INTERVIU – Daniela Ciochina, membru CSM din partea societatii civile: “Ca un procuror sa devina judecator de Inalta Curte, cred ca inainte ar trebui sa parcurga o perioada ca judecator la o instanta inferioara si apoi, dupa acumularea unei experiente si acomodarea in noua profesie, sa sustina examenul de promovare la Inalta Curte”
Membru al Consiliului Superior al Magistraturii, din partea societatii civile, Daniela Ciochina (foto) a fost numita in CSM de catre Senatul Romaniei, in noiembrie 2012, pe locul lasat liber de fosta reprezentanta a societatii civile Georgiana Iorgulescu, care a demisionat in semn de protest fata de faptul ca la varful CSM se facea politica impotriva actualei Guvernari. Daniela Ciochina a fost propusa pentru CSM de Uniunea Juristilor din Romania. Absolventa a Facultatii de Drept din Craiova, Daniela Ciochina este avocat in Baroul Bucuresti – suspendata din aceasta calitate de la preluarea mandatului in CSM. Lumeajustitiei.ro a realizat un interviu cu Daniela Ciochina, pe care il publicam in continuare:
Ce reprezinta la ora actuala un membru al societatii civile in CSM? Are un asemenea membru puteri in Consiliu, are statut egal cu al celorlalti membri ai CSM? Poate face minuni?
Sa nu uitam ca in CSM societatea civila nu are decat doi reprezentanti din 19. Stim foarte bine ca sunt impartiti in doua sectii de judecatori si procurori, iar ceilalti membri de drept: ministrul Justitiei, presedintele ICCJ si procurorul general. Deci avem un scor de 2 – 17. Noi nu avem statut egal cu al celorlalti membri deoarece legea prevede ca noi participam doar in Plen, nu si in comisiile de disciplina, unde sunt luate decizii de mare importanta, unde noi nu putem sa ne exprimam votul. Nu avem norma intreaga, suntem remunerati doar pentru participarea la Plen, cu o suma care reprezinta doar un sfert din idemnizatia unui membru cu activitate permanenta. Daca putem face minuni? Eu una cred in minuni. Dar dupa cum stim minunile sunt greu de realizat, mai ales intr-o lume pragmatica cum este Justitia.
Daca ar fi sa enumerati cateva din reusitele dvs ca reprezentant al societatii civila in CSM, ce ati putea evidentia?
Indiferent de proiectele pe care le-as putea avea eu sau celalalt reprezentant al societatii civile, faptul ca suntem doar doi face ca orice demers sa aiba sanse minime de succes. De exemplu anul trecut au fost discutii CSM sa se faca o modificare legislativa in sensul ca presedintele Consiliului sa aiba un mandat de doi ani in loc de unul, tocmai pentru ca activitatea institutiei sa nu mai fie perturbata in fiecare an de campania pentru alegerea presedintelui si vicepresedintelui, tocmai in ideea unei continuitati si stabilitati. Am avut neplacerea sa constata ca majoritatea din CSM s-a opus, intrucat probabil fiecare in sinea lui a dorit sa apuce macar un an de mandat de conducere. Faptul ca reprezentantii societatii civile nu pot candida pentru presedintia sau vicepresedintia CSM este un alt handicap pentru a putea avea realizari pentru societatea civila. Degeaba vin cu propuneri benefice, pentru ca oricat ar fi de bune, daca nu se materializeaza scopul nu este atins.
Opinia publica si chiar asociatiile profesionale ale magistratilor au criticat frecvent CSM, pe care l-au acuzat ca este impartit in tabere. Unele chiar cu influente din zona politica. Cum ati perceput din interior aceste suspiciuni publice?
Eu nu cred si nici nu vreau sa cred ca imixtiunea politicului in Justitie isi face aparitia in Justitie, mai cu seama in CSM. Nu am simtit astfel de implicatii. Asupra mea nu s-au facut niciodata presiuni de acest fel. Cunosc aceste suspiciuni din presa, dar eu nu am fost martora la nicio intelegere de acest gen. In ceea ce priveste asociatiile profesionale ale magistratilor, niciuna din aceste structuri nu m-a abordat in niciun fel pentru a sustine o cauza sau a avea un dialog pe problemele lor.
Romania se afla in prezent intr-un imens scandal legat de arestarea fratelui Presedintelui Romaniei. CSM, prin presedintele sau Adrian Bordea a avut o reactie, dar numai in sensul apararii independentei Justitiei in raport de acuzele aduse sefei Inaltei Curti si a sefei DNA de catre Bercea Mondialul. De partea cealalta presa si nu numai ea a demonstrat ca procurorul Iacobescu, care a facut interceptarile privind implicarea clanului Bercea in actiuni de cumparare a unor influente in Justitie, relevandu-se prin arestarea lui Mircea Basescu ca tot ce a semnalat respectivul procuror a fost adevarat si ca din 2011 si pana in prezent nu s-au exploatat in sistem informatiile acestuia. CSM nu credeti ca are obligatia sa verifice daca procurorul Iacobescu a fost inlaturat abuziv din dosar si ca marile parchete nu au facut nimic cu informatiile lui de trei ani?
Ca si dvs am aflat din presa diferite variante. Am vazut si decizia Tribunalului Bucuresti de arestare. Insa singura institutie care are abilitatea de a face verificari pe aceste aspecte este doar Inspectia Judiciara din cadrul CSM. Deocamdata ma raliez pozitiei presedintelui CSM de verificare a faptului daca s-a afectat sau nu independenta Justitiei.
Increderea cetatenilor in Justitie nu este din pacate la cele mai inalte cote. Considerati ca perceptia de coruptie privind sistemul judiciar se datoreaza si CSM? Faptului ca CSM intervine prea bland in cazurile de abateri disciplinare?
Consider ca CSM a avut si are o reactie imediata la toate aceste cazuri care framanta opinia publica si sunt relatate in presa. Cunosc aceste cazuri, ele sunt exceptii care se intampla in sistemul judiciar. Dar sunt cazuri izolate, fara sa afecteze capacitatea sistemului de Justitie de a preveni si sanctiona incalcarile legii. De altfel, an de an, CSM a aplicat un numar considerabil de mare de sanctiuni disciplinare, ceea ce demonstreaza ca institutia are reactia si masurile potrivite.
Opinia publica a criticat in ultimii ani moda transformarilor unor magistrati, din procurori, direct in judecatori la Inalta Curte. Chiar daca legea nu interzice asemenea transformari, in fata CSM apare ca o inechitate ca judecatori de curte de apel care vor sa promoveze la ICCJ sa fie verificati la sentinte, in timp ce procurorii care vor sa devina judecatori de suprema nu se pot lauda ca au macar o singura sentinta la viata lor. Considerati normala aceasta procedura, care naste discriminari chiar in sanul sistemului judiciar si produce neincredere publica?
Asa cum ati spus, legea si procedura permite CSM sa faca asemenea promovari. Dar ca un procuror sa devina judecator de Inalta Curte, eu personal cred ca inainte ar trebui sa parcurga o perioada ca judecator la o instanta inferioara si apoi, dupa acumularea unei experiente si acomodarea in noua profesie, sa sustina examenul de promovare la Inalta Curte. Personal am avut ocazia sa particip la audieri ale unor procurori care candidau pentru Inalta Curte si am constatat ca acestia indeplineau toate criteriile din punct de vedere al pregatirii profesionale, dar si din punct de vedere moral.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Hector 24 June 2014 17:41 -1
# ockiu 24 June 2014 18:03 +7
# adanc a grait 24 June 2014 23:04 +7
# Goe 24 June 2014 17:50 +15
# Koko 24 June 2014 19:02 +11
# he, he, he : pila politica 24 June 2014 23:10 +11
# PRIN CONCURS ... DE IMPREJURARI 24 June 2014 23:23 +5
# Valeriu Mangu 24 June 2014 21:25 -15
# Daniel 25 June 2014 10:52 +4
# Avocatul31 25 June 2014 11:24 +6
# ASOCIATIA IN COMA INDUSA 25 June 2014 13:24 0
# CSM 25 June 2014 11:27 +5
# SURDO-MUTISMUL REPREZENTANTILOR 25 June 2014 13:34 +1
# SOLIDARITATE FEMININA 25 June 2014 13:41 +1
# VIKY 26 June 2014 08:08 +4
# LEGATĂ DE SCĂUNEL ÎN CSM 26 June 2014 12:12 0
# PARLAMENTUL CE ZICE? 27 June 2014 22:27 0