CATRE MAGISTRATI: A VENIT SI RANDUL VOSTRU! – Liderul FSANP Cosmin Dorobantu, mesaj pentru judecatori si procurori: „Politicienii care au jefuit sistemul de pensii militare si au ignorat legea salarizarii unitare pentru militari si politisti va ameninta si voua veniturile... V-ati ascuns in spatele impartialitatii. Ati fost absenti cand trebuia sa dati cu ciocanul in masa, nu sa ii ridicati Justitiei fusta, lasand-o prada poftelor politicienilor profanatori”
Subcomisarul Cosmin Dorobantu (foto) – liderul Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor – ii acuza pe judecatori si procurori ca au ajuns in aceasta situatie, in care Guvernul le ameninta salariile si pensiile, prin tacere.
Mai exact, adauga Dorobantu, magistratii au fost complici la nenumaratele masuri ale politicienilor, in loc sa ia atitudine – de exemplu, prin pronuntarea unor condamnari.
Totusi, nu este totul pierdut: judecatorii si procurorii inca se pot mobiliza si pot lupta alaturi de militari si politisti pentru drepturile lor in materie de salarii si pensii, conchide seful FSANP in mesajul publicat pe Facebook sambata, 12 iulie 2025.
Iata postarea lui Cosmin Dorobantu:
„Catre magistrati: A venit si randul vostru! Din pacate…
Au inceput cu politistii, militarii si politistii de penitenciare, acum vin dupa voi.
Politicienii care au jefuit sistemul de pensii militare si au ignorat legea salarizarii unitare pentru militari, politisti si politisti de penitenciare sunt aceiasi care astazi va ameninta si voua veniturile si pensiile. Iar voi, judecatori si procurori, ati tacut. Ati inchis ochii. Ati achitat. Ati ignorat.
Ati fost complici, nu ati actionat in numele legii.
Colegii nostri au fost umiliti in strada si in instanta.
In timp ce noi strigam 'hotii la puscarie', procurorii nu s-au autosesizat, iar judecatorii i-au achitat pe talharii cu imunitate care au furat cu legea in mana. Ati tolerat abuzul, ati ignorat nedreptatea, ati protejat elitele politice corupte. In numele carei independente? A unei justitii care a refuzat sa apere legea cand era atacata chiar de politicienii care o invocau selectiv, desi tot ei au votat-o?
Justitia, violata sub ochii vostri pentru ca i-ati ridicat fusta.
V-ati ascuns in spatele impartialitatii, dar ati fost absenti cand trebuia sa dati cu ciocanul in masa, nu sa ii ridicati Justitiei fusta, lasand-o prada poftelor politicienilor profanatori.
Cand drepturile noastre erau calcate in picioare, ati ramas muti. Acum, cand 'alesii poporului' se indreapta spre salariile si pensiile voastre, descoperiti brusc nedreptatea? Austeritatea este doar o masca. In spatele ei se ascunde jaful pe care l-ati lasat sa se intample, in liniste, ani de zile. Sub protectia voastra, dragi colegi procurori si judecatori.
Randul vostru a sosit. Dar e tarziu. Dar nu prea tarziu.
Monstrii politici pe care i-ati lasat sa urce la putere au acum curajul sa va taie si voua asa-zisele privilegii. Alaturi de politisti, militari si politisti de penitenciare, puteti lupta. Nu e prea tarziu.
Indolenta voastra a fost vitamina lor, a talharilor votati de popor in lipsa de alternativa reala. Lipsa de empatie a fost combustibilul care a alimentat distrugerea statului de drept. Acum vine nota de plata si pentru procurori si judecatori. Justitia plange, pervertita si violata. Ne punem increderea in voi? Deveniti speranta in al douasprezecelea ceas? Sau doar Dumnezeu ne mai poate apara… pana in 2028?
Cu deosebita consideratie pentru dreptate si adevar,
Cosmin DOROBANTU – presedinte Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP)”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Tomescu Olt
14 July 2025 15:12
+2
# pebune
14 July 2025 15:38
+2