La doar cateva zile dupa ce Sectia pentru procurori a CSM a denuntat public manevrele Guvernului in legatura cu salariile si pensiile magistratilor (click aici pentru a citi), au aparut primele reactii pe aceeasi tema din partea a doi procurori din tara.

Ne referim in primul rand la sefa DIICOT Pitesti Antonia Diaconu (foto stanga), iar in al doilea rand la procurorul Mihai-Claudiu Badan (foto dreapta) de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. In doua mesaje publicate pe Facebook sambata, 12 iulie, respectiv marti, 15 iulie 2025, cei doi explica faptul ca viata de magistrat nu este nici pe departe asa cum o prezinta propaganda regimului Bolojan: adica platita excesiv si lipsita de griji. Dimpotriva: procurorii sunt impovarati de dosare, sunt nevoiti sa munceasca aproape in fiecare sfarsit de saptamana, in sedii improprii, cu dotari vechi, cu ore suplimentare neplatite, cu tot felul de incompatibilitati si interdictii, cu libertatea de exprimare puternic limitata. Atat Diaconu, cat si Badan si-au prezentat mai multe episoade din viata de procuror, pentru a demonta manipularea guvernamentala legata de magistrati.

Redam cele doua postari de pe Facebook:

Antonia Diaconu:

„Ce voiam sa spun:

Sunt procuror de exact 17 ani, impliniti acum, in iulie, iar inainte de asta am fost o vreme avocat.

Daca m-as intoarce in avocatura, as castiga salariul pe care il iau acum lunar, pentru un singur dosar de nivel mediu si doar pentru o faza – de exemplu, urmarire penala. Daca al meu client ar fi trimis in judecata, ar fi alt onorariu.

Acum, insa, imi trec prin mana, lunar, zeci de dosare, multe cu masuri preventive, in care trebuie facut rechizitoriul intr-un anumit interval, intr-o anumita ordine, urmand reguli stricte, interpretate diferit de catre instante diferite.

Stiu ca pare greu de crezut, dar cam asta e situatia. Pana de curand, de exemplu, termenul regresiv, cu respectarea caruia trebuia trimis un inculpat arestat in judecata, era diferit calculat, in functie de instanta la care ajungea si nu scria nicaieri cum calculeaza instanta X sau Y.

De cateva ori pe luna, planificat sau nu, avem 'actiuni' – adica dosare in care se fac arestari preventive. Daca poti sa ti le organizezi, reusesti sa te incadrezi in cele 24 de ore de retinere pe care le poate da procurorul. In acest timp, extrem de scurt, trebuie facut tot dosarul in asa fel incat sa se poate dispuna de catre judecatorul de drepturi si libertati o masura preventiva.

Daca ai o speta in care ai lucrat metodic si infractiunea iti permite, poti sa faci o parte de probatoriu si anterior si te incadrezi la limita, pentru ca tot sunt destule activitati de facut (campioni la facut hartii suntem).

Daca insa, e o speta noua (omor, viol, talharie, lipsire de libertate sau orice, intamplat pe loc), nu ai efectiv nimic si in aceleasi 24 de ore, trebuie construit tot dosarul, intr-o forma atat de buna, incat inculpatul sa fie arestat si sa respecti si termenul, de recomandare, ce-i drept, de 6 ore (din aceleasi 24), perioada in care sa prezinti dosarul la instanta pentru a fi consultat de judecator si avocat.

In Romania avem printre cele mai reduse perioade de retinere din Europa.

Numarul de dosare pe procuror e, de asemenea, mare, mult peste media europeana.

Invariabil, daca vrei sa fii, cat de cat, la zi cu toate, desi e fizic imposibil, trebuie sa faci ore suplimentare, inclusiv in weekend, altfel risti sa te cerceteze IJ si stai si stresat, stiind ca sunt oameni care asteapta o decizie.

Orele acestea nu s-au platit niciodata si nici nu am auzit pe cineva vreodata sa ceara asta. Recordul meu la arestari a fost de 35 de ore nedormite, ca ai cateodata ghinionul sa te prinda speta la sfarsit de program normal si asta e.

Concediul trebuie bine calculat, niciodata nu reusesti sa iei 2 saptamani fara sa se suprapuna cu ceva cu termen. De aceea, in prezent, eu am aproximativ 96 de zile de concediu neluate, pe care le voi pierde treptat si care nu se platesc.

Nu vreau sa intru in discutia legislatiei stufoase, nepredictibile, pe alocuri lacunare, interpretative, rapid schimbatoare….

Nici in cea a lucratorilor de politie putini si impovarati de multe alte sarcini administrative in afara de cele de urmarire penala sau a celor recrutati din sursa externa, pe care ar trebui sa ai timpul si rabdarea si tactul sa-i inveti si sa-i formezi, cand jonglezi cu alte zeci de probleme…

Nici in alte probleme despre care nu avem voie sa vorbim si care ne impacteaza in mod direct… Pentru multi dintre noi privilegiul de a spune ce ne doare cu adevarat este dorit asa cum un om in desert doreste o inghititura de apa... si nu exagerez.

De multe ori, in mass media sunt prezentate spete, voit sau nevoit trunchiat, uneori din dorinta sincera de a informa, alteori din dorinta, tot sincera, de a manipula, fara a cunoaste toate detaliile, spete pe care le-am putea lamuri imediat, lucru pe care nu-l putem face, pentru ca ar afecta speta in curs si ar compromite bunul mers al anchetei, astfel ca lucrezi sub presiunea spetei in sine si a opiniei publice, careia ii e atat de usor a arunca toate invectivele din lume. Plus de asta, nu prea stam bine la comunicare publica, avem un limbaj de specialitate plictisitor, pe care nu prea il inteleg cei din afara meseriei.

Apoi, fata de medici, profesori sau alti bugetari, noi nu avem voie, efectiv, sa mai facem nimic. Orice alta activitate, oricare la care v-ati putea gandi, in afara de a preda la o universitate de profil, ne este interzisa. Chiar si a fi presedintele comitetului de parinti intr-o clasa sau a lua un premiu la un concurs de alergare. O colega a dorit sa scrie o carticica cu retete de mancare pentru bebelusi – de asemenea interzis.

Copiii nostri stiu ca este mereu posibil sa primesti un telefon si sa pleci la orice ora.

Sunt invatati ca noaptea, cateodata, parintele mai vine sa te vada, putin, pe intuneric, pentru ca, uneori, simti nevoia sa-ti vezi copilul dupa ce te-ai confruntat cu ce e mai urat pe lume.

Cateodata spetele te socheaza, altele te impacteaza mai profund, altele sunt mai usoare, altele mai grele, dar, intotdeauna, fiecare dintre noi are macar una care i-a ramas in minte. Eu am cateva, in special din primii ani de parchet, cand aveam in sector o bucata din A1 (n.r. autostrada Bucuresti-Pitesti) si, in consecinta, mereu spete cu accidente mortale. Imaginile acelea... le am in minte si acum… declaratiile rudelor… la fel.

Culpele medicale, atat de greu si delicat de instrumentat, mi le amintesc si pe ele.

Cine crede ca suntem niste roboti care fac cate ceva si trec apoi, resetati complet, la urmatoarea speta se insala amarnic.

Nu mai vreau sa vorbesc de metri cubi de carti pe care le tot invat, de faptul ca la examenele de promovare toti mergeam cu trollerele in care aveam decizii CEDO, CJUE si altele.. era concomitent amuzant si deprimant.

Dar… cu toate acestea, nu as pleca nicaieri, pentru ca iubesc ceea ce fac si simt ca fac o diferenta, cat pot eu.

Nu vreau aprecieri sau privilegii. Mi-ar placea sa nu mai aud mereu cat de nesimtiti suntem si cat de enorme sunt salariile si pensiile.

Nici noua nu ne-a placut cand unii pensionari luau o pensie mai mare ca salariul nostru, al celor care munceam, dar asta s-a rezolvat mai demult si nu mai este posibil.

Acum, la judecatorii si parchetele de pe langa, salariile nu-s nici pe departe atat de mari, ba chiar mici fata de volumul de munca si esti obligat ca 7 ani sa stai la acest nivel.

Apoi, poti evolua, tot cu respectarea unor conditii de vechime si salariul creste corespunzator. Doar cei cu cea mai mare vechime si grad pot ajunge la un salariu de aproape 20.000 lei, dar aici locurile sunt limitate.

Magistratii impreuna, procurori si judecatori din toata tara, sunt putini, de ordinul miilor, iar pensionarii la fel, impactul veniturilor lor neputand influenta deloc mersul bun sau rau al economiei.

Din cauza a tot ce am expus si a multor altor probleme, meseria nu prea mai e dezirabila.

Riscul este acela de a reduce standardele si de a aduce oameni nepregatiti, fara vocatie. Abia atunci am avea o problema. Mare.

Ca avem si noi, printre noi, oameni care nu isi au aici locul… oh, da, ca in orice alt domeniu.

Rezolvarea este, insa, nu sa-i lovim pe toti, ci sa dam instrumente si cadru oamenilor buni, ca sa poata face ordine. Avem din categoria asta, din plin.

Ar mai fi multe. Ce voiam sa spun, insa, ca asa am inceput, e ca majoritatii ne pasa, ne pare rau de imaginea pe care ne-au creat-o unii – si din exterior, si din interior – si nu e o lupta intre niste categorii sociale, ci o lupta a tuturor pentru a fi mai bine pentru toti.

Nu am scris pentru ca ma ingrijoreaza problema banilor. Am stat pe scarile CAB-ului pentru principii, tot pentru ele am simtit nevoia si acum sa scriu. Daca v-am plictisit, imi cer scuze, dar, poate, cativa vor intelege.

Multumesc!”

Mihai Badan:

„Cateva dintre celelalte privilegii ale magistratilor:

- 'pune mana pe carte sa faci ceva in viata!';

- iunie 2014: ma rad in cap. Doua ore x 3 dati, cat stau pe la frizerie, mai invat ceva pentru admiterea la INM;

- mai 2016, a doua zi de Paste: dupa saptamani de dormit 3 ore pe noapte pentru examenul de absolvire INM (un fel de licenta), mi se face rau la volan; ajung stagiar la Tulcea, dupa 19 ani in Slatina si 16 in Bucuresti;

- iulie 2017: ma rad iar in cap. 4 luni stau in casa sa invat pentru definitivat;

- 2018: (sambata / duminica la ora 16) 'Hai ca mai stau putin la birou si vin';

- februarie 2020: '-Noi ce facem? -Nu stiu. Nu cred ca pot da suficient in ambele parti, iar la munca nu vreau sa fiu mediocru... E important';

- 2021: 'E ora 11 (vineri seara). Unde esti? - La birou. Vreau sa trimit maine la arestare';

- 2021: (seri de weekend) 'Oare cum sa procedez? Intru la perchezitie acum sau mai astept?' 'Alo! Vorbeam cu tine! - Scuze, ma gandeam la dosarul ala cu minorele violate';

- 2022: incep activitatea intr-un birou de 11 procurori si cca. 18 mp utili; imprimanta din birou se strica odata la 2 saptamani; saraca, are peste 10 ani; nu se mai gasesc piese pentru ea;

- o vineri din aprilie 2022 (racit cobza): '-Da, mama, ce e?! Am ceva urgent la munca si mi-e rau! - Au dus-o pe mamaie cu salvarea la Floreasca (de la Craiova) si mai departe nu stim ce s-a mai intamplat'. Am terminat ce aveam urgent si am fugit spre spital. Suna telefonul sa ma intorc din drum, pentru ca a mai aparut ceva. Cand am reusit sa ajung inapoi la spital, era prea tarziu sa mai gasesc pe cineva sa-mi spuna daca e vie;

- martie 2023: '-Da, mama, ce e?! Trebuie sa intru la o arestare. - A murit Laura - Care Laura?!? - Laura. Vara-ta. A facut un AVC'. Inchid si intru in sala de sedinta. A murit ea, nu eu, asa ca n-am singura scuza acceptata. In timpul procedurii, realizez ca era cu 1 an mai mare si ca a lasat un bebelus singur. 'In baza art. 226 rap. la art. 223 al. 2 si art. 202 C. proc. pen., solicitam arestarea... (imi tremura vocea, dar trebuie sa fiu sobru, iau o gura mare de aer), avand in vedere ca... (nu pot gandi, ma opresc 2 secunde, dar e atat de liniste si toata lumea ma priveste; imi simt pulsul in tample) inculpatul a facut, a dres, iar antecedentele releva predispozitie infractionala...'. Ies. '-Dom' procuror, va asteapta la „internari”' (dosare in care se cere internarea fortata pe fond psihiatric);

- iunie 2023: 'Puteam sa promovez in 2020, dar au modificat legea si e prima data cand am sansa. Risc la Bucuresti sau ma inscriu la Olt? Dar vreau sa raman acolo? Viata mea e aici';

- ianuarie 2024: 'Ah. Nu am mancat nimic si la 12 inchide' (alerg prin magazin si nimeresc o pizza congelata);

- februarie 2024: promovez (!) si incep activitatea intr-un birou de 14-15 oameni si vreo 25 mp (? nu par 30; am o masuta si un dulapior); nu avem lumina naturala;

- decembrie 2024: dau un concurs si ajung intr-un birou de 9 oameni si 28 mp, in care sunt inghesuite 10 mese, 2 imprimante mari, un tocator de hartie, 2 fisete. Eu prind o banca de liceu lipita de peretele verde inchis din fata mea. Acolo pun laptop, coduri, pixuri, dosare;

- 2025 (iar): 'Si acum? 11 ani de cand am intrat! Pentru ce?! Am ales bine facultatea in 2010? A meritat? Poate aveau dreptate profii si trebuia sa ma duc la politehnica. Sau poate in avocatura? Dreptul imi place. Ce fac?';

L.E. - 4 dimineata, suna telefonul: 'Agent Cutarescu. Avem si noi un eveniment';

L.E. - duminica seara la 23:00: 'Trebuie sa plec (de la botez). M-au rugat sa fac revenire din concediu pentru ca l-au luat cu salvarea pe colegul care are sedinta de judecata maine la 9';

L.E. - in concediu: 'a venit ceva intr-un dosar pe care il cunosti tu. Poti sa te uiti? - Sigur, am fisele de dosar cu mine in bagaj. Verific si revin';

L.E. (orice dosar din presa): '-Cum e posibil asa ceva?? -Nu pot sa comentez fara sa vad cu ochii mei ce e acolo (in dosar). Am patit chiar in dosarele mele sa apara in presa cu totul altceva decat era in realitate. Oricum, nu am voie sa comentez. -Nu zic de tine, dar asa, in general';

- din cand in cand: '(prieten din copilarie) -Am si eu o problema. Mama a patit... - Imi pare rau, dar nu prea am voie sa te ajut - Da, da inteleg (nu chiar)';

- orice alegeri: '(la evenimente) -Cu cine votezi? - Nu pot sa va spun. N-am voie -Vrajeala, votezi cu X, ca va mareste salariile' (inghit in sec);

- din cand in cand: '-Hai sa luam un credit sa facem o cabanuta / A-frame pe undeva. O inchiriem pe booking si mai mergem si noi din cand in cand -Nu pot. N-am voie';

- orice saptamana: '-Hai si noi la... -Stai sa verific. Ah, nu pot. Sunt de permanenta in weekend - Ah, dai de baut, ca se platesc dublu -Nu se platesc deloc';

- 2025 (iar): 'Magistratii sunt bugetari de lux'. Tac, n-am voie;

- 2027-2030: '-De ce ai plecat? -Obosisem - Si altii muncesc, sa stii! - Stiu, dar nu d'aia am plecat'”.