1. Recent adoptata lege 55/2020, prin care s-a dorit reglementarea asa numitei „stari de alerta” printr-o procedura... alerta, fara legatura cu regulile de conduita ale unui Parlament democrat, a adus la lumina zilei aberatia juridica cuprinsa intr-un articol care arata astfel:

„Articolul 4

(1) Starea de alerta se instituie de Guvern prin hotarare, la propunerea ministrului afacerilor interne, si nu poate depasi 30 de zile. Starea de alerta poate fi prelungita, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(2) Starea de alerta se instituie pe intreg teritoriul tarii sau doar pe teritoriul unor unitati administrativ-teritoriale, dupa caz.

(3) Cand starea de alerta se instituie pe cel putin jumatate din unitatile administrativ-teritoriale de pe teritoriul tarii, masura se supune incuviintarii Parlamentului. Parlamentul se pronunta in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, in termen de 5 zile de la data solicitarii de incuviintare. Daca Parlamentul respinge solicitarea de incuviintare, starea de alerta inceteaza de indata.

(4) Parlamentul poate incuviinta masura adoptata de Guvern integral sau cu modificari.”

Facand aplicarea acestui text, Guvernul a adoptat o hotarare (HG) prin care a instituit starea de alerta si a dispus limitarea unor drepturi si libertati cetatenesti pe intreg teritoriul tarii. Supus aprobarii Parlamentului, actul de drept administrativ al executivului a fost consacrat printr-o hotarare a legislativului, adoptata cu o majoritate zdrobitoare. Argumentul adoptarii in asemenea conditii a fost unul „de nerefuzat”: „este nevoie”.

2. „Starea de alerta” nu este o „stare exceptionala” in sens strict; cel putin, nu este asa prin raportare la Constitutie. Singurele stari de exceptie de la regimul constitutional normal sunt, pe timp de pace, starea de asediu si starea de urgenta.

„Starea de alerta”, creata ca institutie juridica prin lege iar nu prin Constitutie, este menita fie a preveni ajungerea la starea de urgenta fie a facilita trecerea de la starea de urgenta la normalitatea deplina, printr-o gestiune post criza adecvata. De aceea „starea de alerta” trebuie instituita si administrata in conditiile legislatiei existente, conforma cu standardele constitutionale care circumscriu normalitatea. La nevoie, Guvernul mai poate adopta Ordonante de Urgenta (OUG).

Numai acestea sunt obligatoriu supuse aprobarii Parlamentului. Restul masurilor de administrare a situatiei (evident, inclusiv cele adoptate prin HG) vor fi evaluate de Parlament prin utilizarea instrumentelor de control parlamentar asupra activitatii executivului si prin nimic altceva.

Prin OUG nu se pot limita, insa, drepturile si libertatile cetatenesti. Asta se poate face doar prin lege (art.115.6 din Constitutie). Daca simte nevoia, Guvernul are la dispozitie initiativa legislativa care va putea fi analizata de Parlament in procedura de urgenta. Astfel, totul se rezolva, cel putin ca forma, in mod legitim din punct de vedere democratic. Desi..., consider ca spiritul, daca nu si litera, Constitutiei permite restrictionarea drepturilor civile numai in cazul starii de urgenta (si, evident, al celei de asediu). Altminteri, „starea de alerta” nu ar fi altceva decat tot „starea de urgenta”, ca stare de drept, careia i se da smechereste alt nume, intrucat nu exista conditii pentru a o constata ca stare de fapt.

Pe de alta parte, chiar daca, prin ipoteza, am accepta ca „starea de alerta” (despre care Constitutia nu spune nimic) se instituie prin HG, aceasta nu inseamna ca si drepturile cetatenesti se pot limita prin HG. Daca drepturile si libertatile nu pot fi limitate prin OUG, care se supune adoptarii Parlamentului in procedura de urgenta, cu atat mai putin pot fi limitate prin HG.

Legea 55/2020 deroga de la toate normele constitutionale mentionate.

3. Unii au invocat principiul potrivit caruia „legea speciala deroga de la legea generala” (specialia ex generalibus derogant), pentru a sustine ca Parlamentul poate incuviinta masura adoptata de Guvern, prin exceptie de la „legislatia generala” cu privire la ierarhia actelor normative; o exceptie creata pentru o situatie speciala – respectiv o epidemie care nu mai justifica starea de urgenta (!).

Argumentul este fals. Clasificarea legilor in „generale” si „speciale” se face dupa un alt criteriu decat cel care le clasifica in „constitutionale”, „organice” si „ordinare”. Principiul amintit se refera la legi al caror obiect are aceeasi semnificatie sau relevanta juridica in ordinea stabilita de Constitutie. Nu s-ar putea deroga astfel de la o lege organica generala printr-o lege ordinara speciala. O asemenea „dispozitie derogatorie” este neconstitutionala. Nu se deroga prin lege de la dispozitiile constitutionale. De asemenea, ierarhia actelor normative este stabilita prin Constitutie. Modificarea acesteia printr-o lege oarecare este imposibila.

Constitutia spune clar ce poate face Parlamentul si care sunt raporturile sale cu executivul. Parlamentul exercita controlul politic asupra guvernului pe alte cai decat aprobarea hotararilor acestuia. HG sunt acte administrative si ele sunt cenzurate, din punctul de vedere al legalitatii, de contenciosul administrativ (puterea judecatoreasca).

In cazul deciziilor Guvernului, in sens larg, singurele care se aproba ca atare si prin asta capata putere de lege sunt OUG. Daca Guvernul adopta HG discutabile, criticabile, inoportune, Parlamentul are la dispozitie doar instrumentul motiunilor (simple si de cenzura), intrebarilor si interpelarilor; iar asta nu pentru a le desfiinta, schimba sau confirma in mod direct, ci pentru a determina pe emitentul lor sa renunte la ele in tot sau in parte.

Intre decretul prezidential privind instituirea starii de urgenta (care nici acela nu este lege si nu poate limita drepturi, ci doar indica drepturi pe care Parlamentul ar urma sa le limiteze daca si cat socoteste potrivit) si HG privind instituirea „starii de alerta” este o diferenta de natura si de regim juridic ca de la cer la pamant.

Cel dintai este prevazut de Constitutie si, in acest sens, este un act de drept constitutional sui generis. Emitandu-l, Presedintele indeplineste o atributie conferita lui de legea fundamentala, care il pune intr-o relatie speciala cu Parlamentul. De aceea, la limita si in lipsa unor dispozitii constitutionale contrarii, s-ar putea admite ca tot ceea ce era de natura legislativa in decretul prezidential capata putere de lege prin hotararea de aprobare a Parlamentului. Ca urmare a fortei sale juridice aceasta hotarare poate fi supusa controlului CCR.

In ceea ce priveste HG, asa cum am spus, aceasta este un act administrativ normativ care se supune altor forme si altor proceduri de control, corespunzator cu forta sa juridica de rang secund.

Asa stand lucrurile, aprobarea unei HG prin hotarare a Parlamentului ne plaseaza cu totul in afara Constitutiei, deregland total aplicarea principiului separatiunii, echilibrului si limitarii reciproce a puterilor.

4. Acestor observatii este obligatoriu sa adaugam o alta la fel de importanta. Potrivit legii 55/2020, instituirea „starii de alerta” este supusa incuviintarii Parlamentului numai daca ea se aplica in cel putin jumatate din unitatile administrativ-teritoriale ale tarii (in principiu, jumatate din numarul judetelor). In masura in care am admite ca, in interpretarea literala a legii, un asemenea regim juridic special ar impune si limitarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, acordul Parlamentului nu s-ar mai cere atunci cand alerta acopera, in mare, mai putin de jumatate din teritoriul national. Asta inseamna ca drepturile cetatenesti nu mai sunt individuale, ci colective, si sunt determinate pe criteriul teritorial. In plus, o parte din cetatenii romani s-ar bucura de garantiile oferite de Constitutie prin implicarea obligatorie a legislativului in decizia privind exercitarea drepturilor lor fundamentale, iar altii nu; totul depinzand de intinderea starii de alerta in spatiu.

Chiar si daca problema drepturilor individuale nu s-ar pune, inca nu se vede de ce teritoriul national ar trebui parcelat, pe o parte a acestuia, delimitata dupa fantezia executivului, Guvernul exercitand atributiile conferite de Constitutie, la nivelul intregii tari, Parlamentului.

Mai este atunci statul roman stat unitar? Mai sunt cetatenii romani egali in drepturi?

Harababura la care s-a ajuns este rezultatul asocierii intre inclinatia spre abuz a executivului si servilismul legislativului, avand ca factor comun incompetenta agresiva si prostia fudula. De fapt, ceea ce se incearca, prin aceasta nefasta asociere, este sa se instituie un regim juridic de esenta constitutionala care sa deroge, in afara oricarei legitimitati democratice, de la ordinea stabilita prin Constitutie. Altminteri, ca simplu set de masuri administrative necesar pentru evitarea unei crize sau lichidarea consecintelor unei crize, adoptat in baza legilor existente si in cadrul constitutional firesc, starea de alerta nu reclama stabilirea unui raport juridic extraordinar intre Parlament si Guvern. Se urmareste insa altceva si se incearca mereu – din fericire nu cu prea multa inteligenta – rasturnarea echilibrului de putere dintre legislativ si executiv in favoare executivului si a celui dintre cetateni si stat in favoarea statului.

Ce va fi pana la urma, vom vedea. Deocamdata, ceea ce le putem spune celor care se straduiesc sa impuna o ordine paraconstitutionala, este ca toate masurile luate in acest fel, precum si sanctiunile cu care vor sa le intareasca, sunt lovite de nulitate absoluta.

Pentru ca raul sa nu prinda radacini si sa devina contagios, cu alte cuvinte pentru a evita epidemia de neconstitutionalitate, este imperios necesar ca Avocatul Poporului sa isi continue actiunile in apararea Constitutiei si sa sesizeze CCR. Virusul biologic nu poate fi combatut virusand legea fundamentala, respectiv ucigand contractul nostru, al cetatenilor, prin care s-a convenit asupra ordinii de stat si s-a croit armura politica a natiunii.

P.S. Prin art. 13 al legii 55/2020, Parlamentul delega ministrilor sanatatii si afacerilor interne competenta de a institui prin ordin comun „obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice inchise, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca.” Nu discut oportunitatea acestor masuri din punct de vedere sanitar. In principiu, ele pot fi binevenite. Din punct de vedere juridic, insa, avem de a face cu restrangeri ale libertatii persoanelor. Mai mult, nerespectarea respectivelor limitari atrage raspunderea contraventionala. Or, adoptarea unor asemenea reglementari este, potrivit art. 53 din Constitutie, atributul exclusiv al Parlamentului, care trebuie sa aprecieze si sa isi asume nemijlocit si motivele concrete ale limitarii, interesul public al recurgerii la aceasta, conditiile specifice ale aplicarii ei, exceptiile de la limitare, eventualele compensatii etc. Vor zice unii ca, la urma urmei, nu este mare lucru si ca merge si asa. Nu merge! Amenzile prin care s-ar sanctiona incalcarea unor asemenea limitari de drepturi, instituite prin ordin ministerial, iar nu prin lege, sunt si raman nule; fapt regretabil, daca masurile sunt utile. Iar legitimarea, in orice fel, a unor limitari de drepturi pe cai neconstitutionale este un pericol major in sine. Azi ne pun masti; maine ne pun botnita.