Judecatoarea Gabriela Baltag (foto), presedinta Asociatiei Magistratilor din Romania, isi exprima ingrijorarea fata de actiunile din ultima perioada ale procurorilor, care au reusit sa implementeze in mentalul colectiv ideea ca Justitia este infaptuita prin parchete si ca “spectacolul catuselor” reprezinta dovada succesului. Situatia este cu atat mai grava cu cat, atentioneaza sefa AMR, “sentimentul social in prezent este acela ca oricine poate fi intr-o buna zi o tinta”. In opinia presedintei AMR, judecatoarea Gabriela Baltag, actiunile procurorilor fac parte dintr-o campanie de manipulare care nu are nicio legatura cu ideea de dreptate si poate fi interpretata ca o scuza pentru lipsa de actiune din anii anteriori, cand au fost savarsite faptele de care procurorii ii acuza in prezent pe mai marii politicii si ai lumii afacerilor.

Afirmatiile de mai sus au fost facute de sefa AMR, judecatoarea Gabriela Baltag, in cadrul dezbaterii stiintifice "Rolul Justitiei in sistemul puterilor de stat", organizata de Asociatia Magistratilor din Romania in parteneriat cu Institutul de Cercetari Juridice "Acad.Andrei Radulescu" al Academiei Romane si cu Comisia juridica a Camerei Deputatilor timp de doua zile la Sala Drepturilor Omului din Parlamentul Romaniei.

In timpul discursul prezentat in fata reprezentatilor din randul magistratilor, avocatilor si a politicienilor, judecatoarea Baltag si-a exprimat convingerea ca cetatenii trebuie sa inteleaga ca justitia nu poate fi confundata cu actele de represiune, ca pierderea prezumtiei de nevinovatie nu reprezinta o normalitate, cum nu este normal nici ca aceeasi persoana sa desfasoare succesiv functia de procuror si de judecator in aceeasi cauza.

In acest sens, judecatoarea Baltag a afirmat ca legislatia romaneasca permite ”cu multa ingaduinta” ca procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa devina direct judecatori ai instantei supreme. Referindu-se la activitatea procurorilor, sefa AMR a subliniat ca se impune in mod obligatoriu ca notiunea de magistrat sa fie regandita, daca procurorii nu opteaza, in mod concret, pentru inlaturarea simultana a mentiunilor referitoare la autoritatea ministrului justitiei si la subordonarea ierarhica.

Sefa AMR considera ca Justitia echiabila, impartial, obiectiva, coerenta si eficienta poate fi realizata doar daca judecatorii si procurorii isi desfasoara activitatea conform statutului, fara ca intre acestia sa existe legaturi ierarhice, fiecare avand rolul si sarcinile sale si functionand in complementaritate.

Judecatoarea Gabriela Baltag: “Exista echilibru, egalitate de arme intre acuzare si aparare, vom putea sustine vreodata ca suntem siguri ca acest lucru se intampla in realitatea justitiei noastre?”

In pozitia exprimata in cadrul dezbaterilor de la Palatul Parlamentului, judecatoarea Gabriela Baltag a evidentiat faptul ca marirea duratei de retinere de la 24 la 72 de ore nu va garanta o mai buna pregatire a pregatire a acuzarii sau a unei aparari corecte, intrucat exista toate sansele ca ala finalul celor 72 de ore judecatorul sa aiba la dispozitie acelasi timp pentru a studia un dosar, in timp ce avocatul “va incerca, cu aceeasi perseverenta de care da dovada si in prezent, sa poata lua cunostinta, sa identifice macar acuzatiile ce se aduc clientului sau”.

In acest sens, judecatoarea Baltag a aratat ca pentru infaptuirea Justitiei impartial, este nevoie de egalitate de arme intre parchete si avocati, evidentiind ca procurorii trebuie sa actioneze intotdeauna cu onestitate, obiectivitate si impartialitate, si sa respecte integritatea si dreptul la aparare al persoanelor vizate de anchete.

Prezentam in continuare discursul presedintei AMR Gabriela Baltag, “Standarde de conduita in relatiile judecator-avocat, procuror-avocat si judecator-procuror”:

“Desi pare aproape un ideal o justitie perfecta, ea nu poate fi conceputa fara o respectare a valorilor, a principiilor fundamentale, nu poate fi imaginata in afara unei societati care, inainte de a fi dreapta, trebuie sa fie una civilizata.

Societatea intemeiata pe principiile statului de drept a devenit o formula pe care o auzim rostita pretutindeni, reluata obsesiv, ca un laitmotiv fara de care nu incepe si nici nu se poate sfarsi o zi. Garantia statului de drept nu poate fi intemeiata decat pe o justitie echitabila, impartiala si eficienta.

Cum ar fi sa ne imaginam o societate fara reguli, in care sa functioneze o justitie haotica? Este timpul sa ne intrebam daca tot ce am realizat, daca demersurile noastre au atins scopul pe care l-am urmarit, daca suntem acolo unde am dorit sa ajungem, daca mai avem ceva de implinit, daca justitia despre care vorbim in fiecare zi este o realitate concreta, pe care o apreciem sau, dimpotriva, daca aceasta poate face obiectul criticilor noastre.

Infaptuirea actului de justitie nu ar fi posibila fara trei actori importanti, implicati in desavarsirea lui, cu roluri diferite si totusi indispensabili unii altora. Cum ar fi sa se pronunte o hotarare care nu ar fi data de judecatori, o acuzare ce nu ar fi construita de procurori si o aparare care sa nu fie garantata de avocati? Toti sunt pastratorii unor valori invocate, prin argumente ce difera insa de cele mai multe ori, in realizarea scopului urmarit, impartirea dreptatii.

Relatiile dintre cele trei profesiuni genereaza standarde de conduita, bazate pe legi scrise, dar si pe unele pentru care nu s-au tiparit inca imperative, pentru care morala si probitatea, responsabilitatea si etica profesionala sunt calitati, trasaturi ce se recomanda a fi pastrate, respectate de orice slujitor al dreptatii, indiferent de tipare.

Astfel, legaturile ce se stabilesc intre actorii mentionati genereaza drepturi si impun rigori care, desi nu pot fi incadrate in limite exacte, nu pot fi nesocotite, ignorate.

Intr-o societate care exploateaza uneori cu nebanuite rezerve de cruzime relatiile particulare dintre traitori, expunerea publica a actului de justitie, mediatizat excesiv, ii aduce permanent in atentie pe cei implicati in infaptuirea lui.

Increderea in sistemul judiciar este cu atat mai importanta daca ne gandim ca traim deja in vremea globalizarii disputelor si a circulatiei largi a hotararilor judecatoresti. Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni aminteste ca '(...) opinia publica are dreptul de a se astepta sa fie stabilite niste principii generale compatibile cu notiunile de proces corect si garantarea drepturilor fundamentale' (Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni – CCJE in atentia Comitetului de Ministri al Consiliului Europei asupra principiilor si regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecatorilor si in mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile si impartialitatii).

Intr-un timp generos in obsesii de tot felul, din care sistemul judiciar nu lipseste aproape niciodata, independenta si impatialitatea nu pot fi protejate doar pe baza principiilor de conduita, fiind necesare numeroase alte reguli statutare si disciplinare, care sa exprime capacitatea profesiilor de a-si reflecta functia in valori care indeplinesc asteptarile societatii, fiind recunoscut faptul ca aplicarea legii nu poate fi un simplu exercitiu mecanic, ca uneori presupune puteri discretionare reale, ramanand in sarcina fiecaruia sa reflecte si sa cotrabalanseze puterile pe care i le ofera functia, in valori care sa raspunda asteptarilor generale.

Declaratia de la Bordeaux adoptata la data de 20 septembrie 2009, in comun de Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni si de Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, reglementeaza relatiile dintre judecatori si procurori, iar Avizul nr. 16 adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni din 15 noiembrie 2013, relatiile dintre judecatori si avocati. Ramane in asteptare o mare provocare, un aviz care sa vorbeasca si despre relatiile dintre procurori si avocati. Desigur, timpul nu e inca pierdut!

In ambele avize amintite s-a precizat ca a fost recunoscut de catre Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni rolul esential al colaborarii diferitelor parti implicate in buna functionare a justitiei, importanta interactiunii acestora. Paragraful 10 din Avizul nr. 12 (Declaratia de la Bordeaux, 'Judecatorii si procurorii intr-o societate democratica', adoptata la 20 septembrie 2009) retine ca schimbul de principii juridice si de valori etice comune intre toti profesionistii implicati in procesul juridic este esential pentru o buna administrare a justitiei.

Avizul nr. 16 aminteste ca 'judecatorii si avocatii au roluri diferite in procedura judiciara, insa este necesara contributia celor doua profesii la elaborarea unei solutii echitabile si eficiente in toate procedurile, conform legii' (Avizul nr. 16 pivind relatiile dintre judecatori si avocati, adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a CCJE, Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013, paragraful 4).

Astazi mai mult ca oricand, dupa adoptarea avizului amintit, societatea a devenit preocupata de relatia judecator-avocat, desi la fel de importante sunt si celelalte doua legaturi profesionale. Indeplinirea indatoririlor implica responsabilitate si demnitate din partea fiecarei profesiuni. Fiecare dintre cei amintiti trebuie sa aiba garantia independentei in exercitarea functiilor, independenta afirmata de statutul si de principiile etice ale profesiei, esentiala pentru buna functionare a justitiei (Avizul nr. 16 pivind relatiile dintre judecatori si avocati, adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a CCJE, Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013, paragraful 7).

Relatia judecator-avocat examinata in Avizul nr. 16 distinge doua mari categorii de relatii, unele care deriva din principiile si regulile de procedura din fiecare stat, cu impact direct asupra eficientei si calitatii procedurilor judiciare, iar altele care rezulta din comportamentele deontologice ale judecatorilor si avocatilor, impunand respect reciproc pentru rolul fiecaruia si un dialog constructiv. Fata de tema abordata, poate ca asupra celei din urma categorii se cuvine sa oprim examinarea, trecand in revista urmatoarele:

Principiile de la Bangalore afirma ca un judecator, in exercitarea atributiilor judiciare, acorda o atentie adecvata tuturor persoanelor fara a face diferentieri bazate pe orice aspect care nu este pertinent si nu prezinta importanta pentru exercitarea corecta a profesiei.

Mentinerea ordinii si respectarea regulilor care asigura solemnitatea dezbaterilor in toate procedurile se realizeaza de judecator cu demnitate, calm si amabilitate.

Avocatul se infatiseaza si se conformeaza regulilor de conduita aplicabile in instanta, apara interesele clientului sau cu onoare si fara temeri, fata de orice alta persoana, dand dovada de respect si loialitate fata de functia de judecator. In niciun moment, un avocat nu trebuie sa ofere cu stiinta unui judecator o informatie falsa ori de natura sa induca in eroare.

Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni considera ca relatiile dintre judecatori si avocati trebuie sa se bazeze pe intelegerea rolului fiecaruia, pe respect reciproc si pe interdependenta unora fata de ceilalti, fiind necesara dezvoltarea unui dialog, a unor schimburi intre judecaori si avocati la un nivel institutional national si european cu privire la relatiile reciproce. Se impune a fi incurajata identificarea unor principii etice comune, obligatia de independenta, de mentinere a suprematiei legii, cooperarea pentru o derulare echitabila si rapida a procedurilor si formarea acestora. Noua, asociatiilor profesionale, dar si organelor independente, insarcinate cu administrarea profesiilor de judecator si avocat, ne revine sarcina de a implini acest proces.

Relatiile dintre judecatori si avocati trebuie sa pastreze totdeauna impartialitatea si aparenta de impartialitate a instantei, care trebuie ocrotita prin reguli procedurale si deontologice.

Recentele evenimente petrecute la nivelul mai multor instante, in tara, reclamate ca fiind abateri de la standardele de conduita, obliga ambele profesii, deopotriva, atat pe judecatori, cat si pe avocati, sa nu uite faptul ca nu tot ce nu este interzis este si permis, existand peste regulile retinute normativ, strict reglementate, altele de morala care sunt ori pot fi asimilate educativ intr-un proces pe care nicio lege nu-l poate surprinde eficient. Societatea romaneasca are nevoie de o justitie care sa functioneze ca un model pentru fiecare, o dovada a elitelor pe care sustine ca le reprezinta.

Poate ca uneori, noi, judecatorii, ar trebui sa dezbracam roba, simbolul autoritatii, al puterii de care dispunem, sa coboram pentru un timp de reflectie in salile de judecata, printre oameni, fara a ne amesteca in interesele lor, si sa privim cu ochi critici, asa cum sta bine unei functii care se doreste a fi una a exigentelor, pentru a vedea daca ceea ce ni se infatiseaza inainte este cu adevarat justitie, este ce asteptam, ce am visat sa realizam.

Complementaritatea functiilor conduce la concluzia ca fiecare dintre cei implicati in infaptuirea actului de justitie este constient ca o justitie impartiala impune o egalitate de arme intre serviciul parchetelor si aparare, ca procurorii trebuie sa actioneze totdeauna cu onestitate, obiectivitate si impartialitate, ca se impune a fi respectata atat integritatea suspectilor, a persoanelor acuzate, a victimelor, dar si dreptul la aparare.

Toate aceste aspecte care par a avea deja solutii, mai asteapta in anumite vremuri un raspuns.

Reglementarile viitoare de statut pot aduce lamuriri, pot rupe barierele care nu mai pot retine sistemul judiciar pe aceleasi comandamente. Este adusa permanent in discutie, in ultimul timp, nemultumirea legata de faptul ca durata actuala a retinerii, de numai 24 de ore, este prea mica pentru o buna administrare, pregatire a acuzarii si tot astfel, pentru garantarea unei aparari corecte. Niciunde nu se vorbeste despre faptul ca o acuzare, in general, nu poate fi construita in 24 de ore, dupa cum nici in 48 sau 72 de ore nu se poate realiza acest lucru in mod corespunzator, poate doar cu mici exceptii. Cine ne va da asigurari ca la sfarsitul celor 48 sau 72 de ore judecatorul nu va avea aceeasi jumatate de ora pentru studiul unui volum impresionant de acte, iar avocatul nu va incerca, cu aceeasi perseverenta de care da dovada si in prezent, sa poata lua cunostinta, sa identifice macar acuzatiile ce se aduc clientului sau?

Exista echilibru, egalitate de arme intre acuzare si aparare, vom putea sustine vreodata ca suntem siguri ca acest lucru se intampla in realitatea justitiei noastre?

In fiecare sistem, rolul judecatorului este diferit de cel al procurorului, sarcinile functiilor lor ramanand complementare. Nu exista legaturi ierarhice intre judecatori si procurori.

Prin jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a preocupat direct de subiectele legate de relatia dintre judecatori si procurori. A tratat fie problema potrivit careia aceeasi persoana a desfasurat succesiv functia de procuror si de judecator in aceeasi cauza, situatie ce poate fi identificata si in sistemul nostru intrucat legislatia permite cu multa ingaduinta ca procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa devina direct judecatori ai instantei supreme, in anumite conditii ale legii.

De asemenea, instanta europeana a examinat problema si din perspectiva necesitatii asigurarii tuturor garantiilor ca nicio presiune politica nu va fi exercitata asupra instantelor si parchetelor, stabilind o jurisprudenta cu privire la 'doctriba aparentelor' potrivit careia prezenta procurorilor la deliberarile instantelor este contrara art.6 alin.1 din Conventie (hotararile Lobo Machado & Portugalia – 20.02.1996 si Martinie & Franta – 12 aprilie 2006).

Astfel, judecatorii au obligatia de a solutiona (judeca) corect toate cauzele aduse inaintea lor 'fara nicio influenta ilicita din partea acuzarii sau a apararii sau din orice alta sursa'. Speranta unui proces echitabil ar fi pierduta daca am accepta, chiar si ipotetic existenta unor solutii adoptate de judecatori in prezenta strainilor, in situatia de fata, in prezenta procurorilor.

Situatiile gandite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii in adoptarea Hotararii nr. 846 bis la 03 iulie 2014, peste cadrul legal existent, avem speranta ca nu s-au fundamentat in argumentarea banuielilor de 'interfete exterioare' pe existenta posibilitatii unei interventii in procesul deliberativ al judecatorului/judecatorilor prin prezenta niciunui alt actor implicat un derularea actului de justitie.

Pentru a nu trata discriminatoriu relatia judecator-procuror, pronind de la faptul ca fiecare cunoaste dimensiunea drepturilor si obligatiilor sale profesionale, dar mai ales ca poate sa existe un amestec al acestora, ar fi nedrept pentru esenta actului de justitie sa acceptam, chiar si imaginar, ca structurile de parchet pot sa-si intemeieze vreodata acuzatiile de vinovatie pe indicatiile/sugestiile judecatorilor.

Deosebit de importanta in examinarea relatiei dintre judecatori si procurori este consemnarea existenta in Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Ministri privind obligatia Statului de a 'lua masurile adecvate pentru a garanta statutul juridic, competentele si rolul procesual al procurorilor prin lege, intr-o maniera in care sa nu permita indoieli intemeiate cu privire la independenta si impartialitatea judecatorilor...'.

Declaratia de la Bordeaux aminteste in descrierea relatiei dintre judecatori si procurori ca acestia se vor asigura deopotriva ca drepturile si libertatile individuale vor fi garantate in toate fazele procedurii si ca ordinea de drept este protejata, lucru ce nu este posibil a se realiza fara un respect absolut al drepturilor victimelor dar si a celor care intra in conflict cu legea penala.

Rolul distinct al judecatorilor si procurorilor poate fi garantia unei justitii echitabile, impartiala, obiectiva, coerenta si eficienta, care devine realitate numai daca in exercitiul functiilor lor acestia se bucura de independenta si daca sunt independenti unii fata de ceilalti.

Recent, Comisia de la Venetia a precizat in raportul intocmit cu privire la Proiectul de revizuire a Constitutiei Romane ca: 'independenta procurorilor nu este de aceeasi natura ca independenta judecatorilor...' Aceeasi comisie a recunoscut ca nu exista standarde internationale care sa prevada independenta procurorilor, ca doar cateva tari din cadrul Consiliului Europei au un Parchet ce face parte din puterea executiva, subordonat Ministerului Justitiei (ex. Austria, Danemarca, Germania, Olanda), ca exista o tendinta generalizata de a permite existenta unui Parchet cat mai independent, fata de unul subordonat sau legat de puterea executiva. Tot Comisia de la Venetia a mai notat in observatiile sale ca, desi in anumite state, subordonarea Parchetului puterii executive este mai mult una de principiu/teoretica decat una reala, nu exista nicio garantie formala impotriva unei posibile interventii. Prin urmare, posibilitatea unei interventii, chiar la nivel teoretic, poate fi la fel de daunatoare ca o interventie efectiva.

Pe de alta parte, 'aplicarea legii si, unde este cazul, puterile discretionare ale procurorilor din faza premergatoare a procesului, impun ca statutul procurorilor sa fie garantat prin lege'.

Declaratia de la Bordeaux retine ca statutul procurorilor necesita unele exigente minime, anume pozitia si activitatile lor nu trebuie supuse influentei sau imixtiunii din partea niciunei surse din afara serviciului de procuratura, iar recrutarea, evolutia carierei, siguranta postului, cat si transferul se vor indeplini numai in conformitate cu legea sau prin consimtamantul lor, iar remunerarea trebuie sa fie asigurata prin garantii prevazute de lege.

In situatia in care, procurorii nu doresc, nu opteaza, in mod concret, pentru inlaturarea simultana a mentiunilor referitoare la autoritatea ministrului justitiei si la subordonarea ierarhica, componente care nu le vor garanta niciodata o independenta deplina, se impune in mod obligatoriu a fi regandita componenta notiunii de magistrat in ceea ce ii priveste.

Daca statutul procurorilor va ramane in aceleasi limite, precum cele actuale, el nu ar putea fi niciodata caracterizat prin inamovibilitate, intrucat nu este posibil si nu se impune sa fie similar judecatorilor. Luptam inca sa desprindem din mentalul colectiv ideea gresita, incetatenita in anii pe care am dorit sa-i punem la umbra istoriei, ca justitia este realizata prin intermediul parchetelor. Oamenii au inca tendinta sa confunde actul de justitie cu spectacolul catuselor derulat intr-o parada fara sfarsit, in ultimul timp, cu toleranta evidenta a unor structuri de parchet, la randul lor, inflacarate de un succes efemer, cu vorbe ce pot cutremura si cele mai tari caractere, prin expunerea deschisa a planurilor de arestari viitoare. Probabil in amintirea vremurilor trecute, toate justificate, desigur, pe considerente ce vor sa convinga opinia publica de realizarea justitiei. Sentimentul social in prezent este acela ca oricine poate fi intr-o buna zi o tinta!

Este o campanie de manipulare ce nu serveste in niciun mod ideii de dreptate, o scuza pentru tacerile indelungi din anii anteriori, ramasi in 'stand by', motiv pentru care beneficiarii actului de justitie, cetatenii, trebuie sa inteleaga ca niciunde justitia nu poate fi confundata cu actele de represiune, ca esenta dreptatii este incompatibila cu aparenta executiilor publice, a pierderii aproape ireversibile, dintr-un inceput, a prezumtiei de nevinovatie, ca niciodata un judecator care-si respecta profesia nu va iesi sa-si strige pe strazi hotararile, ori sa anunte pe la usile unor institutii importante in stat, satisfactia muncii, trambitand pretutindeni impartirea dreptatii! Regula a mai cunoscut insa si exceptii regretabile.

Daca cei mai importanti actori implicati in finalizarea actului de justitie respecta sau dimpotriva au abandonat menirea profesiunii lor, daca suntem dispusi sa privim doar realizarile, fara a recunoaste uneori si neimplinirile sistemului, ramane o problema care trebuie sa ne preocupe la fel de mult ca dorinta de a mai exista si in ziua urmatoare”.