Curtea Constitutionala a Romaniei a motivat, miercuri 10 decembrie 2014, cele doua decizii prin care au fost admise exceptiile de neconstitutionalitate ale dispozitiilor din noul Cod de procedura penala privind procedura camerei preliminare. Este vorba despre Decizia nr. 599/21.10.2014, prin care CCR a constatat ca este neconstitutionala solutia legislativa din cuprinsul art. 341 alin. (5) Cpp potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra plangerii "fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor" si Decizia nr. 641/11.11.2014, prin care cei 9 judecatori constitutionali au statuat in unanimitate ca, pe de o parte, art. 344 alin. (4) Cpp este neconstitutional, iar pe de alta parte, art. 345 alin. (1), 346 alin. (1) si 347 alin. (3) Cpp contin solutii legislative neconstitutionale.

Critica principala pe care Curtea Constitutionala a Romaniei o aduce legiuitorului este, in esenta, aceea ca autorii Noului Cod de procedura penala au dezechilibrat balanta armelor, dand mai multa putere acuzarii, prin incalcarea unor principii si drepturi fundamentale, in detrimentul apararii. Iata in acest sens un pasaj relevant din Decizia nr. 641/11.11.2014, despre neconstitutionalitatea art. 344 alin. (4) Cpp: "Curtea apreciaza ca inculpatul nu se bucura de posibilitatea reala de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat in drept sau in fapt de catre adversar si la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri si exceptii dupa consultarea rechizitoriului, iar in ceea ce priveste partea civila si partea responsabila civilmente, Curtea retine ca acestea sunt excluse ab initio din procedura de camera preliminara. Reglementand in acest mod, legiuitorul a restrans in mod absolut posibilitatea partilor de a avea cunostinta si de a dezbate exceptiile ridicate din oficiu si sustinerile parchetului, plasandu-le intr-o situatie dezavantajoasa fata de procuror".

Dispozitiile Art. 341 alin. (5) Cpp incalca principiile contradictorialitatii si oralitatii, elemente esentiale ale dreptului la un proces echitabil

Curtea Constitutionala a constatat in unanimitate neconstitutionalitatea art. 341 alin. (5) Cpp - "Judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra plangerii prin incheiere motivata, in camera de consiliu, fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor" - cu motivatia ca autorii noului Cod de procedura penala au neglijat contradictorialitatea si oralitatea, principii indispensabile dreptului fundamental la un proces echitabil garantat de CEDO (Art. 6) si de Constitutia Romaniei (Art. 21 alin. 3): "Spre deosebire de dispozitiile art.278/1 alin.4 si 5 din Codul de procedura penala din 1968, in prezent, solutia adoptata de legiuitor, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta, in absenta petentului, procurorului si a intimatilor, in conditii lipsite de contradictorialitate si oralitate, instituie un standard de protectie mai scazut. (...) Curtea constata ca persoana vatamata si suspectul, in calitate de subiecti procesuali principali, nu au posibilitatea de a-si face apararea cu privire la sustinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunica un exemplar al plangerii. Or, in situatia in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, subiectii procesuali principali sunt privati de dreptul la un proces echitabil prin aceea ca necunoscand continutul plangerii nu pot intreprinde niciun fel de demersuri in apararea intereselor lor legitime. Asa fiind, aceste neajunsuri pot fi acoperite in masura in care judecatorul de camera preliminara se va pronunta asupra plangerii in cadrul unei proceduri contradictorii si orale. (...) Curtea constata ca prin absenta dezbaterilor contradictorii petentul, partea civila, partea responsabila civilmente, suspectul sau persoana vatamata nu numai ca nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, sa formuleze cereri si sa ridice exceptii cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale, dar nu poate contesta in niciun fel aceste cereri sau exceptii, cu atat mai mult cu cat, potrivit art.374 alin.(7) teza intai din Codul de procedura penala, probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de parti nu se readministreaza in cursul cercetarii judecatoresti".

Prezentam integral motivarea Deciziei nr. 599/21.10.2014 a CCR (paragrafele 28-48):

"In ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.341 alin.(5) din Codul de procedura penala, Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor legale criticate, judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra plangerii formulate impotriva solutiei de neurmarire sau netrimitere in judecata dispuse de procuror prin incheiere motivata, in camera de consiliu, fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor. Autorii exceptiei contesta aceste prevederi din perspectiva faptului ca, nefiind citati, sunt supusi unui act netransparent de infaptuire a justitiei. Totodata, sunt privati de dreptul la un proces echitabil, deoarece nu isi pot face apararile in conditii de contradictorialitate si oralitate.

Curtea constata ca procedura instituita de dispozitiile art. 341 alin.(5) din Codul de procedura penala are in vedere solutia de neurmarire sau netrimitere in judecata dispusa de procuror, solutie care, in urma analizei judecatorului de camera preliminara, poate fi confirmata sau infirmata. Ratiunea reglementarii a fost impusa in legislatia romana inca din anul 1997 cand Curtea, prin Decizia nr.486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.105 din 6 martie 1997, a statuat ca 'fiind vorba de acte si masuri luate de procuror in cursul procesului penal, acestea trebuie sa fie supuse nu numai controlului ierarhic, in cadrul Ministerului Public, dar si controlului din partea instantelor judecatoresti'. De aceea, legiuitorul, pe langa obligatia de a oferi oricarei persoane posibilitatea efectiva de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, trebuie sa imprime acestei posibilitati un caracter echitabil care sa confere plenitudine de exercitiu prin atingerea finalitatii urmarite.

Aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care sa respecte cerintele de echitate instituite de art.21 alin.(3) in absenta carora este golita de continut orice cenzura a solutiilor de clasare ori renuntare la urmarire penala dispuse de procuror. Exigenta este cu atat mai evidenta cu cat ordonanta procurorului, punand capat conflictului de drept penal, intra in categoria actelor prin care se infaptuieste justitia a caror verificare de catre judecatorul de camera preliminara trebuie sa fie efectiva. Simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justitiei capata caracter formal atata vreme cat garantiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate.

Echitatea procedurii consacrata de art.21 alin.(3) din Constitutie reprezinta o valorificare explicita a dispozitiilor art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Eo ipso aceste exigente erau implicit aplicabile in justitie in temeiul art.20 din Constitutie. Asa fiind, aspectele legate de respectarea dreptului la un proces echitabil se examineaza in functie de ansamblul procesului si de principiile proprii de organizare a fiecarei proceduri. Totodata, nu poate fi inlaturata nicio eventuala analiza izolata a anumitor aspecte importante ale procedurii, chiar daca aceasta se afla intr-o faza anterioara finalizarii procesului. In acest sens, Curtea reaminteste faptul ca aplicabilitatea garantiilor referitoare la procesul echitabil in fazele premergatoare judecatii a fost confirmata in jurisprudenta sa. Astfel, prin Decizia nr.1.086 din 20 noiembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.866 din 18 decembrie 2007, au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art.172 alin.1 teza intai din Codul de procedura penala din 1968, intrucat prevederea 'care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea' cuprinsa in acest text, precum si dispozitia 'care implica audierea sau prezenta partii careia ii asigura apararea', cuprinsa in art.173 alin.1 din acelasi cod, sunt neconstitutionale, fiind contrare art.24 din Constitutie referitor la dreptul la aparare.

Spre deosebire de dispozitiile art.278/1 alin.4 si 5 din Codul de procedura penala din 1968, in prezent, solutia adoptata de legiuitor, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta, in absenta petentului, procurorului si a intimatilor, in conditii lipsite de contradictorialitate si oralitate, instituie un standard de protectie mai scazut. Acest fapt nu poate fi apreciat ab initio neconform cu principiile statuate de Constitutie ori de celelalte prevederi din tratatele internationale privind drepturile omului in masura in care nu poate fi relevata producerea unui prejudiciu. De aceea, pentru a stabili daca standardul astfel instituit de dispozitiile art.341 alin.(5) din Codul de procedura penala afecteaza dreptul la un proces echitabil, Curtea este tinuta nu numai de o analiza izolata a acestora, ci si de una din perspectiva sistematica prin incadrarea lor in economia intregii proceduri referitoare la solutionarea plangerilor impotriva clasarilor si renuntarilor la urmarire penala dispuse de procuror. Astfel, desi faza prealabila a procesului (anchetarea, instrumentarea cazului, ori verificarea legalitatii solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata dispuse de procuror) reprezinta o parte a tuturor procedurilor penale considerate ca un intreg, anumite conditii impuse de art. 21 alin.(3) din Constitutie, cum ar fi dreptul la aparare ca o consecinta a exercitarii dreptului la un proces echitabil, pot fi relevante in masura in care echitatea procesului poate fi afectata prin nerespectarea initiala a acelor conditii. De aceea, in cursul anchetei preliminare, modul de impunere a garantiilor specifice dreptului la un proces echitabil este indisolubil legat de caracteristicile procedurii specifice, de circumstantele cauzei, precum si de posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea plangerii sa fie decisiv pentru temeinicia unei acuzatii in materie penala.

Conceptul de 'acuzatie in materie penala' trebuie inteles in sensul Conventiei si poate fi definit drept 'notificarea oficiala, din partea autoritatii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale', definitie care depinde, de asemenea, de existenta sau absenta unor 'repercusiuni importante asupra situatiei (suspectului)' (a se vedea Hotararea din 27 februarie 1980, pronuntata in Cauza Deweer impotriva Belgiei, paragraful 46; Hotararea din 15 iulie 1982, pronuntata in Cauza Eckle impotriva Germaniei, paragraful 73). Codul de procedura penala roman consacra trei modalitati de acuzatie in materie penala reglementate de art.307 referitor la aducerea la cunostinta a calitatii de suspect, art.309 referitor la punerea in miscare a actiunii penale si la aducerea la cunostinta a calitatii de inculpat si art.327 lit.a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului si sesizarea instantei de judecata. Daca in primele doua situatii, notificarea oficiala consta in aducerea la cunostinta a calitatii de suspect inainte de prima sa audiere si in comunicarea catre inculpat a ordonantei prin care s-a pus in miscare actiunea penala care, de asemenea, este chemat in vederea audierii, in cea de-a treia situatie, notificarea oficiala consta in comunicarea catre inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului in conditiile art.344 alin.(2) din acelasi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare.

Pe langa aceste trei modalitati de formulare a unei acuzatii penale, Curtea identifica si o alta posibilitate ce izvoraste din procedura referitoare la solutionarea plangerilor formulate impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata. Cu toate ca procedura ce constituie obiectul analizei sale nu vizeaza ab initio existenta unei acuzatii in materie penala, deoarece ea a fost inlaturata de solutiile pronuntate de procuror, cata vreme, potrivit dispozitiilor art.341 alin.(7) pct.2 lit.c) din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara, prin incheiere, poate desfiinta solutia atacata si dispune inceperea judecatii, atunci incheierea pronuntata are valentele unui rechizitoriu, deci a unei acuzatii in materie penala. Asa fiind, desi dispozitiile in cauza normeaza in domeniul unor proceduri penale care nu tin de rezolvarea pe fond a cauzei, dreptul la un proces echitabil trebuie impus, intrucat exista posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la admisibilitatea plangerii sa fie decisiv pentru stabilirea unei acuzatii in materie penala.

Drept urmare, odata stabilita posibilitatea analizei respectarii dreptului la un proces echitabil in cadrul procedurii referitoare la plangerea impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata, Curtea urmeaza sa constate daca solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara fara participarea petentului, procurorului si a intimatilor respecta exigentele de contradictorialitate si oralitate impuse de dispozitiile art.21 alin.(3) din Constitutie, in conditiile in care procurorul si partile pot depune anumite note scrise.

Curtea constata ca principiul contradictorialitatii ingaduie partilor sa participe in mod egal la prezentarea, argumentarea, discutarea si combaterea sustinerilor facute de fiecare si sa isi exprime opinia asupra initiativelor instantei in scopul stabilirii adevarului. Principiul este exprimat prin adagiul audiatur et altera pars. In materie penala, principiul contradictorialitatii exprima si cerinta ca functia de invinuire sa fie separata de functia jurisdictionala, fiind pe o pozitie procesuala egala cu functia de aparare. Invinuirea si apararea se combat in fata instantei de judecata de pe pozitii contradictorii, astfel incat autoritatea care judeca sa ajunga la o apreciere corecta a probelor. Asa fiind, asezarea judecatii pe principiul contradictorialitatii implica egalitatea de arme atat in privinta laturii penale, cat si in privinta laturii civile.

Pentru ca partile vatamate, partile civile sau chiar partile responsabile civilmente care au avut de suferit in urma unei fapte presupus penale sa aiba plenitudinea exercitarii drepturilor lor este necesar ca acestea sa uzeze nu numai de o procedura eminamente scrisa, ci si de contradictorialitate si oralitate, componente esentiale ale dreptului la un proces echitabil. Chiar daca, in acord cu dispozitiile art.341 alin.(2) din Codul de procedura penala, procurorul si partile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plangerii, nicio parte nu are posibilitatea de a cunoaste continutul acestora si de a produce contraargumente. Cu alte cuvinte, in sarcina instantei cade obligatia de a efectua o examinare efectiva a motivelor invocate de petent, parti si procuror care trebuie inteleasa ca o necesitate a examinarii argumentelor decisive pentru solutionarea cauzei. Or, in cazul de fata, instanta, examinand numai plangerea si notele scrise ale procurorului si ale partilor, nu poate examina un eventual argument decisiv, tocmai pentru ca el nu ii poate fi relevat.

Garantiile referitoare la un proces echitabil implica si dreptul participantilor la proces de a lua cunostinta de orice inscris sau observatie prezentat/prezentata instantei si sa il/o dezbata. Acest aspect este esential pentru increderea justitiabililor in functionarea justitiei si se bazeaza pe siguranta partilor ca s-au putut exprima cu privire la orice inscris din dosar.

Asa fiind, imprejurarea ca petentului i se comunica termenul de solutionare a plangerii nu poate complini lipsa unei proceduri echitabile care reclama in aceasta situatie citarea, cu atat mai mult cu cat echitatea are in vedere nu numai procedura in ansamblu, ci si interesul public si al victimelor unor infractiuni.

Totodata, asa cum rezulta din art.341 alin.(2) din Codul de procedura penala, un exemplar al plangerii formulate este comunicat procurorului si partilor. Potrivit art.32 din Codul de procedura penala, parti in procesul penal sunt numai inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente. Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca persoana vatamata si suspectul, in calitate de subiecti procesuali principali, nu au posibilitatea de a-si face apararea cu privire la sustinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunica un exemplar al plangerii. Or, in situatia in care nu a fost pusa in miscare actiunea penala, subiectii procesuali principali sunt privati de dreptul la un proces echitabil prin aceea ca necunoscand continutul plangerii nu pot intreprinde niciun fel de demersuri in apararea intereselor lor legitime. Asa fiind, aceste neajunsuri pot fi acoperite in masura in care judecatorul de camera preliminara se va pronunta asupra plangerii in cadrul unei proceduri contradictorii si orale.

De asemenea, Curtea constata ca un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil consta in faptul ca urmarirea penala trebuie sa aiba un caracter contradictoriu si sa existe o egalitate a armelor intre acuzare si aparare. Principiul egalitatii armelor unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil prevede ca fiecare parte sa dispuna de posibilitatea rezonabila de a-si prezenta cauza in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie dezavantajoasa fata de adversarul sau.

Or, din aceasta perspectiva, Curtea constata ca prin absenta dezbaterilor contradictorii petentul, partea civila, partea responsabila civilmente, suspectul sau persoana vatamata nu numai ca nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, sa formuleze cereri si sa ridice exceptii cu privire la legalitatea administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale, dar nu poate contesta in niciun fel aceste cereri sau exceptii, cu atat mai mult cu cat, potrivit art.374 alin.(7) teza intai din Codul de procedura penala, probele administrate in cursul urmaririi penale si necontestate de parti nu se readministreaza in cursul cercetarii judecatoresti. De aceea, in conditiile in care persoanele interesate ar fi citate ar avea posibilitatea sa se prezinte la dezbateri si, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-si exprima opiniile si de a raspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar si la eventualele intrebari ale judecatorului de camera preliminara.

Totodata, Curtea mai constata ca interesul persoanei care a avut calitatea de inculpat de a fi citata si de a dezbate in contradictoriu plangerea formulata este evident, deoarece, potrivit art.341 alin.(7) pct.2 lit.c) din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara poate dispune inceperea judecatii. De aceea, atunci cand o instanta asa cum este judecatorul de camera preliminara este competenta sa analizeze temeinicia unei plangeri prin analiza intregii probatiuni existente care fundamenteaza in ansamblu stingerea actiunii penale, ea nu poate, din motive ce tin de echitatea procedurii, sa transeze asupra chestiunilor respective fara o apreciere nemijlocita a declaratiilor persoanei care sustine ca nu a comis fapta considerata ca infractiune. Prin urmare, posibilitatea prezentei persoanei care a avut calitatea de inculpat este indispensabila in acest stadiu al procedurii in care judecatorul de camera preliminara trebuie sa decida atat cu privire la inceperea sau nu a judecatii, cat si cu privire la legalitatea administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale.

In plus, in cauzele in care a fost pusa in miscare actiunea penala, obiectul procedurii referitoare la solutionarea plangerilor impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata il constituie nu numai admisibilitatea si temeinicia acestora, cat si verificarea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii urmaririi penale. Potrivit art.341 alin.(11) din Codul de procedura penala, probele care au fost excluse de judecator in aceasta faza nu pot fi avute in vedere la judecarea in fond a cauzei, daca judecatorul de camera preliminara a dispus si inceperea judecatii. Or, cata vreme probele reprezinta chintesenta oricarui proces penal, iar organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului, atunci este evident ca procedura desfasurata in aceste situatii are o influenta directa asupra desfasurarii si echitatii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Acest aspect presupune asigurarea posibilitatii participarii atat a inculpatului, cat si a procurorului la solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara, asezarea drepturilor apararii deopotriva cu cele ale acuzarii fiind de esenta unui proces echitabil care implica si egalitatea de arme.

Totodata, Curtea reaminteste faptul ca, in calitate de reprezentant al intereselor generale ale societatii, procurorul apara ordinea de drept, drepturile si libertatile cetatenilor. In acest sens, potrivit dispozitiilor art.63 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara, Ministerul Public exercita prin procurori mai multe atributii, intre care regasim pe acelea referitoare la efectuarea urmaririi penale si la exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege. Or, cata vreme procedura din camera preliminara supusa prezentului control de constitutionalitate poate duce la inceperea judecatii si deci la formularea unei acuzatii in materie penala, este evident ca, in activitatea judiciara, in calitate de aparator al ordinii de drept, se impune citarea acestuia in cadrul solutionarii plangerilor formulate impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata. Curtea mai constata ca acest fapt nu trebuie inteles ca un drept subiectiv propriu al procurorului, pentru ca el, in virtutea rolului constitutional statuat de dispozitiile art.131 alin.(1) din Legea fundamentala, este o autoritate competenta sa instrumenteze si sa solutioneze cauza prin emiterea unei solutii de neurmarire sau netrimitere in judecata.

Totodata, Curtea constata ca garantiile procedurale referitoare la dreptul la un proces echitabil ce guverneaza intreaga procedura referitoare la temeinicia unei acuzatii in materie penala trebuie sa dubleze si procedura ce tine de instituirea definitiva a legalitatii acuzatiei stabilita prin incheierea judecatorului de camera preliminara de incepere a judecatii. Per a contrario, ar insemna sa se accepte posibilitatea ca o procedura de judecata pe fond sa se intemeieze pe o procedura anterioara care, intr-o maniera incompatibila cu garantiile dreptului la un proces echitabil, restrange, prin absenta contradictorialitatii si oralitatii, dreptul la aparare.

Astfel, din perspectiva contradictorialitatii si oralitatii, ca elemente esentiale ale egalitatii de arme si ale dreptului la un proces echitabil, Curtea constata ca legea trebuie sa prevada posibilitatea partilor, subiectilor procesuali principali si procurorului de a dezbate, in mod efectiv, observatiile depuse judecatorului de camera preliminara. Asa fiind, pentru realizarea acestor garantii este necesara citarea lor.

In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile art.341 alin. (5) din Codul de procedura penala referitoare la judecarea plangerii 'fara participarea petentului, a procurorului si a intimatilor' contravin dreptului la un proces echitabil in componentele sale referitoare la contradictorialitate si oralitate, intrucat atat plangerea petentului, cat si notele scrise ale procurorului si ale intimatilor sunt susceptibile de a influenta solutia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinanta cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii actiunii penale.

Jurisprudenta instantei europene confirma o astfel de interpretare, sens in care prin Hotararea din 9 noiembrie 2010 pronuntata in Cauza AGVPS唯acau impotriva Romaniei, paragraful 55, Curtea de la Strasbourg a identificat existenta unui prejudiciu real dupa ce a constatat ca partile interesate nu au putut fi informate cu privire la desfasurarea dezbaterilor. Or, in cazul de fata, nu poate fi pus in discutie un astfel de aspect cata vreme, prin prezenta decizie, Curtea Constitutionala, cenzurand absenta contradictorialitatii si oralitatii, a instituit necesitatea lor cu prilejul pronuntarii asupra plangerilor impotriva solutiilor procurorului".

Neconstitutionalitatea art. 344 alin. (4) Cpp (paragrafele 41-53 din Decizia nr. 641/11.11.2014):

"Curtea observa ca, potrivit art.344 alin.(4) din Codul de procedura penala, judecatorul de camera preliminara comunica cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu parchetului, care poate raspunde in scris, in termen de 10 zile de la comunicare. Din economia textului, Curtea retine ca procurorul are acces la cererile si exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu, pe cand inculpatului nu i se vor comunica nici exceptiile ridicate din oficiu de catre instanta, nici raspunsul parchetului la acestea. De asemenea, Curtea retine ca cererile si exceptiile formulate de catre inculpat, exceptiile ridicate din oficiu si raspunsul parchetului nu sunt comunicate partii civile sau partii responsabile civilmente, nefiind cunoscute de acestea din urma si neputand fi combatute.

Avand in vedere cele expuse, Curtea apreciaza ca inculpatul nu se bucura de posibilitatea reala de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat in drept sau in fapt de catre adversar si la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri si exceptii dupa consultarea rechizitoriului, iar in ceea ce priveste partea civila si partea responsabila civilmente, Curtea retine ca acestea sunt excluse ab initio din procedura de camera preliminara. Reglementand in acest mod, legiuitorul a restrans in mod absolut posibilitatea partilor de a avea cunostinta si de a dezbate exceptiile ridicate din oficiu si sustinerile parchetului, plasandu-le intr-o situatie dezavantajoasa fata de procuror.

Astfel, din perspectiva contradictorialitatii, ca element definitoriu al egalitatii de arme si al dreptului la un proces echitabil, instanta constitutionala apreciaza ca norma legala trebuie sa permita comunicarea catre toate partile din procesul penal inculpat, parte civila, parte responsabila civilmente a documentelor care sunt de natura sa influenteze decizia judecatorului si sa prevada posibilitatea tuturor acestor parti de a discuta in mod efectiv observatiile depuse instantei. Or, Curtea observa ca normele ce reglementeaza procedura camerei preliminare se rezuma la a indica drept persoane participante in aceasta faza procesuala doar pe procuror si pe inculpat.

Curtea observa ca, potrivit art.32 din Codul de procedura penala, pe langa inculpat, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti in procesul penal.

In ceea ce priveste partea civila, Curtea constata ca, potrivit art.84 din Codul de procedura penala persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal este parte in procesul penal si se numeste parte civila. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr.482 din 9 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004, a statuat ca, in cazul in care persoana vatamata formuleaza, in cadrul procesului penal, pretentii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a savarsirii infractiunii, aceasta cumuleaza doua calitati procesuale: calitatea de parte vatamata si calitatea de parte civila. Aceste doua parti ale procesului penal se afla insa intr-o situatie identica, si anume in situatia de persoana lezata in drepturile sale prin savarsirea infractiunii, ceea ce justifica existenta 'interesului legitim', la care se refera art.21 din Constitutie.

De asemenea, in ceea ce priveste partea responsabila civilmente, Curtea constata ca, potrivit art.86 din Codul de procedura penala, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligatia legala sau conventionala de a repara in intregime sau in parte, singura sau in solidar, prejudiciul cauzat prin infractiune si care este chemata sa raspunda in proces. Desi nu se identifica, din reglementarea obligatiilor care ii incumba partii responsabile civilmente, reiese ca aceasta impreuna cu inculpatul formeaza un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infractiune. Astfel, partea responsabila civilmente are interesul inlaturarii conditiilor care ar atrage raspunderea sa civila.

Mai mult decat atat, potrivit art.85 alin.(1) si art.87 alin. (1) din Codul de procedura penala, atat partea civila cat si partea responsabila civilmente se bucura de drepturile prevazute la art.81 din acelasi cod, dintre care Curtea retine dreptul acestora de a propune administrarea de probe de catre organele judiciare, de a ridica exceptii si de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce tin de solutionarea laturii penale a cauzei si de a consulta dosarul, in conditiile legii.

Din aceasta perspectiva, astfel cum a statuat si prin Decizia nr.482 din 9 noiembrie 2004, anterior citata, Curtea apreciaza ca partii civile si celei civilmente responsabile nu le este strain interesul pentru solutionarea laturii penale a procesului, in conditiile in care de stabilirea existentei faptei penale si a vinovatiei inculpatului judecat in cauza depinde si solutionarea laturii civile a procesului. Mai mult, cu acelasi prilej, Curtea a retinut ca partea civila, partea civilmente responsabila si inculpatul au aceeasi calitate, de parti si prin urmare se afla in aceeasi situatie.

In ceea ce priveste cauza dedusa controlului de constitutionalitate, Curtea observa ca fiind stabilit deja faptul ca prevederile art.6 din Conventie trebuie respectate de legiuitor si atunci cand reglementeaza in domeniul procedurilor penale care nu tin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv si in ceea ce priveste procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea apreciaza ca, din perspectiva principiului contradictorialitatii, atat partii civile, cat si partii civilmente responsabile trebuie sa li se ofere aceleasi drepturi ca si inculpatului.

In continuare, in ceea ce priveste rolul procurorului in procesul penal, Curtea observa ca, potrivit art.131 din Constitutie, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, exercitandu-si atributiile prin procurori constituiti in parchete.

De asemenea, Curtea observa ca, potrivit art.62 alin.(2) din Legea nr.304/2004, procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, iar, potrivit art.67 din aceeasi lege, procurorul participa la sedintele de judecata, in conditiile legii, si are rol activ in aflarea adevarului. Astfel, in procesul penal din Romania procurorul actioneaza ca aparator al intereselor generale ale societatii, dar si ale partii din proces, in spiritul legalitatii (Decizia nr.983 din 8 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.551 din 5 august 2010). Totodata, in calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societatii si de aparator al ordinii de drept, al drepturilor si libertatilor cetatenilor, Ministerului Public, prin procurori, ii revine sarcina ca in faza de urmarire penala sa caute, sa administreze si sa aprecieze probele care servesc la constatarea existentei sau inexistentei infractiunii, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea tuturor imprejurarilor, pentru justa solutionare a cauzei (Decizia nr.1.503 din 18 noiembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.8 din 5 ianuarie 2011).

In ceea ce priveste rolul procurorului in procedura camerei preliminare, din dispozitiile de lege criticate, Curtea observa ca acesta nu are decat o participare limitata in aceasta etapa procesuala. Plecand de la obiectul procedurii camerei preliminare, de la importanta probelor in procesul penal, precum si de la rolul pe care procurorul il ocupa in procesul penal, Curtea constata ca si acesta din urma trebuie sa se bucure in egala masura de dreptul la o procedura orala. Curtea a statuat, prin Decizia nr.190 din 26 februarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.213 din 20 martie 2008, ca dispozitia art.131 alin.(1) din Constitutie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate sa duca la restrangerea continutului dispozitiei constitutionale.

Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constate ca dispozitiile art.344 alin.(4) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale".

CCR a statuat ca Art. 345 alin. (1), 346 alin. (1) si 347 alin. (3) Cpp contin solutii legislative neconstitutionale (paragrafele 54-63 din Decizia nr. 641/11.11.2014):

"In continuare, Curtea retine ca dreptul la o procedura orala si la o audiere publica este deosebit de important in contextul penal, caz in care o persoana acuzata de o infractiune penala trebuie, in general, sa aiba posibilitatea de a participa la o audiere in prima instanta (Hotararea din 20 iulie 2000 pronuntata in Cauza Tierce si altii impotriva San Marino, paragraful 94). In cazul in care este vorba despre un singur grad de jurisdictie si in cazul in care problemele nu sunt 'extrem de tehnice' sau 'pur legale', trebuie sa existe o procedura orala, procedurile scrise nefiind suficiente (Hotararea din 10 decembrie 2009 pronuntata in Cauza Koottummel impotriva Austriei, paragrafele 181).

In schimb, folosirea procedurilor scrise in caile de atac este, in general, acceptata ca fiind compatibila cu art.6. O procedura orala poate sa nu fie necesara in caile de atac atunci cand nu exista probleme cu credibilitatea martorilor, nu sunt contestate faptele, partilor le sunt oferite posibilitati adecvate de a-si prezenta cazurile lor in scris si de a contesta dovezile aduse impotriva lor (Hotararea din 8 ianuarie 2009 pronuntata in Cauza Schlumpf impotriva Elvetiei, paragrafele 650; Hotararea din 10 martie 2009 pronuntata in Cauza Igual Coll impotriva Spaniei, paragrafele 288).

Astfel, cum s-a aratat anterior, avand in vedere ca standardul de protectie oferit de dispozitiile Conventiei si de jurisprudenta instantei europene este unul minimal, Legea fundamentala sau jurisprudenta Curtii Constitutionale putand oferi un standard mai ridicat de protectie a drepturilor, potrivit prevederilor art.20 alin.(2) din Constitutie si art.53 din Conventie, instanta de contencios constitutional a statuat ca garantiile prevazute de art.6 paragraful 1 din Conventie si de art.21 alin.(3) din Constitutie se aplica, in materie penala, nu numai procedurii de fond a litigiului, ci si in procedura camerei preliminare, oferind o protectie sporita celei regasite la nivelul Conventiei.

In ceea ce priveste dreptul la o procedura orala, Curtea observa ca numai in cadrul unor dezbateri desfasurate oral procesul poate fi urmarit efectiv, in succesiunea fazelor sale, de catre parti. Totodata, dreptul la o procedura orala contine si dreptul inculpatului, al partii civile si al partii responsabile civilmente de a fi prezente in fata instantei. Acest principiu asigura contactul nemijlocit intre judecator si parti, facand ca expunerea sustinerilor formulate de parti sa respecte o anumita ordine si facilitand astfel stabilirea corecta a faptelor.

Curtea retine ca, potrivit art.345, art.346 alin.(1) si art. 347 din Codul de procedura penala, procedura desfasurata in camera preliminara nu se realizeaza potrivit unei proceduri orale in care partile din proces sa-si poata expune sustinerile, ci pe baza celor depuse in scris de catre inculpat si a raspunsului parchetului.

Pentru toate argumentele expuse in prealabil, din perspectiva verificarii legalitatii administrarii probelor, Curtea constata ca, pe de-o parte, probele, odata ce au fost excluse, nu mai pot fi avute in vedere la judecata in fond a cauzei, iar pe de alta parte, judecatorul de camera preliminara este suveran asupra stabilirii legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le indeplineste au o influenta directa asupra desfasurarii si echitatii procesului propriu-zis. Odata inceputa judecata, judecatorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalitatii administrarii probelor ce au ramas castigate procesului. Dupa ramanerea definitiva a solutiei dispuse de judecatorul de camera preliminara, nu mai exista niciun temei legal in baza caruia inculpatul sa poata ridica cereri ori exceptii referitoare la aspecte deja analizate in camera preliminara.

De asemenea, Curtea observa ca, din reglementarea institutiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilitatii pentru judecatorul din aceasta faza de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate in faza de urmarire penala, nebeneficiind de contradictorialitate si oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formala a legalitatii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, astfel cum s-a aratat anterior, organul de urmarire penala strange si administreaza probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului, astfel incat, in situatia in care in cauza respectiva sunt mai multi inculpati, proba care actioneaza in favoarea unuia poate actiona in defavoarea celuilalt.

Totodata, Curtea observa ca in anumite circumstante aspectele de fapt ce au stat la baza obtinerii anumitor probe au relevanta directa si implicita asupra legalitatii probelor; or, imposibilitatea judecatorului de camera preliminara de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor inscrisuri, precum si lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, il pun pe acesta in postura de a nu putea clarifica situatia de fapt, aspect ce se poate rasfrange implicit asupra analizei de drept. Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca rezultatul procedurii in camera preliminara referitor la stabilirea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala are o influenta directa asupra desfasurarii judecatii pe fond, putand sa fie decisiv pentru stabilirea vinovatiei/nevinovatiei inculpatului. Or, reglementand in acest mod procedura camerei preliminare si avand in vedere influenta pe care aceasta procedura o are asupra fazelor de judecata ulterioare, Curtea constata ca legiuitorul a incalcat dreptul partilor la un proces echitabil in componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea si egalitatea armelor.

Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constate ca solutia legislativa cuprinsa in art.345 alin.(1) si in art.346 alin.(1) din Codul de procedura penala, potrivit careia judecatorul de camera preliminara se pronunta 'fara participarea procurorului si a inculpatului', este neconstitutionala, intrucat nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a partii civile si a partii responsabile civilmente in procedura desfasurata in camera de consiliu, in fata judecatorului de camera preliminara. Curtea retine ca, din perspectiva exigentelor dreptului la un proces echitabil, este suficient sa li se asigure partilor posibilitatea participarii in aceasta etapa procesuala, judecatorul putand decide asupra finalizarii procedurii in camera preliminara si fara participarea partilor atata timp cat acestea au fost legal citate.

In continuare, Curtea observa ca, potrivit art.347 alin.(3) din Codul de procedura penala, dispozitiile art.34346 din acelasi cod se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste contestatia cu privire la solutia pronuntata de judecatorul de camera preliminara. in aceste conditii, Curtea retine ca cele expuse anterior se aplica mutatis mutandis si in ceea ce priveste procedura contestatiei impotriva solutiei pronuntate de judecatorul de camera preliminara. Pentru aceste motive, Curtea urmeaza sa admita exceptia de neconstitutionalitate si sa constatate ca dispozitiile art.347 alin. (3) raportate la cele ale art.344 alin.(4), art.345 alin.(1) si art.346 alin.(1) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale".

*Cititi aici integral Decizia nr. 599/21.10.2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei

*Cititi aici integral Decizia nr. 641/11.11.2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei