AMR SI UNJR PUN TUNURILE PE CSM – Judecatorul Marcel Gavris: "Daca in urma dialogului pe care il vom avea cu membrii CSM nu se deblocheaza situatia, demaram procedurile de revocare a membrilor CSM". Judecatoarea Natalia Roman: "Vreau sa fiti convinsi ca magistratii din aceasta tara stiu care sunt parghiile legale pe care le au la indemana pentru a indrepta derapajele din sedinta de alegere a conducerii CSM"
Proaspat aleasa in functia de presedinte al CSM, procuroarea Oana Schmidt-Haineala a reusit sa isi puna in cap judecatorii! Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, judecatorul Dumitru Marcel Gavris (foto) si presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, judecatoarea Natalia Roman, au anuntat ca vor urma toate caile legale pentru revocarea procuroarei Haineala din functia de presedinte al Consiliului. Presedintele AMR Marcel Gavris a precizat ca primul pas in acest sens a fost facut odata cu convocarea Consiliului director al Asociatiei, in cadrul careia s-a stabilit ca membrii CSM vor trebui sa raspunda in fata judecatorilor si procurorilor care i-au ales pentru modul in care s-au desfasurat alegerile la CSM in 4 ianuarie 2013. Judecatorul Marcel Gavris este de parere ca pozitionarea unui procuror in fruntea CSM, care ar trebui sa reprezinte un organism de garantare a independentei justitiei, este un lucru nefiresc, care nu poate fi acceptat de judecatori, in conditiile prin definitie un procuror nu este independent.
Marcel Gavris, presedintele AMR: Pentru judecatori este neacceptabil ca CSM sa fie condus de un procuror
Presedintele AMR face totusi un apel la ratiunea membrilor CSM, cerandu-le sa realizeze ca trebuie sa remedieze blocajul creat in interiorul Consiliului Superior al Magistraturii odata cu alegerea procuroarei Haineala in functia de presedinte: "Asociatia Magistratilor din Romania actioneaza pentru apararea unui principiu de la care nu putem abdica. Pentru judecatorii din Romania este un lucru neconfortabil si neacceptabil ca organul care apara independenta judecatorilor sa fie condus de un procuror care prin definitie nu este independent. Asociatia Magistratilor din Romania a convocat Consiliul director pentru a dispune cu privire care se impun a fi luate de urgenta. Una dintre acestea fiind aplicarea dispozitiilor legale, art. 1 alin. 2 din Legea 317/2004 care spune ca membrii alesi ai CSM, procurori si judecatori, raspund in fata pocurorilor, respectiv judecatorilor care i-au ales. Asta va fi actiunea pe care o vom discuta. Se traduce simplu. Daca in urma dialogului pe care il vom avea in zilele urmatoare cu membrii CSM nu se va debloca situatia existenta la momentul actual se vor demara procedurile de revocare a membrilor alesi in CSM. Intrucat aceste proceduri dureaza destul de mult in timp si intrucat in anul 2013 avem de raspuns unor provocari cum sunt modificarea Constitutitie, modificarea legilor de organizare a justitiei... daca membrii CSM nu vor realiza ca trebuie sa se intoarca la lucru, sa fie rationali, sa faca un pas in spate, cei care voit sau nevoit au provocat aceasta situatie de blocaj, vom aplica inclusiv dispozitiile de revocare. Speram ca nu va fi cazul si speram ca ratiunea va invinge."
Judecatoarea Natalia Roman, presedintele UNJR: "Suntem pe taramul suspiciunilor tocmai din cauza lipsei de transparenta"
La randul ei, presedinta UNJR Natalia Roman considera ca este inadmisibil ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii, despre care se presupune ca sunt independenti si neafiliati politic, sa fie acuzati din exterior, dar sa se acuze si intre ei ca fac anumite jocuri politice. In opinia judecatoarei Natalia Roman, principalul motiv care a condus la blocajul din CSM este lipsa de transparenta din timpul alegerilor: "Au fost acuze extrem de grave venite chiar din interiorul Consiliului, prin care unii dintre membrii au sustinut ca alegerea de vineri a conducerii a fost rezultatul unor interese politice, a unor manevre politice, a politizarii CSM-ului. Este inadmisibil ca o institutie al carei principal scop constitutional este garantarea independentei justitie tocmai fata de influentele politice sa ajunga sa fie acuzata din interior ca de fapt face jocul unor intrerese politice. Ori cheia acestei probleme nu este alta decat transparenta. In spatele lipsei de transparenta pot exista orice fel de interese. Nu stiu daca a fost sau nu rezultatul unor interese politice, stiu ca aceasta procedura nu a fost transparenta. Nivelul la care s-au purtat discutiile din cadrul sedintei a fost unul inacceptabil pentru institutia care trebuie sa cladeasca increderea populatiei in justitie. Felul in care s-au purtat discutiile a adus un imens deserviciu atat imaginii cat si credibilitatii CSM. Discutiile s-au purtat la un nivel in care argumentele juridice si logice nu au existat. Au fost mai degraba atacuri la persoana, ceea ce este incalificabil pentru niste oameni care au o profesie de magistrat. Am certitudinea ca procedura nu a fost transparenta. Imi doresc o procedura transparenta fata de care nu trebuie sa existe niciun fel de suspiciuni, nici ale mele, nici ale celorlalti care se uita la CSM ca la institutia care ii poate apara inclusiv de abuzurile din partea judecatorilor sau procurorilor. Din pacate, faptul ca nu s-au desfasurat alegeri transparente, ca au inteles sa isi depuna candidaturile in ultimul timp, sa isi numere voturile asa cum au facut-o, sa inchida dezbaterile si sa opreasca camerele de filmat la momentele oportune poate da nastere iata la orice fel de suspiciuni. Suntem pe taramul suspiciunilor tocmai din cauza lipsei de transparenta".
UNJR cere procesele verbale din timpul sedintei CSM de vineri 4 ianuarie 2013 ca sa verifice legalitatea numirii lui Haineala la sefia Consiliului
Presedinta UNJR, judecatoarea Natalia Roman a precizat ca pentru reinstaurarea legalitatii in CSM, Uniunea a solicitat revocarea procuroarei Oana Schmidt-Haineala din functia de presedinte al Consiliului, urmand ca in cazul in care nu se vor lua masurile solicitate sa actioneze in instanta acest lucru: "Ne dorim reinstaurarea legalitatii in ceea ce priveste alegerea conducerii CSM si de aceea am solicitat CSM sa isi revoce hotararea prin care a fost aleasa doamna Haineala din postura dumneaei de procuror ca presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Am cerut CSM sa ne comunice toate hotararile pronuntate in sedinta de vineri referitoare la alegerea conducerii, toate procesele verbale ale sedintei, procese verbale de numarare a voturilor, de asigurarea cvorumului, pentru ca din pacate in spatiul public membrii CSM, printre care si ministrul Justitiei, au facut acuze extrem de grave referitoare chiar la felul in care a fost exprimat votul.
Dupa analizarea documentelor cerute urmeaza sa cerem actiune in instanta pentru reinstaurarea legalitatii, dar CSM are posibilitatea la acest moment sa isi revoce hotararea, inchizand astfel discutiile publice pe aceasta tema, restabilind legalitate. Este obligatia CSM sa puna pe ordinea de zi solicitarea noastra si sa supuna votului plenului, nu este dupa cum vrea doamna Haineala.
Vreau sa fiti convinsi ca magistratii din aceasta tara stiu care sunt parghiile legale pe care le au la indemana pentru a indrepta inclusiv derapaje de genul celor care s-au manifestat in sedinta de alegere a conducerii CSM. In niciun caz solutia nu este de a politiza CSM, de a pune in discutie desfiintarea acestuia, sau mai stiu ce alte opinii fanteziste. Este important ca pe cai legale putem indrepta situatia creata la CSM in 4 ianuarie.
Intr-un comunicat public ne-am mainfestat dezaprobarea fata de modul in care s-a derulat procedura de alegere a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii. O procedura pe care noi o consideram in primul rand netransparenta. Nu e normal sa iti doresti sa ocupi o functie de conducere intr-o institutie atat de importanta cum este cea a Consiliului Superior al Magistraturii si sa nu iti asumi aceasta candidatura public, din timp, astfel incat atat colegii tai care sunt in CSM si care prin urmare isi vor da votul, sa stie ca iti doresti sa candidezi si sa stie acest lucru si cei din corpul profesional pe care il reprezinti. Ori ceea ce noi am cerut de mult a fost ca aceste candidaturi pentru functiile de conducere sa fie anuntate din timp. E firesc sa stim cine isi depune candidatura, sa stim ce proiect are persoana respectiva, aceste proiecte sa fie dezbatute in cadrul sedintei de plen, sa poata fi puse intrebari atat din partea membrilor CSM, cat si din partea judecatorilor si procurorilor care isi doresc sa participe la acea sedinta. Ei, nu s-a intamplat acest lucru nici de aceasta data, si o spun cu regret. S-au anuntat candidaturile abia in ziua respectiva, mai mult decat atat, pentru functia de vicepresedinte suspansul s-a pastrat pana in ultima clipa, adica dupa ce s-a ales presedintele am avut surpriza sa constatam ca doamna judecator Ghica isi doreste un mandat de vicepresedinte, apoi un alt coleg fara a avea un proiect intocmit pur si simplu mentioneaza ca isi insuseste proiectul depus de doamna Haineala si intelege sa candideze. Ori aceste lucruri pentru o institutie publica la fel ca si Consiliul nu sunt normale. S-a ajuns in acest punct din cauza lipsei de transparenta si iata, ca de vineri incoace tot discursul public ca urmare a felului in care s-a desfasurat sedinta se refera la politizarea CSM-ului".
Marcel Gavris: Vom demonstra de ce un procuror la sefia CSM-ului nu reprezinta un lucru care sa poata fi acceptat de judecatori
Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania,judecatorul Marcel Gavris a subliniat ca din cauza situatiei create la CSM in urma sedintei de vineri 4 ianuarie 2013, judecatorii sunt nevoiti sa explice ca demersul indreptat impotriva procuroarei Haineala nu ii priveste pe toti procurori: "In urma cu trei, patru ani, judecatorii erau in atentia opiniei publice pentru ca isi aparau drepturile salariale. Se spunea atunci ca judecatorii pot fi motivati doar de elemente care tin de statutul lor material. Acum judecatorii au reactionat pentru apararea unor lucruri care sunt foarte putin palpabile, imateriale, de ordinul conceptelor. Aceste lucruri se circumscriu sferei notiunii de independenta. Unul dintre barometrele de masurare a independentei este increderea, increderea opiniei publice fiind unul dintre motoarele care ne determina pe noi sa ne desfasuram activitatea ca justitie si ca serviciu public in interesul societatii. In a doua decada a secolului 21, judecatorii se vad obligati sa explice, desi pentru noi lucrurile erau de la sine intelese, ca a pune un procuror in fruntea CSM-ului, care este un organ potrivit Constitutiei, care apara si garanteaza independenta justitiei este un lucru nefiresc si nelalocul lui in opinia noastra. Vom demonstra de ce un procuror la sefia CSM-ului nu reprezinta un lucru care sa poata fi acceptat de judecatori, chiar daca, pentru persoanele obisnuite cu sistemul judiciar acest lucru pare la fel de evident ca si legea gravitatiei. Dar, de fiecare data cand va fi nevoie judecatorii isi vor apara nu doar drepturile salariale, ci si obligatiile, pentru ca pe de o parte independenta este obligatia judecatorului, iar pe de alta este si un drept al cetateanului. Actiunile Asociatiei Magistratilor din Romania, in mod paradoxal pentru opinia publica, sunt intreprinse tocmai in scopul asigurarii independentei judecatorilor, independenta care este consacrata prin Constitutita Romaniei doar in randul acestor magistrati, pe cand in cazul procurorilor, Constitutia vorbeste despre impartialitate, respectarea legii, controlul ierarhic si autoritatea ministrului Justitiei. Aceste patru elemente care circumscriu statutul procurorilor sunt foarte importante, nu as vrea sa se inteleaga ca demersul nostru este indreptat impotriva procurorilor deoarece Asociatia Magistratilor din Romania ii include si pe acestia, avem foarte multi procurori si intentia judecatorilor a fost intotdeauna aceea de a avea un procuror care in activitatea de urmarire penala se manifesta independent, mai exact impartial si se supune numai legii".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# REVOCAREA
8 January 2013 17:52
+16
# Inspectia Judiciara = Nufarul Magistratilor
8 January 2013 18:01
+12
# Judecatoria Galati
8 January 2013 20:11
+7
# DOREL
9 January 2013 09:11
+4
# Corect
8 January 2013 18:07
+20
# detaliat
8 January 2013 18:23
+13
# carcotas
8 January 2013 18:11
-5
# Fara camuflaj
8 January 2013 18:18
-7
# sa fim cinstiti
8 January 2013 19:55
-3
# hihi
8 January 2013 20:05
+2
# CI
8 January 2013 18:13
-15
# MOȘ ENE
8 January 2013 19:40
-1
# lady gaga
8 January 2013 20:00
-7
# DOREL
9 January 2013 09:18
+4
# U>E>
8 January 2013 18:18
-2
# securisti si procurori fac pe naivii
8 January 2013 18:50
+5
# EXCELLENZ
8 January 2013 19:03
-9
# cetăţeanul umilit
8 January 2013 20:51
0
# corbul
8 January 2013 23:27
+3
# pamfil
9 January 2013 08:27
+1
# Nimeni Eu
13 January 2013 17:52
+2