Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail

Nume prieten
Email prieten
Numele dvs.

DUBLA MASURA PE COMPLETELE NELEGALE – FACIAS face apel la premierul Viorica Dancila sa dea OUG de revizuire a condamnarilor pronuntate de toate completele nelegal constituite: „De o eventuala ordonanta ar beneficia cei judecati de ICCJ, cu statut de demnitari... Completele nelegal constituite au fost stabilite la toate instantele... Emiterea unei OUG in favoarea unei singure categorii sociale creeaza o discriminare... Ordonanta va fi contestata cu succes la CCR”

Miercuri, 30 ianuarie 2019 16:22 | Scris de Valentin BUSUIOC | pdf | print | email

Romanii simpli risca sa ramana pe dinafara in eventualitatea in care Guvernul va adopta o ordonanta de urgenta privind revizuirea condamnarilor definitive pronuntate numai de Completele de 5 de la ICCJ. Asta deoarece astfel de complete au fost nelegal constituite nu doar la Inalta Curte de Casatie si Justitie, ci si la toate tribunalele si curtile de apel din tara. Semnalul de alarma a fost tras de FACIAS intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Viorica Dancila (foto).


Mai mult: FACIAS avertizeaza ca daca Guvernul va adopta ordonanta numai cu privire la Completele de 5 de la ICCJ (instanta competenta sa judece demnitarii), actul normativ va pica la Curtea Constitutionala a Romaniei, CCR urmand sa constate discriminarea cetatenilor care, neavand grad de demnitar, au fost judecati de alte instante decat Inalta Curte, dar tot de complete a caror componenta nu a fost integral trasa la sorti.

Redam textul integral al scrisorii FACIAS catre Viorica Dancila:

Stimata doamna prim-ministru,

Subscrisa Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului va atragem atentia ca intr-o tara democratica cum e Romania nu se poate aplica dubla masura. De o eventuala Ordonanta de Urgenta pentru contestatia in anulare a sentintelor definitive date de completurile de 5 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ar beneficia cei judecati de ICCJ care sunt o categorie formata in special din magistrati, oameni politici, cu statut de demnitari, celelalte categorii sociale beneficiind de solutionarea caii de atac la nivelul Curtilor de Apel, unde completurile sunt nelegal constituite in acelasi mod cum s-a constatat de catre CCR in noiembrie 2018 in cazul completurilor de 5 judecatori din cadrul ICCJ.

Insa nu numai demnitarii si oamenii politici trebuie sa beneficieze de dreptate!

Completele nelegal constituite au fost stabilite la toate instantele din tara si nu numai la nivelul instantei ICCJ, instante la care au fost judecati cetateni de rand care nu pot fi sanctionati numai pentru faptul ca nu sunt magistrati sau oameni politici.

Pentru garantarea respectarii drepturilor tuturor cetatenilor aflati in situatii similare si ale caror cauze penale au fost solutionate de catre alte complete nelegal constituite la nivelul altor instante judecatoresti decat ICCJ, se impune ca o eventuala Ordonanta de Guvern sa prevada posibilitatea formularii unei contestatii in anulare de catre toate persoanele condamnate de catre completuri nelegal constituite, inclusiv de la nivelul Tribunalelor si Curtilor de Apel din tara, in acest fel garantandu-se egalitatea intre cetateni si nediscriminarea acestora in functie de clasa sociala din care provin.

Emiterea unei Ordonante de Guvern doar in favoarea si in beneficiul unei singure categorii sociale, in speta oameni politici cu statut de demnitari, creeaza in fapt si in drept o discriminare si o favorizare a acestei categorii sociale fata de ceilalti cetateni ai Statului Roman care, desi au fost nedreptatiti in acelasi mod, fiind condamnati de complete nelegal constituite la nivelul Curtilor de Apel din tara, nu pot beneficia de privilegiile acestei ordonante care se adreseaza exclusiv in beneficiul clasei politice si al demnitarilor ale caror cauze penale sunt solutionate definitiv de catre ICCJ si nu de catre Curtile de Apel si Tribunalele din tara.

Avand in vedere aceasta situatie existenta la nivel national si care a nedreptatit nu doar clasa oamenilor politici, ci si pe cetatenii de rand ai Statului Roman, apreciem ca se impune, in vederea garantarii drepturilor tuturor cetatenilor acestui Stat de a beneficia de solutionarea unui proces echitabil, ca aceasta Ordonanta de Guvern sa se refere la posibilitatea formularii unei contestatii in anulare a sentintelor definitive date de catre toate completurile nelegal constituite la nivelul tuturor instantelor de judecata, in speta Tribunale, Curti de Apel si ICCJ, stiut fiind ca acestea sunt instantele unde hotararile raman definitive, calea de atac formulandu-se in functie de calitatea subiectului de drept, in speta a inculpatului.

In acest mod nu s-ar crea o discriminare a categoriilor sociale din care provin cetatenii nedreptatiti in acelasi mod si nu s-ar crea o favorizare a clasei politice in detrimentul celorlalti cetateni ai Statului Roman, ale caror drepturi au fost incalcate in acelasi mod, dar care nu pot beneficia de aceleasi drepturi pentru ca statutul social nu le-a permis solutionarea definitiva a cauzelor de catre completurile de 5 din cadrul ICCJ, ci de catre alte completuri, la fel de nelegal constituite, la nivelul Curtilor de Apel sau Tribunalelor, situatiile fiind similare, in sensul modalitatii de nelegalitate a constituirii completurilor la ambele instante, legea fiind eludata in acelasi mod.

O lege in Romania nu poate fi discriminatorie si suntem convinsi ca daca se va da o Ordonanta de Urgenta numai pentru contestia in anulare a sentintelor definitive date de completurile de 5 judecatori de la ICCJ, ea va fi contestata cu succes la CCR.

Cu deosebita consideratie,

FACIAS”

Accesari:2414

Comentarii

# DODI date 30 ianuarie 2019 17:45 -9

După chipul și asemănarea lui dorel așa se dau și soluțiile juridice de către guvern. Așa că să avem puțintică răbdare până îi va explica dorel doamnei prim-ministru ce este și cum se ”mănâncă” justiția.

# bogdan date 7 februarie 2019 19:37 0

cred ca doamna prim ministru stie cu ce se mananca justitia nu este nevoie de explicatii in plus

# UNBR- Presedinte Dr.Botomei Vasile date 30 ianuarie 2019 17:54 0

Botomei Vasile, doctor in drept, apreciaza corecta observtia FACIAS. Consider ca ar trebui sa fie nelimitat in timp dreptul de a face contestatie in anulare pentru motiv de nelegalitate a completului de judecata,fiind o nulitate de ordine publica.

# dfg date 31 ianuarie 2019 07:37 0

[quote name="UNBR- Presedinte Dr.Botomei Vasile"]Botomei Vasile, doctor in drept, apreciaza corecta observtia FACIAS. Consider ca ar trebui sa fie nelimitat in timp dreptul de a face contestatie in anulare pentru motiv de nelegalitate a completului de judecata,fiind o nulitate de ordine publica.[/quote]

# mihai negrea date 7 februarie 2019 19:39 0

observatia facias este pertinenta si la obiect deci nu vad de ce sa nu se dea o solutionare in acest sens

# Luca date 30 ianuarie 2019 18:08 +2

Ar fi ceva normal sa se întâmple așa dar parca văd ca noi oameni o sa rămânem cu buzele umflate și doar politicieni o sa beneficieze

# Mă întreb ... date 30 ianuarie 2019 20:17 +1

Mens sana in corpore sano. Cum poate oare o minte strâmbă să facă o lege dreapta? Ăștia funcționează oare într-o dunga? Ne cred foarte prosti ? Se tărăgănează, se accelerează cu frâna. Cine scrie aceste ordonanțe gândește oare pe grupuri sociale?

# Justina date 30 ianuarie 2019 23:05 +3

Dubla masura este peste tot nu doar pe completele de 5. Si chiar e mizerabil de nesimtit sa declari ilegale doar completele de 5 de la ICCJ cand toate completele si alea de 3 din toata tara au fost constituite ilegal. Cei din politica numai dezastrele lor vor sa le rezolve neinteresandu-i de restul populatiei. Sa se dea OUG sau HG pt DESECRETIZARE TUTUROR PROTOCOALELOR si ANULAREA PRIN OUG A EFECTELOR ACESTORA. Ce se tot asteapta? Ce asteapta Dragnea si Tariceanu? Trebuia sa le zica CCR ce sa faca?! Trec zilele si coalitia in continuare ping pong cu masurile in justitie

# Orbit date 31 ianuarie 2019 06:15 0

ce tare

# Orbit date 31 ianuarie 2019 06:42 0

ce tare

# Cu ale cuvinte , justitia e varza ...in totalitate date 31 ianuarie 2019 19:18 0

Ca au fost de 3 sau 5, oricum mafia SRI si-a bagat coada ! :eek:

# Docilul date 2 februarie 2019 11:18 0

Vrem dreptatedoar pentru dulai. Nu ne pasa de .... catei.Ce mama dr... e asa greu de inteles?

Adauga comentariu

Nume*
Email*
Website
:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - Va fi numita suspecta Laura Kovesi sefa Parchetului European, in pofida dosarului de mita in care este urmarita penal?

    • VOTEAZA

Vorbe de fumoar – 20.02.2019 – Vasilica instiga la revolta. Kovesi, parasita de #rezistenti

+ DETALII

ALTE VORBE DE FUMOAR

FACEBOOK

ULTIMELE COMENTARII

CELE MAI CITITE

LUMEA JUSTITIEI

ARHIVA

NEWSLETTER