estimari fanteziste, care se modificau de la o zi la alta. Totodata, fostul presedinte al Colegiului Medicilor din Romania atrage atentia ca nici in prezent nu stim morbiditatea, mortalitatea reala, contagiunea, iar asta din cauza modalitatilor diferite de raportare si a politicilor diferite de testare. Se stie insa ca pana in momentul de fata mortalitatea prin Covid-19 reprezinta 0,8% din mortalitatea generala, adica putin peste gripa sezoniera.

Iata analiza medicului Vasile Astarastoae:

“COVID-19 - o incercare de analiza etica

A fost suficient ca in universul biotic sa-si faca simtita prezenta un nou membru (microscopic) pentru ca viata noastra sa se schimbe fundamental. De la senzatia ca omul a devenit stapan al gandirii si al naturii, de la confortul individual si imaginea de maxima securitate (induse de progresul stiintific si de tehnologiile moderne) a trecut brusc la sentimente de neputinta si frica irationala. COVID-19 a devenit nu (numai) o problema de sanatate publica, dar mai ales o problema de filozofie existentiala cu implicatii majore economico-sociale, culturale si religioase. In acest context, este de neinteles de ce in elaborarea masurilor de combatere a pandemiei, organismele internationale (OMS) si cele nationale nu au implicat si specialisti in bioetica. Aceasta cu atat mai mult cu cat in stiintele vietii numai cunoasterea nu este suficienta; ea trebuie inconjurata de umanism si controlata de valorile moralei, care sunt supreme. Achizitiile medicinei stiintifice, inclusiv politicile de sanatate publica, s-au dezvoltat in concordanta cu scopurile traditionale ale eticii individualiste (bazata pe juramantul lui Hippocrates), care plaseaza interesele individuale ale pacientilor /cetatenilor deasupra intereselor colective ale societatii si ale statului. Abia in secolul XX (in perioada de instalare a regimurilor totalitare/dictatoriale), politicile de sanatate au ales sa urmeze o etica colectivista si utilitarista, care pune interesele colective ale societatii si ale statului deasupra intereselor individuale ale pacientului/cetateanului. Pentru a preveni derapajele nedemocratice si abuzurile este necesar un control etic al masurilor propuse. Cu atat mai mult cu cat avem criterii de evaluare a programelor inca din 2000 (Nancy Kass. AmJPH 2001;91:1776-82). Adaptandu-le la situatia actuala, criteriile ar fi:

1. Necesitatea masurilor

Politicile de sanatate publica si implicit masurile trebuie sa fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sanatatea populatiei. In prezenta unei pandemii exista o obligatie a statelor de a elabora si implementa masuri care sa diminueze efectele si sa protejeze cetatenii. COVID-19 nu face exceptie de la o astfel de abordare. In concluzie, putem spune ca masurile sunt necesare.

2. Eficienta masurilor

Politicile de sanatate trebuie evaluate in termeni de capacitate de atingere a obiectivelor, iar masurile trebuie evaluate in termeni de cost/ eficienta. Pentru aceasta trebuie sa cunoastem impactul si caracteristicele bolii (contagiozitate, morbiditate, mortalitate, leziunile anatomice si fiziopatologice induse etc.), strategia de implementare, acceptabilitatea, fezabilitatea masurilor si, un lucru esential, evaluare continua a eficacitatii masurilor. In COVID-19, am asistat la o balbaiala continua si la estimari fanteziste, care se modificau de la zi la zi; balbaiala determinata in primul rand de acest colhoz globalist numit OMS. De aici au plecat mesaje contradictorii, ideologizante si partizane: pe de o parte, o viziune apocaliptica (al treilea razboi mondial, introduceti carantina, izolarea sociala etc.) pe de alta parte, critici la adresa SUA pentru ca au suspendat zborurile spre si dinspre China. In februarie, dupa declararea pandemiei, preocuparea domnului Tedros Adhanom Ghebreyesus era de a lauda China (desi China a ascuns la inceput epidemia si apoi a incalcat cu brutalitate drepturile omului) si de a solicita sa nu se utilizeze termenul 'virusul din Wuhan' pentru ca stigmatizeaza. Guvernele (cu putine exceptii) au mers pe acest drum. De la bagatelizare la 'apocalipsa Covid'. In aplauzele multimii, cuprinsa de o panica isterica, au luat masuri care nu au fost evaluate ca impact. Daca la inceput o asemenea atitudine era explicabila, acum nu se mai justifica. Nici acum nu stim morbiditatea, mortalitatea reala, contagiunea (datorita modalitatilor diferite de raportare si a politicilor diferite de testare) stim insa ca (pana in prezent) mortalitatea prin Covid-19 reprezinta 0,8% din mortalitatea generala (putin peste gripa sezoniera). Desi gradul de urgenta biologica impus de OMS a descurajat efectuarea examenului anatomo-patologic necroptic au inceput sa apara rezultatele necroptice din Italia, Germania si SUA, care pun la indoiala tratamentul impus prin protocol bolnavilor Covid-19. Acestea sunt cateva exemple. in luarea masurilor, nu a contat raportul cost/eficienta si nici evaluarea impactului economico-social. A contat doar imaginea publica.

3. Proportionalitatea in limitarea drepturile omului

Intr-o pandemie exista posibilitatea ca unele drepturi civile sa fie limitate. Dar nu oricum, ci proportional cu gravitatea maladiei si cu eficienta masurii propuse. Trebuie definite: gradul de invaziune (ce drepturi si in ce masura sunt limitate), magnitudinea interventiei (este afectata o persoana, un grup social sau intreaga comunitate) si, foarte important, durata interventiei (cat timp este limitat dreptul respectiv). Notificarea catre CEDO a suspendarii Conventiei pe perioada pandemiei de catre o serie de state (exclusiv state foste comuniste), fara o analiza facuta publica si lipsa de reactie a societatii civile, aduce in discutie posibilitatea instaurarii unui regim autoritar populist politico-medical sau mai corect politico-stiintific, ca de exemplu: New Brave World.

4. Dreptatea sociala

Implica solidaritate si echitate.

Solidaritate. Masurile trebuie sa creeze solidaritate si coeziune sociala (sa facem in comun ce nu putem face singuri). Sunt curios cum suna evaluarea, care afirma ca izolarea sociala (impusa, nu recomandata) creaza solidaritate, iar delatiunile, amenzile si dosarele penale conduc la coeziune sociala.

Echitatea inseamna ca masurile nu sunt discriminatorii si stigmatizante. Atunci cand anumitor categorii, si numai lor le impui restrictii suplimentare (vezi criteriului varsta), e clar ca discriminezi, iar atunci cand izolezi localitati intregi si le identifici cu un pericol public (adevarati 'leprosi moderni'), cand lasi sa se inteleaga ca daca au primit virusul exista o 'vina majora', e mai mult decat clar ca etichetezi, discriminezi si stigmatizezi. Nu mai spun ca a merge la Biserica sau sa aprinzi o lumanare in cimitir te transforma in agentul covidului care infecteaza intreaga omenire. In schimb, a te inghesui in gari, autogari, aerogari pentru a merge la cules sparanghel in Germania sau a ingriji bolnavi in Austria nu este de condamnat. Cand se elibereaza paturile din spital (care stau neocupate in asteptarea apocalipsei), cand se asigura doar asistenta de urgenta si sanatatea unei categorii de bolnavi (bolnavii cronici) se degradeaza, aceasta nu este discriminare?

In concluzie, in promovarea si implementarea masurilor de combatere a pandemiei COVID-19 nu a existat o analiza etica. Dar cui ii pasa?

P.S.1. Celor care imi invadeaza peretele cu tot felul de argumente in favoarea masurilor recomandate de OMS va dau un sfat: postati la dvs. acasa. Altfel, in mod total nedemocratic va voi sterge si va voi bloca. Daca tot sunt admiratori ai starii de urgenta (unde e admisa cenzura), sa o simta pe propria piele. Eu sunt adeptul masurilor suedeze, luate impotriva curentului majoritar. Au avut curajul sa nu blocheze viata sociala, culturala, religioasa si economica. Le doresc sa reuseasca si sa readuca speranta ca se poate altfel.

P.S.2. Pentru cei care stau, tremurand de frica, in izolare sociala in asteptarea vaccinului eliberator o veste trista: se pare ca, date fiind mutatiile de pana in prezent ale coronavirusului, un vaccin pare tot mai putin probabil sa apara. Vor trebui sa traiasca cu noul coronavirus si multe alte coronavirusuri care vor circula in viitor. Vor trebui sa accepte ca omul se imbolnaveste, imbatraneste si chiar (ce surpriza) mai moare. Niciun vaccin nu le va aduce tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Altfel, vor sta in izolare toata viata fara niciun folos.

P.S.3. Oponentilor, care vor spune ca nu sunt informat atunci cand compar mortalitatea prin COVID-19 cu cea din gripa, le comunic o cifra: 152.000 decese in sezonul 2017-2018 in Europa (sursa Clinical Microbiology and Infection 25 (2019) 1266e1276, European all-cause excess and influenza-attributable mortality in the 2017/18 season: should the burden of influenza B be reconsidered?)”.