1 DIN 6 CANDIDATI A PICAT LA EVALUARE – Consiliul Superior al Magistraturii a respins 12 dintre cei 67 de judecatori care s-au inscris la concursul de promovare efectiva, din cauza ca au obtinut sub 70 de puncte. Alt magistrat s-a retras. 11 dintre candidatii care au luat punctaj de trecere nu au prins posturi. Trei tribunale nu si-au ocupat niciun post (Tabelul)
Consiliul Superior al Magistraturii – condus de judecatoarea Elena Costache (foto) – a publicat marti, 27 mai 2025, tabelul cu rezultatele obtinute de catre judecatorii care s-au inscris la concursul de promovare efectiva.
Este vorba despre rezultatele la unica proba a concursului, constand in evaluarea hotararilor pronuntate si motivate in ultimii trei ani.
12 dintre cei 67 de candidati au fost respinsi din cauza ca nu au reusit sa obtina cele minimum 70 de puncte prevazute de art. 140 alin. 15 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Alt candidat s-a retras.
Primul competitor clasat a obtinut 99 de puncte, in timp ce punctajul cel mai mic a fost de 57.
Pe de alta parte, nu toti judecatorii care au primit cel putin 70 de puncte vor promova efectiv. 11 dintre magistrati cu nota de trecere nu au prins posturi. Cea mai stransa competitie se inregistreaza la Tribunalul Alba: candidatul care a fost declarat admis a obtinut 97 de puncte, in timp ce competitorii lui care au luat punctaj de trecere, dar nu au prins postul, au inregistrat 96, respectiv 95 de puncte (vezi facsimil 1).
Rezultatele nu sunt definitive. Ele au putut fi contestate pana joi, 29 mai 2025. Rezultatele definitive urmeaza sa fie afisate la 13 iunie.
Incheiem, mentionand ca trei tribunale nu au reusit sa-si ocupe niciunul dintre posturile scoase la concurs neocupate. Este vorba despre tribunalele din judetele Ialomita (2 locuri), Tulcea (2 locuri) si Mehedinti (5 locuri) – vezi facsimil 2. La Ialomita, singurul candidat inscris la promovare a obtinut 67 de puncte si a fost declarat admis (vezi facsimil 1).
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# pe caz de boala
29 May 2025 22:11
0