Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trei premii la Gala Avocați de Top
Țuca Zbârcea & Asociații a primit trei trofee în cadrul Galei Avocați de Top, organizate de FinMedia. Avocații Dragoș Apostol și Dan Cristea (foto stânga-dreapta) au fost distinși pentru activitatea în domeniile Corporate/M&A și, respectiv, Litigii, iar firmei i-a fost decernat Premiul pentru cei „20 de ani de performanță în avocatura de business din România”.
Trustul de presă FinMedia a organizat ediția a XV-a a Galei Avocați de Top, eveniment în cadrul căruia sunt premiate contribuțiile remarcabile ale profesioniștilor din domeniul juridic, ale firmelor și echipelor care modelează peisajul dreptului.
În considerarea activității de consultanță juridică acordată antreprenorilor români și sprijinului constant în vederea dezvoltării unui ecosistem antreprenorial de succes, Dragoș Apostol, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații, a primit Premiul „Avocat de Top în aria Corporate/M&A”.
„Mulțumesc foarte mult pentru acest premiu, sunt onorat! Cred că, în 26 de ani de carieră, e primul premiu pe care îl primesc în nume propriu. N-am să vorbesc despre activitatea mea profesională, aș vrea să reamintesc tuturor că, înainte de a fi avocați de top, înainte de a fi avocați de business, suntem, tradițional, apărătorii drepturilor și libertăților iar acest rol presupune să luptăm și pentru drepturile și libertățile noastre. Și nu doar ale noastre, ci ale întregii societăți, pe care suntem datori să le apărăm. Să ne amintim întotdeauna că suntem garanții și apărătorii drepturilor și libertăților. Un lucru esențial”, a declarat Dragoș Apostol la primirea premiului.
De asemenea, Premiul „Avocat de Top în aria Litigii” i-a revenit lui Dan Cristea, Partener în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, în considerarea rezultatelor remarcabile în acest domeniu și pentru obținerea unor soluții de referință în dosare litigioase dintre cele mai complexe.
„La Litigii e mai simplu: ești mereu egal cu rezultatul ultimului proces – cel puțin pentru client. Deci premiile sunt bune, pentru că ne mai reamintim de unele lucruri pe care le uităm de obicei, de rezultatele din trecut. Pentru toată lumea din sală care a primit un premiu astăzi, aș vrea să vă felicit și să vă transmit vorbele unui judecător din Arkansas, care cred că se referă și la foarte multe din provocările profesiei de avocat cu care ne confruntăm astăzi. Astfel, Milas Hale spunea: ’There's always room for a good lawyer’. (’Întotdeauna există loc pentru un avocat bun’.) Vă mulțumesc!” a precizat Dan Cristea la momentul decernării trofeului.
Nu în ultimul rând, anul 2025 fiind unul aniversar pentru Țuca Zbârcea & Asociații, trustul de presă FinMedia a decis conferirea Premiului „20 de ani de performanță în avocatura de business din România”.
„Vă mulțumim foarte mult pentru invitație și pentru premiul acordat. Este deosebit de onorant, mai ales că anul acesta împlinim onorabila vârstă de 20 de ani în profesia de avocat. Și, îndrăznesc să spun fără lipsă de modestie, cred că am făcut istorie în avocatura din România și mă refer la firmă în general. Îl dedic clienților noștri, prietenilor noștri, partenerilor și tuturor celor din echipa TZA care au făcut posibil acest premiu”, a adăugat Dragoș Apostol.
Premiile Avocați de Top, unele dintre cele mai importante premii juridice din România, recompensează pe cei mai buni reprezentanți ai comunității juridice din avocatura de business. Bucurându-se de prezența elitei avocaților de business, reprezentanți ai celor mai recunoscute firme de avocatură din România, Gala Avocați de Top a premiat profesioniștii care au strălucit în piață prin expertiza, rezultatele și performanțele lor în domeniile avocaturii de afaceri, în anul care a trecut.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Dr. Botomei Vasile, www.unbrinfo.ro
17 July 2025 15:34
0