Prin Hotararea nr. 2040/13.07.2023, Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru Judecatori a stabilit „numarul recomandabil de dosare/complet/total sedinte de judecata programate in decursul unei luni”, urmarind stabilirea volumului optim de munca al judecatorilor, cu titlu de masuri provizorii pentru normarea muncii.

Desi are caracter de recomandare, Hotararea CSM a fost primita de multe instante ca fiind o obligatie mai presus de toate celelalte obligatii procesuale.

Dreptul la un proces echitabil, garantat atat la nivelul Conventiei Europene a Drepturilor Omului, cat si la nivel constitutional, impune solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil.

Art. 8 din Codul de procedura penala a preluat aceasta obligatie.

Art. 6 din Codul de procedura civila a supralicitat, stabilind obligatia solutionarii cauzelor non-penale intr-un termen optim.

Desi exista aceste obligatii, CSM invoca „subdimensionarea semnificativa a schemelor de personal din cadrul instantelor judecatoresti” si alte probleme generate de „volumul foarte mare de activitate la nivelul instantelor judecatoresti” pentru a justifica necesitatea limitarii numarului de dosare/complet/sedinte de judecata.

In Decizia nr. 136/2021, Curtea Constitutionala a aratat ca „Dreptatea este un element intrinsec şi inseparabil al fiecarei actiuni etatice care se reflecta asupra drepturilor şi libertatilor fundamentale”. De asemenea, s-a retinut obligatia statului de a garanta buna functionare a serviciului public al justitiei.

In aceste conditii, revine evident Statului obligatia de a asigura mijloacele financiare si logistice pentru functionarea sistemului judiciar, astfel incat nu poate fi invocata lipsa acestora pentru a nerespecta drepturi fundamentale garantate.

Totodata, o hotarare cu caracter de recomandare emisa de CSM nu poate modifica dispozitii legale imperative, care sunt la cel mai inalt nivel de reglementare – tratate internationale in materia drepturilor omului si respectiv Constitutia Romaniei.

Dincolo de aceste aspecte insa, este fascinant cum se intampla lucrurile in instantele judecatoresti romane si cum se ajunge la situatii absurde in care, din cauza ca exista un „volum de munca ridicat”, dosarele care trebuie solutionate „de urgenta” sunt solutionate intr-un termen care nu doar ca nu este optim, dar nici macar rezonabil.

S-a ajuns la situatii absurde in care, de exemplu, incuviintarea executarii silite (procedura relativ simpla, limitata la cateva verificari) dureaza in medie 2 luni sau contestatii la executarea silita (unde nu se invoca motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu) dureaza minim 6 luni in prima instanta sau plangerile de carte funciara (proceduri necontencioase, care nu presupun decat administrarea probei cu inscrisuri) dureaza aproape 1 an in prima instanta.

Pe de alta parte insa, instantele judecatoresti se plang de „volumul foarte mare de activitate”, desi in majoritatea cazurilor abuzurile procesuale dilatorii ale partilor sau erorile personalului auxiliar raman nesanctionate.

Se intampla deseori sa se constate lipsa de procedura din cauza neemiterii sau emiterii incorecte a citatiilor, sa se amane cauzele pentru comunicarea tardiva a actelor sau pentru formularea de cereri absurde cu evidenta rea-credinta. Apogeul absurdului este amanarea cauzei la cererea instantei „pentru a lua cunostinta de actele de la dosar” sau amanarea repetata (deseori pentru o durata mai mare decat durata procesului pana la ramanerea in pronuntare) a pronuntarii pentru „lipsa timpului necesar pentru deliberare”.

Toate acestea sunt insa probleme mici, de vreme ce probabil cea mai mare si mai grava situatie decurge din casarile repetate – ireal de multe pentru motivul ca hotararile nu sunt suficient motivate.

In aceste conditii, dreptul la un proces echitabil este evident violat cu caracter sistemic, iar, in opinia mea subiectiva, instantele judecatoresti insele au o culpa majora, pentru felul in care gestioneaza administrarea justitiei.

Daca CSM doreste identificarea de solutii pentru aceasta problema sistemica, ar trebui sa coboare de pe piedestalul pe care se afla si sa devina exact ceea ce este conform Constitutiei „garantul independentei justitiei”, ceea ce presupune, intre altele, cunoasterea exacta a realitatii obiectiv de zi cu zi din salile de sedinta si de la serviciile auziliare.

Analiza se doreste a fi o «opinie subiectiva», dar argumentata, protejata de libertatea de exprimare si fundamentata pe experienta practica personala.