Lumeajustitiei.ro prezinta hotararile judecatoresti care au stabilit ca Dinu Patriciu (foto) a fost interceptat ilegal de SRI, in baza unui mandat de siguranta nationala, dar care au fost ignorate de judecatoarele Cristina Craiu si Mihaela Nita de la Curtea de Apel Bucuresti, care, in 7 octombrie 2014, au intors sentinta de achitare dispusa de Tribunalul Bucuresti si i-au condamnat pe toti inculpatii din „Dosarul Rompetrol”. Este vorba despre Sentinta civila nr.709 din 11.05.2007, a judecatoarei Ileana Ruxandra Danaila de la TMB, despre Decizia civila nr.1 din 9 februarie 2009 pronuntata de judecatoarele Mirela Visan, Doinita Mihalcea si Doina Anghel de la CAB, dar si despre Decizia nr.1475 a Completului de 3 ICCJ format din Octavia Spineanu Matei, Nina Ecaterina Grigoras si Alina Iuliana Tuca.

Toate cele trei hotarari judecatoresti, argumentate pe jurisprudenta CEDO, au stabilit ca Dinu Patriciu a fost interceptat ilegal de catre SRI, insa cu toate acestea judecatoarele Cristina Craiu si Mihalea Nita au considerat ca interceptarile au avut baza legala, stabilind ca solutia instantei civile nu poate avea efect in fata instantei penale.

Judecatoarea Ileana Ruxandra Danaila: „Va fi retinuta existenta prejudiciului moral pretins, ce rezulta chiar din incalcarea dreptului la viata intima si privata protejat de art.8 din Conventie, dupa cum va fi retinuta si legatura directa de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul suferit de reclamant”

In 2006, Dinu Patriciu, decedat de curand, si Rompetrol au dat in judecata SRI, cerand plata unor daune morale de cate 1.325.000 RON, acuzand o imixtiune grava in viata privata si incalcarea secretului corespondentei. In cele din urma, judecatoarea Ileana Ruxandra Danaila de la Tribunalul Bucuresti a admis in parte cererea formulata de Dinu Patriciu, obligand SRI la plata unor daune de 50.000 RON. Mai important este insa ce a retinut judecatoarea Danaila cu privire la interceptarea convorbirilor de catre SRI. Astfel, aceasta a amintit ca CEDO a stabilit in Hotararea Dumitru Popescu contra Romaniei ca Legea 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei nu prezinta garantiile necesare prevenirii arbitrariului si abuzului de drept. Judecatoarea Danaila a explicat faptul ca interpretarea data de Hotararea CEDO este obligatorie si pentru instanta nationala, in detrimentul legii interne, stabilind in cele din urma ca SRI a incalcat dreptul la viata intima si privata protejat de articolul 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului:

“Cu referire speciala la Legea nr. 51/1991, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in Hotararea pronuntata in cauza Dumitru Popescu contra Romaniei ca acest act normativ nu indeplineste cerintele de previzibilitate in discutie, intrucat nu prezinta garantiile necesare prevenirii arbitrariului si abuzului de drept.

In acest sens s-a retinut ca interceptarea convorbirilor telefonice se face in temeiul acestei legi cu autorizarea procurorului (cum este cazul in speta, potrivit celor retinute mai sus), iar procurorul roman nu indeplineste cerinta independentei fata de executiv (Hotararile Vasilescu si Pantea contra Romaniei), dupa cum in procedura reglementata de lege nu exista niciun control a priori al autorizatiei emisa de procuror de catre o autoritate independenta, mai ales ca persoanele care fac obiectul unei interceptaru nu sunt informate, in sistemul legii speciale.

De asemenea, s-a retinut ca nu exista niciun control a priori al temeiniciei interceptarilor convorbirilor telefonice de catre o autoritate independenta si impartiala, de vreme ce posibilitatea reglementata de art. 16 din lege de sesizare a comisiilor de aparare si de ordine publica din cadrul Parlamentului (acest control fiind apreciat ca pur teoretic si lipsit de sanctiune) nu supl;ineste absenta totala a controlului asupra interceptarilor.

Curtea EDO a retinut si schimbarea legislativa intervenita in dispozitiile Codului de Procedura penala prin Legile nr.281/2003 si nr.356/2006, dar a notat si pozitia Curtii Constitutionale romane exprimata in decizia pronuntata de aceasta la 16.01.2007, in sensul ca masurile de supraveghere in cazurile reglementate de Legea nr.51/1991 raman supuse procedurii cuprinse in art.13 din legea speciala, care nu au fost abrogate implicit si nici modificate.

In consecinta acestor argumente (si a altora, specificii pricinii, dar nerelevante in speta), Curtea EDO a retinut ca legea in discutie nu prezinta un grad minimal de protectie contra arbitrarului, incalcand astfel art.8 din Conventie.

Tribunalul retine dispozitiile art.20 din Constitutia Romaniei, in temeiul carora jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directa in dreptul intern, chiar Curtea Constitutionala retinand ca “interpretarea instantei de contencios european, in virtutea principiului subsidiaritatii, se impune si fata de instanta de contencios constitutional national”.

Prin urmare, in considerarea aderarii Romaniei la Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin Legea nr.30/18.06.1994, interpretarea Curtii EDO retinuta mai sus este obligatorie pentru instanta nationala, in detrimentul legii interne, astfel incat se considera ca apararea paratei in sensul ca masura era justificata de legea interna nu poate fi retinuta.

Acesta este motivul pentru care instanta apreciaza ca fapta paratei imbraca un caracter ilicit in sensul invocat de reclamantul patriciu Dan Costache, fiind totodata savarsita cu vinovatie, care nu poate fi exclusa prin simpla invocare a legii ca temei al interceptarii comunicatiilor reclamantului.

Va fi retinuta existenta prejudiciului moral pretins, ce rezulta chiar din incalcarea dreptului la viata intima si privata protejat de art.8 din Conventie, dupa cum va fi retinuta si legatura directa de cauzalitate dintre fapta ilicita a paratei si prejudiciul suferit de reclamant”.

Curtea de Apel Bucuresti: “Curtea constata ca legislatia romana nu prevede o protectie adecvata impotriva abuzului puterii de stat in domeniul interceptarii convorbirilor telefonice, astfel incat ingerinta in dreptul reclamantului Patriciu Dan Costache 'nu era prevazuta de lege', in sensul Conventiei, articolul 8 fiind incalcat”

Sentinta Tribunalului Bucuresti a fost mentinuta si la Curtea de Apel Bucuresti. Judecatoarele Mirela Visan, Doinita Mihalcea si Doina Anghel au stabilit ca prima instanta a retinut in mod corect ca SRI a comis o imixtiune grava in viata privata a persoanei si a incalcat secretul corespondentei. De asemenea, CAB a retinut ca, la momentul realizarii interceptarilor, adica perioada 2003-2004, legislatia romana in materia sigurantei nationala a Romaniei contravenea Conventiei Europene a Drepturilor Omului in ce priveste respectarea secretului corespondentei si nu oferea garantii suficiente impotriva oricarei ingerinte arbitrare a puterii publice.

Judecatoarele Mirela Visan, Doinita Mihalcea si Doina Anghel au stabilit totodata incalcarea articolului 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, retinand ca intrucat Legea nr.51/1991 contravenea normelor internationale in ceea ce priveste respectarea secretului corespondentei, in care se include si convorbirile telefonice, aceasta trebuia inlaturata de la aplicare.

Iata fragmente din Decizia CAB:

“In speta, prima instanta a retinut in mod corect ca fapta Serviciului Roman de Informatii, constand in ascultarea convorbirilor telefonice purtate de la posturi telefonice private sau afectate vietii private a apelantului Patriciu Dan Costache, dar si ascultarea convorbirilor purtate de acest reclamant prin intermediul posturilor telefonice din reteaua companiei private SC Rompetrol SA, savarsita cu incalcarea art.3 din Legea nr.51/1991, constituie o imixtiune grava in viata privata a persoanei, incalca secretul corespondentei si al celorlalte mijloace de comunicare si lezeaza drepturile subiective civile statuate de art.26 si 28 din Constitutia Romaniei, consacrate, de asemenea, si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Tribunalul a apreciat ca fapta paratului Serviciului Roman de Informatii imbraca un caracter ilicit, in sensul celui invocat de Patriciu Dan Costache, fiind savarsita cu vinovatie, care nu poate fi exclusa prin simpla invocare a legii ca temei al interceptarii comunicatiilor reclamantului”.

(…)

“Legislatia romana in materia sigurantei nationala a Romaniei, care nu suferise modificari pana la aparitia Legii nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului (cu referire expresa la dispozitiile art.13 din Legea nr.51/1991) contravine Conventiei Europene a Drepturilor Omului in ce priveste respectarea secretului corespondentei (in care se include si convorbirile telefonice), nefiind de natura a conferi garantii suficiente impotriva oricarei ingerinte arbitrare a puterii publice in exercitarea acestui drept.

Astfel, legea in cauza aduce restrictii secretului comunicatiilor, permite o supraveghere secreta, fara obligatia de a informa pe cel interesat. In afara de aceasta, legislatia exclude exercitarea controlului asupra mandatelor emise de procuror si nu ofera garantii prevenirii arbitrariului si abuzului de drept.

Sub pretextul existentei unei amenintari la adresa sigurantei nationale, au fost inregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului Patriciu Dan Costache pentru o perioada extrem de lunga (1 an si 3 luni), pentru ca ulterior datele obtinute sa fie folosite impotriva sa in procese penale ce au exclusiv ca obiect savarsirea unor infractiuni de drept comun, fara ca vreo instanta de judecata sa poata cenzura legalitatea administrarii unor asemenea mijloace de proba.

Astfel, ca urmare a ascultarilor telefonice ilegal efectuate de catre institutia publica in cauza, Serviciul Roman de Informatii a obtinut si a detinut informatii cu privire la viata privata a reclamantului Patriciu Dan Costache, date cu privire la activitati de natura politica, profesionala sau de afaceri, nicidecum, pana la momentul formularii prezentei actiuni, cu referiri la siguranta nationala a Romaniei.

Masura luata de Serviciul Roman de Informatii, si anume interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului Patriciu Dan Costache, in conditiile in care existau indicii in acest sens, trebuia sa fie justificata/probata ulterior prin obtinerea unor date care sa vizeze atingerea adusa sigurantei nationale a Romaniei, iar nu sa fie adoptata pentru o perioada lunga de timp, in incercarea de a se realiza scopul pentru care au fost emise mandatele. (…) Ingerinta autoritatii statale, in cauza a paratului Serviciul Roman de Informatii, in exercitiul dreptului la corespondenta al reclamantului Patriciu Dan Costache consta, in cauza, in interceptarea pe orice cale, a convorbirilor acestuia, desi procedura de obtinere si eliberare a mandatului in temeiul Legii nr.51/1991 nu ofera nicio protectie juridica celui urmarit. (…) Ca atare, legea nr.51/1991, intrucat contravenea normelor internationale in ceea ce priveste respectarea secretului corespondentei (in care se include si convorbirile telefonice), trebuia inlaturata de la aplicare. (…) Asadar, intrucat interceptarea corespondentei constituie o ingerinta foarte grava in dreptul persoanei si doar motive foarte serioase, bazate pe o banuiala verosimila, ca persoana este implicata in activitati criminale serioase, ar trebui puse la baza autorizarii.

In considerarea acestor argumente, Curtea constata ca legislatia romana nu prevede o protectie adecvata impotriva abuzului puterii de stat in domeniul interceptarii convorbirilor telefonice, astfel incat ingerinta in dreptul reclamantului Patriciu Dan Costache 'nu era prevazuta de lege', in sensul Conventiei, articolul 8 fiind incalcat.

Chiar simpla existenta a legislatiei interne privind interceptarile implica, pentru cei care intra sub incidenta sa, un pericol de supraveghere, care afecteaza libertatea de comunicare intre utilizatorii serviciilor de telecomunicatii si, prin urmare, constituie o ingerinta din partea unei autoritati publice in exercitarea dreptului la respectarea corespondentei.

In consecinta, fata de toate cele aratate anterior, fapta paratului este savarsita cu vinovatie, la propunerea institutiei publice in cauza fiind obtinute si detinute date cu privire la persoana reclamantului Patriciu Dan Costache, fara legatura cu acte ce vizeaza siguranta nationala, de natura a crea acestei parti un prejudiciu nepatrimonial”.

ICCJ: “In realitate, simpla interceptare a convorbirilor telefonice a unei persoane este cauzatoare de prejudiciu moral, pentru ca reprezinta un amestec, o intruziune, o ingerinta in viata privata a acesteia”

Interesant este ca, asa cum rezulta din Decizia CAB, SRI a sustinut in fata instantei ca avea competenta de a solicita procurorului PICCJ emiterea mandatului de interceptare, in baza unei Hotarari a CSAT din 2004: “Mai arata ca 'ordinul superiorului' este un alt element ce este de natura sa inlature caracterul ilicit al faptei, pe de o parte, datorita faptului ca nu Serviciul Roman de Informatii este cel care decidea asupra emiterii mandatului de interceptare, ci procurorul, iar, pe de alta parte, deoarece prin Hotararea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii nr.34/2004 se arata ca Serviciul Roman de Informatii avea competenta sa solicite emiterea mandatului de la procuror”.

Sustinerile SRI au fost insa inalturate de ICCJ, care, in 18 februarie 2011, a respins recursul Serviciului fata de Decizia CAB: “Tot ca ordin al superiorului, recurentul a invocat hotararea nr. 0034/2004 a CSAT, prin care s-ar fi decis ca, pana la armonizarea legislatiei referitoare la securitatea nationala cu normele Codului de procedura penala, sa se urmeze in continuare procedura stipulata de art.13-15 din Legea nr.51/1991. (…) Inalta Curte constata ca hotararea mentionata poate reflecta cel mult un punct de vedere privitor la interpretarea legii, venit din partea unui organ cu atributii de coordonare a activitatii paratului, si nu un ordin al superiorului”.

Prezentam alte fragmente din Decizia Inaltei Curti:

“Fata de cele aratate, concluzia instantei de apel conform careia interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului Patriciu Dan Costache, in lipsa preezistentei oricaror date sau indicii referitoare la existenta unei amenintari la adresa sigurantei nationale, reprezinta o fapta ilicita, savarsita chiar cu incalcarea legii nationale este corecta atat in ceea ce priveste perioada anului 2003, cat si perioada anului 2004, prevederile art.13 alin.2 referitoare la cuprinsul cererii de autorizare din Legea nr.51/1995 ramanand neschimbate si dupa modificarea Codului de procedura penala prin Legea nr.281/2003.

In acest context, imprejurarea ca durata mare a interceptarilor, 1 an si 3 luni, ar fi fost sau nu permisa de lege nu mai are relevanta din punctul de vedere al caracterului ilicit al faptei – din moment ce a lipsit situatia premisa a acestora – ci doar din perspectiva gravitatii acesteia, avuta in vedere la stabilirea cuantumului despagubirilor”.

“In realitate, simpla interceptare a convorbirilor telefonice a unei persoane este cauzatoare de prejudiciu moral, pentru ca reprezinta un amestec, o intruziune, o ingerinta in viata privata a acesteia.

Conform art. 8 din CEDO, obligatia autoritatilor publice este de a nu exercita vreun amestec in viata privata, inclusiv in corespondenta unei persoane. Amestecul este permis numai ca exceptie, cu respectarea conditiilor si garantiilor din paragr.2 al art.8.

Chiar daca aceste conditii si garantii sunt respectate, efectul prejudiciabil asupra vietii private a persoanei se produce oricum, numai ca autoritatea publica este exonerata de raspundere.

Or, in speta, s-a retinut ca interceptarile au fost nelegale, ceea inseamna ca autoritatea care se face culpabila – adica SRI – trebuie sa fie obligata la repararea prejudiciului”.

*Cititi aici Sentinta civila nr. 709/11.05.2007 a Tribunalului Bucuresti

*Cititi aici Decizia civila nr. 1/09.02.2009 a Curtii de Apel Bucuresti

*Cititi aici Decizia civila nr. 1475/18.02.2011 a ICCJ

*Cititi aici Decizia judecatoarelor Cristina Craiu si Mihalea Nita de condamnare a inculpatilor din “Dosarul Rompetrol”