14 octombrie 2019

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MAGISTRATURA SUB CIZMA DNA (II) – Inspectia Judiciara demasca nenorocirile comise de clica lui Ciprian Man la DNA Oradea. Numerosi judecatori si procurori au fost interceptati fara sa stie, dosarele zacand cu anii la sertar. Kovesi apare in raport: „Au fost identificate adrese ale DNA sub semnatura procurorului-sef Laura Kovesi... Se desemneaza in calitate de beneficiari secundari ai interceptarilor UM 0127 Bucuresti si UM 0573 Satu Mare din SRI” (Document)

Scris de: Valentin BUSUIOC

17 mai 2019 17:58
Vizualizari: 7503

Lumea Justitiei va prezinta al doilea episod din serialul legat de nenorocirile comise de catre Directia Nationala Anticoruptie in mandatul Laurei Kovesi impotriva unor magistrati. Daca in primul episod (click aici pentru a citi) am aruncat o privire de ansamblu asupra executiilor ticluite de catre parchetul anticoruptie (devoalate ca atare de Inspectia Judiciara, intr-un raport de control), de data aceasta este vorba despre cunoscuta unitate de paraditori de la Oradea, condusa pana nu demult de catre celebrul Ciprian Man (foto 1 centru), zis „Manelistul DNA”. Veti vedea colectia de dosare plasmuite in principal de Ciprian Man si Cristian Ardelean (foto 2) impotriva unor judecatori si procurori pe care li se punea pata.


Spunem: „li se punea pata”, intrucat – asa cum puteti citi in facsimilele atasate mai jos – majoritatea covarsitoare a cauzelor fabricate pe numele magistratilor si scoase la lumina de catre Inspectia Judiciara au fost deschise ca urmare a unor sesizari din oficiu. Aproape fiecare dosar a fost tinut la sertar mai mult de un an inainte sa fie inchis prin clasare.

In capitolul din raportul IJ dedicat DNA Oradea, apare si actuala sefa a serviciului teritorial, procuroarea Felicia Popovici (foto 4), autoarea unei facaturi din oficiu impotriva judecatorului Ciprian Hambaras, de la Judecatoria Oradea, cauza sfarsind printr-o jenanta clasare pe litera a: „fapta nu exista”.

Nu este uitata nici Laura Kovesi (foto 3), fosta sefa a Directiei Nationale Anticoruptie fiind mentionata in legatura cu mai multe adrese prin care aceasta cerea sprijinul Serviciului Roman de Informatii in diverse dosare DNA Oradea (in baza Protocolului PICCJ-SRI din 2009) si desemna diverse unitati militare ale SRI drept beneficiari secundari ai interceptarilor.

Inainte sa va aratam principalele pasaje ale raportului de control semnat de Inspectia Judiciara cu referire la DNA Oradea, trebuie sa mentionam partea care ni s-a parut cea mai revoltatoare – si anume: au existat cazuri in care magistratii interceptati nu au fost niciodata notificati in legatura cu intruziunea paraditorilor lui Man in vietile lor private sau in ceea ce priveste ordonantele de clasare. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, in unele dosare nu au putut fi gasite mandate de supraveghere tehnica pentru interceptarile efectuate, si nici transcrierile inregistrarilor.

Redam cele mai importante fragmente din capitolul IJ dedicat DNA Oradea:

„Verificarile efectuate de Inspectia Judiciara au stabilit existenta urmatoarelor situatii cu privire la:

Nerespectarea conditiilor legale in materia masurilor de supraveghere tehnica (modalitatea de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnica):

- Dosar penal nr. 145/P/2015 – 15 volume UP (n.r. dosarul fostului prim-procuror al PJ Beius Ioan Gligor Sabau) a fost finalizat prin rechizitoriu la data de 02.02.2016 si vizeaza fapte de coruptie comise printre altii de procurori din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Beius. Dosarul a fost repartizat domnului procuror sef serviciu Ciprian Man si domnului procuror Chirculescu Dan.

In cursul urmaririi penale, s-a apreciat necesara strangerea unor probe, constand in acte contabile de la anumite societati comerciale (facturi fiscale, chitante, devize de marfuri) care ar fi dovedit remiterea unor marfuri ca foloase necuvenite unuia dintre procurorii vizati, in schimbul unor solutii favorabile. In acest sens, procurorul-sef Ciprian Man solicita ANAF – Directia Generala Antifrauda Fiscala la data de 14.10.2015 efectuarea unor controale la sediile SC (...) si SC (...) avand ca urmatoare obiective: 'identificarea contractelor, facturilor si documentelor de plata aferente, privind cumpararea de materiale de constructii si prestari servicii, in perioada 2009 – prezent, de la societatea in cauza de catre (...)' (n.n. procuror). Se constata ca perioada la care se solicita sa se refere controlul depaseste termenul de prescriptie a datoriei fiscale bugetare, de 5 ani, controlul fiind solicitat pe o perioada de 6 ani retroactiv. La data de 28.10.2015, ANAF – Directia Generala Antifrauda Fiscala comunica ca la data de 23.10.2015 a efectuat controalele solicitate, atasand rapoartele de control respective, impreuna cu actele contabile relevante ridicate, acestea fiind folosite ca probe in procesul penal (...).

Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Oradea, sub nr. 84/35/2016.

La data de 19.01.2017, judecatorul fondului (jud. Mihail Udroiu) solicita DNA – ST Oradea lamuriri privind modalitatea de exploatare a MST (n.r. mandatele de supraveghere tehnica) obtinute – si anume: 'daca au existat alte rezultate ale supravegherii tehnice, care au fost apreciate de procurorul de caz ca fiind pertinente, concludente si utile cauzei, precum si daca, in ipoteza in care exista asemenea procedee probatorii, rezultate din supravegherea tehnica, [ele] nu fac obiectul altor cauze aflate in curs de urmarire penala la DNA'. S-au solicitat de asemenea 'copii ale mijloacelor de proba administrate in dosarul nr. 125/P/2012, certificate cu originalul'.

Adresa a fost inregistrata la 20.01.2017 la urma dosarului nr. 145/P/2015 si poarta urmatoarele mentiuni olografe: 'Exista si alte materiale rezultate in urma supravegherii tehnice care au fost apreciate de procurorul de caz ca nefiind pertinente, concludente si utile cauzei – disjuns 179/P/2015. De vorbit cu sefu 125/P/2012'.

La data de 25.01.2017, se comunica instantei sub semnatura procurorului sef serviciu Ciprian Man ca 'in dosarul penal nr. 145/P/2015 al DNA ST Oradea privind pe (...) exista si alte materiale rezultate in urma supravegherii tehnice care au fost apreciate de procurorul de caz ca nefiind pertinente, concludente si utile cauzei, acestea nefiind folosite in alte cauze'. Se trimite 'in copie conforma cu originalul dosarul penal nr. 125/P/2012 privind pe (...)'.

La data de 11.09.2015, data la care s-a si inceput urmarirea penala in rem, procurorul de caz Ciprian Man solicita judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Oradea autorizarea solicitarii de la furnizorii de servicii de comunicatii electronice a listingurilor tuturor convorbirilor (date, voce, SMS, MMS) care au fost initiate sau receptionate in perioada 01.06.2013 – 30.01.2014 de la posturile telefonice utilizate de numita (...) si de procurorul vizat.

Prin incheierea nr. 1/11.09.2015, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Oradea respinge solicitarea, retinand ca urmare Deciziei CCR nr. 440/2014 cu privire la constitutionalitatea Legii nr. 82/2012 (n.r. privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului) (...), 'organele judiciare si cele cu atributii in domeniul sigurantei nationale nu mai au acces la datele care au fost retinute si stocate deja in baza Directivei 2006/24/CE si a Legii nr. 82/2012 in vederea utilizarii lor in cadrul activitatilor definite de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 82/2012. Intrucat nu s-a intervenit legislativ, in conditiile inexistentei unei legi care sa reglementeze procedura retinerii si stocarii datelor, art. 152 Cod procedura penala ramane fara aplicabilitate practica, acest text urmand a deveni incident imediat ce este adoptata o noua lege referitoare la retinerea datelor'.

Nerespectarea conditiilor legale in materia masurilor de supraveghere tehnica (modalitatea de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnica, desemnarea organului de executare a mandatelor emise, modalitatea de exploatare a datelor obtinute, existenta ordonantelor de amanare a informarii asupra supravegherii catre persoanele vizate, modalitatea de comunicare a acestor informatii persoanelor vizate la finalizarea cauzei, modalitatea de arhivare a datelor obtinute):

- Dosar penal nr. 24/P/2013 – 41 vol. UP, peste 30.000 file – a fost inregistrat la data de 21.03.2013 ca urmare a procesului-verbal de sesizare din oficiu al DGA Bihor, dosarul fiind repartizat domnului procuror Ciprian Man, iar din data de 28.03.2017 domnului procuror Ardelean Marius Cristian si vizeaza, printre altele, presupuse fapte de luare de mita de catre judecatori din cadrul Tribunalului Bihor, constand in solutionarea nelegala a unor cauze civile privind contestatii impotriva unor taxe de inmatriculare auto.

In cauza s-a dispus solutie de clasare la data de 24.08.2018, in temeiul art. 16 lit. b) Cod procedura penala fata de magistratii vizati si mai multe persoane, disjungere pentru alte persoane fara calitate.

La acest dosar au fost conexate dosarele penale nr. 28/P/2013 si nr. 81/P/2014, iar la datele de 30.01.2018 si 12.02.2018 prin ordonante s-a dispus continuarea urmaririi penale fata de suspecti.

In cauza, au fost emise autorizatii de interceptare vizand persoane fara calitatea de magistrat, in conditiile vechiului Cod de procedura penala, de un judecator de la Tribunalul Bihor (...) si de un judecator de la Curtea de Apel Oradea (...), in care este desemnat ca organ de executare SRI – Directia Judeteana Bihor fie singur, fie in colaborare cu DNA – ST Oradea sau cu operatorii de telefonie mobila.

La data de 11.10.2017, Curtea de Apel Oradea, prin incheierea penala nr. 7 pronuntata in dosarul nr. 468/35/2017, respinge solicitarea autorizarii obtinerii de la furnizorii de servicii de comunicatii electronice a listingurilor tuturor convorbirilor (date, voce, SMS, MMS) (...), retinand ca 'in conditiile in care in prezenta cauza procurorul a solicitat incuviintarea transmiterii unor date ce au fost retinute sau puse la dispozitia organelor judiciare in conformitate cu Legea nr. 82/2012, declarata neconstitutionala si care (...) nu rezulta sa se regaseasca in situatiile de exceptie (...), singura solutie legala cu privire la cererea formulata de procuror nu poate fi decat cea a respingerii ei. A considera ca datele retinute in temeiul unor dispozitii declarate ulterior neconstitutionale ar putea fi obtinute de organele de urmarire penala prin raportare la noul cadru normativ ar determina lipsirea de efecte juridice a Deciziei CCR nr. 440/2014. De altfel, chiar daca s-ar aprecia contrariul, avand in vedere perioada pentru care au fost solicitate datele de trafic (1 septembrie 2012 – 1 mai 2013), termenul de pastrare prevazut chiar de actuala legislatie a fost depasit' (n.n. 3 ani).

La data de 07.02.2017, se dispune prin ordonanta amanarea informarii persoanelor supravegheate pana la finalizarea urmaririi penale.

La data de 05.09.2013, se comunica judecatorului vizat ca discutiile in mediul ambiental purtate de acesta si un grefier in cadrul Tribunalului Bihor nu au fost redate pana la acea data. (...)

Din verificari au mai rezultat urmatoarele:

- Fata de continutul adresei din data de 05.09.2013, nu se poate stabili daca au fost solicitate autorizatii sau MST fata de magistratii vizati si nici perioada in care acestia au fost interceptati. De asemenea, nu exista redari ale convorbirilor eventual interceptate;

- Nu exista la dosar comunicarea existentei unor masuri de supraveghere fata de persoanele in raport de faptele carora s-a pronuntat la data de 24.08.2018 solutie de clasare si care au fost supuse unor astfel de masuri;

- Existenta unor mentiuni necredibile privind data intocmirii unor acte de urmarire penala, in raport de volumul informatiilor prelucrate: peste 85 de procese-verbale de redare intocmite de subcomisar de politie Mihali Silvia la data de 26.02.2018, ce au fiecare in parte un numar de 2 (in mai putin de 25% din procesele-verbale intocmite) pana la 8 pagini;

- Exploatarea in anul 2018 a informatiilor obtinute ca urmare a punerii in executare a autorizatiilor de interceptare obtinute in anul 2013 (procesele-verbale de redare din 26.02.2018);

- Lipsa de ritmicitate a actelor de urmarire penala, corelata cu perioade lungi de inactivitate: perioade intense: 2013, sfarsitul anului 2017 – 2018; perioada de inactivitate 2014-2017;

- Magistratii devin suspecti in cauza inainte de exploatarea datelor obtinute ca urmare a autorizatiilor de interceptare a altor persoane, in conditiile in care temeiul faptic al emiterii autorizatiilor de interceptare a altor persoane era obtinerea unor date privind savarsirea unor infractiuni de coruptie de catre magistrati;

- Nu exista dovezi privind stocarea suportilor optici in privinta interceptarilor persoanelor fata de care s-a dispus o solutie de clasare.

- Dosar nr. 13/P/2016, format ca urmare a unei sesizari din oficiu

La data de 19.11.2014, procurorul Ioan Amariei din cadrul DNA – Structura Centrala, 'analizand continutul lucrarilor inregistrate la Serviciul Informatii Clasificate', s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul ca la Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare este inregistrat dosarul nr. 3156/P/2013 avand ca obiect comiterea unor infractiuni de abuz in serviciu in legatura cu modalitatea de executare a unui contract de achizitii publice.

La data de 08.12.2013, procurorul care instrumenta dosarul penal nr. 3156/P/2013 a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice.

In acest context, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea si procurorul-sef sectie din cadrul aceluiasi parchet au exercitat constant presiuni atat asupra procurorului care instrumenta dosarul penal mentionat, cat si asupra prim-procurorului de la Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare, pentru a-i determina sa renunte la cercetarile efectuate sau pentru ca acest dosar sa fie instrumentat de un alt procuror. Initial, aceste presiuni s-au manifestat sub forma solicitarii de copii de pe dosar, precum si a invocarii in sedinte de lucru a unor presupuse nereguli in instrumentarea acestui dosar.

Ulterior, la 05.09.2014, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a refuzat sa aprobe plata raportului de constatare tehnico-stiintifica dispus de procurorul de caz.

La 06.10.2014, la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Satu Mare a infirmat rezolutia de dispunere a constatarii tehnico-stiintifice.

Din datele existente, rezulta ca omul de afaceri (...), cel care executa contractul de achizitii publice, era un apropiat al presedintelui PSD Satu Mare, in anturajul acestuia se afla procurorul-sef Sectie penala din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, persoana apropiata procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, cel care ar fi exercitat presiunile expuse mai sus asupra procurorului de caz.

S-a inceput urmarirea penala la 19.11.2014 la DNA – Structura Centrala, in dosarul nr. 635/P/2014. La data de 26.01.2016, dosarul a fost trimis la Serviciul Teritorial Oradea din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, unde a fost inregistrat sub nr. 13/P/2016 si repartizat procurorului Rusu Lucian.

Redistribuirea dosarului nr. 635/P/2014 de la Directia Nationala Anticoruptie – Structura Centrala la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea s-a facut conform ordinului rezolutiv al procurorului-sef adjunct al Directiei Nationale Anticoruptie, Marius Iacob.

In cauza, s-a emis ordonanta de clasare la 06.03.2017 in temeiul art. 16 lit. a, b CPP. Solutia nu s-a comunicat magistratilor vizati de cercetari. Comunicarile privind solutia dispusa si interceptarile s-au realizat dupa 1,6 ani. La dosar nu exista ordonanta de amanare a informarii privind interceptarea magistratilor.

Procurorul de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a fost subiectul a patru mandate de supraveghere tehnica emise de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala (...).

Procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare a fost subiectul a patru mandate de supraveghere tehnica emise de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala (...).

Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea a fost subiectul a patru mandate de supraveghere tehnica emise de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala (...).

Un alt procuror, pensionar la data instrumentarii dosarului, a fost subiectul a patru mandate de supraveghere tehnica emise de Curtea de Apel Bucuresti.

La dosarul cauzei au fost identificate mai multe adrese ale Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala si Serviciul Tehnic, toate sub semnatura procurorului-sef directie Laura Codruta Kovesi, prin care se solicita ca traficul rezultat in urma punerii in aplicare a Incheierii si autorizatiei instantei sa fie inaintat saptamanal, in vederea efectuarii in conditii optime a urmaririi penale, si se desemneaza in calitate de beneficiari secundari ai interceptarilor dispuse UM 0127 Bucuresti si UM 0573 Satu Mare din cadrul SRI.

Tot la dosarele cauzei a fost identificata, la fila 75, adresa din 19.11.2014 a procurorului-sef directie Laura Codruta Kovesi catre SRI – UM 0573 Satu Mare, prin care, in temeiul competentelor legale si al Protocolului de cooperare dintre Serviciul Roman de Informatii si PICCJ nr. 003064/2009, se solicita cooperarea pentru desfasurarea unor activitati comune privind acordarea de sprijin tehnic si analitic pentru verificarea si completarea informatiilor obtinute in cauza care face obiectul dosarului penal nr. 635/P/2014 al Directiei Nationale Anticoruptie – Structura Centrala.

Solutia de clasare dispusa de procurorul Rus Lucian Claudiu la data de 06.03.2017 este nemotivata in fapt, are inserat doar continutul procesului-verbal de sesizare din oficiu. 'Din probatiunea administrata (in special masuri de supraveghere tehnica), nu au existat elemente probatorii care sa conduca la dovedirea infractiunilor pentru care s-a inceput urmarirea penala, astfel ca se va dispune clasarea cauzei', mentioneaza procurorul de caz.

Comunicarea masurilor de supraveghere tehnica catre magistratii vizati s-a realizat dupa 1,6 ani de la data solutionarii cauzei, incalcandu-se prevederile art. 145 alin. 1, 3 CPP cu privire la informarea persoanei supravegheate.

- Dosarul nr. 20/P/2013 a fost inregistrat la data de 11.03.2013, ca urmare a procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 11.03.2013 intocmit de procurorul-sef birou Man Ciprian, retinandu-se ca 'exista date si informatii referitoare la implicarea unui jduecator de la Curtea de Apel Oradea – Sectia Penala si a unui avocat din cadrul Baroului Bihor in savarsirea unor fapte de coruptie' – luare de mita si respectiv trafic de influenta si instigare la luare de mita, constand in aceea ca 'faptuitorul (...), judecator in cadrul Sectiei Penale a Curtii de Apel Oradea, primeste diferite sume de bani atat direct, cat si prin persoane interpuse, cu care se afla in relatii apropiate (cum ar fi judecatorul (...) din cadrul aceleiasi sectii a Curtii de Apel Oradea, ori avocatul din cadrul Baroului Bihor) pentru pronuntarea unor hotarari judecatoresti favorabile justitiabililor implicati in dosarele penale aflate pe rolul Curtii de Apel Oradea si repartizate completului de judecata din care magistratul face parte'.

La aceeasi data, dosarul a fost repartizat procurorului Man Ciprian, care, prin ordonantele din data de 11.03.2013 si 20.03.2013, a dispus delegarea ofiterilor de politie judiciara, respectiv a ofiterilor si agentilor cu atributii de politie judiciara din cadrul DGA – SJA Bihor, in vederea efectuarii unor activitati, la data de 03.06.2013 fiind inaintate actele efectuate in baza ordonantei de delegare, respectiv declaratiile (olograf) a patru persoane.

Prin referatul din data de 12.03.2013, procurorul de caz a solicitat, in temeiul art. 91/1 alin. 1 si 2 si urmatoarele din CPP (anterior) si art. 91/4 CPP (anterior), autorizarea interceptarii si inregistrarii, pe o perioada de 30 de zile, cu incepere de la 12.03.2013 pana la data de 10.04.2013, a tuturor comunicatiilor telefonice efectuate de la / catre numerele de apel utilizate de judecator, avocat s.a., precum si autorizarea efectuarii de inregistrari audio-video in mediul ambiental si de imagini, pe momente operative, pentru aceeasi perioada, cu privire la activitatea desfasurata de catre acestia si a intalnirilor acestora cu diferite persoane, cat si a discutiilor purtate in mediul ambiental.

In acelasi referat, s-a mentionat:

- interceptarile si inregistrarile dispuse mai sus vor fi efectuate de catre Serviciul Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bihor – in colaborare cu operatorii de telefonie mobila;

- redarea convorbirilor si exploatarea materialelor va fi efectuata de catre Serviciul Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bihor;

- inregistrarile audio-video in mediul ambiental si de imagini dispuse si redarea discutiilor inregistrate vor fi efectuate de catre Serviciul Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bihor.

Prin incheierea penala nr. 2/S/2013 din data de 12.03.2013, pronuntata in dosarul nr. 86/35/2013 al Curtii de Apel Oradea, s-a dispus autorizarea masurilor solicitate. (...)

In perioada martie 2013 – februarie 2014, dosarul a ramas in nelucrare.

La data de 07.02.2014, prin ordonanta procurorului, s-a dispus amanarea efectuarii informarii despre masurile de supraveghere tehnica.

La data de 12.05.2014, a fost dispusa inceperea urmaririi penale in rem (...).

La data de 15.07.2014, s-a dispus clasarea cauzei pe considerentul ca faptele nu exista (art. 16 lit. a CPP), fiind comunicate masurile de supraveghere tehnica persoanelor vizate de acestea.

- Dosarul nr. 44/P/2014 a fost inregistrat la data de 30.04.2014, ca urmare a denuntului formulat, prin care se sesiza faptul ca prin intermediul unui avocat care si-ar fi traficat influenta, un magistrat judecator din cadrul Judecatoriei Beius a pretins suma de cate 2.000 lei de la mai multe persoane pentru a pronunta o solutie favorabila intr-un dosar aflat pe rolul Judecatoriei Beius, dosar ce priveste persoane care au obtinut pe nedrept pensii. (...)

Prin ordonanta din data de 05.05.2014, s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem (...).

La data de 05.05.2014, prin referatul intocmit, procurorul de caz a solicitat judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Curtii de Apel Oradea (...) sa dispuna supravegherea tehnica, pe o perioada de 30 zile (...).

Prin incheierea nr. 1 din data de 05.05.2014, pronuntata in dosarul nr. 179/35/2014 al Curtii de Apel Oradea, a fost admisa cererea (...).

La aceeasi data, procurorul de caz a dispus prin ordonanta, in temeiul art. 142 alin. 1 CPP: 'Supravegherea tehnica pe o durata de 30 zile (...), constand in interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta, efectuate de la / catre numarul de apel (...) utilizat de faptuitorul avocat sau de alte persoane, respectiv de la numerele de telefon (...) utilizate de judecator sau de alte persoane, va fi efectuata de Serviciul Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bihor, in colaborare cu operatorii de telefonie mobila.

Redarea convorbirilor si exploatarea materialelor va fi efectuata de catre Serviciul Roman de Informatii – Directia Judeteana de Informatii Bihor'. (...)

La data de 01.07.2014, s-a dispus delegarea ofiterului de politie judiciara in vederea efectuarii unor acte de cercetare penala, enumerate in cuprinsul ordonantei, insa nu a fost efectuat niciun act de cercetare penala din cele dispuse.

Prin ordonanta din data de 02.03.2016, s-a dispus clasarea cauzei (...) pe considerentul ca nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea – prev. de art. 16 lit. c CPP.

La dosarul cauzei nu exista procese-verbale pentru fiecare activitate de supraveghere tehnica, in care sa fie consemnate rezultatele activitatilor efectuate, si nici procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate si inregistrate, conform art. 143 alin. 1 si 4 CPP.

Nu exista ordonanta de amanare a efectuarii informarii, conform art. 145 alin. 4 CPP, pentru niciunul dintre subiectii masurii de supraveghere tehnica si nici informarea prevazuta la art. 145 alin. 1 si 5 CPP.

Solutia a fost comunicata doar denuntatoarei.

Lipsa de ritmicitate in efectuarea actelor de urmarire penala, corelata cu perioade de inactivitate:

- Dosarul nr. 21/P/2013 a fost inregistrat la data de 20.03.2013, ca urmare a disjungerii dispuse prin rechizitoriul nr. 85/P/2012 din data de 19.03.2013 al Serviciului Teritorial Oradea, in cauza disjunsa fiind efectuate cercetari fata de un magistrat judecator din cadrul Curtii de Apel Oradea sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita (...), infractiune pentru care a fost inceputa urmarirea penala in dosarul nr. 85/P/2012. (...)

La data de 20.03.2013, dosarul nr. 21/P/2013 a fost repartizat procurorului Man Ciprian, care a solutionat si dosarul nr. 85/P/2012. (...)

La data de 19.02.2014, prin ordonanta procurorului, a fost respinsa cererea judecatorului (invinuit / suspect in dosarul nr. 21/P/2013) de consultare a dosarului si restrictionarea consultarii dosarului, masura dispusa fiind comunicata suspectului.

In perioada martie 2013 – noiembrie 2015, dosarul a ramas in nelucrare. (...)

La data de 10.12.2015, prin ordonanta procurorului s-a dispus clasarea cauzei fata de suspectul judecator pentru savarsirea infractiunii de luare de mita (...), retinandu-se ca '(...) nu s-a putut dovedi cu probe certe, care sa inlature orice indoiala, vinovatia suspectului sus-numit' (art. 16 lit. c CPP). (...)

- Dosarul nr. 28/P/2017 a fost inregistrat la data de 19.04.2017, in baza procesului-verbal de sesizare din oficiu intocmit de procurorul Muntean Adrian Valentin, retinandu-se ca '(...) ne-am sesizat din oficiu cu privire la savarsirea de catre un judecator din cadrul Tribunalului Bihor a infractiunii de trafic de influenta (...)'. (...)

La data de 19.04.2017, dosarul a fost repartizat procurorului Muntean Adrian Valentin, la aceeasi data finid dispusa inceperea urmaririi penale in rem (...).

In perioada aprilie 2017 – martie 2018, in cauza nu a fost efectuat niciun act de urmarire penala, dosarul ramanand in nelucrare. (...)

Prin ordonanta din data de 19.09.2018, s-a dispus clasarea cauzei pe considerentul ca fapta nu exista (art. 16 lit. a CPP).

- Dosarul nr. 81/P/2013 a fost inregistrat la data de 03.09.2013, ca urmare a disjungerii dispuse prin rechizitoriul nr. 59/P/2012 din data de 22.08.2013 al Serviciului Teritorial Oradea. S-a retinut ca 'din actele existente in dosarul nr. 59/P/2012, a rezultat o presupunere rezonabila potrivit careia numitii (...) - trimisi in judecata in dosarul nr. 45/P/2009 al DNA – Serviciul Teritorial Satu Mare pentru savarsirea de infractiuni de coruptie in concurs cu infractiuni de contrabanda si crima organizata, au obtinut in prima instanta solutii de achitare (...) ca urmare a unor acte de coruptie'. (...)

La data de 17.02.2014, a fost inceputa urmarirea penala in rem pentru infractiunea de luare de mita (...).

La data de 20.05.2014, prin ordonanta procurorului, s-a dispus clasarea cauzei (...) (art. 16 lit. c CPP).

- Dosarul nr. 117/P/2017 a fost inregistrat la data de 19.04.2017, in baza procesului-verbal de sesizare din oficiu intocmit de procurorul Popovici Felicia, retinandu-se ca 'din datele si informatiile detinute, a rezultat ca numitul Hambaras Ciprian, judecator in cadrul Sectiei penale a Judecatoriei Oradea, ar fi pretins de la inculpatul (...), trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de braconaj, o suma de bani al carei cuantum nu este inca stabilit, pentru ca magistratul sa dispuna o solutie de achitare a inculpatului in dosarul penal nr. 11553/271/2016 al Judecatoriei Oradea (...)'.

La aceeasi data, s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem (...).

La data de 12.12.2017, prin ordonanta procurorului s-a dispus autorizarea supravegherii tehnice pentru 48 ore (...).

La data de 28.12.2017, prin ordonanta procurorului s-a dispus amanarea informarii masurilor de supraveghere dispuse in cauza.

In perioada ianuarie-august 2018, dosarul a ramas in nelucrare. (...)

Prin ordonanta din data de 29.08.2018, s-a dispus clasarea cauzei pe considerentul ca fapta nu exista (art. 16 lit. a CPP).

Nu rezulta ca procurorul de caz a solicitat confirmarea ordonantei provizorii.

Necomunicarea solutiei de clasare magistratilor vizati:

- Dosar penal nr. 123/P/2016, format ca urmare a unei plangeri penale la 25.11.2016 pentru art. 13/2 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 CP, vizeaza procuror de la Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare, care nu si-ar fi indeplinit atributiile de serviciu cu ocazia instrumentarii unui dosar penal. Se dispune solutia de clasare la data de 02.05.2017 in baza art. 16 lit. a, f CPP. Solutia nu se comunica magistratului vizat.

- Dosar penal nr. 174/P/2015, format ca urmare a unei sesizari penale la 24.09.2015, vizeaza judecator de la Judecatoria Oradea, care ar fi emis o hotarare nelegala intr-o cauza civila aflata pe rolul instantei, respectiv anularea unui proces-verbal de contraventie, in scopul obtinerii unui folos patrimonial. S-a inceput urmarirea penala in rem la 02.10.2015 pentru art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 CP. S-a emis ordonanta de clasare la 21.11.2016, in baza art. 16 lit. b CPP. Solutia se comunica petentului”.


* Cititi aici primul episod din serialul „Magistratura sub Cizma DNA”

Sursa foto Popovici: Ebihoreanul.ro

Comentarii

# Baran Gheorghe date 17 mai 2019 18:46 +9

Doamnelor/Domnilor , va spun, repet: Apreciez milioanele de pagini, care si pentru un excelent jurist, sunt o increngatura fara capat.Cine, credeti dumneavoastra ,va avea timpul si rabdarea sa parcurga aceste pagini? Un lucru este cert: Hoti exista, criminali exista,corupti exista ,oameni care isi cauta dreptatea exista , justitie nedreapta exista, Nu este nevoie sa va faceti sperante desarte pentru ca singura legatura intre noi nu este nici viata care este un drept, nici munca ,care la fel este un drept , ci doar moartea pentru ca este o singura obligatie pentru toti . Cu o moarte toti suntem datori .Important este ce facem pana la datoria/obligatie suprema. In rest , va doresc sanatate si virtute!

# beneficiarii secundari erau de fapt singurii beneficiari. date 17 mai 2019 23:33 +1

perioadele de inactivitate trebuie corelate cu planul de masuri dji sm. poate iese de o potriveala perfecta. pleca ofiterul pe campii..lua pauza dosarul. se intorcea din conced ofiterul..se intensifica activitatea. e de verificat.

# Faravatuse date 18 mai 2019 05:14 0

Da, dar hotii, criminalii, sa fie băgați la bulău cu probe irefutabile.

# Faracatuse date 18 mai 2019 10:32 +1

Exista hoți, criminali, violatori. Dar ei sunt băgați la răcoare cu probe. Irefutabile. Altfel, sunt oameni liberi, șerbi. Ca noi. Când bagi in zeghe nevinovați, 5 generații ai strâmbe, boccii, proaste. Așa sa ne ajute Bărbosu!

# Baran Gheorghe date 18 mai 2019 22:29 +3

In momentul in care vom avea o explicatie clara a @celeritatii", a @optim si previzibil@, in momentul in care va exista o sanctiune la termenele din coduri , atunci vom trai si dormi linistiti. Nu mai vreau sa astept un raspuns cu termen legal , fara sanctiune la neraspuns !!!! Degeaba in coduri puneti termene dacanu puneti si sanctiuni!. Justitiabilul este sanctionat , dar judiciarul are sanctiune? Mi e greu sa ma abtin.Cum este sanctionata institutia desemnata sa instaureze si sa exercite puterea atunci cand nu respecta termenul? Bai , voi vreti sa- i dau dreptate lui Sorin Ovidiu Vantu??pai daca nu am incotro , ii dau direptate.

# Baran Gheorghe date 18 mai 2019 22:57 0

In momentul in care vom avea o explicatie clara a @celeritatii", a @optim si previzibil@, in momentul in care va exista o sanctiune la termenele din coduri , atunci vom trai si dormi linistiti. Nu mai vreau sa astept un raspuns cu termen legal , fara sanctiune la neraspuns !!!! Degeaba in coduri puneti termene dacanu puneti si sanctiuni!. Justitiabilul este sanctionat , dar judiciarul are sanctiune? Mi e greu sa ma abtin.Cum este sanctionata institutia desemnata sa instaureze si sa exercite puterea atunci cand nu respecta termenul? Bai , voi vreti sa- i dau dreptate lui Sorin Ovidiu Vantu??pai daca nu am incotro , ii dau direptate.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

    • VERDICTUL ZILEI - Ce masuri trebuie luate impotriva membrilor CSM care chiulesc de la sedinte ca sa boicoteze SIIJ?

    • VOTEAZA
Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 11.10.2019 – Birchall are gura mare

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva