JUDECATORII RAMAN BLOCATI IN CLADIREA GROAZEI – Ministerul Justitiei acuza ca Finantele blocheaza sumele necesare inchirierii noului sediu al Tribunalului Ilfov. Sefa instantei, judecatoarea Laura Bratu, reactioneaza: „Noi si CAB am solicitat de cel putin trei ori ca MJ sa aloce fondurile... Fie ca fondurile n-au fost solicitate de MJ, fie ca nu sunt alocate, concluzia e aceeasi: desi avea obligatia de a garanta creditele bugetare, MJ nu asigura fondurile, blocand procedura de atribuire”
Ministerul Justitiei – condus de PSD-istul Radu Marinescu (foto dreapta) – acuza Ministerul Finantelor publice – in frunte cu PNL-istul Alexandru Nazare (foto stanga) de blocajul banilor necesari pentru inchirierea noului sediu al Tribunalului Ilfov.
In tot acest timp, judecatorii tribunalului sunt nevoiti sa se inghesuie in acelasi sediu cu magistratii judecatoriilor Buftea si Cornetu, in conditii inumane, pe care Lumea Justitiei le-a prezentat in repetate randuri, in serialul „Cladirea Groazei”.
MJ a dat vina pe MFP in adresa trimisa vineri, 10 octombrie 2025, catre judecatoarea Liana Arsenie, presedinta Curtii de Apel Bucuresti. Concret, ministerul lui Marinescu sustine ca a trimis o adresa catre ministerul lui Nazare inca din 7 august, solicitand suma totala de peste 793 de milioane de lei, insa MFP a raspuns ca nu poate da decat mai putin de 194 de milioane de lei.
Iata raspunsul MFP catre sefa CAB (vezi facsimil):
„Avand in vedere solicitarea transmisa prin e-mail la data de 03.10.2025, privind alocarea creditelor de angajament si a creditelor bugetare necesare angajarii contractului de inchiriere si plata chiriei la Tribunalul Ilfov, va comunicam urmatoarele:
La data de 07.08.2025, Ministerul Justitiei a inaintat Ministerului Finantelor adresa nr. 52510, prin care a solicitat, cu ocazia rectificarii bugetare, suplimentarea bugetului aprobat pentru anul 2025 cu suma de 498.259 mii lei credite de angajament si 395.291 mii lei – credite bugetare.
Prin raspunsul transmis la data de 02.10.2025, Ministerul Finantelor a precizat ca, potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 50/2025 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2025, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 901/2025, au fost aprobate influentele asupra bugetului Ministerului Justitiei pentru anul 2025, respectiv suplimentarea creditelor de angajament cu 89.096 mii lei si creditelor bugetare cu 85.882 mii lei.
Avand in vedere aceste aspecte, precum si faptul ca solicitarea dumneavoastra a fost transmisa ulterior primirii raspunsului Ministerului Finantelor, Ministerul Justitiei se afla, in prezent, in imposibilitatea alocarii fondurilor solicitate, intrucat bugetul disponibil nu permite acoperirea cheltuielilor suplimentare aferente chiriei mentionate.
Cu toate acestea, va asiguram ca Ministerul Justitiei va continua sa acorde intreaga sustinere pentru solutionarea favorabila a acestei situatii, depunand toate eforturile si diligentele necesare pentru ca, la urmatoarea rectificare bugetara, sumele aferente sa fie incluse in propunerea de suplimentare a bugetului.
In eventualitatea in care rectificarea bugetara nu va mai fi realizata pana la finalul exercitiului financiar, sau solicitarea de suplimentare nu va fi aprobata de Ministerul Finantelor, fondurile necesare vor fi solicitate cu ocazia proiectului de buget pentru anul 2026, astfel incat activitatea Tribunalului Ilfov sa nu fie afectata”.

Sefa Tribunalului Ilfov suspecteaza ca MJ nici macar n-a cerut banii de la MFP
Contactata vineri de Lumea Justitiei, judecatoarea Laura-Irina Bratu – presedinta Tribunalului Ilfov – suspecteaza ca Ministerul Justitiei nici macar nu a solicitat sumele de la Ministerul Finantelor Publice, in ciuda solicitarilor repetate primite in acest sens atat din partea Tribunalului Ilfov, cat si din partea Curtii de Apel Bucuresti.
Chiar si in ipoteza benigna, in care MJ a cerut fondurile de la MFP, Ministerul Justitiei isi incalca obligatia asumata de a asigura banii necesari pentru contractul de inchiriere, blocand astfel procedura de atribuire si ignorand o „instanta uitata de peste 14 ani”, adauga judecatoarea Bratu.
Iata declaratia Laurei Bratu pentru Luju:
„Procedura de inchiriere demarata era cunoscuta, pentru aceasta existand o nota de fundamentare aprobata de ministrul Justitiei la data de 17.04.2025, valabila pentru anul in curs. Deci era stabilit ca banii afectati acestei proceduri trebuie acordati de catre Ministerul Justitiei.
Prin postarea din 23 septembrie 2025 de pe pagina de Facebook a Ministerului Justitiei (n.r. vezi linkuri la final), s-a atestat faptul ca MJ a oferit sprijin Tribunalului Ilfov sub forma unei consultante de specialitate, respectiv ca au fost formulate recomandari si propuneri asupra documentatiei pregatite de tribunal, astfel incat procesul sa se desfasoare cat mai rapid si in conformitate cu cadrul legal aplicabil. Prin urmare, aceasta procedura a fost recunoscuta si popularizata ca atare chiar de Ministerul Justitiei.
Atat noi, cat si Curtea de Apel Bucuresti am solicitat de cel putin trei ori Ministerului Justitiei sa aloce fondurile necesare inchirierii unui nou sediu pentru Tribunalul Ilfov. Am trimis solicitarile inclusiv la ultima rectificare bugetara (anterior datei de 7 august 2025), dar si acum, cand se discuta bugetul pe 2026.
Fie ca aceste fonduri nu au fost solicitate la rectificarea bugetara de catre Ministerul Justitiei (ceea ce este foarte grav), fie ca aceste fonduri nu sunt alocate din sumele de bani primite la rectificarea bugetara, prin dispozitia ordonatorului principal de credite (ceea ce inseamna o lipsa de prioritizare a nevoilor stringente ale Tribunalului Ilfov, instanta uitata de peste 14 ani), concluzia este aceeasi: desi avea obligatia asumata de a garanta creditele bugetare, Ministerul Justitiei nu asigura fondurile financiare necesare pentru incheierea contractului de inchiriere, blocand procedura de atribuire”.
Cititi aici precedentele episoade ale serialului „Cladirea Groazei”:
- „Tribunalul Ilfov a gasit sediu si asteapta banii de la MJ”;
- „Scandalul „Justitie in container”: raspunsul MJ pentru Tribunalul Ilfov”;
- „Ministrul Justitiei se ocupa de Cladirea Groazei”;
- „Procuroare luata cu salvarea”;
- „Procurorii, ca boschetarii”;
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Năuc, Nicușor Dan...
Comentarii
# Ghinion
12 October 2025 22:09
+23
# Meje
13 October 2025 05:32
+30