La Palatul Camerei Nationale-Amfiteatrul Al.I.Cuza, a avut loc o conferinta importanta organizata de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, avand ca tema de dezbatere "Arbitrajul in noile Coduri". In cadrul conferintei au fost prezentate noile elemente in materie civila si de procedura civila, noutatile in procedura civila aplicandu-se in completarea regulilor de procedura arbitrala ale oricarei curti de arbitraj din Romania. Pe viitor, nevoia unei practici unitare si in acest domeniu este cat se poate de necesara, au apreciat participantii.

In 17 decembrie 2013, dupa ce conferinta a fost deschisa de Vanda Vlasov (foto 1 dreapta), prim-vicepresedinte al Curtii de Arbitraj Comercial International, a luat cuvantul Bazil Oglinda (foto 2), lector universitar si secretar stiintific, Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International, care a vorbit despre validitatea si caracterul operant al clauzelor compromisorii incheiate de stat, autoritatile publice si alte persoane juridice de drept public in contextul Noului Cod de procedura civila si al legislatiei speciale aplicabile. O cuvantare deosebita, cu argumentatii si elemente de noutate a avut si presedintele UNBR Gheorghe Florea (foto 3), care a adus in discutie "Limitele dreptului avocatului de exercitare a actelor procesuale de dispozitie in procedura arbitrala". La aceasta dezbatere au mai participat prof. univ. dr. emerit Brandusa Stefanescu (foto 1 stanga), vicepresedinte, Curtea de Arbitraj Comercial International, prof. univ. dr. Viorel Ros, membru, Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International, care a lansat discutii pe marginea subiectului de revocare, recuzare, abtinere si inlocuirea arbitrilor si prof.univ.dr. Stefan Deaconu care a vorbit despre exceptiile de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor de arbitraj comercial. Au mai avut opinii interesante si alti lectori universitari precum Angelica Rosu, Cristina Florescu si Claudiu Paul-Buglea.

Imediat dupa deschiderea lucrarilor din cadrul Conferintei, Bazil Oglinda secretarul stiintific al Colegiului Curtii de Arbitraj Comericial International, a vorbit despre studiul pe care l-a realizat si in care s-a analizat problema validitatii si caracterului operant al clauzelor compromisorii incheiate de stat, autoritati publice si alte persoane juridice de drept public, in special in contextul legislatiei in vigoare, dar si principalele repere ale controversei, in contextul multiplelor modificari legislative de pana la momentul intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila si alte modificari aduse de Legea 193/2013 Ordonantei Guvernului nr.34/2006.

Astfel, conform dr. Bazil Oglinda, in urmatoarea perioada, in majoritatea litigiilor arbitrare care vor fi declansate, textele noi nu vor fi aplicabile in toate situatiile din perspectiva aplicarii legii in timp fata de momentul incheierii clauzei compromisorii care, de foarte multe ori se va situa in timp anterior intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila si a ultimelor modificari din anul 2013.

In discurs, profesorul Bazil Oglinda a punctat interpretarile doctrinare si unele solutii jurisprudentiale pronuntate prin prisma reglementarilor in vigoare de pana la momentul intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila si a modificarii O.G. 34/2006 prin Legea 123/2013:

"Odata cu intrarea in vigoare a OUG 34/2006, litigiile privind contractele de achizitii publice au fost repartizate in competenta functionala a sectiilor de contencios administrativ. S-a apreciat ca o clauza arbitrara inserata in contract devine ineficienta, iar hotararea pronuntata de tribunalul arbitrar este nula in baza art.364 lit.c) a C.pr.civ.. Aceasta practica se intemeia si pe art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea 554/2004 care asimileaza actul administrativ si contractul administrativ si pe ideea ca prin reglementarea compententei sectiilor de contencios administrativ legiuitorul a facut o optiune in sensul nearbitrabilitatii litigiilor. Jurisprudenta a stabilit printr-o decizie din 2010 a ICCJ "nelegalitatea inserarii unei clauze arbitrale in continutul unui contract de achizitie publica". In aceeasi speta, extrem de discutabil, s-a statuat competenta instantei de a invoca din oficiu exceptia de nevaliditate a clauzei compromisorii atunci cand este investita cu actiune in anularea hotararii arbitrale, chiar si in lipsa invocarii acesteia de catre parti. De asemenea intr-o alta decizie s-a decis ca o clauza compromisorie este "inoperanta, nemaiexistand fundamentul legal pentru ca entitatea administratiei publice locale sa recurga la o justitie privata". Asadar, atat timp cat litigiile erau de competenta sectiei de contencios administrativ, arbitrajul era considerat de unele instante ca fiind lipsit de fundament legal. Oscilatia legiuitorului se reflecta si la nivelul instantelor deoarece au existat si solutii favorabile arbitrabilitatii contractelor administrative. (...) Jurisprudenta arbitrala nu a fost din pacate nici aceasta constanta in toata aceasta perioada de fluctuatie legislativa. In jurisprudenta Curtii de Arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei exista atat sentinte care resping arbitrabilitatea contractelor administrative sau o admit cu nuante, cat si sentinte care apreciaza contractele administrative ca fiind arbitrabile. S-a statuat ca o clauza "compromisorie potrivit cu care partile se pot adresa instantei arbitrale pentru solutionarea litigiului nu poate avea efecte in litigiul de fata, intrucat acesta, izvorand dintr-un contract de achizitii publice reglementat si incheiat in temeiul OUG 34/2006, este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti de contencios administrativ. Dispozitiile din Normele metodologice la care s-a facut referire, potrivit carora partile pot recurge la arbitraj, au intelesul ca aceasta posibilitate le este conferita in conditiile legii, adica atunci cand o dispozitie la nivelul de lege confera autoritatii publice contractante capacitatea juridica de a incheia o conventie arbitrala. (...)

Considerentele deciziei 331 din 10 aprilie 2012 a Curtii Constitutionale au o alta viziune fata de cea a instantelor de drept comun care faceau o legatura directa intre competenta sectiei de contencios administrativ si nearbitrabilitatea litigiilor. In acceptiunea instantei de contencios constitutional, cata vreme legea nu interzice expres persoanelor juridice de drept public sa apeleze la institutia arbitrajului pentru solutionarea divergentelor ce pot aparea ca urmare a derularii unui contract comercial si din moment ce conventia arbitrala reprezinta vointa partilor, verificarea de catre instanta arbitrala a propriei competente se poate face doar prin prisma art. 341 alin 2 din Codul de procedura civila, raportat la interdictia instituita de art. 340 din Codul de procedura civila care vizeaza drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie si nu persoane care nu pot folosi o atare procedura. Or, legislatia actuala in materia achizitiilor publice, cum ar fi Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 nu se refera deloc la institutia arbitrajului, desi normele de aplicare ale acestor ordonante de urgenta mentioneaza procedura arbitrajului ca posibilitate de solutionare a eventualelor litigii". Desi nu o spune expres, pentru ca ar fi depasit obiectul investirii, totusi Curtea Constitutionala dezvolta un rationament care ar fi favorabil solutiei arbitrabilitati contractelor administrative. (...) In ceea ce ne priveste credem ca reglementarea prin norme imperative de ordine publica a sectiei de contentecios administrativ a Tribunalului nu este incompatibila cu ideea arbitrabilitatii unor astfel de litigii. Utilizand argumentul "reductio in absurdum", daca ar fi valabil un astfel de rationament in sensul ca, simpla calificare ca fiind de ordine publica a acestei norme atrage nearbitrabilitatea litigiului, din punctul nostru de vedere aceasta ar duce la consecinte inadmisibile. Intr-o astfel de situatie nu ar mai fi arbitrabile niciun fel de litigii, deoarece normele care reglementeaza in general compententa materiale a instantelor in toate situatiile sunt norme imperative de ordine publica. Pe de alta parte, in lipsa unei interdictii exprese in sensul nearbitrabilitatii unei categorii de litigii, dreptul comun si principiul libertatii contractuale devin pe deplin aplicabile in aceasta materie, orice limitare a capacitatii de folosinta putandu-se face numai in temeiul unei interdictii exprese, inexistenta la momentul respectiv nici in reglementarea speciala, nici in reglementarea generala a arbitrajului".

Concluzia dr. Bazil Oglinda este ca "litigiile care decurg din contractele administrative in general, din contractele de achizitie publica in special, in masura in care sunt litigii ce vizeaza interpretarea, executarea, nulitatea, rezolutia sau rezilierea unor astfel de contracte si, in masura in care acele contracte contin clauze compromisorii, valide si operante conform dreptului comun in materie, aceste litigii sunt si vor ramane arbitrabile indiferent de momentul la care s-a incheiat conventia arbitrala si indiferent de momentul la care a debutat litigiul".

Discursul lui Bazil Oglinda a fost succedat de cel al presedintelui UNBR, avocatul Gheorghe Florea. Prezentam in continuare pasaje din discursului avocatului Florea:

"Tema este una aprent arida, nu neaparat extrem de actuala, dar dupa opinia mea este incitanta in continuare si datorita faptului ca nu ne punem problema ca in arbitraj sa se ridice chestiunea validitatii actelor procedurale de dispozitie facute prin mandatar, in speta prin avocat, datorita situatiei ca in majoritatea cazurilor prezumam ca lucrurile sunt cunoscute atat de arbitrii cat si prin reprezentantii avocati. Pornesc de la premiza ca in ceea ce priveste arbitrajul, Noul cod de procedura civila consacra in terminis o conceptie care incepand din 1993 reinoada traditia arbitrajului clasic din istoria activitatii de acest gen desfasurata in Romania si continua tendinta de a face tot mai evidenta prin reglementari precise dimensiunea contactualista a activitatii de arbitraj, de asemenea maniera incat cei doi piloni ai activitatii desfasurate in arbitraj, conventia arbitrala si hotararea arbitrala, sa fie toate subordonate libertatii contactatuale care sta la baza arbitrajului. Aceasta conceptie, evident in ceea ce priveste modificarea Codului de procedura civila in 1993, este continuata de catre Cartea a IV-a din Noul Cod de procedura civila  si continuata in mod fericit pentru ca in ceea ce priveste problema pe care o analizam, se consacra regula ca regulile de procedura in arbitraj sunt, in primul rand cele prevazute in conventia arbitrala, in ipoteza in care in conventia arbitrala nu sunt prevazute astfel de reguli legiuitorul stabileste ca Tribunalul arbitral poate stabili aceste reguli si numai in cazul in care exista o tacere a conventiei arbitrale si nu exista aceste reguli stabilite de Tribunalul Arbitral  se aplica dispozitiile din Cartea a IV-a privind arbitrajul. (…)

Pentru prima data, Noul Cod de procedura civila a reglementat activitatea avocatului in arbitraj intr-un mod particular. Exista ratiuni care au determinat legiuitorul sa reglementeze la art. 546 din Noul Cod de procedura civila intr-un mod particular efectele reprezentarii prin avocat in procedura arbitrala (…)”.

La final, raspunzand unei intrebari pusa de prim-vicepresedintele Curtii de Arbitraj Comercial International, Vanda Vlasov, avocatul Gheorghe Florea si-a exprimat punctul de vedere si in legatura cu prioritatea care trebuie sa fie data vointei reale a mandatului: “In ce priveste locul in care ne aflam si tematica pe care o discutam, stiu ca in practica s-a validat inclusiv hotararea arbitrarie in care s-a discutat despre nelegalitatea reprezentarii prin avocat, socotindu-se ca prioritate trebuie sa fie dat dreptului mandantilor. Tinand cont ca in materia unitatilor procesuale, clasificarea nulitatilor procesuale in nulitati conditionate/neconditionate nu este identica cu clasificarea nulitatii absolute procesuale in nulitatile absolute/relative deoarece clasificarea se face in functii de criterii diferite. Tinand cont ca in realitate drepturile partilor sunt prioritare, orice fel de ratificare facuta de catre parte in materie de arbitraj este totdeauna dupa mine apta sa realizeze asanarea prioritatii in materie de drept substantial, iar aici opereaza sub forma ratificarii procesuale ipoteza in care actul de procedura este un act in legatura cu care s-ar ridica probleme de valabilitate. Datorita naturii contractualiste a arbitrajului, prioritatea trebuie sa fie acordata vointei juridice reale a mandantului”.