19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

RECUNOASTE IMIXTIUNEA IN JUSTITIE – Traian Basescu: "Va aduceti aminte perioada cand acuzam Inalta Curte, CSM, parchetele? Era perioada cand erau oamenii, judecatorii, procurorii doamnei Stanoiu... S-a curatat si acolo... Ce am putut sa fac direct - SRI, SIE, Parchete, Inalta Curte - am facut-o". Basescu a dat indicatii pentru deconspirarea candidatului ofiter acoperit: "Va trebui rapid o hotarare judecatoreasca". Presedintele i-a trasat termen lui Tiberiu Nitu

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

10 September 2014 13:10
Vizualizari: 4921

Presedintele Traian Basescu a revenit la postul de televiziune B1, marti 9 septembrie 2014, la emisiunea "Sub semnul intrebarii" realizata de jurnalistul Robert Turcescu, pentru a explica ca initiativa celei de-a treia suspendari are ca scop "gratierea lui Dan Voiculescu" si nu inseamna altceva decat "instabilitate politica", dar si pentru a continua campania fatisa pentru Elena Udrea, favorita sa la alegerile pentru presedintia Romaniei, despre care a afirmat ca a protejat-o, in ultimii 10 ani, datorita calitatilor sale. Cum era de asteptat, dintre subiectele dezbaterii prezidentiale nu au lipsit Justitia si serviciile secrete.

Traian Basescu, care asteapta de la procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, sa isi respecte promisiunea facuta in legatura cu rezolvarea dosarelor Revolutiei din '89, a explicat cum a curatat el sistemul judiciar: "Va aduceti aminte perioada cand acuzam Inalta Curte, acuzam CSM, acuzam parchetele? Era perioada cand erau oamenii, judecatorii, procurorii doamnei Stanoiu... S-a curatat si acolo, cum s-a curatat si la SRI, cu trecerea in rezerva a multor generali, dincoace cu pensionarea multor judecatori, multor procurori. Sistemul s-a curatat".


Seful statului a cerut "rapid" o "hotarare judecatoreasca" prin care serviciile sa fie obligate sa-i deconspire pe fostii sau actualii "acoperiti". Solicitarea a fost insotita si de o motivare. Presedintele Basescu a afirmat ca are informatii potrivit carora printre candidatii la prezidentiale ar exista persoane care au sau au avut calitatea de agenti, "cu dubla comanda". In acelasi context al discutiei despre servicii secrete, Traian Basescu a explicat motivul pentru care este imposibil ca acestea sa decida numele presedintelui Romaniei: "Serviciile nu pot face presedinti. Si daca va ganditi la numarul oamenilor din servicii, punem si familiile lor, daca s-ar duce toti sa voteze, tot nu pot scoate un presedinte". Intrebat daca, in situatia ipotetica a unui al treilea mandat, i-ar mentine pe George Maior si Teodor Melescanu la conducerile SRI si SIE, presedintele a raspuns fara ezitare: "Categoric, da. Da!".

Una dintre cele mai interesante afirmatii facute de Traian Basescu a avut-o in centrul atentiei pe Elena Udrea, despre care seful statului a declarat ca a protejat-o, in ultimii 10 ani, datorita calitatilor sale, fara a explica ce intelege, in acest caz, prin "protectie". Presedintele in functie a mers cu sustinerea pentru favorita sa pana-ntr-acolo incat a spus ca nu a vazut-o niciodata mintind pe Elena Udrea.

In ceea ce-i priveste pe adversarii Elenei Udrea in cursa pentru prezidentiale, acestia au fost criticati in termeni duri de Traian Basescu. Fie ca vorbim despre fosti ministri ai Justitiei din guvernarea PDL, fie ca ne referim la candidatul acreditat de sondaje cu cele mai mari sanse de a-l invinge pe Victor Ponta, atunci cand sunt contracandidatii preferatei sale, acestia sunt "necinsititi" si "slugarnici" (Monica Macovei), "obraznici" si "tupeisti" (Catalin Predoiu) sau "mincinosi" si "penibili" (Klaus Iohannis).

Prezentam pasaje din interviul acordat de presedintele Traian Basescu, postului de televiziune B1 (intertitlurile apartin redactiei):

Traian Basescu, despre disputa cu Monica Macovei pe tema numirilor la varf in DNA: "A fost necinstita... A fost necinstita si cand s-a dus sa faca sluj la Blaga... Are carente consistente"

Moderator: "Astazi cum stam si cine este sistemul asta, domnule presedinte? E infrant acum sistemul?"

Traian Basescu: "Nu, e doar ingenuncheat. Se poate ridica din genunchi, depinde cine vine presedinte. Daca ii preda justitia, adica numirile, cum mi se propunea mie inainte de disputele publice in care, din pacate, Monica Macovei, a fost incorecta fata de mine".

Moderator: "La ce va referiti?"

Traian Basescu: "Pai, numirile de procurori sefi la DNA, adjunctii, sefii de sectii".

Moderator: "Haideti sa deschidem o paranteza aici, pentru ca doamna Macovei a vorbit despre asta intr-o emisiune 'Sub semnul intrebarii' si spunea ca de acolo a plecat disputa dintre..."

Traian Basescu: "Da, de acolo a plecat, pentru ca a fost necinstita. Cum a fost necinstita si cand s-a dus sa faca sluj la Blaga si acum i-a intors spatele fara sa respire. A mai facut de astea si acum, cand vedeti faptele astea, aveti explicatia de ce cand am putut nu am mai pus-o ministru al justitiei. Pentru ca a fost, a plecat odata cu scoaterea PDL de la guvernare in 2007 de catre Tariceanu si in 2009, cand am putut sa punem din nou un guvern PDL, nu am mai invitat-o sa vina in guvern. Are carente consistente. Stiti, trebuie sa te uiti sub poleiala si mai ales cand stii multe lucruri e bine sa... Dar nu Monica Macovei este subiectul meu. Discutia era despre sistem".

Traian Basescu: "Va aduceti aminte perioada cand acuzam Inalta Curte, acuzam CSM, acuzam parchetele? Era perioada cand erau oamenii, judecatorii, procurorii doamnei Stanoiu"

Moderator: "Cine este sistemul acesta, domnule presedinte?"

Traian Basescu: "Uitati ce inseamna sistemul si cum il definesc eu. El este un ansamblu de institutii si de centri de putere din afara institutiilor. Spre exemplu, va dau un exemplu. Am gasit un SRI in care Sorin Ovidiu Vantu stia lista cu cei ascultati, iar seful SRI - Dumnezeu sa-l ierte! - mergea cu masina de la Sorin Ovidiu Vantu. Pai SRI era controlat de Vantu. Vantu stia tot ce lucreaza SRI de interes. Mai mult decat atat, Timofte ii punea la dispozitie si informatii din aceasta institutie de securitate nationala, informatii economice, vezi ca ala face aia, vezi ca ala face aia. Alt exemplu ce inseamna sistemul: Justitia. Va aduceti aminte perioada cand acuzam Inalta Curte, acuzam CSM, acuzam parchetele? Era perioada cand erau oamenii, judecatorii, procurorii doamnei Stanoiu".

Moderator: "Da".

Traian Basescu: "S-a curatat si acolo, cum s-a curatat si la SRI, cu trecerea in rezerva a multor generali, dincoace cu pensionarea multor judecatori, multor procurori. Sistemul s-a curatat".

Moderator: "Si de ce spuneti ca e doar ingenuncheat si ca nu a disparut? Ce a ramas in el?"

Traian Basescu: "Pai va spun, domnule Turcescu, imediat. Daca asta, tinand-o la institutii unde nu e curatat parte din sistemul de securitate... Politia - aceea este inca obedienta fata de presedintii de consilii judetene, fata de decizia politica, se caciulesc pentru o functie multi dintre ei".

Moderator: "Va referiti si la Serviciul de informatii al Ministerului de Interne?"

Traian Basescu: "La tot. Ma refer la tot. Sa nu credeti ca seful 'Doi si un sfert', care a fost schimbat de curand, a fost schimbat de florile marului.

Moderator: Dar acolo de ce nu s-a putut produce macar ingenuncherea - cum spune - a sistemului?"

Traian Basescu: "Pentru ca ministrii nu au inteles, indiferent cine au fost, indiferent cine au fost. L-au politizat. Au pus omul meu. Si in timpul guvernului partidului pe care eu l-am dat. Nu am putut sa-i controlez la nivelul asta. Ce am putut sa fac direct - SRI, SIE, Parchete, Inalta Curte - am facut-o. Ce a fost sub guvern intotdeauna a fost sub influenta politica, si asta este una din marile vulnerabilitati. Dar merg mai departe cu sistemul".

Moderator: "Mai ramaneti putin totusi la 'Doi si un sfert'. El se implica in momentul de fata mai mult decat alte servicii sau in comparatie cu alte servicii in batalia politica?"

Traian Basescu: "Nu as spune neaparat, nu am probe, dar este obedient politicului, da? Obedient politicului si, daca se va deschide mai mult, spre exemplu, din dosarul de la Cluj cu presedintele Consiliului Judetean, cu Uioreanu, veti putea constata. De altfel, ati si vazut parte din film cum seful filajului s-a dus sa vada ca i-a cerut un om politic, seful 'Doi si un sfert' s-a dus la intalnire ca a fost chemat, ati vazut lucrurile astea deja. Mergem putin mai departe si vom reveni pe aspectul acesta al vulnerabilitatii statului datorita controlului politic pe institutii care ar trebui sa functioneze independent. Va dau un alt exemplu ce inseamna sistemul. Va aduceti aminte de cazul Voicu?"

Traian Basescu: "Decizii de procurori au fost controlate de ziarist important"

Traian Basescu: "Un caz Voicu, care chema judecatorii de la Inalta Curte, asta ai de facut, ca ii cam chema la Mitica Iliescu, da? Si am vazut vena aceea de coruptie si de control politic asupra judecatorului, la ce varfuri din Inalta Curte de Casatie si Justitie a dus! Cazul Voiculescu este parte a sistemului ingenuncheat. Banii de la Crescent transferati, facut un trust media, care este utilizat impotriva statului fara menajamente. Institutiile care n-au fost obediente 'Varanului' au fost pulverizate pur si simplu, fie ca a fost vorba de DNA, de Inalta Curte, de DIICOT, de presedintie, de SRI de multe ori. Deci, acesta este sistemul, reminiscentele vechi care s-au transferat, sa stiti, si generatiei noi si s-ar putea sa vedeti cum decizii de procurori au fost controlate de ziarist important. Nu, nu voi merge mai departe".

Moderator: "Decizii de procurori?"

Traian Basescu: "Da, da".

Moderator: "Deci, domnule presedinte, inseamna ca ala nu este un ziarist!"

Traian Basescu: "Bineinteles ca nu este un ziarist..."

Moderator: "Cum ajunge sa ai atata influenta un ziarist?"

Traian Basescu: "Ziarist bine platit. Da, deci..."

Moderator: "De presa scrisa sau de televiziune, macar atat?"

Traian Basescu: "Nu, as incheia, am mers prea departe cu asta, desi este o realitate. Deci asta inseamna sistemul, sistemul care n-ar vrea democratizarea si cad unul cate unul. Nu pot sa cada toti odata, ca sunt si greu de identificat. Sunt unii la care din cauza incorectitudinii unor procurori nu s-a mers pana la capat, pentru ca la un moment dat a intervenit cineva din sistemul putred, din sistemul vechi. Or, lucrurile acestea trebuiesc continuate, domnule. Ne putem atat de usor intoarce inapoi daca vine un presedinte care spune, trebuie sa schimbam acest regim nazist, da..."

Traian Basescu, explicand "protectia" oferita Elenei Udrea: "Nu as fi tinut-o sa o protejez, sa o ajut, zece ani, daca era un om fara valoare"

Moderator: "Vedeti vreun context in care doamna Udrea are sanse sa castige presedintia Romaniei? Adica..."

Traian Basescu: "Foarte greu. Eu nu spun ca... despre cel pe care il sustii nu poti sa spui ca nu are sanse. Eu ii voi da tot sprijinul. Nu stiu daca este momentul femeilor in Romania si mai ales pe imaginea care i-a fost construita in mod nedrept, ca nu as fi tinut-o sa o protejez, sa o ajut, zece ani, daca era un om fara valoare, fara calitati, dar nu stiu daca este timpul femeilor, insa in mod categoric am mult mai multa incredere in ea decat in Ponta si Iohannis la un loc. (...) Si pe femeia asta n-am vazut-o mintind. Nu am vazut-o mintind. Poate in zece ani va aduceti aminte dumneavoastra de vreo minciuna".

Traian Basescu, despre "obraznicia deranjanta" si "tupeul" fostului ministru al Justitiei Catalin Predoiu

Moderator: "Avea PDL-ul un candidat bun? Boc era mai bun decat Iohannis?"

Traian Basescu: "Indiscutabil. Si mai bun si decat Predoiu. Eu l-am vazut pe Predoiu cand aseara se stropsea prin camera la Boc. Ma uitam la el - mai, frate, ti-a fost prim-ministru, te-a rabdat in Guvern, te-a... il chemi tu sa-l dai afara? Cine esti Predoiu in PDL? Ai fost un ministru pe care l-am apreciat, dar vezi-ti lungul nasului, ca om politic, ca te-a proptit Blaga peste noapte prim-vicepresedinte. Ce ai facut in PDL, pentru PDL? Asa o obraznicie deranjanta... Suna-l pe Boc daca ai ceva de vorbit cu el, ca este primarul Clujului. Cand toti stateau ascunsi prin transee, inclusiv domnul Predoiu, Emil Boc si-a asumat o candidatura la Primaria Clujului in 2012, cand ne era cel mai greu. Este incredibil cat tupeu... Iar Emil Boc stie pulsul partidului, pe care il stiu si eu. Ca unii mai suna, altii vorbesc, cu altii ma mai intalnesc... Nu sunt mobilizati de candidat. Si foarte multi spun asa: pai liberalii ne-au dat afara de la guvernare in 2007, ne-au haituit impreuna cu PSD-ul cat au putut si atunci, dupa ce ne-au dat afara de la guvernare, si acum, cat au fost impreuna, ne-au suspendat presedintele si in 2007, si in 2012; pai, daca ar castiga Iohannis, a doua zi astia nu ne mai cunosc. Exact asta spun cei mai multi. Exact asta spun. si si vad aroganta liberalilor. Lor li se pare ca... insa liberalii au fost partidul care au tradat cel mai urat PDL-ul. Dupa ce le-am dat prim-ministru, dupa ce am castigat in 2004, le-am pus premier; cand le-a convenit sa se pupe cu PSD-ul, au facut-o. Iohannis, care a fost premierul Grivco in doua situatii, ce garantii credeti ca le da pedelistilor ca ii va mai baga in seama a doua zi daca ar deveni presedinte?"

Cum a cerut Traian Basescu, rapid, o hotarare judecatoreasca care sa oblige serviciile secrete sa-si deconspire fostii sau actualii "acoperiti" care candideaza la prezidentiale

Traian Basescu: "Inca mai cred ca candidatii au timp ca inainte de a-si depune candidatura sa spuna public..., sa-si completeze CV-ul, daca au fost cumva ofiteri acoperiti sau nu".

Moderator: "Si daca nu au facut lucrul acesta, o veti spune dumneavoastra?"

Traian Basescu: "Da. Da, pentru ca am obligatia sa o spun. Am obligatia sa o fac. Exista lege care interzice serviciilor sa-si faca cunoscute retelele, ofiterii acoperiti, ofiterii descoperiti s.a.m.d., dar cand discutam functia de presedinte al Romaniei nu poti sa nu informezi. Nu spune nimeni sa o faca serviciul, ca nu are voie prin lege, dar candidatul are obligatia sa o faca. Candidatul are obligatia sa o faca. si voi fi in masura sa va aduc probe, ce inseamna acest dublu buton".

Moderator: "Deci veti face cu siguranta acest lucru?"

Traian Basescu: "Da. Ar fi necinstit din partea mea, ar fi necinstit. Sigur, va trebui rapid o hotarare judecatoreasca, pentru ca, altfel, serviciul nu poate sa faca public apartenenta sau fosta apartenenta. Insa nu poti sa fii presedintele Romaniei si sa existe riscul sa ai dubla comanda. Cum e foarte dificil sa fii si premier, si ministru, si orice ai fi. In functii publice importante este nepermis sa nu spui, pentru ca eu sunt convins ca daca un candidat ar spune: 'Da, am fost sau sunt ofiter acoperit sau ce am fost...', nu i s-ar intampla mare lucru. Uitati-va cum i-a tratat Romania pe ofiterii de securitate, cum i-au tratat romanii. Nu cu deosebita ostilitate. Ma uit ca domnul Voiculescu este destul de popular, nu?"

Traian Basescu asteapta ca procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, sa isi respecte promisiunea pe care a facut-o in 2013, la instalare, in privinta "rezolvarii" dosarelor Revulutiei

Moderator: "Pe nenorocitii aia care au impuscat oameni la revolutie, domnule Basescu, ii urati? Pentru ca nu pot sa nu va intreb de o declaratie pe care ati facut-o in 2005. Spuneati: 'Acum am doar o obligatie de presedinte sa clarific evenimentele din '89'. Anul trecut, in 15 mai 2013, cand a fost numit in functia de procuror general domnul Nitu, i-ati trasat un termen limita de un an ca sa rezolve dosarele revolutiei. I-ati spus: 'E un raspuns pe care Nitu trebuie sa mi-l dea pana anul viitor'. Suntem in septembrie 2014. Eu nu am auzit sa se mai discute ceva despre dosarele revolutiei si ramane o promisiune a dumneavoastra".

Traian Basescu: "Da, eu sper ca domnul procuror general Nitu sa se tina de cuvant".

Moderator: "V-a promis ca rezolva lucrul acesta?"

Traian Basescu: "Deci eu am avut aceasta discutie cu dansul la inceput de mandat. Mi-a promis ca o va rezolva".

Moderator: "Si ce a zis? A promis?"

Traian Basescu: "Eu nu stiu cum o va rezolva, dar inainte sa-mi termin eu mandatul trebuie sa imi dea un raspuns sau sa faca public un raspuns. Nu mie, ca Parchetul nu-mi raporteaza mie, dar aduceti-va aminte cati s-au plimbat in jurul lor: domnul Voinea, pe urma Codruta Kovesi, careia, iarasi, i-am cerut sa ma lamureasca cu revolutia. Acum e procurorul general Nitu. Sper sa se tina de cuvant. Sper".

Moderator: "Nu aveti nicio parghie prin care... Eventual sa mai dati un telefon: 'Domnule Nitu, cum mai stam cu promisiunea aia, asa?'"

Traian Basescu: "Eu sper sa se tina de cuvant Nitu".

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 10 September 2014 14:56 +3

bai micutul gunoias si DE CE NU ESTE SUSPENDAT PINA ACUM????bai gunoiasule cu cit intirzii mai mult luarea deciziei de suspendare cu atit mai multi alegatori pierzi.deja treci printr/o criza majora de po******ritate.miine poimiine te vad si cu scuipatii pe tine si cu injuraturile mai abitir decit pe imperiul raului.

# remember date 11 September 2014 15:42 +1


Citeza pe unul din lumea cea mare
bai micutul gunoias si DE CE NU ESTE SUSPENDAT PINA ACUM????bai gunoiasule cu cit intirzii mai mult luarea deciziei de suspendare cu atit mai multi alegatori pierzi.deja treci printr/o criza majora de po******ritate.miine poimiine te vad si cu scuipatii pe tine si cu injuraturile mai abitir decit pe imperiul raului.
Basescu are si o parte buna, pe care toti o ignora!!!Recunoaste o buna parte din relele ce le-a facut de-a lungul timpului si nu-i putin lucru.In eventualitatea unui proces cel mai bland procuror poate cere, si poate obtine condamnarea la puscarie pe viata, fara prea mult efort.Numai pe baza marturiilor proprii???S-o fi aplicand si in cazul lui Basecu legile cele mai blande???Cat e pedeapsa cea mai blanda pentru genocid si subminarea economiei nationale, luate la un loc???? :P :P :roll: :roll:

# felix motanul date 10 September 2014 22:49 -1

o sa ma gratieze ponta oricum fraierilor. si oricum am mult mai multe sute de milioane de euro decat mi au confiscat tampitii aia. va pup fraierilor care sunteti

# paula date 11 September 2014 08:16 0

daca e vb de un fost magistrat,care in timp ce fct ca magistrat a fost si ofiter sub acoperire e grav,caci lg interzice dubla calitate de magistrat si ofiter acoperit ! E si cazul parlamentarilor ! De aceea orice inform in acest sens trebuie facuta grabnic Nu are relevanta de unde vine informatia,caci legea protejeaza doar inf secreta de stat pe bune O ilegalitate nu e cuprinsa in sintagma secret de stat,caci nici un serviciu nu poate racola persoane care indepl fct de magistrat sau parlamentar ! prin urmare divulgarea acestor inform nu este infractiune , Orice om care cunoaste asem ilegalit are obligatia sa le faca publice !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 18.04.2024 – Pensionare la Inalta Curte

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva