Judecătorii au intrat în grevă generală. La pachet cu procurorii. Unii cu alții, într-o strânsă îmbrățișare, se autoproclamă magistrați. Și pretind că împreună fac parte din puterea judecătorească. Fie și așa, conform Constituției și prevederilor altor acte normative, greva este ilegală. Și generează consecințe grave în societatea românească. În consecință, se pune în mod firesc întrebarea: cine îi sancționează pe judecători și procurori pentru încălcarea legii?

În LumeaJustiției.ro, cel mai valoros site care tratează problemele acestei puteri în stat – puterea judecătorească –, un jurnalist de excepție în materie de investigații și analize în acest domeniu, Răzvan Savaliuc, pornește și el de la premisa că judecătorii și procurorii încalcă legea în mod flagrant, dar îi aplaudă pe motiv că aceștia știu să-și apere în mod solidar drepturile câștigate. Și îi încurajează să continue (n.r. click aici pentru a citi). Cu orice risc!

Numai că nu există niciun risc. Indiferent câte traume produce în societate această grevă, care, în ceea ce îi privește pe procurori, lasă în aer o puzderie de anchete – multe dintre ele având un grad mare de urgență, cum este, ca să dau un simplu exemplu, cea legată de mega-infracțiunea colectivă care ne costă câteva sute de milioane de euro, generată de achiziționarea la suprapreț a microbuzelor electrice destinate școlilor, sau, ca să dau un alt exemplu, anchetele menite să protejeze minorii și femeile de violențe –, iar în ceea ce-i privește pe judecători suspendă desfășurarea unor procese indispensabile nu numai de natură penală, ci și de natură civilă, de dreptul familiei sau comercială, nu există în prezent în România nicio instituție capabilă să pună capăt acestei greve și, cu atât mai puțin, să-i sancționeze penal pe greviști, procurori și judecători pentru încălcarea legii.

Sunt silit să deschid o paranteză. Revin, pentru a nu știu câta oară, cu o întrebare care cred că este de bun-simț. În numele căror principii democratice, procurorii își spun și ei magistrați, la fel ca și judecătorii? În numele căror principii democratice a fost alcătuit Consiliul Superior al Magistraturii, în a cărui componență, în loc să intre doar judecători, intră și procurori, care au alcătuit o secție în cadrul instituției, dar, în același timp, nu a fost loc și pentru avocați, care reprezintă cea de-a treia parte implicată în procesul de justiție? CSM, în forma actuală, fie trebuie desființat, fie modificat în sensul creării unei a treia secții, constituită din apărători, astfel încât cele trei părți procesuale – magistrați, avocați ai acuzării și avocați ai apărării – să se poată regăsi, sub aspectul intereselor lor profesionale, sub aceeași pălărie. Am închis paranteza.

Nu mai insist acum asupra consecințelor extrem de grave ale acestei greve generale, care creează la nivel social traume profunde, multiple, unele dintre ele iremediabile. Am să abordez însă o altă temă: cea legată de Constituție. De existența constituțională a trei puteri în stat, care, în mod normal, se controlează și se echilibrează reciproc. Într-un stat democratic, niciuna dintre cele trei puteri nu poate acționa discreționar fără a fi controlată și sancționată, la nevoie, de celelalte două puteri.

Fără doar și poate, fapt dovedit cu prisosință, puterea judecătorească, de-a lungul timpului, a avut capacitatea și instrumentele necesare pentru a controla atât puterea legislativă, cât și puterea executivă. De multe ori, puterea judecătorească a acționat cu bună-credință și profesionist, scoțându-i din joc și aruncându-i după gratii pe corupții din executiv sau din Parlament. În alte situații, din păcate și ele numeroase, procurorii și judecătorii au făcut anchete și au dat sentințe cu dedicație, la comanda reprezentanților unor instituții sau chiar a unor grupuri de crimă organizată, pe care le-au protejat și favorizat. Au fost, sunt și vor fi viciile de fond ale unei puteri în stat, și ea vulnerabilă și parțial coruptă, ca și celelalte două puteri. Cu toate acestea, în linii mari, echilibrul a funcționat cât de cât, în ciuda faptului că, proporțional cu numărul de erori și abuzuri, procurorii și judecătorii au plătit mult mai puțin, uneori doar simbolic, adică de formă.

Reglementarea internă a acestei puteri în stat, realizată de CSM, nu a funcționat, iar celelalte două puteri în stat nu au fost la fel de exigente cu puterea judecătorească, la fel cum, pe măsura exigenței, cu sau fără ghilimele, demonstrată de puterea judecătorească în raport cu ele. În concluzie, procurorii și judecătorii României, nici măcar printr-un act de complezență, nu pot fi catalogați drept o categorie socio-profesională eroică și avansată pe măsura veniturilor și avantajelor pe care le are în raport cu celelalte categorii socio-profesionale.

Într-o situație de derapaj grav, cum este cel prezent, când, în mod evident, Constituția și legile țării sunt încălcate in corpore și în mod flagrant, CSM nu poate interveni, pentru că este chiar instituția care a instigat la declanșarea grevei generale. Cine ar putea, totuși, să pună capăt acestui monstruos abuz? În principiu, doar Curtea Constituțională a României. Care nu o va face, întrucât, la rândul ei, și-a pierdut și forța, și credibilitatea, și a acționat abuziv, în mai multe rânduri, la comanda unor forțe politice interne și externe. Și nici executivul, sau Parlamentul, nu dispun, în acest moment, de niciun mijloc de apărare și de contracarare a deciziei fără precedent luate de procurori și judecători. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că, sub aspect democratic și constituțional, statul român, astfel abuzat, este lipsit cu desăvârșire de anticorpi.

La capătul – care nu știm când va fi – al acestei greve și care nu știm cu ce rezultat se va încheia, vom trăi o singură certitudine. Și anume că poporului român i se creează o suferință în plus, într-o perioadă de crize suprapuse, în timp ce mecanismul democratic al echilibrării celor trei puteri în stat este iremediabil compromis. Indiferent de circumstanțe, această grevă nu trebuie tolerată și, cu atât mai puțin, încurajată și aplaudată.

sursa: Corect News