Sinuciderea judecatoarei Sorina Lupsa de la Tribunalul Timis luni, 7 iulie 2025, a cazut ca un trasnet asupra magistraturii romane (click aici pentru a citi).

Mai multe judecatoare – deopotriva in activitate si pensionare – au transmis in aceeasi zi mesaje de condoleante, atragand atentia asupra uneia dintre cele mai grave si mai cronice probleme cu care se confrunta judecatorii: stresul provocat de volumul inuman de munca.

La acestea se adauga amenintari primite din partea unor justitiabili, precum si presiunile din partea Inspectiei Judiciare.

Lumea Justitiei prezinta mesajele publicate pe Facebook de catre judecatoarele Roxana Tudose (fosta judecatoare ICCJ), Adriana Stoicescu (de la Curtea de Apel Timisoara), Adina Lupea (fosta judecatoare la CA Cluj), Madalina Afrasinie (de la Tribunalul Bucuresti) si Alexandra Ispas (purtatoarea de cuvant a Judecatoriei Faget) – foto 2-6.

Roxana Tudose:

„Sa zic ca, de-a lungul vietii, am fost o persoana puternica. Si optimista, vazand mereu 'partea plina a paharului', chiar daca, in realitate, mai erau cateva picaturi... Acolo unde nu a mai fost putere, de credeam ca nu mai pot sa duc, viata a avut grija sa ma arunce in situatii in care alta sansa nu am avut decat sa ma ridic si sa lupt. Fie pentru ca de mine depindeau cei dragi, fie pentru ca eram singura, fiindca oamenii nu prea se indeasa la masa nefericitului...

Cu toate astea, cele mai negre momente de cadere le voi lega mereu de perioada in care am fost magistrat. Au fost momente multe in care aproape am clacat. Sau chiar am facut-o.

Candva, la tribunal, inainte de o sedinta cu 165 de apeluri si recursuri, spre ora 22, cand am terminat de parcurs dosarele. Cu Salvare, spital, si copil mic acasa, ingrozit ca 'nu vine mama'. Desigur, a doua zi, eram in sala de judecata, in ACEA sedinta, pentru ca nu a existat alta solutie. Nu pentru ca ar fi lipsit empatia colegilor, ci pentru ca, august fiind, in sectie mai eram in activitate trei judecatori, adica cei care eram deja in complet...

Au fost multe alte momente in care noptile 'albe' nu se mai terminau, din cauza unui dosar de care imi era teama. Da, teama. De agresivitatea partilor sau a aparatorilor lor, de 'ecoul' din presa atat de diform, de faptul ca nimeni, niciodata, nu ne-a aparat in fata Infamiei... Nopti nedormite au fost si mai multe in perioadele in care, fiind multe posturi vacante, greu faceam fata propriilor sedinte, alternate inuman, cu cele de 'permanenta'. Sau volumului infernal de munca, in perioadele in care se inregistrau mii de dosare, perioade scurte, determinate de inca o aberanta modificare legislativa.

Azi, in noua profesie, muncesc mai mult. Dar niciodata nu a reaparut acea stare de alerta, de tremur al mainilor, de senzatie ca nu voi ajunge niciodata sa termin ce am de facut. In perioada descrisa mai sus, aceste stari devenisera un mod de viata.

Azi s-a mai dus un magistrat... Se pare ca si-a luat viata. Nu stie nimeni, niciodata, ce e in sufletul celui care cedeaza in acest fel. Dar furtunilor din viata fiecaruia, adaugati putin din ce v-am descris mai sus si poate veti intelege...

Pana la o alta solutie, sedintele ii vor fi preluate de altii, la fel de stresati si ajunsi la capatul puterilor. De un alt coleg care, poate ii era prieten si poate ca sufera...

Un alt judecator, o fata tanara, a scris cateva cuvinte intr-o postare care circula pe aici, despre acest eveniment tragic. Temandu-se ca va fi acuzata de incalcarea obligatiei de rezerva. Ceea ce poate duce inclusiv la excluderea din profesie... Printr-o legislatie care a pus 'botnita' magistratului, aplicata diferentiat, cu dubla masura, de Inspectia Judiciara, de foarte mult timp...

Poate ca de aici ar trebui sa incepeti, dragi colegi, care detineti parghiile pentru a schimba ceva. Inainte de a ne plange ca oamenii atat de porniti impotriva magistratilor, nu cunosc problemele reale din sistem si sunt manipulati...”

Adriana Stoicescu:

„Mai puteti, ma, inteleptilor, sa ne urati?

Mai aveti resurse?

Mai aveti venin?

Pentru ca, stiti bine, voi ati impins-o pe Sorina.

Voi si ura voastra.

Si neputinta noastra de a ne apara.

Voi, astia de aplaudati moartea, aveti sangele ei pe mainile voastre.

Muncea si fata asta ca un rob, chit ca se vor trezi deontologii sa va spuna altceva.

Era trista si era epuizata.

Si pe ea ati injurat-o si ati blestemat-o.

Ca si pe mine.

Si pe toti colegii mei.

Si uite, unii nu mai fac fata.

O societate dementa, ce se hraneste din ura, din suferinta altora, ce se bucura cand cel de alaturi e strivit.

Dumnezeu sa te ierte, Sorina Lupsa!

Si tu sa ne ierti ca nu am inteles la timp….

Iar pe voi, judecatorii de mucava ai retelelor de socializare, Dumnezeu, poate, va va ierta.

Eu, nu!

Pentru ca voi sunteti vinovati!

Voi ati omorat-o pe Sorina.

Toti”.

Adina Lupea:

„Poate ca e timpul sa vorbim... Poate cineva intelege... poate... pentru ca noi avem obligatia sa tacem in timpul activitatii. Iar pe langa frustrarile personale si profesionale nu ne intelegeti. Nu e momentul sa va spun in cate dimineti inainte de sedinta nu aveam putere sa ma ridic din pat. Si ma rugam Ajuta ma si azi! Cumva ma ajuta, undeva dupa ora 9 30 a.m. intram in vrie si nu vedeam decat sala de judecata, inculpatii, martorii, solutia...Si va mirati de ce ne pensionam. Pentru ca nimeni nu ne a invatat sa devenim imuni la toate problemele societatii. Un coleg care a fugit de penal si judeca civile mi a spus demult ca atunci cand voi lua cu mine acasa toate problemele oamenilor voi innebuni. Si stiu multi barbati in sistem care au fugit de penal. Te macina. Te distruge. Te aduce la limita. Erau momente cand efectiv imi venea sa strang de gat pe unii. Avocati, inculpati, uneori procurori. Dar a fost usoara profesia mea, mai nou oricine stie si face fata. Vant in pupa!”

„Nu vreau sa fiu cinica si nici cu memoria scurta, dar cand s-a sinucis vreun parlamentar din pricina de stres in ultimii ani?”

Madalina Afrasinie:

„Colega judecator.

42 de ani.

Gasita de mama ei, pe caldaram... locuia la etajul 7.

Nu este primul magistrat care recurge la acest gest.

Parte din poporul dornic de sange aplauda.

'Au scapat' de plata unei alte pensii 'speciale'.

Inainte sa vorbiti de paiul din ochii nostri, vedeti ce faceti cu barna din ochii vostri!

Sper ca si-a gasit linistea...

Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in Imparatia Lui!

'El te va judeca ca Dumnezeu, desi tu ai judecat ca om...' (Rugaciunea unui judecator)”.

Alexandra Ispas:

„Ieri a fost Ziua Justitiei. Astazi, o colega judecator s-a aruncat de la etajul 7.

E greu sa scrii, in astfel de zile. Dar mai greu e sa taci.

Pentru ca atunci cand lucrezi cu adevarul, ce nu spui, te macina. Ce nu recunosti, te rupe pe dinauntru.

Si pentru ca, inainte de a fi o putere in stat, justitia e formata din oameni.

Din oameni care, zi de zi, duc in spate povesti dureroase, nedreptati, traume si tot ce e mai greu de dus din firea umana.

Noi nu lucram cu partea luminoasa a oamenilor.

Lucram cu tradarea. Cu ruina unor familii. Cu moarte. Cu razbunare. Cu ura.

Lucram cu realitatea cruda, nefiltrata, care vine la pachet cu minciuna, manipulare, cuvinte taioase si uneori, cu taceri care iti sfasie inima.

E multa durere in spatele fiecarui dosar.

Si totusi, trebuie sa o cuprinzi cu mintea limpede.

Trebuie sa decizi cu luciditate — nu cu inima oarba, dar nici cu mintea goala.

Asta inseamna impartialitate. Asta inseamna justitie.

Dar ca sa poti fi impartial, trebuie sa ramai intreg.

Si aici intervine adevarata problema.

Pentru ca, in ultimii ani, justitia a fost impinsa intr-un dezechilibru periculos.

Schema de personal e subdimensionata.

Dosarele se inmultesc, dar oamenii se imputineaza.

Standardele cresc, dar timpul ramane acelasi — sau mai putin.

Se cere performanta, dar nu se ofera nici spatiu, nici resursa, nici protectie.

Ajungi sa lucrezi pana la epuizare. Ajungi sa intri in burnout tot la sase luni.

Ajungi sa nu mai stii daca iti tremura mainile de oboseala sau de frica.

Frica de a nu gresi. Frica de a nu fi acolo 100%.

Frica de a nu te prabusi. Sau de a o face si sa nu observe nimeni.

In tot acest timp, politicul loveste constant in justitie.

Nu pentru ca nu functioneaza, ci pentru ca e singura putere care nu joaca dupa regulile lor.

In magistratura nu se intra cu pile. Nu cu rude. Nu cu functii inventate.

Se intra cu munca. Cu examene. Cu renuntari.

Si poate tocmai asta deranjeaza.

Ca nu pot controla justitia — si atunci o decredibilizeaza.

Prin presa. Prin mesaje populiste. Prin manipulare.

Ajungi sa te scuzi pentru salariul tau, desi e unul justificat pentru responsabilitatea uriasa.

Ani la rand s-a lucrat la imaginea 'magistratului nesimtit'.

Si cand ti se repeta suficient de mult, ajungi sa o crezi.

Se numeste rusinare colectiva. E o forma de control. E o manipulare. Si functioneaza.

Iar in timp ce politicienii isi inventeaza posturi pentru ai lor — rude, apropiati, oameni de partid — si adauga sinecuri sau privilegii fara masura, noi muncim pe bune, intr-un sistem care, incet, ne stoarce si ne frange.

Si nimeni nu intreaba cum e sa lucrezi cu ceea ce doare.

Nimeni nu vede.

Doar se cere. Se cere mai mult. Mai repede. Mai ieftin. Mai tacut.

Poate e momentul ca sistemul sa-si recunoasca boala: burnout sistemic.

Pentru ca nu e normal ca intr-un an sa pierdem mai multi colegi care au ales sa plece definitiv.

Nu e normal ca singura intrebare tacuta care bantuie pe culoarele instantelor sa fie: 'Cat mai pot duce?'

Stiu, am obligatia de rezerva.

Stiu ca ar trebui sa fiu echilibrata in tot ce spun.

Dar cand e in joc independenta justitiei si echilibrul intre puteri, cand o intreaga profesie e forjata pana la limita, cand tragediile devin parte din decor — nu pot sa tac.

Justitia traieste de ani de zile intr-o relatie toxica, aproape patologica, cu celelalte doua puteri ale statului. Politicul – in postura unui narcisist clasic – promite, dar nu ofera, cere, dar nu sprijina, rusineaza, dar nu isi asuma. Vrea o justitie loiala si tacuta, dar lipsita de putere reala. O trage la raspundere, dar nu o apara. O sufoca sub presiuni si apoi se mira ca cedeaza. Asta nu e colaborare institutionala. E abuz de putere, mascat in reforma. Iar justitia nu mai poate respira”.