Statul roman trebuie sa plateasca daune morale de 50.000 de lei pentru o executie comisa de catre fostii procurori DNA Lucian Papici (foto 1) – acum pensionar – si Gheorghe Bocsan (foto 2) – in prezent la PICCJ –, rechizitoriul celor doi (purtand numarul 162/P/2010) fiind confirmat de catre seful de la acea vreme al Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar (foto 3) – actual judecator CCR (vezi facsimil).

Luni, 28 februarie 2022, judecatoarele Alina Gabriela Jurubita si Mihaela Cristina Mocanu de la Curtea de Apel Constanta au obligat statul roman la plata celor 50.000 de lei catre fostul vames Adrian Milea, retinut de catre DNA, apoi tinut in arest preventiv timp de 6 luni de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in celebrul dosar „Portul Constanta”, soldat cu achitarea de catre ICCJ a tuturor celor 39 de inculpati atat la fond, cat si la apel. Este vorba despre cauza in care, printre altii, DNA a incercat sa-i execute pe senatorul Mircea Banias si pe Laurentiu Mironescu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne. Conditiile din arestul preventiv au fost cumplite, provocandu-i lui Milea suferinte atat fizice (s-a imbolnavit de tuberculoza), cat si psihice (a fost tinut in celula alaturi de persoane acuzate de infractiuni cu violenta – omoruri, talharii etc. –, apoi a fost nevoit sa indure rusinea abatuta asupra familiei sale).

Revenind: suma de 50.000 de lei (echivalentul a 10.00 de euro) stabilita de CA Constanta a fost majorata fata de cea acordata anul trecut de catre Tribunalul Constanta. Mai exact, la 23 iunie 2021, judecatoarea Aurora Coada de la Tribunalul Constanta dispusese ca statul sa-i plateasca lui Milea despagubiri de 35.000 de lei. In schimb, reclamantul solicitase daune morale de 2.435.000 de lei (echivalentul a circa 500.000 de euro).

Decizia Curtii de Apel Constanta este atacabila cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Iata minuta deciziei nr. 55/2022 pronuntate de CA Constanta in dosarul nr. 159/118/2020:

„Respinge apelurile declarate de DNA – Serviciul Teritorial Constanta si Statul Roman prin Ministerul Finantelor, ca nefondate.

Admite apelul reclamantului. Schimba in parte sentinta civila apelata nr.2558 din 23.06.2021, pronuntata de Tribunalul Constanta, in sensul ca stabileste suma despagubirilor acordate ca fiind 50.000 lei.

Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Constanta. Pronuntata azi, 28.02.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei”.

Redam minuta sentintei nr. 2558/2021 a Tribunalului Constanta:

„Admite in parte cererea. Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 35.000 lei, cu titlu de daune morale.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanta. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin mijlocirea grefei instantei, azi, 23.06.2021”.

Noroc cu CCR

Dupa cum veti citi mai jos, conform sentintei Tribunalului Constanta a judecatoarei Aurora Coada, reclamantul nu ar fi avut nicio sansa sa primeasca daune morale daca nu ar fi existat Decizia nr. 136/2021, prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a desfiintat articolul 539 din Codul de procedura penala si, la pachet cu el, Decizia RIL nr. 15/2017, prin care ICCJ a pus bariere in calea despagubirilor pentru arestatii achitati definitiv.

Prezentam principalul pasaj din sentinta Tribunalului Constanta:

„Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 159/118/2020, reclamantul Milea Adrian a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 2.350.000 lei, reprezentand repararea pagubei cauzate prin arestarea sa preventiva in mod nelegal, in cadrul dosarului penal nr. 2495/1/2017 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu mentiunea ca suma de bani indicata reprezinta contravaloarea daunelor morale cuvenite ca efect al privarii in mod nelegal de libertate.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost cercetat in cadrul dosarului penal nr. 160/P/2010 al D.N.A. Structura Centrala, retinandu-se in sarcina sa savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art.7 pct.1 din Legea nr.39/2003 si de art. 254 pct. 1 si 2 C.pen., raportat la art. 6 si art.7 pct.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. 1969. In cadrul acestui dosar, s-a dispus la data de 23.05.2011 retinerea sa pentru o perioada de 24 de ore, iar ulterior, la data de 24.05.2011, a fost prezentat, alaturi de alte 28 de persoane cu propunere de arestare preventiva, care a fost solutionata in cadrul dosarului penal nr. (...) al I.C.C.J., dispunandu-se arestarea sa pentru o perioada de 30 de zile, cu incepere din data de 25.05.2011, pana la data de 23.06.2011 inclusiv. Impotriva acestei hotarari a formulat in termen legal recurs care a fost respins, ramanand astfel in stare de arest preventiv. Ulterior, in termenele procedurale, s-a analizat din 30 in 30 de zile starea de arest preventiv, stare care a fost prelungita ulterior pentru durata maxima care poate fi dispusa in cursul urmaririi penale, respectiv pentru 6 luni, iar la data de 20.11.2011, ca efect al expirarii de drept a masurii, s-a dispus punerea sa in libertate din arestul I.G.P.R., data de la care, procurorul de caz a instituit masura preventiva a controlului judiciar, mentinuta pana la data de 05.05.2015, cand, pe parcursul solutionarii pe fond a dosarului penal nr. 2540/1/2012, I.C.C.J. a dispus revocarea masurii preventive a controlului judiciar.

A mai aratat reclamantul ca la data de 22.03.2016, prin sentinta penala nr. 236, pronuntata de I.C.C.J., s-a dispus achitarea tuturor inculpatilor trimisi in judecata de D.N.A. Structura Centrala, in mare parte prin prisma aceluiasi temei de drept, respectiv art.16 lit. c C.proc.pen. Ulterior, D.N.A. a formulat apel impotriva sentintei mentionate, apelul formand obiectul dosarului penal nr. 2495/1/2017 al completului de 5 judecatori din cadrul I.C.C.J., care prin decizia penala nr. 177 din 15.07.2019 a dispus in sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de catre D.N.A..

Reclamantul a invederat ca in conditiile enuntate a fost privat in mod nelegal de libertate un numar de 6 luni de zile, iar ulterior, pentru aproximativ 3 ani si jumatate, i-au fost restranse drepturile si libertatea printr-o masura preventiva alternativa masurii arestarii preventive (controlul judiciar), ambele masuri subzistand aproape 4 ani fata de el si alte 28 de persoane, negasindu-si sub nicio forma justificarea, in conditiile in care s-a dispus achitarea in masa, atat a sa, cat si a celorlalti inculpati.

A apreciat reclamantul ca este mai mult decat evident ca privarea sa de libertate a avut un caracter nelegal, fiind indreptatit la repararea pagubei ce i-a fost cauzata ca efect al arestarii preventive pentru 6 luni de zile, zile in care a trait cele mai mari umilinte din viata sa, care au continuat si ulterior punerii sale in libertate. Astfel, la data demararii cercetarilor penale era angajat in functia de lucrator vamal, Sef control fizic containere in cadrul Biroului Vamal Constanta Sud Agigea, iar dupa retinerea sa, prin decizia institutiei in cadrul careia isi desfasura activitatea, s-a dispus suspendarea de drept a raporturilor de serviciu, iar din luna mai 2011 si pana la momentul achitarii definitive, nu a mai avut un loc stabil de munca, dupa cativa ani de proces reusind sa se angajeze la o firma de transport, unde a obtinut venituri scazute. In plus, in cei 8 ani si 2 luni de proces, atat sotia sa, cat si copiii au fost tinte ale unor umilinte greu de indurat, pe tema faptului ca sotul, respectiv tatal lor, era infractor.

A precizat reclamantul ca pe parcursul urmaririi penale, in cele 6 luni de arest preventiv, a fost incarcerat in cadrul arestului I.G.P.R. din Bucuresti, intr-o camera de cativa metri patrati, alaturi de persoane acuzate de omor, talharii sau alte infractiuni, persoane de o conditie sociala si morala foarte redusa, alaturi de care, desi stia ca este nevinovat, a fost nevoit sa traiasca zile bune din viata sa. In permanenta era foarte stresat si tensionat, fiindu-i chiar frica pentru propria integritate corporala si chiar pentru viata sa, avand in vedere caracterul imprevizibil al manifestarilor exterioare ale persoanelor mentionate. Perioada in care a fost arestat a coincis cu debutul calendaristic, dar si efectiv al verii, iar in arestul I.G.P.R. se inregistrau temperaturi mult peste limita suportabilitatii, chiar si pentru un om sanatos, fiindu-i teama inclusiv de posibilitatea de a nu supravietui conditiilor de detentie. De altfel, ulterior perioadei de arest preventiv, dupa punerea in libertate, in urma unui control medical, s-a constatat ce se imbolnavise de TBC.

A concluzionat reclamantul in sensul ca solicitarile sale sunt absolut intemeiate, pentru ca, in opinia sa, dupa viata si sanatate, cea mai importanta valoare umana este libertatea si nimic nu ii va putea da inapoi ceea ce a avut anterior incarcerarii sale si nici libertatea de care a fost privat in mod nelegal pentru 6 luni de zile din viata, ulterior datei de 24.05.2011, data la care viata sa si a familiei sale s-a schimbat dramatic si iremediabil.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 539 C.proc.pen.. (...)

Reclamantul a invocat efectele deciziei nr. 136/03.03.2021 pronuntate de Curtea Constitutionala, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea solutiei legislative din cuprinsul art. 539 C.proc.pen., cu consecinta recunoasterii dreptului la repararea pagubei si in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin achitare.

La ultimul termen de judecata, reclamantul a formulat cerere scrisa de majorare a pretentiilor deduse judecatii la suma de 2.435.000 lei, calculata la cursul de schimb al sumei de 500.000 euro, avuta in vedere la momentul formularii cererii de chemare in judecata.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului rezulta urmatoarele:

Reclamantul Milea Adrian a fost cercetat in cadrul dosarului penal nr. 160/P/2010 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, pentru savarsirea infractiunilor de initiere si constituire de grup infractional organizat, prevazuta de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 si de luare de mita, prevazuta de art. 254 pct. 1 si 2 C.pen. rap. la art. 6 si art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen..

Prin ordonanta de retinere nr. 120/23.05.2011 s-a dispus fata de reclamant masura retinerii pentru 24 de ore, iar prin incheierea nr. 759/24/25.05.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosar nr. (...) s-a dispus masura arestarii preventive pentru o perioada de 30 de zile, cu incepere din data de 25.05.2011.Aceasta masura privativa de libertate a fost prelungita in mod succesiv pana la data de 19.11.2011, cand a expirat perioada maxima de 180 de zile a arestului preventiv ce poate fi dispus in cursul urmaririi penale.

Dupa punerea sa in libertate, fata de reclamant s-a dispus prin ordonanta a procurorului luarea masurii de a nu parasi tara si ulterior a masurii controlului judiciar, ambele prelungite succesiv, ultima dintre aceste masuri preventive fiind revocata prin incheierea pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 05.05.2015, in dosar nr. (...).

Prin sentinta penala nr. 236/22.03.2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 2540/1/2012 s-a dispus achitarea reclamantului, alaturi de ceilalti 28 de inculpati trimisi in judecata in legatura cu fapte de coruptie, iar prin decizia penala nr. 177/15.07.2019 pronuntata de ICCJ – Completul de 5 judecatori in dosar nr. 2495/1/2017 a fost respins apelul formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, decizia de achitare fiind definitiva.

Invocand solutia de achitare dispusa in cazul sau la finalul unui proces penal care a presupus si arestarea sa preventiva, reclamantul a solicitat prin cererea de fata acordarea de daune morale pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin privarea nelegala de libertate. In acest sens, au fost invocate dispozitiile art. 539 alin.1 C.proc.pen., potrivit cu care „Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate”.

In ceea ce priveste termenul de formulare a actiunii de reparare a pagubei, sunt aplicabile dispozitiile art. 541 alin. 2 C.proc.pen., care stabilesc un termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii instantei de judecata, precum si a ordonantei sau incheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.

In cazul de fata, dupa cum a rezultat in cursul judecatii, nu a intervenit o prealabila constatare a caracterului nelegal al privarii de libertate de catre organele judiciare penale expres indicate la art. 539 alin.2 C.proc.pen., situatie in care reclamantul s-a prevalat de insasi decizia penala de achitare, ca fiind temei al angajarii raspunderii civile a statului, inclusiv din perspectiva aplicarii art. 539 alin. 1 C.proc.pen. in limitele consfintite de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 136/2021, pronuntata si publicata in Monitorul Oficial pe parcursul solutionarii cauzei.

Prin urmare, raportat strict la momentul de inceput al termenului de 6 luni pentru formularea actiunii in despagubire, instanta apreciaza ca acesta nu poate fi decat cel al ramanerii definitive a deciziei penale de achitare, independent de relevanta ce se va acorda acestei situatii de drept in ansamblul conditiilor ulterior analizate pe fondul cauzei, din perspectiva angajarii raspunderii statului. Cum decizia penala nr. 177/15.07.2019 pronuntata de ICCJ – Completul de 5 judecatori in dosar nr. 2495/1/2017 a fost definitiva de la data pronuntarii ei, termenul de 6 luni impus de art. 541 alin.2 C.proc.pen. a inceput sa curga la data de 15.07.2019, nefiind implinit la data de 13.01.2020, cand cererea de fata a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta.

Pentru aceste motive, nu vor fi retinute apararile formulate de parat prin intampinare si care au tins la respingerea cererii ca efect al implinirii termenului de prescriptie de 6 luni impus de lege pentru formularea actiunii de reparare a pagubei.

In ceea ce priveste conditiile deduse din aplicarea art. 539 C.proc.pen., de a caror indeplinire depinde nasterea in patrimoniul reclamantului a dreptului la despagubiri pentru prejudiciul cauzat de privarea sa de libertate pe parcursul unui proces penal finalizat cu o solutie definitiva de achitare, instanta considera ca aceste aspecte privesc solutionarea fondului cererii de chemare in judecata, iar analiza lor se impune a fi una nuantata, in contextul in care dispozitiile legale mentionate au fost supuse unui control de constitutionalitate mai inainte de pronuntarea unei hotarari in cauza, iar reclamantul insusi s-a prevalat de efectele deciziei nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale.

In ceea ce priveste dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate in cursul procesului penal, astfel cum este reglementat de dispozitiile art. 539 C.proc.pen., este important de subliniat ca jurisprudenta constanta a instantelor nationale s-a intemeiat pe o interpretare restrictiva a conditiilor impuse la alin. 2 al textului de lege, fiind recunoscut dreptul la despagubiri exclusiv in cazurile in care privarea de libertate a avut un caracter nelegal, independent de solutia pronuntata de procuror sau de instanta de judecata pe fondul acuzatiei in materie penala. O asemenea interpretare a textului de lege a devenit obligatorie ulterior publicarii in Monitorul Oficial a deciziei nr. 15 din 18 septembrie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca hotararea penala definitiva de achitare nu poate conferi, implicit, caracter nelegal masurii privative de libertate, fiind necesar ca privarea nelegala de libertate sa fie constatata de organele judiciare penale, fara ca instantele civile sa aiba atributii in aceasta materie.

In cazul de fata, nu exista o ordonanta a procurorului sau o hotarare a instantelor de judecata care au instrumentat procesul penal, prin care sa se fi stabilit caracterul nelegal al masurii arestarii preventive cu durata de 6 luni, la care a fost supus reclamantul Milea Adrian. Mai mult chiar, prin decizia penala nr. 177/15.07.2019 pronuntata de ICCJ – Completul de 5 judecatori in dosar nr. 2495/1/2017, fiind investita de unul dintre inculpati cu analiza legalitatii arestarii preventive, instanta suprema a aratat ca „masurile preventive luate si mentinute pe durata urmaririi penale fata de inculpati s-au fundamentat pe probele administrate in cauza pana la momentul dispunerii acestor masuri, mijloace de probe din care a rezultat existenta unor indicii temeinice care au conturat presupunerea rezonabila ca inculpatii erau implicati in activitatile infractionale pentru care erau cercetati, fiind, totodata, necesare respectivele masuri in vederea asigurarii bunei desfasurari a procesului penal”. Concluzia completului de judecata care a dispus achitarea inculpatilor, printre care si reclamantul, a fost aceea ca „pronuntarea unei solutii de achitare nu atrage nelegalitatea masurilor preventive, a caror justificare este aceea de a asigura buna desfasurare a procesului, in conditiile in care judecatorul la momentul dispunerii acestora are in vedere mijloacele de proba existente la dosar, fara sa-i fie imputabila modificarea lor cantitativa generata atat de dinamica procesului penal, cat si de deciziile altor autoritati, care insa au efecte directe si obligatorii asupra prevederilor care reglementeaza diferite institutii procesual-penale”.

Prin urmare, dincolo de solutia de achitare, in cazul reclamantului nu se poate vorbi despre probarea caracterului nelegal al privarii de libertate, care sa fi fost constatata, prealabil sesizarii instantei civile cu cererea de fata, prin vreunul dintre actele limitativ enumerate de art. 539 alin.2 C.proc.pen..

Cu toate acestea, odata cu publicarea in Monitorul Oficial nr. 494/12.05.2021 a deciziei nr. 136/03.03.2021 a Curtii Constitutionale, dispozitiile anterior indicate nu mai pot fi supuse aceleiasi interpretari a instantelor de judecata ce a decurs din decizia in interesul legii nr. 15/2017, cata vreme s-a statuat cu caracter definitiv si obligatoriu ca „solutia legislativa din cuprinsul art. 539 din Codul de procedura penala care exclude dreptul la repararea pagubei in cazul privarii de libertate dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, sau achitare este neconstitutionala”. Chiar daca exceptia de neconstitutionalitate admisa vizeaza reglementarea din legislatia nationala a dreptului la repararea pagubei cauzate de o masura privativa de libertate luata in cursul procesului penal, criticand limitarea cazurilor de raspundere civila delictuala a statului doar la ipoteza lipsirii nelegale de libertate, aceasta decizie nu produce efecte doar pentru legiuitor, caruia i se impune consacrarea legislativa a unui nou caz de eroare judiciara, ci si pentru instantele de judecata, in conditiile in care Curtea Constitutionala stabileste prin chiar considerentele deciziei dreptul la despagubiri al persoanelor supuse unor masuri privative de libertate in cursul procesului penal finalizat printr-o solutie de achitare. Dupa cum s-a retinut la pct. 45 din decizie, Curtea a constatat ca „situatia analizata reprezinta un caz de privare nedreapta de libertate, ipoteza in care dreptul la despagubiri al persoanei nu poate fi anihilat”. Si aceasta, in conditiile in care, potrivit pct. 47 din considerente, recunoasterea dreptului la despagubiri in cazul privarii nedrepte de libertate a fost retinuta de Curtea Constitutionala nu ca o consecinta a art. 5 paragraful 5 din Conventie, ci al art. 1 alin. 3, art. 23 alin. 1 si art. 52 alin. 3 teza intai din Constitutie, texte care ofera un standard mai inalt de protectie libertatii individuale decat cel stabilit de Conventie, dreptul la despagubire fiind recunoscut atat in privinta privarii nelegale de libertate, cat si a celei nedrepte dispuse in cursul procesului penal solutionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, sau achitare.

Intrucat reclamantul s-a prevalat de efectele deciziei nr. 136/2021, iar aspectele legate de aplicabilitatea acestei decizii au fost puse in discutia contradictorie a partilor la ultimul termen de judecata, instanta apreciaza ca la solutionarea cauzei trebuie sa tina seama de statuarile Curtii Constitutionale, devenite obligatorii odata cu publicarea in Monitorul Oficial si care sanctioneaza cu neconstitutionalitatea tocmai excluderea din sfera de aplicare a art. 539 C.proc.pen. a situatiilor similare celei invocate de reclamant.

In consecinta, atribuind sferei de aplicare a dreptului la repararea de catre stat a pagubei cauzate in cursul procesului penal, intinderea recunoscuta de Curtea Constitutionala cu prilejul controlului de constitutionalitate ce a vizat insusi textul de lege invocat ca temei juridic al actiunii de fata, instanta apreciaza ca reclamantul are dreptul la despagubiri in considerarea prejudiciului suferit ca urmare a privarii nedrepte de libertate la care a fost supus in cadrul procesului penal solutionat definitiv prin achitare, prin decizia penala nr. 177/15.07.2019 pronuntata de ICCJ – Completul de 5 judecatori in dosar nr. 2495/1/2017.

In ceea ce priveste criteriile de evaluare a despagubirilor, vor fi aplicate prin analogie dispozitiile art. 540 alin.1 C.proc.pen., ce vizeaza cazul privarii nelegale de libertate, urmand a se tine seama de durata privarii nelegale de libertate, precum si de consecintele produse asupra persoanei si asupra familiei celui privat de libertate. Cu toate acestea, instanta apreciaza ca in procesul de evaluare a prejudiciului prezinta relevanta imprejurarea ca raspunderea statului nu este angajata pentru un caz de incalcare a legii penale, la momentul aplicarii si al mentinerii masurilor privative de libertate, ci pentru a se asigura finalitate reparatorie unei situatii de incalcare a unora dintre valorile supreme intr-un stat democratic – respectiv dreptatea si libertatea individuala, independent de incalcarea vreunei norme legale si depinzand doar de rezultatul final al procesului penal, ce echivaleaza cu netemeinicia acuzatiei aduse in materie penala. Or, ca in orice alta materie, inclusiv in dreptul penal un proces are o evolutie ce nu poate fi anticipata de cei care il instrumenteaza si care depinde de probatoriul administrat, strict cu referire la masurile preventive, existand posibilitatea ca probele legal si loial administrate, care au creat indicii suficiente pentru luarea acestor masuri, sa nu fie de natura sa rastoarne in final prezumtia de nevinovatie, fiind pronuntata o solutie de achitare.

Tocmai fata de parcursul unui proces penal si de imprejurarea ca probele administrate in vederea luarii / mentinerii / inlocuirii / revocarii masurilor preventive sunt premergatoare judecatii in fond si de regula sufera modificari determinate atat de dinamica procesului penal, cat si de deciziile altor autoritati, instanta considera ca raspunderea statului pentru pronuntarea unei solutii de achitare in privinta unei persoane ce a fost supusa si unor masuri privative de libertate nu trebuie sa fie supusa acelorasi criterii de cuantificare precum in cazul raspunderii ce isi are izvorul in nesocotirea unor norme legale, chiar daca valoarea ocrotita este aceeasi – libertatea individuala. Fapta ilicita ce atrage raspunderea statului se impune a fi la randul ei analizata, iar incalcarea unor dispozitii legale aplicabile in materia masurilor preventive ce pot fi dispuse in cursul procesului penal nu poate fi asimilata, din punct de vedere al gravitatii, cu pronuntarea unei hotarari judecatoresti de achitare, pe baza unui probatoriu administrat si ulterior luarii masurilor preventive si cu respectarea tuturor normelor de drept, care a determinat constatarea finala asupra netemeiniciei fondului acuzatiilor aduse de stat prin reprezentatii sai.

In cadrul acelorasi consideratii teoretice asupra criteriilor de evaluare a prejudiciului rezultat din arestarea nedreapta, instanta mai arata ca solutionarea unei actiuni in despagubiri presupune o apreciere subiectiva a circumstantelor particulare ale cauzei, pornind insa de la principiul ca institutia raspunderii civile delictuale nu se poate transforma intr-un izvor de imbogatire fara just temei pentru cei ce se pretind prejudiciati. De altfel, in situatia daunelor morale, datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, in bani, a acestora nu este posibila, motiv pentru care judecatorul procedeaza la o solutionare in echitate, urmarind ca despagubirile acordate sa ofere o reparatie suficienta pentru atingerea adusa drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului.

In speta, reclamantul a pretins acordarea de despagubiri in cuantum de 2.435.000 lei pentru suferintele cauzate de masura arestarii preventive la care a fost supus pentru perioada maxima permisa de lege, de 6 luni. Potrivit celor anterior aratate, durata masurii constituie unul dintre criteriile de evaluare a despagubirii stabilite chiar de art. 540 alin.1 C.proc.pen., insusi legiuitorul apreciind asupra existentei legaturii dintre durata masurii preventive nelegale si intensitatea suferintelor reclamantului.

In ce priveste privarea de libertate, odata stabilit caracterul nedrept al acesteia, existenta prejudiciului moral este prezumata, intrucat prin masura respectiva se incalca unul dintre cele mai importante atribute ale personalitatii umane, respectiv dreptul la libertate, ca drept inalienabil al fiintei umane si ca valoare primordiala intr-o societate democratica. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant ca in cazurile de incalcare a art. 5 din Conventie, sunt intemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul moral produs victimei pe perioada detentiei nelegale.

Avand in vedere si declaratia martorului R. V., instanta retine ca prin privarea sa de libertate reclamantului i-a fost cauzata in mod cert o suferinta determinata de incalcarea unuia dintre drepturile sale fundamentale, cu atat mai puternic fiind sentimentul incercat cu cat conditiile propriu-zise de detentie erau unele sub conditia morala si sociala a reclamantului. Martorul a confirmat starea de depresie a reclamantului, care din punctul sau de vedere a fost una extrema si s-a exteriorizat prin petrecerea timpului mai mult in pat, cu fata la perete, singurele exceptii fiind acelea in care cobora pentru a fuma. Cu toate acestea, distinct de evaluarea subiectiva a martorului, la dosar nu au fost depuse acte medicale din care sa rezulte starea psihica a reclamantului constatata de un medic specialist, ceea ce inseamna ca reclamantul a reusit sa depaseasca momentele dificile din arest, care nu au avut consecinte pe termen lung de natura a-i afecta sanatatea.

In ce priveste efectele pe care arestarea le-a produs asupra reclamantului si a familiei sale, martorul audiat a insistat si asupra dificultatilor financiare cu care s-a confruntat partea, in conditiile in care contractul individual de munca i-a fost suspendat. Cu toate acestea, nici martorul si nici reclamantul, prin cererea de chemare in judecata, nu au indicat in concret o anumita situatie in care familia reclamantului sa fi avut de suferit din cauza unor lipsuri materiale si nici nu a facut dovada veniturilor de care familia a beneficiat in perioada de 6 luni in care reclamantul nu a mai incasat salariu. De aceste aspecte se va tine seama la stabilirea cuantumului despagubirilor ce se vor acorda reclamantului, la fel ca de imprejurarea ca dupa achitare reclamantului i-au fost platite drepturile salariale aferente perioadei de suspendare a contractului individual de munca, exceptand perioada arestarii preventive, obtinand astfel un minim de reparatie si in plan psihic, atat in raporturile cu institutia angajatoare, cat si cu colegii de serviciu. In plus, dupa cum a confirmat si martorul, dupa eliberarea din arest, reclamantul s-a angajat la o firma de transport si a obtinut venituri din munca, al caror cuantum nu a fost evidentiat ca fiind inferior celui obtinut in calitate de lucrator vamal, astfel ca situatia sa materiala nu a mai avut de suferit, continuarea procesului penal fiind cea care i-a cauzat sentimente de frustrare, nemultumire si stres.

Un alt element pe care instanta il are in vedere la evaluarea prejudiciului pretins de reclamant este reprezentat de dimensiunea pe care cercetarea penala la care era supus a capatat-o in cercul de cunoscuti, stiut fiind ca oprobriul public determina o intensificare a traumelor psihice pe care le poate avea un eveniment cu conotatii negative. In acest context, martorul a facut referire generice la o anumita atitudine ostila a colegilor de serviciu si a unora dintre agentii economici, fara a relata insa evenimente concrete prin care reclamantul sa fi fost supus unor conduite denigratoare sau discriminatorii, avand ca temei calitatea sa de inculpat intr-un dosar penal si care sa fi cauzat suferinte sufletesti apte a fi reparate prin plata sumei pretinse cu titlu de despagubiri.

Din analiza coroborata a probelor administrate, pornind de la constatarea caracterului nedrept (iar nu nelegal) al arestarii preventive dispuse in cadrul unui proces penal finalizat printr-o solutie de achitare, care prin ea insasi este de natura a realiza o reparatie a prejudiciului rezultat din incalcarea dreptului la libertate individuala, cu aplicarea tuturor criteriilor de cuantificare anterior expuse si avand in vedere solutionarea in echitate a cauzei, care nu trebuie sa constituie pentru reclamant un prilej de imbogatire fara just temei, instanta apreciaza ca suma de 2.435.000 lei, pretinsa prin precizarile la actiune formulate in scris la ultimul termen de judecata, este excesiva si nu se impune a fi acordata in intregime. Potrivit propriei evaluari a daunelor nepatrimoniale suferite de reclamant, in baza celor anterior expuse, instanta va admite in parte cererea si va obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 35.000 lei, cu titlu de despagubiri”.

* Cititi aici intreaga sentinta Tribunalului Constanta privind acordarea daunelor catre vamesul Adrian Milea