DESTEPTII CODURILOR (IX) – Curtea Constitutionala continua sa descopere grozaviile din noul Cod de procedura penala. CCR a declarat neconstitutionale art. 488 alin. (1)-(4) si art. 484 alin. (2) CPP referitoare la calea de atac si la procedura in fata instantei in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei. CCR a respins exceptia de neconstitutionalitate a articolului care prevede ca urmarirea penala in cazul militarilor se efectueaza, obligatoriu, de procurorul militar
Autorii noilor Coduri penale, cunoscuti in sistem drept „desteptii codurilor”, primesc o noua lovitura din partea judecatorilor de la Curtea Constitutionala a Romaniei. CCR a gasit alte noi erori in Codul de procedura penala, dupa cele pe care le-a constatat in ultimul an. De data aceasta este vorba despre articolele referitoare la calea de atac si la procedura in fata instantei, in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei.
In sedinta de marti, 7 aprilie 2015, Curtea Constitutionala a admis exceptiile de neconstitutionalitate privind doua articole din Codul de procedura penala. Este vorba despre art. 488 („Calea de atac”) alin. (1)-(4) si art. 484 („Procedura in fata instantei”) alin. (2), ce reglementeaza calea de atac si procedura in fata instantei in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei.
Iata comunicatul Curtii Constitutionale:
“I.In ziua de 7 aprilie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.488 alin.(1) si (2) din Codul de procedura penala potrivit carora:
'(1) impotriva sentintei pronuntate potrivit art. 485, procurorul si inculpatul pot declara apel, in termen de 10 zile de la comunicare.
(2) impotriva sentintei prin care acordul de recunoastere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul si cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.'
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.488 alin.(1)-(4) din Codul de procedura penala conform carora:
'(1) Impotriva sentintei pronuntate potrivit art. 485, procurorul si inculpatul pot declara apel, in termen de 10 zile de la comunicare.
(2) Impotriva sentintei prin care acordul de recunoastere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul si cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.
(3) La solutionarea apelului se citeaza inculpatul.
(4) Instanta de apel pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge apelul, mentinand hotararea atacata, daca apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desfiinteaza sentinta prin care acordul de recunoastere a fost admis numai cu privire la felul si cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia si pronunta o noua hotarare, procedand potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplica in mod corespunzator;
c) admite apelul, desfiinteaza sentinta prin care acordul de recunoastere a fost respins, admite acordul de recunoastere a vinovatiei, dispozitiile art. 485 alin. (1) lit. a) si art. 486 aplicandu-se in mod corespunzator', precum si solutia legislativa cuprinsa in art.484 alin.(2) din Codul de procedura penala potrivit caruia '(2) Instanta se pronunta asupra acordului de recunoastere a vinovatiei prin sentinta, in urma unei proceduri necontradictorii, in sedinta publica, dupa ascultarea procurorului, a inculpatului si avocatului acestuia, precum si a partii civile, daca este prezenta', sunt neconstitutionale.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantelor care au sesizat Curtea Constitutionala.
Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".
CCR a respins exceptia de neconstitutionalitate a art.56 alin. (4) si (5) CPP
In aceeasi sedinta din 7 aprilie 2015, judecatorii CCR au luat in dezbatere si sesizarea Avocatului Poporului cu privire la dispozitiile art.56 alin.(4) si (5) din Codul de procedura penala. De data aceasta, tot cu unanimitate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa ca neintemeiata:
"Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si al art.32 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.56 alin.(4) si (5) din Codul de procedura penala, la sesizarea Avocatului Poporului.
In urma deliberărilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.56 alin.(4) si (5) din Codul de procedura penala.
Decizia este definitiva si general obligatorie. Argumenta?iile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".
Este vorba despre articolul ce reglementeaza competenta procurorului, alineatele vizate referindu-se la urmarirea penala a militarilor si la activitatea procurorilor militari:
"Art. 56 - Competenta procurorului
(4) Urmarirea penala in cazul infractiunilor savarsite de militari se efectueaza, in mod obligatoriu, de procurorul militar.
(5) Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau sectiilor militare ale parchetelor efectueaza urmarirea penala potrivit competentei parchetului din care fac parte, fata de toti participantii la savarsirea infractiunilor comise de militari, urmand a fi sesizata instanta competenta potrivit art. 44".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# cons
8 April 2015 16:00
+5