19 August 2025

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

Despre morcovi, bețe și Carol al II-lea. Raport despre sufocarea justiției

Scris de: jud. Alin ENE, membru CSM | pdf | print

18 August 2025 17:04
Vizualizari: 1620

Când statul se clatină, două instituții mai pot menține echilibrul: Justiția și Curtea Constituțională.



Guvernul știe asta. De aceea, aplică două metode vechi, dar eficiente: morcovul și bățul.

O decizie abilă a guvernului, luată în ultimele zile, a fost aceea de a exclude judecătorii Curții Constituționale de la aplicarea noilor reguli privind pensionarea magistraților.

De ce această „atenție specială”? Pentru că, atunci când executivul derapează, există două instituții capabile să se opună și să protejeze drepturile cetățenilor: Justiția și Curtea Constituțională. Iar guvernul știe bine că toate măsurile de „reformă” adoptate ajung, mai devreme sau mai târziu, în fața uneia dintre aceste două instituții.

Nu întâmplător, strategiile alese sunt diferite. Pe scurt: „stick and carrot”.


1. CCR – metoda „morcovului”


Scopul: o Curte „prietenoasă”, mai tolerantă la derapaje constituționale.

Cum? Prin „ungerea rotițelor”: judecătorii CCR sunt menajați, sperându-se că vor accepta schimbarea unei jurisprudențe consolidate a Curții și validarea unor legi vădit neconstituționale.

Eroarea: se pornește de la premisa falsă că dispozitiile și principiile constituționale sunt de vânzare.

Sunt convins însă că judecătorii CCR, indiferent de profesiile anterioare și de cine i-a numit, vor continua să judece sesizările cu care sunt învestiți exclusiv prin raportare la dispozițiile și principiile constituționale.


2. Justiția – metoda „bățului”


Scopul: o justiție slăbită, incapabilă să facă față avalanșei de litigii ce vor veni. Sau, și mai grav, o justiție subordonată, care să nu mai știe ori să nu mai vrea să repare drepturile încălcate.

Cum? Prin „griparea rotițelor”. Printr-un proiect normativ absurd, cu desconsiderarea fățișă a autorității judecătorești, cu mesajul cinic: „suntem deasupra voastră, putem schimba orice, oricând”. Iar dacă vreun magistrat „mișcă în front”, urmează linșajul public prin formatorii de opinie și presa prietenoasă, pentru a fi dat exemplu altora.

Eroarea: se pornește de la ideea falsă că judecătorii României pot fi intimidați și îndepărtați de la jurământul depus, de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei.

Oricât de mari ar fi presiunile asupra justiției, cetățenii trebuie să știe că în instanțe își pot găsi în continuare dreptatea – chiar și împotriva abuzurilor venite de la cel mai înalt nivel.


Tendințe autocrate


Vedem limpede o încercare a executivului de a-și subordona justiția: presiuni și directive trasate CSM, verificări neprevăzute de lege ale actelor emise de Consiliu, arogarea de atribuții peste lege în domenii precum cariera judecătorilor sau numirea Președintelui Înaltei Curți.

Dar aceste lucruri nu pot reuși cât timp societatea și judecătorii mai cred încă în principiul fundamental al separației puterilor în stat.

Istoria ne avertizează

Da, legiuitorul poate oricând să modifice regulile jocului. „Nu ne împiedicăm de o lege sau de o Constituție”, par să spună unii. „Când ne încurcă, o schimbăm.”

Dar istoria ne arată unde duce această logică. Nici Carol al II-lea nu a lăsat o Constituție să se opună „reformei” statului. Esențial este să identifici corect dușmanul de clasă, pavăza în calea progresului. Fie că sunt partidele politice, fie că este Justiția, important este să determini cine trebuie să dispară din deja vetusta democrație cu ale ei 3 puteri aflate în echilibru. Și după ce o demonizezi îndeajuns, poți sa te apuci și de plebiscit.

Demonizarea instituțiilor și eliminarea lor din echilibrul democratic sunt pașii clasici ai derapajului autoritar.

Astăzi, însă, încă mai avem șansa de a ne întoarce la echilibru. Cât timp credem în Constituție și în rolul justiției independente, nici „morcovul” și nici „bățul” nu vor putea îngenunchea democrația.

Comentarii

# Juju date 18 August 2025 17:08 +22

Eu astept de la CSM din toamna initiative privind normarea muncii, ca like-uri la postari am dat toata vara.

# Justitia este pe bani legali date 18 August 2025 17:56 +26

O spune statul roman, ca principal organizator al serviciilor publice, prin lege, adoptata de Parlament, ca reprezentant al poporului: Salarizarea magistraților trebuie sa le asigure o reala independenta economica, CONDITIE NECESARA pentru protecția împotriva oricărei atingeri aduse independentei si imparțialității lor in înfăptuirea actului de justiție. Pentru cei care înțeleg română si logica: un magistrat înrobit economic nu asigura o garanție pentru un act de justiție independent si imparțial. Nu mai traduc in românește.

# Victoria date 18 August 2025 18:52 +742

Opinie-pamflet... Dupa lovitura de stat & fraudarea alegerilor, Romania NU mai exista. A disparut de pe harta. Degeaba-ncearca niste "autoritati" ILEGITIME sa pacaleasca lumea, NU tine vrajeala. Iar Justitia "INDEPENDENTA" s-a comportat complice. A anchetat victimele, NU infractorii. Asa a facut "dreptate", asa a aparat "drepturile si libertatile fundamentale". Care "democratie"?

# Robert date 18 August 2025 19:11 +304

Demonizarea institutiilor? Pe bune??? CCR care NU e parte a sistemului de justitie, s-a******pe ea de Constitutie si ICCJ, care ESTE “justitia suprema”, a consfintit totul, cu ignorarea legilor si a bunului simt! Guvernul si parlamentul, care NU fac parte din sistemul de justitie, se caca pe Constitutie si pe legile in vigoare, de ani de zile si parchetele, judecatoriile, tribunalele, CA-urile si ICCJ, consfintesc abuzurile lor. De ce-ar fi nevoie sa demonizeze cineva institutiile astea, cand cei din ele, au trecut benevol de partea iadului si impotriva societatii (cetatenilor), de ani de zile??? In afara de conservarea propriilor privilegii, cei care formati institutiile astea, n-aveti nici o grija! Aaa, mai sunteti ocupati cu a va plange si a va victimiza mereu, ca niste lasi avari si profitori, ce sunteti!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 14.08.2025 – Judecatoarea CCR care ar fi scris la proiectul privind pensiile magistratilor

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva