Situație alarmantă în Mangalia, unde PNL-istul Cristian Radu (foto) riscă să rămână fără mandatul de primar pe care îl deține încă din 2012. Motivul îl constituie mai multe încheieri judecătorești, unele dintre ele emise de către o judecătoare pe care politicianul o acuză de incompatibilitate. 

Totul a început în august 2025, când Direcția Națională Anticorupție l-a reținut pe edil într-un dosar privind presupuse fapte de luare de mită și spălare de bani. Parchetul i-a obținut în instanță arestul preventiv până în martie 2026, când (după un interludiu de 24 de zile de arest la domiciliu), judecătoarea Mihaela-Voichița Nițeanu de la Tribunalul Constanța l-a plasat sub control judiciar pe 60 de zile. Încheierea din 23 martie 2026 emisă în dosarul nr. 6527/118/2025/a7 a fost menținută de către magistrații Andreea Ianca și Virgil-Marius Ungureanu de la Curtea de Apel Constanța, prin încheierea nr. 242/2026.

Redăm cele două minute privind controlul judiciar:

1. Tribunalul Constanța:

„În baza art. 207 Cod Procedură Penală, rap. la art. 242 alin. (2) Cod Procedură Penală, art. 215 şi urm. Cod Procedură Penală, admite cererea inculpatului Radu Cristian, de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

În baza art. 215 alin. (1) Cod Procedură Penală, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul va trebui să respecte anumite obligaţii:

a) Să se prezinte la organul de urmărire penală sau la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat

b) Să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei

c) Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) Cod Procedură Penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatul va fi obligat:

a) să nu părăsească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară

b) Să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii din prezenta cauză, cu excepţia martorei Alina Dan

c) Să nu exercite activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate.

În baza art. 215 alin. (3) Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu o măsură preventivă mai severă. În baza art. 215 alin. (4) Cod Procedură Penală, desemnează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa ca organ de supraveghere. În baza art. 215 alin. (5) Cod Procedură Penală o copie a încheierii judecătorului de cameră preliminară se comunică unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.03.2026”.

2. CA Constanța:

„În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b CPP raportat la art. 205 CPP, respinge ca nefondate contestaţiile declarate de contestatorii P.I.C.C.J. – D.N.A. – S.T. Constanţa şi inculpatul Radu Cristian împotriva încheierii de şedinţă penală din data de 23.03.2026 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 6527/118/2025/a7. În baza art. 275 alin. 2 CPP, obligă pe contestatorul inculpat Radu Cristian către stat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente propriei contestaţii. Face aplicarea disp. art. 275 alin. 3 CPP în privinţa contestaţiei procurorului.

Fără cale de atac. Pronunţată azi, 02.04.2026, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”.

Tic-tac în Codul administrativ: AMR 12 zile

Problema nu este controlul judiciar în sine, ci faptul că printre obligațiile acestei măsuri preventive se numără și interdicția exercitării funcției edilitare. Or, această interdicție riscă să-l lase pe Cristian Radu fără mandatul de primar.

Nu o spunem noi, ci Codul administrativ, care, la art. 160 alin. 1 lit. g, prevede următoarele: „Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (...) imposibilitatea exercitării funcției din cauza unei boli grave, certificate, sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni, pe parcursul unui an calendaristic”.

Aceste șase luni calendaristice – calculate, evident, de la 1 ianuarie 2026 – se încheie în data de 30 iunie 2026. Lumea Justiției prezintă la finalul articolului argumentele prin care Cristian Radu cere revocarea controlului judiciar.

Radu o acuză pe judecătoare de incompatibilitate

Dincolo de obișnuitele argumente invocate împotriva unor măsuri preventive (lipsa pericolului social și a intenției de a fugi, de a distruge probe, de a lua legătura cu alte părți din dosar etc.), primarul Mangaliei susține că magistrata Voichița Nițeanu – cea care l-a pus inițial sub control judiciar – ar fi fost incompatibilă să se pronunțe pe această măsură preventivă, pentru că tot ea a emis mandatul de percheziție informatică nr. 399 din 11 iulie 2024 în cauza nr. 172/2/P/2024 instrumentată de către DNA Constanța (vezi facsimil 1).

De altfel, Radu a încercat de două ori s-o recuze pe judecătoare, din același motiv, ambele solicitări fiindu-i refuzate de către Tribunalul Constanța: prima la 12 martie 2026, de către judecătorul Leonard-Iustin Bourceanu, iar a doua în 17 martie de către magistrata Corll-Cătălina Geană. La rândul ei, Voichița Nițeanu a formulat cerere de abținere după aceste două recuzări, însă și acest demers a fost respins, în 18 martie 2026, de către judecătoarea Elena Popa de la Tribunalul Constanța. Toate cele trei demersuri au fost respinse cu argumentul că dosarul nr. 82/9/P/2024, în care șeful DNA Constanța Vasile Abagiu l-a trimis în judecată pe edil (vezi facsimil 2), nu este același cu cauza în care judecătoarea Nițeanu a emis mandatul de percheziție informatică, chiar dacă primul dosar (cel cu mandatul informatic) a fost reunit la cel de față. (Găsiți la final încheierile de recuzare și de abținere.)

Încheiem, menționând că judecătorul Florentin-Mircea Panait de la Tribunalul Constanța a fixat pentru ziua de luni, 22 iunie, termenul în care, în cauza nr. 6527/118/2025/a12, se va pronunța asupra solicitării formulate de inculpat privind revocarea controlului judiciar.

Prezentăm principalele argumente privind revocarea controlului judiciar:

„Vă solicităm revocarea măsurii preventive a controlului judiciar din prezenta cauză, având în vedere:

A. lipsa sustenabilității bazei probatorii pe care sunt întemeiate acuzațiile aduse domnului RADU CRISTIAN — examinare realizată exclusiv în limitele specifice procedurii specifice verificării măsurilor preventive și necesară în acest moment prin raportare la durata procedurii de cameră preliminară și condițiile legale care pot justifica menținerea în continuare a măsurii preventive;

B. lipsa existenței reale a vreunuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 C.pr.pen., prin raportare stadiul actual al procesului penal, la probele care au fost administrate și care se preconizează a fi administrate în faza de judecată, la durata fazei procesuale a camerei preliminare și la vulnerabilitățile flagrante ale încheierii de cameră preliminară pronunțată de Tribunalul Constanța;

C. lipsa de proporționalitate a duratei totale a măsurilor preventive în cauză prin raportare la inexistența unor riscuri concrete de sustragere sau de îngreunare a activității de judecată din partea domnului RADU CRISTIAN.

În subsidiar, pe baza acelorași considerente care conduc la reducerea temeiurilor factuale care justifică măsura controlului judiciar, solicităm reconfigurarea obligațiilor impuse domnului RADU CRISTIAN, singura obligație realmente necesară fiind interdicția aplicată acestuia de a lua legătura cu martorii din cauză.

Pentru a dispune în acest sens, vă solicităm să aveți în vedere următoarele considerente: (...)

A.          Lipsa existenței reale a vreunuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 C.pr.pen., prin raportare stadiul actual al procesului penal, la probele care au fost administrate și care se preconizează a fi administrate în faza de judecată, la durata excesivă a fazei procesuale a camerei preliminare și la vulnerabilitățile flagrante ale încheierii de cameră preliminară pronunțată de Tribunalul Constanța

Conform art. 202 C.pr.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Prin încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, motivul pentru care este necesară această interdicție este buna desfășurare a procesului penal, respectiv că:

„Apreciază judecătorul de cameră preliminară că, prin impunerea celor două obligaţii, respectiv aceea de a nu lua legătura cu martorii, cu excepţia menţionată şi de a nu îşi relua activitatea de primar al Municipiului Mangalia, se asigură o bună desfăşurare a procesului penal, fiind menţinut un echilibru între interesele generale ale societăţii şi drepturile procesuale ale inculpatului, menţinerea sine die a măsurilor preventive privative de libertate nefiind justificată în cauză”(subl.ns).

I. Necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal

Buna desfășurare a procesului penal este un scop cât se poate de legitim pentru măsura preventivă a controlului judiciar, însă este necesar ca orice măsură să fie, potrivit art. 202 alin. (3) C.pr.pen., proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Totuși, până la acest moment domnul RADU CRISTIAN nu a împiedicat cu absolut nimic buna desfășurare a procesului penal și nu există niciun indiciu că ar putea încerca să o facă în lipsa unei măsuri preventive. Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar dosarul nr. 352/36/2023 în care domnul RADU CRISTIAN are calitatea de inculpat și care s-a finalizat, în prima instanță, cu soluția de achitare, proces în care domnul RADU CRISTIAN nu a avut măsură preventivă în camera preliminară și judecată și nu a apărut niciun fel de problemă legată de buna desfășurare a procesului penal.

II. Durata excesivă a procedurii de cameră preliminară

La acest moment ne aflăm la aproape 7 luni de la data trimiterii în judecată a domnului RADU CRISTIAN și ne aflăm încă în procedura de cameră preliminară în fața primului grad jurisdicțional, motivarea încheierii de cameră preliminară fiind comunicată abia de câteva zile.

În plus, această încheiere are două probleme structurale:

-       este pronunțat de un judecător incompatibil, care a avut calitatea și de judecător de drepturi și de libertăți în cauză (în dosarul reunit la dosarul principal) și a emis un mandat de percheziție în baza căreia a fost administrată o percheziție informatică menționată explicit în rechizitoriu ca probă, mandat și procedeu probatoriu a căror legalitate am contestat-o în camera preliminară, judecătorul de cameră preliminară respingând aceste cereri cu privire la mandatul emis de către același judecător în calitate de drepturi și libertăți;

-       motivarea încheierii este cvasi-inexistentă, în 2 pagini și jumătate judecătorul trecând în mod formal în revistă o parte din cererile și excepțiile invocate, fără a le aborda însă pe toate și arătând doar că aceste probleme nu ar fi incidente, fără însă a se oferi în toate cazurile și explicații cu privire la motivele pentru care nu sunt.

În condițiile în care camera preliminară s-a prelungit pentru o perioadă mai mare de 6 luni, dintre care mai mult de o treime (peste 2 luni) a durat motivarea care finalmente a avut 10 pagini, dintre care doar două și jumătate abordând motivele invocate, în condițiile în care nu am solicitat administrarea de probe în faza de urmărire penală și domnul RADU CRISTIAN a avut o conduită exemplară, solicitând cu prima ocazie să judecăm cererile și excepțiile formulate, măsura controlului judiciar fiind dispusă doar ulterior judecării acestor cereri și excepții, nu se poate susține că măsura controlului judiciar ar fi ajutat în vreun fel buna desfășurare a procesului penal și nici că ar fi nevoie de aceasta pe mai departe, în procedura contestației camerei preliminare sau pe fondul cauzei.

III. Probele aduse în acuzare

După cum am arătat și în prima parte a prezentei cereri, probele în acuzare constau fie în probe mute (înscrisuri și rezultate ale perchezițiilor informatice), fie, în mod determinant, în declarațiile unor martori.

Dintre aceste persoane care au calitatea de martor în prezenta cauză, doar o mică parte au calitatea de angajați ai primăriei: din totalul de 33 martori, doar 10 lucrează actualmente în Primăria Mangalia, persoane pe care domnul RADU CRISTIAN le poate evita în situația în care i s-ar permite să își reia activitatea aferentă funcției de primar, neexistând un risc de influențare a declarațiilor acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, chiar în lipsa controlului judiciar, dacă s-ar constata că domnul RADU CRISTIAN ar încerca să facă orice fel de presiune asupra unor persoane, Codul de procedură penală permite propunerea luării unei măsuri de arestare în acest caz, sens în care există, chiar fără măsura preventivă prezentă, pârghii procedurale de salvgardare a intereselor procesuale care au justificat până la acest moment menținerea măsurii preventive a controlului judiciar.

IV. Inexistența actuală a scopurilor prevăzute de art. 202 C.pr.pen. Analiza distinctă, concretă și actuală a fiecărui risc procesual

Dincolo de considerațiile expuse în secțiunile precedente, se impune o examinare analitică distinctă a fiecăruia dintre scopurile enumerate de art. 202 alin. (1) C.pr.pen., întrucât economia normativă a textului nu permite o invocare globală și nediferențiată a acestora: fiecare scop desemnează un risc procesual autonom, cu o structură factuală proprie, a cărui existență trebuie demonstrată — iar nu prezumată — la momentul fiecărei reevaluări. Verificarea trebuie să fie, cumulativ, distributivă (pe fiecare risc în parte), concretă (ancorată în împrejurări factuale identificabile) și actuală (raportată la momentul reevaluării, iar nu la configurația istorică ce a fundamentat luarea inițială a măsurii).

Această exigență decurge din arhitectura principială a materiei: libertatea constituie regula, iar măsura preventivă excepția (art. 9 C.pr.pen., art. 23 din Constituție, art. 5 din Convenție), astfel încât sarcina demonstrării necesității aparține integral organelor judiciare, niciodată inculpatului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fixat acest standard în cauza Buzadji c. Republicii Moldova [MC] (5 iulie 2016, §§87-102): persistența suspiciunii rezonabile este o condiție sine qua non, dar niciodată suficientă; menținerea oricărei forme de restrângere reclamă motive „relevante și suficiente”, demonstrate efectiv. În același sens, în cauza Ilijkov c. Bulgariei (26 iulie 2001, §§84-85) a statuat că orice mecanism de menținere cvasi-automată a unei măsuri preventive este, prin el însuși, incompatibil cu garanțiile convenționale, iar gravitatea abstractă a acuzației nu poate fundamenta singură perpetuarea restricției. Hotărârea Letellier c. Franței (26 iunie 1991, §51) impune ca riscurile invocate să fie demonstrate prin fapte identificabile, iar nu prin temeri generice deduse din natura infracțiunii imputate.

Distincția dintre riscul abstract și riscul concret este, în acest cadru, decisivă.

Riscul abstract este o simplă posibilitate logică, derivată deductiv din natura acuzației — orice persoană acuzată de corupție „ar putea”, în plan pur ipotetic, influența martori sau probe.

Riscul concret este o probabilitate factuală, ancorată în conduite efective, împrejurări verificabile și indicii actuale de pregătire sau de tentativă a comportamentului procesual nociv. Art. 202 alin. (1) C.pr.pen. condiționează măsurile preventive de împrejurarea ca acestea să fie „necesare” realizării scopurilor — necesitate care, prin natura sa, este actuală, iar nu istorică, și concretă, iar nu prezumată. Examinăm, în cele ce urmează, fiecare risc în parte.

IV.1. a) Riscul influențării probelor

Urmărirea penală a fost finalizată prin rechizitoriul din 15 decembrie 2025, iar acuzația este integral cristalizată în actul de sesizare. Probele au fost ridicate, perchezițiile — domiciliare și informatice — au fost efectuate, suporturile tehnice au fost copiate și atașate dosarului, înregistrările ambientale au fost transcrise, iar întregul material probator se află în custodia organelor judiciare. În plan strict material, nu mai există probe aflate la dispoziția inculpatului care să fie susceptibile de alterare, distrugere sau sustragere: obiectul ipotetic al riscului a dispărut odată cu epuizarea activității de strângere a probelor.

Jurisprudența convențională confirmă caracterul intrinsec degresiv al acestui risc: în cauza Clooth c. Belgiei (12 decembrie 1991, §43), Curtea a statuat că nevoile anchetei nu pot justifica menținerea unei măsuri preventive pe măsură ce verificările au fost efectuate, întrucât, în mod firesc, acest temei își pierde pertinența odată cu trecerea timpului și cu consolidarea materialului probator. A contrario, în cauza W. c. Elveției (26 ianuarie 1993, §35), riscul a fost reținut exclusiv în prezența unor manopere efective și documentate de alterare a probelor — element care lipsește cu desăvârșire în prezenta cauză, în care, pe parcursul a peste nouă luni de măsuri preventive succesive, nu a fost consemnată nicio tentativă, nicio pregătire și niciun indiciu de comportament obstructiv.

IV.2. b) Riscul influențării martorilor

Acest risc trebuie analizat distinct de cel privind probele materiale, întrucât structura sa funcțională este diferită. Declarațiile martorilor au fost deja consemnate în cursul urmăririi penale și fixate în actul de sesizare; orice eventuală revenire asupra lor în faza de judecată se produce nemijlocit, în fața instanței, sub controlul acesteia și în condiții de deplină contradictorialitate, cu posibilitatea confruntării martorului cu propriile declarații anterioare. Acest mecanism procesual neutralizează structural beneficiul ipotetic al oricărei influențări: o declarație modificată în judecată nu suprimă declarația inițială, ci generează o contradicție care se examinează public și contradictoriu, în defavoarea credibilității martorului influențat — astfel încât influențarea ar fi, în plan strategic, nu doar ilicită, ci și contraproductivă pentru autorul ei.

La configurația numerică deja expusă — din totalul de 33 de martori, doar 10 sunt actualmente angajați ai Primăriei Mangalia — se adaugă observația esențială că, pentru acest risc, există o măsură perfect adaptată și pe deplin suficientă în sine: obligația de a nu lua legătura cu martorii din cauză, a cărei menținere o acceptăm prin solicitarea subsidiară. Existența unui instrument restrictiv țintit, apt să acopere integral riscul invocat, face ca interdicția suplimentară de exercitare a funcției de primar să fie lipsită de orice aport funcțional propriu în privința acestui scop — ea nu adaugă protecție, ci doar restricție.

În plan factual, conduita procesuală a domnului RADU CRISTIAN a fost ireproșabilă: pe parcursul întregii perioade de peste nouă luni de măsuri preventive succesive nu a fost consemnat niciun incident, nicio tentativă de contact nepermis și nicio sesizare din partea vreunui martor.

Verificarea empirică cea mai concludentă rămâne precedentul dosarului nr. 352/36/2023: un proces penal integral parcurs — cameră preliminară și judecată în primă instanță, finalizată cu achitare — fără nicio măsură preventivă și fără niciun incident legat de martori sau de probe. Conform standardului fixat în Letellier c. Franței (§51), riscul influențării martorilor trebuie să se sprijine pe fapte identificabile; or, singurele fapte identificabile în cauză sunt cele care infirmă riscul.

IV.3. c) Riscul sustragerii de la judecată

Acest risc nu a fost reținut de judecătorul de cameră preliminară în încheierea din 23 martie 2026 — care a fundamentat controlul judiciar exclusiv pe buna desfășurare a procesului penal — și nu poate fi resuscitat în mod abstract la reevaluare. Jurisprudența convențională este constantă: gravitatea pedepsei la care inculpatul se poate aștepta nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a fundamenta riscul de sustragere (Neumeister c. Austriei, 27 iunie 1968, §10); evaluarea trebuie să se raporteze la ansamblul circumstanțelor personale — caracter, moralitate, domiciliu, profesie, resurse, legături familiale și de comunitate (Becciev c. Moldovei, 4 octombrie 2005, §58; Panchenko c. Rusiei, 8 februarie 2005, §106).

Raportat la aceste criterii, configurația factuală este univocă: domiciliu stabil, familie, integrare profesională și socială completă, statutul de primar ales al Municipiului Mangalia și o notorietate publică locală care face sustragerea practic imposibilă și strategic absurdă. Domnul RADU CRISTIAN s-a prezentat la fiecare act procesual, s-a conformat integral tuturor obligațiilor impuse prin măsurile preventive succesive și nu a manifestat niciun indiciu — oricât de izolat — de intenție de eludare a judecății. Riscul sustragerii este, așadar, nu doar nedemonstrat, ci pozitiv infirmat de întreaga conduită procesuală.

IV.4. d) Riscul săvârșirii unei alte infracțiuni

Conform hotărârii Clooth c. Belgiei (§40), pericolul de reiterare trebuie să fie plauzibil, iar plauzibilitatea se apreciază în lumina antecedentelor și a personalității persoanei acuzate. Domnul RADU CRISTIAN nu are antecedente penale; singurul alt proces penal în care a avut calitatea de inculpat — dosarul nr. 352/36/2023 — s-a finalizat, în primă instanță, cu o soluție de achitare; iar pe parcursul celor peste nouă luni de măsuri preventive nu a apărut nicio suspiciune nouă, de orice natură, în privința sa.

La aceasta se adaugă o observație structurală: acuzațiile reținute sunt intrinsec legate de un context relațional și administrativ determinat, care — ulterior cristalizării acuzației în rechizitoriu, audierii tuturor martorilor și expunerii publice integrale a mecanismelor pretinse — nu mai poate fi, în mod rezonabil, reconstituit. Exercitarea funcției de primar s-ar desfășura, în ipoteza revocării interdicției, sub cel mai intens control public, mediatic și judiciar imaginabil, fiecare act administrativ fiind supus unei scrutări multiple. Riscul reiterării este, în această configurație, nu doar abstract, ci structural implauzibil.

IV.5. e) Buna desfășurare a procesului penal

Buna desfășurare a procesului penal — singurul temei reținut prin încheierea din 23 martie 2026 — nu poate funcționa ca o clauză reziduală atotcuprinzătoare, aptă să absoarbă, fără demonstrație distinctă, riscurile pe care textul art. 202 alin. (1) C.pr.pen. le enumeră separat. Dacă acest scop ar putea fi invocat ori de câte ori celelalte riscuri nu pot fi demonstrate, exigența necesității ar fi golită de conținut, iar enumerarea legală ar deveni redundantă. Pentru a fundamenta o măsură preventivă, acest scop reclamă identificarea mecanismului concret prin care libertatea deplină a inculpatului ar vătăma desfășurarea procesului — mecanism care, în prezenta cauză, nu a fost niciodată articulat altfel decât prin formulări generice.

Raportat la stadiul actual al procesului, un asemenea mecanism nici nu poate fi identificat: dezbaterile în procedura de cameră preliminară au fost închise de peste două luni, măsura controlului judiciar a fost dispusă ulterior judecării cererilor și excepțiilor, nicio operațiune procesuală pendinte nu este susceptibilă de perturbare din partea inculpatului, iar fazele procesuale următoare — contestația în camera preliminară și, eventual, judecata pe fond — se desfășoară integral sub guvernarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității, în fața instanței și sub controlul acesteia.

Se adaugă, în fine, paradoxul temporal al interdicției: o obligație care încetează ope legis să mai producă efecte la 30 iunie 2026 nu poate, prin definiție, servi bunei desfășurări a unui proces penal care va continua ani după această dată. O măsură lipsită de aptitudine funcțională în raport cu scopul invocat este, prin aceasta, lipsită de necesitate — iar lipsa necesității atrage, în temeiul art. 202 alin. (1) și (3) C.pr.pen., obligația revocării.

Concluzii: Examinarea distributivă a celor cinci riscuri procesuale relevă că niciunul dintre scopurile prevăzute de art. 202 alin. (1) C.pr.pen. nu subzistă, la acest moment, într-o formă actuală și concretă: riscul influențării probelor a dispărut odată cu finalizarea urmăririi penale; riscul influențării martorilor este integral acoperit de obligația țintită de necontactare și infirmat de conduita procesuală ireproșabilă; riscul sustragerii și riscul reiterării sunt pozitiv infirmate de circumstanțele personale și de precedentul dosarului nr. 352/36/2023; iar buna desfășurare a procesului penal — singurul temei reținut — este lipsită de orice mecanism concret de realizare prin interdicția exercitării funcției, mecanism a cărui inexistență devine manifestă în lumina caducității iminente a obligației la 30 iunie 2026.

B.          Lipsa de proporționalitate a duratei totale a măsurilor preventive în cauză prin raportare la inexistența unor riscuri concrete de sustragere sau de îngreunare a activității de judecată din partea domnului RADU CRISTIAN

Independent de aprecierea privind robustețea indiciilor temeinice, art. 202 alin. (3) C.pr.pen. impune ca măsura preventivă a controlului judiciar să fie proporțională cu gravitatea concretă a faptelor și cu circumstanțele personale ale inculpatului.

Această evaluare ține seama de:

(i)         circumstanțele personale — absența antecedentelor penale, integrarea profesională și socială, statutul de primar ales al Municipiului Mangalia, lipsa unor indicii de tendință infracțională sistemică în afara faptelor reținute;

(ii)        durata măsurii deja parcurse — de la 27 august 2025 până în prezent;

(iii)      stadiul procesual — de peste două luni au fost închise dezbaterile în faza de cameră preliminară în prima instanță, durată de timp în care judecătorul de cameră preliminară a realizat o motivare extrem de succintă și laconică, care nu răspunde tuturor criticilor de cameră preliminară formulate.

Pe baza acestora, precum și prin raportare la temeiul pentru care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar la momentul înlocuirii arestului la domiciliu – asigurarea bunei desfășurări a procesului penal – la acest moment măsura preventivă a controlului judiciar nu mai este proporțională prin raportare la scopurile pentru care a fost luată și reprezintă o ingerință ante sentetiam excesivă în drepturile domnului RADU CRISTIAN.

C.          Protecția mandatului electoral și a drepturilor alegătorilor Municipiului Mangalia. Examenul convențional al ingerinței în reprezentarea democratică prin raportare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție

Disproporționalitatea menținerii interdicției de exercitare a funcției de primar nu poate fi evaluată exclusiv în planul drepturilor individuale ale inculpatului. Ea comportă o dimensiune convențională și constituțională distinctă, care privește mandatul electoral ca instituție a reprezentării democratice și drepturile electorale ale cetățenilor Municipiului Mangalia — titulari ai unui interes juridic propriu, care nu se confundă cu interesul personal al alesului și care nu poate fi sacrificat printr-o măsură procesual penală fără un control de proporționalitate de o rigoare deosebită.

Cadrul normativ de referință este art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, prin care statele se angajează să organizeze alegeri libere „în condiții care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. Începând cu hotărârea de principiu Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgiei (2 martie 1987, §§46-51), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că textul nu consacră o simplă obligație instituțională, ci drepturi subiective individuale — dreptul de a alege și dreptul de a candida — drepturi care, asemenea tuturor garanțiilor convenționale, trebuie să fie efective, iar nu teoretice sau iluzorii.

Din acest nucleu, jurisprudența ulterioară a degajat o dimensiune pasivă continuă: dreptul persoanei alese de a-și exercita mandatul odată dobândit. În Sadak și alții c. Turciei (nr. 2) (11 iunie 2002, §33), Curtea a sancționat pierderea automată a mandatului parlamentar ca fiind o măsură de o severitate extremă, disproporționată față de orice scop legitim. În Lykourezos c. Greciei (15 iunie 2006, §§50-57), încetarea unui mandat în curs de exercitare a fost constatată ca încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1, Curtea valorizând expres „așteptarea legitimă” a electoratului ca persoana aleasă să își ducă mandatul la termen — așteptare care aparține alegătorilor, iar nu doar alesului. În Sobacı c. Turciei (29 noiembrie 2007, §§26-33), privarea de mandat a fost calificată drept ingerință disproporționată tocmai pentru că a lipsit electoratul de reprezentantul pe care îl alesese. Iar în Ždanoka c. Letoniei [MC] (16 martie 2006, §115), Curtea a reamintit că, oricât de largă ar fi marja de apreciere a statelor în materie electorală, restricțiile nu pot atinge însăși substanța drepturilor și rămân supuse controlului de proporționalitate; în Paksas c. Lituaniei [MC] (6 ianuarie 2011, §§96-112), caracterul definitiv și ireversibil al unei restricții privind exercitarea unei funcții elective a constituit factorul decisiv al constatării încălcării.

De o relevanță directă pentru prezenta cauză este hotărârea Selahattin Demirtaș c. Turciei (nr. 2) [MC] (22 decembrie 2020, §§383-397): Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1 prin aceea că o măsură preventivă — detenția provizorie — l-a împiedicat pe un reprezentant ales să își exercite mandatul, statuând că măsurile procesual penale care produc efecte asupra exercitării unui mandat electiv reclamă un control de proporționalitate deosebit de riguros, întrucât ele afectează nu doar drepturile titularului, ci, prin efectul lor inhibitor asupra vieții democratice, însăși libera exprimare a voinței electoratului. Ceea ce sancționează Curtea nu este natura măsurii, ci absența unei puneri în balanță efective între necesitatea procesuală concretă și costul democratic al neutralizării unui mandat obținut prin vot.

Principiile degajate din această jurisprudență constituie însă patrimoniul constituțional european al protecției sufragiului, transpus la nivelul mandatelor locale prin instrumente normative cu forță obligatorie pentru România: art. 7 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale (Strasbourg, 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997) prevede expres că „statutul aleșilor locali trebuie să asigure liberul exercițiu al mandatului lor”; iar în plan constituțional, art. 2 alin. (1), art. 36, art. 37 și art. 121 din Constituție configurează primarul ca autoritate a administrației publice locale constituită prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat — expresie directă a suveranității exercitate prin organe reprezentative. Standardul controlului riguros de proporționalitate consacrat în jurisprudența art. 3 din Protocolul nr. 1 se impune, prin urmare, mutatis mutandis și a fortiori, ori de câte ori o măsură procesual penală produce efecte asupra unui mandat obținut prin vot popular.

Elementul care conferă prezentei cauze o gravitate convențională particulară este caracterul ireversibil al efectului produs: prin mecanismul încetării de drept a mandatului la 1 iulie 2026, o măsură prin definiție provizorie și revocabilă — controlul judiciar — generează un efect definitiv și iremediabil. Această metamorfoză funcțională este incompatibilă cu însăși natura juridică a măsurii preventive: interdicția exercitării funcției încetează a mai fi un instrument de protecție procesuală și devine echivalentul funcțional al unei pedepse complementare — interzicerea exercitării dreptului de a fi ales ori decăderea din funcția electivă — aplicate ante sententiam, în absența oricărei hotărâri de condamnare. O asemenea configurație nu poate fi conciliată cu prezumția de nevinovăție (art. 23 alin. (11) din Constituție; art. 6 §2 din Convenție) și cu raționamentul din cauza Paksas, în care tocmai iremediabilitatea efectului a fundamentat constatarea încălcării.

Anticipând o posibilă obiecție: aceea că încetarea de drept a mandatului nu ar fi efectul măsurii preventive, ci efectul legii — al dispozițiilor Codului administrativ —, astfel încât instanța învestită cu prezenta cerere nu ar avea ce cenzura, precizăm că apărarea nu contestă efectul legal prevăzut de Codul administrativ, nu solicită instanței să îl ignore și nu invocă vreo antinomie între acesta și vreun alt izvor de drept. Obiectul prezentei cereri nu este legea, ci măsura.

Problema juridică este integral situată în sfera de competență a judecătorului de caneră preliminară: menținerea măsurii preventive produce, în mod previzibil și inevitabil, declanșarea acelui efect legal. Norma din Codul administrativ atașează o consecință unei stări de fapt; starea de fapt declanșatoare — imposibilitatea exercitării funcției la data de referință — este însă generată exclusiv de obligația impusă prin măsura preventivă, a cărei menținere, modificare sau revocare se află în puterea deplină a judecătorului. Judecătorul de cameră preliminară nu controlează legea, ci măsura procesuală. Iar controlul măsurii — testul de necesitate și proporționalitate impus de art. 202 alin. (3) C.pr.pen. — trebuie realizat, conform metodei constante a jurisprudenței convenționale, prin raportare la efectele reale și concrete pe care măsura le produce în circumstanțele date, iar nu la calificarea sa formală ori la natura juridică a verigilor cauzale intermediare.

Mai mult, tocmai caracterul previzibil și ireversibil al efectului legal ridică — iar nu coboară — exigența analizei de proporționalitate. Dintre cele două conduite aflate în puterea instanței, una (menținerea interdicției) conduce, cu certitudine cunoscută dinainte, la un rezultat iremediabil; cealaltă (revocarea ori reconfigurarea obligațiilor) îl evită, fără a sacrifica vreun interes procesual care să nu poată fi protejat prin mijloacele mai puțin restrictive deja analizate. O alegere ale cărei consecințe ireversibile sunt cunoscute la momentul deciziei trebuie justificată la nivelul acestor consecințe — ceea ce nu constituie o derogare de la lege, ci aplicarea ordinară și riguroasă a testului de proporționalitate pe care legea însăși îl impune judecătorului măsurilor preventive.

În planul drepturilor alegătorilor, consecința este la fel de gravă: votul exprimat de cetățenii Municipiului Mangalia în anul 2024 ar fi anihilat nu printr-o hotărâre judecătorească de condamnare — singurul titlu apt, într-un stat de drept, să justifice înlăturarea unui ales din funcție —, ci printr-un efect colateral al unei măsuri preventive fundamentate pe un unic temei generic. Voința electoratului ar fi substituită fără ca vreo instanță să fi statuat, în vreun grad de jurisdicție, asupra vinovăției. Or, așa cum rezultă din considerentele CEDO în cauza Lykourezos și Sobacı, reprezentarea democratică nu este un interes privat al alesului, ci un drept al comunității de alegători, a cărui suprimare reclamă o justificare de o intensitate cel puțin egală cu gravitatea efectului produs.

Din ansamblul acestor repere decurge obligația instanței de a efectua un control riguros și efectiv — iar nu formal — de proporționalitate, structurat pe patru paliere: identificarea precisă a scopului procesual concret urmărit prin interdicție; verificarea aptitudinii reale a măsurii de a realiza acel scop; examinarea existenței unor mijloace mai puțin restrictive apte să atingă același rezultat (obligația de necontactare a martorilor, dublată de mecanismele de delegare a atribuțiilor); și punerea în balanță a beneficiului procesual marginal cu efectul ireversibil asupra mandatului și asupra drepturilor electorale ale comunității. Aplicarea acestui test conduce, pentru toate considerentele expuse, la o concluzie univocă: menținerea interdicției de exercitare a funcției de primar este disproporționată în raport cu orice scop procesual identificabil.

D.         Durata cumulată a măsurilor preventive. Exigența convențională a intensificării controlului judiciar pe măsura trecerii timpului

Domnul RADU CRISTIAN s-a aflat, fără nicio întrerupere, sub imperiul unor măsuri preventive succesive: arestul preventiv, dispus la 27 august 2025; arestul la domiciliu, dispus prin înlocuirea acestuia; și controlul judiciar, dispus prin încheierea din 23 martie 2026 și menținut până în prezent. Teza pe care o supunem analizei instanței este următoarea: aceste trei măsuri nu pot fi evaluate atomizat, fiecare ca și cum ar începe de la zero, ci formează un continuum restrictiv unitar, de peste nouă luni și jumătate, care trebuie apreciat cumulativ — atât în privința duratei, cât și în privința intensității crescânde a exigențelor de justificare.

Fundamentul convențional al analizei cumulative este ferm: în Buzadji c. Republicii Moldova [MC] (5 iulie 2016, §§104-114), Marea Cameră a statuat că arestul la domiciliu constituie privare de libertate în sensul art. 5 din Convenție, supusă acelorași garanții ca arestul preventiv. Perioada de privare efectivă de libertate suferită de domnul RADU CRISTIAN — arest preventiv urmat de arest la domiciliu, din 27 august 2025 până la 23 martie 2026 — se apropie, așadar, de șapte luni, la care se adaugă restrângerea continuă de libertate reprezentată de controlul judiciar. Trecerea succesivă către măsuri mai puțin severe nu „resetează” exigențele de justificare, ci, dimpotrivă, le menține pe o traiectorie crescătoare: fiecare măsură subsecventă moștenește durata celor anterioare și trebuie justificată în raport cu ansamblul restricției suferite, iar nu doar cu propriul său segment temporal.

Hotărârea Buzadji (§§87-102) a operat, totodată, un reviriment de principiu în materia justificării temporale: abandonând doctrina anterioară potrivit căreia motivele „relevante și suficiente” erau cerute abia după trecerea „unei anumite perioade”, Marea Cameră a statuat că aceste motive sunt obligatorii încă de la prima decizie privind măsura preventivă, iar exigența lor sporește pe măsura trecerii timpului. Sarcina justificativă este, prin urmare, integrală de la început și crescătoare ulterior — niciodată descrescătoare.

Hotărârea Ilijkov c. Bulgariei (26 iulie 2001, §§77-85) fixează al doilea pilon al analizei: sarcina demonstrării persistenței temeiurilor aparține integral autorităților, iar nu persoanei acuzate; orice mecanism — normativ sau jurisprudențial — care operează o menținere cvasi-automată a măsurii, prin reluarea formulelor justificative anterioare, este în sine incompatibil cu art. 5 §3 din Convenție; iar gravitatea acuzației, oricât de serioasă, nu poate justifica singură perpetuarea restricției. Hotărârea Ladent c. Poloniei (18 martie 2008, §§55-56) adaugă exigența transversală a proporționalității: orice măsură restrictivă, indiferent de intensitatea sa, trebuie să rămână necesară în raport cu scopul concret urmărit, automatismele de orice natură fiind excluse.

Al treilea pilon — cel mai relevant pentru prezenta etapă procesuală — este fixat în Merabishvili c. Georgiei [MC] (28 noiembrie 2017, §§222-225): persistența suspiciunii rezonabile este condiția sine qua non a oricărei măsuri preventive, însă, după trecerea unui interval de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesare justificări suplimentare, autonome și actuale. Consecința inferențială este dublă: cu cât durata cumulată a restricției crește, cu atât (i) suspiciunea rezonabilă însăși trebuie reexaminată mai riguros — nu doar riscurile procesuale —, iar (ii) justificările menținerii trebuie să devină mai puternice, iar nu reciclate din motivările anterioare. Trecerea timpului operează, în arhitectura convențională, ca un multiplicator al sarcinii justificative. Această logică a fost dusă la consecințele ei ultime în Selahattin Demirtaș c. Turciei (nr. 2) [MC] (22 decembrie 2020), unde menținerea îndelungată a unei măsuri preventive asupra unui reprezentant ales, pe temeiuri repetitive și nesusținute de o evaluare actualizată, a fost sancționată atât pe terenul art. 5, cât și pe cel al drepturilor electorale — confirmând că, în privința aleșilor, gradientul crescător al exigenței justificative se aplică cu o rigoare suplimentară.

În plan intern, această arhitectură se transpune prin obligația de verificare autonomă și actuală consacrată de Decizia nr. 24/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: instanța învestită cu reevaluarea măsurii nu poate prelua aprecierea istorică efectuată la momentul luării acesteia și nici motivările încheierilor anterioare, ci este ținută să examineze, la momentul propriei sale decizii, dacă temeiurile subzistă în forma și cu intensitatea cerute de standardul convențional aplicabil duratei cumulate efectiv parcurse.

Aplicând acest cadru la prezenta cauză — fără a relua analiza probatorie expusă în prima parte a cererii —, configurația temporală este următoarea: peste nouă luni și jumătate de restricție neîntreruptă, dintre care aproape șapte luni de privare efectivă de libertate, într-un proces care nu a depășit faza camerei preliminare în primul grad de jurisdicție; un singur temei rezidual, generic, invocat pentru menținerea măsurii; și o succesiune de motivări care tind către formule recurente, fără identificarea vreunui element nou de risc — exact tiparul cvasi-automatismului sancționat în Ilijkov și al insuficienței justificative progresive sancționate în Merabishvili. La acest moment al continuumului restrictiv, echilibrul convențional s-a inversat: nu inculpatul trebuie să demonstreze de ce măsura nu mai este necesară, ci menținerea ei reclamă o demonstrație pozitivă, actuală și consolidată, pe care niciun element al dosarului nu o mai susține.

Concluzii: Arestul preventiv, arestul la domiciliu și controlul judiciar formează, în prezenta cauză, un continuum restrictiv unitar de peste nouă luni și jumătate, supus analizei cumulative impuse de jurisprudența Buzadji, Ilijkov, Merabishvili, Ladent și Demirtaș (nr. 2). Pe măsura trecerii timpului, suspiciunea rezonabilă trebuie examinată mai riguros, justificările restrângerii trebuie să devină mai puternice, iar instanța are obligația unei verificări autonome și actuale — exigențe care, raportate la durata efectiv parcursă, la stadiul procesual și la caracterul generic al unicului temei rezidual, conduc la concluzia că legitimitatea convențională a menținerii măsurii s-a epuizat.

E.          Solicitarea subsidiară – solicităm reconfigurarea obligațiilor impuse domnului RADU CRISTIAN, singura obligație realmente necesară fiind interdicția aplicată acestuia de a lua legătura cu martorii din cauză

În subsidiar, fundamentat pe aceleași argumente pe baza cărora am solicitat revocarea măsurii controlului judiciar în întregime, dacă instanța constată totuși că măsura este în continuare necesară și proporțională, vă solicităm reconfigurarea obligațiilor impuse domnului RADU CRISTIAN, dată fiind schimbarea temeiurilor factuale pe baza cărora s-a considerat că măsura este necesară.

Cele două obligații impuse suplimentar domnului RADU CRISTIAN - de a nu lua legătura cu martorii și de a nu își relua activitatea de primar al Municipiului Mangalia - sunt indisolubil legate, domnul RADU CRISTIAN putând să exercite funcția de primar fără probleme cu păstrarea interdicției de a lua legătura cu martorii care lucrează în cadrul Primăriei Municipiului Mangalia, existând multiple pârghii prin care să desfășoare activitatea fără un astfel de contact, mai ales delegarea de atribuții, astfel încât să poată evita fără probleme să ia legătura cu martorii din cauză.

Această solicitare vine în contextul dispozițiilor Codului Administrativ, întrucât obligația de a nu exercita funcția de primar ar mai putea produce efecte cel mult până în data de 30 iunie 2026, întrucât în 1 iulie 2026 ar urma să înceteze mandatul de primar, moment în care obligația de a nu exercita funcția (activitatea conform încheierii) de primar ar rămâne caducă.

Or, o interdicție cu durată limitată în timp nu poate fi considerată ca necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că ulterior momentului 1 iulie 2026, aceasta nu ar mai produce efecte și deci nu ar mai putea ajuta în vreun fel la buna desfășurare a procesului penal.

Această interdicție (de a exercita activitatea de primar) nu poate fi considerată ca fiind cerută de buna desfășurare a procesului penal, procesul penal nefiind în vreun fel dependent sau influențat de funcția de primar pe care domnul RADU CRISTIAN a dobândit-o în mod electiv de la cetățenii Municipiului Mangalia.

F.          Împrejurări noi intervenite ulterior ultimei evaluări judiciare a măsurii preventive

Pentru a înlătura de la bun început orice posibilă obiecție privind caracterul repetitiv al prezentei cereri, grupăm în această secțiune — fără a relua dezvoltările din capitolele anterioare, la care facem trimitere — împrejurările intervenite ulterior ultimei evaluări judiciare a măsurii preventive (încheierea din 23 martie 2026). Aceste împrejurări satisfac, fiecare în parte și cu atât mai mult cumulativ, exigența art. 242 alin. (1) C.pr.pen.: prezenta cerere nu constituie o reiterare a argumentelor anterior examinate, ci este fundamentată pe o configurație factuală și procesuală care nu a făcut — și nu putea face — obiectul niciunei verificări judiciare anterioare.

Întâi, elementele factuale post-rechizitoriu cu relevanță directă asupra suspiciunii rezonabile. Tranzacția dintre S.C. DIA LITORAL S.R.L. și STOICA DIANA, autentificată la 5 martie 2026 — având ca obiect un imobil vândut pentru suma de 199.060 lei, identică până la leu cu suma reținută de procuror drept componentă bancară a presupusei mite din episodul MĂTĂSARU —, precum și intabularea din 8 aprilie 2026 a construcției lot A1.2 în favoarea DIA LITORAL S.R.L., efectuată în perioada în care inculpatul nu exercita nicio atribuție și nu putea influența în niciun fel aparatul administrativ, sunt împrejurări apărute sau cunoscute ulterior datei de 23 martie 2026 (analizate pe larg în Capitolul VII). Ambele susțin, cu titlu de element nou, plauzibilitatea ipotezelor alternative neeliminate și diminuează, corelativ, consistența actuală a bazei factuale care susține măsura — exact obiectul verificării impuse de art. 242 alin. (1) C.pr.pen.

În al doilea rând, configurația procesuală nouă a camerei preliminare. La data ultimei evaluări a măsurii, motivarea încheierii de cameră preliminară nu exista; ea a fost comunicată abia de câteva zile, după mai mult de două luni de la închiderea dezbaterilor, iar conținutul său — laconic, de două pagini și jumătate de analiză efectivă, pronunțat de un judecător aflat în situația de incompatibilitate descrisă în cuprinsul cererii — constituie, în sine, o împrejurare nouă: abia acum poate fi evaluat judiciar atât caracterul nejustificat al prelungirii procedurii (aproape șapte luni de la trimiterea în judecată, fără depășirea primului grad al camerei preliminare), cât și calitatea verificării de legalitate pe care această prelungire ar fi trebuit să o justifice. Or, durata fazei procesuale și ritmul acesteia sunt criterii directe ale proporționalității măsurii preventive, imposibil de evaluat complet la 23 martie 2026.

În al treilea rând, iminența pragului temporal al încetării de drept a mandatului. Apropierea datei de 30 iunie 2026 transformă natura juridică a efectelor măsurii: ceea ce, la 23 martie 2026, era o restricție temporară și reversibilă a exercitării funcției devine, prin simpla curgere a timpului, o măsură cu efect definitiv și iremediabil asupra unui mandat obținut prin vot popular. Această metamorfoză — de la reversibil la ireversibil — este ea însăși o împrejurare nouă în sensul art. 242 alin. (1) C.pr.pen., întrucât modifică radical termenii testului de proporționalitate: gravitatea efectului s-a amplificat calitativ, fără ca vreun element al necesității procesuale să se fi consolidat corespunzător. Niciun judecător nu a evaluat până acum măsura în această configurație a efectelor sale.

În al patrulea rând, acumularea duratei cumulate a restricției. De la ultima evaluare s-au adăugat aproape trei luni la continuumul restrictiv neîntrerupt început la 27 august 2025, fără apariția vreunui element nou de risc și fără niciun incident procesual. În arhitectura convențională expusă în capitolul consacrat duratei cumulate (Buzadji, Ilijkov, Merabishvili, Ladent), simpla trecere a timpului operează ca multiplicator al sarcinii justificative — astfel încât fiecare interval suplimentar constituie, prin el însuși, o împrejurare nouă care impune o verificare mai exigentă decât cea anterioară, iar nu o simplă confirmare a acesteia.

Concluzii: Prezenta cerere este fundamentată pe patru categorii de împrejurări intervenite ulterior încheierii din 23 martie 2026 — elemente factuale post-rechizitoriu noi, configurația procesuală nouă rezultată din comunicarea motivării încheierii de cameră preliminară, metamorfoza efectelor măsurii din reversibile în ireversibile prin apropierea pragului de 30 iunie 2026 și acumularea duratei cumulate a restricției — astfel încât verificarea solicitată instanței este, prin obiectul său, una nouă, iar nu o reiterare a evaluărilor anterioare.

G.         Concluzii finale consolidate

Fără a înlătura nimic din concluziile formulate în cuprinsul fiecărui capitol — care își păstrează integral forța argumentativă —, ansamblul considerentelor expuse converge către un nivel argumentativ final, structurat pe patru paliere care se susțin reciproc și care, examinate împreună, conduc la o concluzie univocă.

Primul palier — caracterul excesiv al ingerinței. Cumulul dintre durata neîntreruptă a măsurilor preventive succesive (peste nouă luni și jumătate, dintre care aproape șapte de privare efectivă de libertate), unicitatea și caracterul generic al temeiului rezidual reținut (buna desfășurare a procesului penal) și inexistența actuală și concretă a oricăruia dintre riscurile enumerate de art. 202 alin. (1) C.pr.pen. configurează o ingerință care a depășit pragul a ceea ce poate fi justificat ante sententiam într-un stat de drept. O restricție menținută în absența unui scop procesual demonstrabil nu mai protejează procesul — ea doar sancționează, anticipat și fără titlu, persoana acuzată.

Al doilea palier — caracterul ireversibil al efectelor asupra mandatului. O măsură preventivă este, prin natura sa juridică, provizorie și reversibilă. Prin mecanismul încetării de drept a mandatului la 1 iulie 2026, interdicția de exercitare a funcției de primar produce însă un efect definitiv și iremediabil — anihilarea unui mandat obținut prin vot popular și, corelativ, a votului exprimat de cetățenii Municipiului Mangalia —, fără ca vreo instanță să fi statuat asupra vinovăției. O măsură provizorie cu efect definitiv este o contradicție în termeni; ea încetează a mai fi măsură preventivă și devine echivalentul funcțional al unei sancțiuni pe care nicio instanță nu a aplicat-o, inconciliabilă cu prezumția de nevinovăție și cu standardele convenționale ale protecției reprezentării democratice expuse în cuprinsul prezentei cereri.

Al treilea palier — necesitatea unei analize efective a proporționalității. Controlul de proporționalitate impus de art. 202 alin. (3) C.pr.pen. și de jurisprudența convențională nu se poate reduce la o afirmație conclusivă, ci presupune parcurgerea efectivă a testului: identificarea scopului concret, verificarea aptitudinii măsurii de a-l realiza, examinarea mijloacelor mai puțin restrictive și punerea în balanță a beneficiului procesual cu gravitatea și ireversibilitatea efectului produs. Parcurgerea onestă a fiecărei trepte conduce, în prezenta cauză, la același rezultat: există un mijloc mai puțin restrictiv, perfect adaptat singurului risc rezidual invocabil (obligația de necontactare a martorilor), iar beneficiul procesual marginal al interdicției funcției — nul în raport cu un proces ale cărui faze viitoare se desfășoară sub nemijlocire și contradictorialitate — este vădit disproporționat față de costul definitiv al pierderii mandatului.

Al patrulea palier — obligația verificării actuale și autonome. În temeiul Deciziei nr. 24/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și al standardului fixat în jurisprudența Buzadji și Merabishvili, instanța învestită cu prezenta cerere nu poate prelua aprecierile istorice ale încheierilor anterioare, ci este ținută să examineze, la momentul propriei decizii și pe baza ansamblului materialului existent, dacă temeiurile subzistă cu intensitatea cerută de durata cumulată efectiv parcursă. Această verificare — actuală, autonomă și efectivă — este ea însăși o garanție convențională, iar nu o formalitate; exercitarea ei riguroasă constituie, în configurația prezentei cauze, singura cale de restabilire a echilibrului dintre interesul general al societății și drepturile fundamentale ale inculpatului și ale comunității care l-a ales.

Pentru toate aceste considerente, care se adaugă și consolidează concluziile formulate în cuprinsul fiecărui capitol al prezentei cereri, vă solicităm, în principal, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, iar, în subsidiar, reconfigurarea obligațiilor impuse domnului RADU CRISTIAN, cu menținerea exclusivă a interdicției de a lua legătura cu martorii din cauză”.

* Citiți aici încheierile privind respingerea recuzării, respectiv abținerii judecătoarei Voichița Nițeanu