Ministerul Finantelor Publice a trimis spre avizare catre Consiliul Superior al Magistraturii un proiect de Ordonanta de Urgenta privind falimentul institutiilor de credit, cu numarul 10/2004. Numai ca, inainte ca CSM sa poata sa spuna ca ordonanta intocmita de guvernanti nu este aplicabila, ea a fost trimisa spre publicare la Monitorul Oficial.

Desi avizul CSM este unul consultativ, de regula, Executivul ar fi trebuit sa astepte macar opinia institutiei pentru ca, spre deosebire de ministere, in sistemul judiciar sunt oameni care stiu sa interpreteze o lege, si care pot preveni scurt circuite legislative.

Cererea de avizare a Ordonantei a fost trimisa de Ministerul Finantelor la CSM in data de 9 aprilie, dar la cateva zile dupa aceasta solicitare, in 28 aprilie, Guvernul a trimis textul spre publicare in Monitorul Oficial. Asta in conditiile in care cei din minister stiau ca CSM va fi obligat sa consulte toate instantele din tara. Raspunsul Consiliului a fost dat in ziua de 20 mai, cand deja ordonanta era publicata in MO de aproximativ o luna.

Amendamentele CSM

Cel putin patru modificari din cele aduse prin OUG au fost considerate de instantele consultate imposibil de pus in practica sau in contradictie flagranta cu sistemul juridic din Romania. Astfel, conform dorintei Executivului, articolul 4 alineatul 4 din OUG 10/2004 prevede ca „recursul impotriva deciziei prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declara in termen de cinci zile de la comunicarea hotararii. Recursul primeste termen de judecata in 48 de ore de la inregistrarea acestuia, si se judeca in regim de urgenta. Hotararea atacata nu poate fi suspendata de instanta de recurs.” Judecatorii au spus insa ca „termenul de 48 de ore ce se propune a fi introdus nu ar putea fi respectat. De asemenea, intr-un astfel de termen nu se va putea realiza nici procedura de citare a partilor, nu ar putea fi respectat principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, deoarece 48 de ore ar putea insemna un singur complet disponibil, ceea ce ar incalca principiul sus mentionat. Un asemenea termen nu tine seama de realitatile actuale ale sistemului judiciar, in care deficitul de judecatori conduce la imposibilitatea respectarii unor astfel de termene, care, desi sunt apreciate ca fiind de recomandare, in conditiile aprecierii duratei rezonabile, s-ar putea considera flagrant incalcate”. Pe cale de consecinta, magistratii au propus sa se adopte un termen de recurs de 30 de zile. In plus, in ceea ce priveste imposibilitatea judecatorului de a suspenda hotararea atacata, instantele au ajuns la concluzia ca specialistii din Ministerul Finantelor au modificat numai un articol, uitand insa sa il schimbe si pe anteriorul, care vine in contradictie. Articolul 4 alin. 4, vorbea despre imposibilitatea de a suspenda hotararea atacata, dar, un alineat mai sus, adica articolul 4 alineatul 3, OUG se prevede ca: „Instanta de recurs va putea suspenda urmatoarele hotarari: hotararea de respingere a contestatiei institutiei de credit debitoare”.

BNR se poate substitui instantelor de judecata

Mai mult, cu privire la rolul Bancii Nationale si mai ales rolul guvernatorului in solicitarea de deschidere a falimentului, Ministerul Finantelor Publice a precizat, la articolul 6: „in indeplinirea atributiilor lor, judecatorul sindic si lichidatorul pot cere si punctul de vedere al BNR, in calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara, privitor la orice aspecte de natura bancara. BNR poate transmite judecatorului sindic si lichidatorului, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul sau de vedere sau informatiile pe care le considera relevante, ori de cate ori considera necesar”. Instantele au taxat lipsa unui termen pe care BNR sa il aiba impus pentru a raspunde solicitarilor instantelor de judecata, termen care in opinia acestora, nu ar trebui sa depaseasca 48 de ore.

“Lovitura” din OUG a venit insa odata cu articolul 11, alineatul 3, care prevede ca: “Banca Nationala poate respinge solicitarea institutiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia, atunci cand apreciaza ca aceasta nu se afla in stare de insolventa (…). In acest caz, Banca Nationala a Romaniei poate decide instituirea administrarii speciale, in masura in care sunt indeplinite conditiile legale pentru instituirea acestei proceduri”. Instantele consultate au apreciat ca “dispozitiile articolului 11 alin. (3) instituie o conditie inacceptabila conform careia, anterior sesizarii instantei, cererea de deschidere a procedurii de insolventa trebuie cenzurata de BNR, care poate stabili ca banca debitoare nu este in stare de insolventa. Acest articol atribuie BNR atributii jurisdictionale prin care apreciaza cu privire la starea de insolventa si blocheaza implicit accesul la justitie al creditorilor. Asupra starii de insolventa trebuie sa se pronunte exclusiv judecatorul sindic”.

„Aprobarea prealabila” a BNR, conditie pentru acces la instanta

Mai mult, alineatul 2 din acelasi articol prevede ca “cererea institutiei de credit debitoare sau a creditorilor va fi insotita de aprobarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei”. Instantele au sustinut insa ca “nu se intelege care va fi efectul introducerii unei cereri de deschidere a procedurii, in lipsa acestei aprobari, dar este cunoscut ca instanta de judecata este obligata sa primeasca orice cerere (in virtutea accesului liber la justitie) si sa acorde termen de judecata. Nu rezulta daca hotararea BNR de aprobare sau de respingere a solicitarii este supusa unor cai de atac”.