Hotararea prin care presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Lia Savonea, a constatat ca in cazul fostei judecatoarei Camelia Bogdan (data afara definitiv din magistratura) “sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu” pentru modul in care a solutionat dosarul “Telepatia” (click aici pentru a citi incheierea ICCJ) este istorica, fara precedent, deschizatoare de drumuri in justitie si creatoare de paradigma noua in modul in care justitia va trebui sa lucreze. Concluzia apartine avocatului Adrian Toni Neacsu (foto).

Intr-o ampla analiza postata pe pagina sa de Facebook sambata, 13 septembrie 2025, Neacsu precizeaza ca incepand cu hotararea ICCJ a fost instituita raspunderea penala si materiala a judecatorilor. Avocatul afirma ca solutia Inaltei Curti stabileste ca desi regula ramane ca un judecator nu raspunde penal pentru hotararea judecatoreasca pe care o da, chiar daca ea este gresita, magistratul trebuie sa raspunda totusi penal daca foloseste legea si atributiile de judecator pe care le are in mod intentionat si cu rea credinta pentru a incalca drepturile, libertatea sau proprietatea celor pe care ii judeca. Practic, subliniaza Adrian Toni Neacsu, daca folosesti legea si dreptul de a judeca pe care ti-l da legea pentru a face cuiva rau cu intentie, deci cu rea-credinta, simplul fapt ca esti judecator nu te scuteste de raspunderea pentru o eventuala infractiune de abuz in serviciu.

Redam analiza avocatului Adrian Toni Neacsu:

“De alaltaieri aveti raspunderea magistratilor!

Am ezitat putin in a explica pentru publicul larg semnificatia deciziei iCCJ referitoare la fosta judecatoare Camelia Bogdan si infractiunea pe care ar fi facut-o in solutionarea dosarului ICA, cel privind condamnarea lui Dan Voiculescu in 2014.

Inevitabil receptarea acestei hotarari va fi una politizata, cu atat mai mult cu cat din complet a facut parte presedintele ICCJ, dna judecator Lia Savonea, persoana diabolizata de acea parte a opiniei publice influentata si manipulata de USR. Analizele intarzie si in mediul stiintific juridic, pentru ca specialistii inteleg semnificatia acestei decizii dincolo de contextele punctuale si inca prefera sa fie rezervati.

Pentru ca totusi deja am fost solicitat pentru puncte de vedere la Antena 3 nu voi putea evita la nesfarsit si prefer sa-mi expun parerea aici intr-o forma a carei coerenta o pot controla.

In primul rand, vorbim de o decizie a instantei supreme care indiferent de procedura in care a fost pronuntata (plangere impotriva unei solutii de clasare de catre procurori a faptelor dei Camelia Bogdan) este usor de calificat ca fiind istorica si deschizatoare de drumuri in justitie.

In al doilea rand, cu privire la dosarul in care a fost pronuntata nu sunt foarte mari surprize. Fata de dna Camelia Bogdan deja se retinuse in mod definitiv (CSM si ICCJ) ca aceasta a aplicat legea cu rea-credinta, aceasta fiind o abatere disciplinara, cu ocazia solutionarii dosarului ICA. Prima excludere din magistratura, transformata ulterior intr-o sanctiune mai putin aspra, a fost data de CSM tocmai pentru incalcarea legii cu buna stiinta in solutionarea acestui dosar.

In al treilea rand, sintetic, ICCJ a constatat doar ca aplicarea legii cu rea- credinta de judecatorul Camelia Bogdan, nu pentru a face justitie, ci pentru a a face rau inculpatilor din dosar, atat prin aplicarea unor pedepse pentru fapte nedovedite suficient cat si prin confiscarea nelegala a bunurilor, constituie in acelasi timp, pe langa o abatere disciplinara grava, si infractiunea de abuz in serviciu.

Aici se termina importanta locala, doar pentru acest dosar, si se deschid discutiile cu privire la noua paradigma deschisa de ICCJ cu privire la raspunderea judecatorilor pentru hotararile judecatoresti pe care le pronunta.

Pot sintetiza simplu: ICCJ, prin aceasta decizie, a indeplinit doleanta dintotdeauna a societatii romanesti exprimata simplu, desi eronat din punct de vedere al realitatii legislative: a instituit raspunderea penala si materiala a judecatorilor.

Motivarea completului de la instanta suprema va crea implicatii profunde si cu greutate dincolo de dosarul punctual in care a fost luata. Nu este singura situatie in care in justitia romana s-a retinut ca prin chiar hotararile judecatoresti pe care le pronunta judecatorii pot savarsi, in anumite conditii, infractiunea de abuz in serviciu. Insa pana acum, in putinele cazuri in care s-a intamplat, ultima oara si complet izolat in 2017 (judecatoarele Piciarca si Badescu), abuzul in serviciu era dovedit intotdeauna prin alte fapte infractionale conexe, de regula fapte de coruptie, cum ar fi trafic de influenta sau luare de mita. Un judecator care lua mita pentru a da o hotarare judecatoreasca intr-un fel anume putea savarsi in acelasi timp si un abuz in serviciu.

Solutia Inaltei Curti rescrie aceste reguli, pentru ca stabileste ca desi regula ramane ca un judecator nu raspunde penal pentru hotararea judecatoreasca pe care o da, chiar daca ea este gresita, acesta trebuie sa raspunda totusi penal daca foloseste legea si atributiile de judecator pe care le are in mod intentionat si cu rea credinta pentru a incalca drepturile, libertatea sau proprietatea celor pe care ii judeca. Daca folosesti legea si dreptul de a judeca pe care ti-l da legea pentru a face cuiva rau cu intentie, deci cu rea-credinta, simplul fapt ca esti judecator nu te scuteste de raspunderea pentru o eventuala infractiune de abuz in serviciu.

Aceasta infractiune e definita simplu in codul penal: exercitarea atributiilor de serviciu cu incalcarea legii de catre un functionar public (judecatorul este), daca se aduce o incalcare a drepturilor oricarei persoane. Atributiile de serviciu ale judecatorilor sunt cele de interpretare si aplicare a legii, iar daca fac acest lucru nu cu buna credinta de a face justitie, ci pentru a face rau persoanei pe care o judeca, trimitandu-l la inchisoare, confiscandu-i bunurile sau dand dreptate celeilalte parti contrar a trebuia sa faca potrivit legii, atunci sunt pasibili de cercetare penala pentru savarsirea unei infractiuni de abuz in serviciu.

Esentiale sunt limitele pe care le stabileste Inalta Curte si pe care consider ca va trebui sa le precizeze si mai clar pentru a evita abuzurile impotriva judecatorilor: judecatorul nu se poate folosi de roba pe care o imbraca pentru a face rau cu intentie persoanelor pe care le judeca, asta fara sa mai fie nevoie sa se dovedeasca faptul ca ai fost corupt cu bani pentru asta, dar in acelasi timp in continutul notiunii de independenta a judecatorului intra in continuare posibilitatea de a gresi, indiferent cat de grav, daca se intampla neintentionat, fie pentru ca aplici legea gresit, fie ca o interpretezi gresit.

Aceasta schimbare de viziune la nivelul ICCJ inseamna si eliberarea totala a judecatorilor de presiunile exercitate dinspre parchete sau serviciile de informatii, pentru simplul considerent ca nici un judecator nu va mai risca sa dea cu intentie hotarari strambe atat timp cat risca sa ajunga el infractor.

Exista si riscuri, pentru ca pentru unii procurori posibilitatea sa ancheteze penal judecatori doar pentru hotararile pe care le dau si cu care nu sunt de acord a fost multa vreme un vis umed. Ani de zile chiar ICCJ a aparat judecatorii de pretentiilor DNA-ului lui Kovesi de a cerceta judecatorii pentru abuz in serviciu pentru simpla pronuntare a unor hotarari si fara sa dovedeasca ca acestia au fost in realitate corupti pentru acestea. Acum lucrurile s-au mai schimbat, SRI-ul a fost scos din justitie, iar DNA-ul nu mai este NKVD-ul din perioada deceniului negru din justitie (2004-2014, cu prelungirile lui).

Trebuie insa sa ne dorim sa se ajunga la un echilibru: nu putem avea judecatori terorizati ca vor fi cercetati penal pentru orice hotarare o dau.

Pentru toate acestea concluzionez ca decizia ICCJ este radicala, fara precedent si creatoare de paradigma noua in modul in care justitia va trebui sa lucreze”.