O mojicie nationala
La moartea unui presedinte! A fost bun, a fost rau, lumea va judeca, istoria va consemna. Dar trei mandate obtinute prin votul primit in trei campanii electorale au consemnat pentru posteritate o vointa populara ce nu poate fi ignorata - milioane de romani l-au ales la vot pe Ion Iliescu. Iar vointa poporului este esenta democratiei.
Personal, ca jurnalist de 33 ani, am fost deosebit de critic cu Ion Iliescu pentru multele umbre din cariera lui: chemarea rusilor in decembrie 1989; asasinarea sotilor Ceausescu intr-o mascarada judiciara comisa de un tribunal ordonat dintr-o pozitie ilegitima; mortii de la Revolutie, mineriadele; umilirea Regelui Mihai I prin nelasarea intrarii acestuia in tara; coruptia tolerata in tara sub aura sa de “sarac si cinstit”; fabricile de falsi revolutionari; aranjarea dosarelor Revolutiei la nivelul Parchetului General si cel Militar dupa numirea procurorului Dan Voinea, care a fabricat rechizitoriul sotilor Ceausescu si a pledat la Targoviste pentru impuscarea sotilor Ceausescu, pentru ca apoi tot el sa devina procurorul de caz in Dosarul Revolutiei (musamalizat mai ales in Epoca Kovesi) s.a.m.d.
In aceste zile de dupa decesul lui Ion Iliescu, am considerat totusi ca nu este loc de acuze si procese de intentie. Pentru ca mortii se cuvine sa fie ingropati in pace si abia dupa, cine vrea sa judece sa o faca. In toate razboaiele din istoria omenirii au existat armistitii scurte, tocmai ca partile beligerante sa-si ingroape si cinsteasca mortii. Este o lege a firii. Despre asta este vorba.
Orice s-ar putea spune despre Ion Iliescu, acesta a fost 11 ani Presedintele Romaniei si, fara indoiala, in afara de “umbre” a lasat si fapte bune pe care sigur, multi nu le cunoastem si care au marcat drumul Romaniei spre o societatea democratica. Daca vrem sa fim onorati ca natie in lume, trebuie sa ne cinstim conducatorii atunci cand pleaca dintre noi. Vedem unde ne-a adus istoria dupa ce mii de ani ne-am tot asasinat conducatorii.... nu avem niciodata loc la masa marilor natiuni, desi suntem cea mai bogata tara din Europa. Blestemul asasinarii sotilor Ceausescu ne loveste si acum.
Sunt scarbit – si ca mine milioane de romani – de gestul reprobabil al actualului presedinte Nicusor Dan, care, desi s-a aflat la propriu “cu mortul in casa” la Palatul Cotroceni, nu a catadicsit sa apara public la funerariile acestuia, la unison cu partidul sau USR care a incercat din rasputeri sa impiedice aplicarea legii privind funerariile nationale si de stat.
Gestul acestor politicieni #rezist de a se opune legii si cinstirii care se cuvine unui fost sef de stat este in opinia mea unul de-a dreptul extremist.
Sa nu uitam ca Nicusor Dan a promis public ca va fi un presedinte al tuturor romanilor. Si iata-l, in zi de doliu national, cum s-a ferit de lume, desi avea presedintele mort in Palat.
Trebuia sa iasa macar pret de un minut in fata oamenilor si sa aduca un omagiu predecesorului sau, daca nu pentru defunct ca om, obligatoriu pentru cinstirea functiei prezidentiale, pe care o ocupa si care este una de mediere in societate si intre puterile statului. Respectul datorat functiei de Presedinte al Romaniei, la fel ca si cel datorat natiunii romane trebuia aratat. Natiunea romana merita acest respect. Nu esti presedinte ca sa faci mofturi si ca sa ti se faca toate capriciile, ci esti presedinte ca sa fii un exemplu de urmat al tarii care te-a pus vremelnic in fruntea ei.
Dar Nicusor Dan - un clovn care a transformat Romania intr-un circ sinistru – a fost mai preocupat sa-si bage degetele in nas si sa fuga la buda, dovedind prin aceasta ca el este doar presedintele USR-istilor sai sustinuti de forte externe. Si ca cine nu gandeste in stil #rezist nu merita atentia lui.
Gestul lui Nicusor Dan este dovada suprema ca Romania lui e doar cea USR-ista, ca este ghidonat de acest partidulet nascut din ONG-uri cu finantare externa, care a boicotat funerariile de stat. Ca restul romanilor nu conteaza si nu merita respectul lui. Nu merita un moment national din partea lui. Spre deosebire de fostii presedinti Emil Constantinescu si Traian Basescu, care au trecut pe la catafalc, aidoma lui Nicusor a procedat si “nasul” sau politic, Klaus Iohannis, care nici el nu s-a aratat la fata la funerarii. Va dati seama cine ne-au condus in ultimii 11 ani?
Asa ca, romani, asteptati-va in perioada ce urmeaza la tot ce e mai rau de la acest clovn plantat in fruntea statului in urma loviturii de stat “constitutionale”. Omul nu e in stare de minima empatie, nu-si intelege functia, este incapabil sa genereze un moment de respect pentru natiune si, cat va mai sta pe functie, ne va lovi la temelie la toate capitolele. Mai ales economic si moral.
Celor care l-ati votat, va place ce paiata ati ales?
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# morarescu
7 August 2025 15:57
+52
# hmm
7 August 2025 15:58
+2
# Dana
7 August 2025 16:15
+4
# Dragos
7 August 2025 17:29
+28
# DOREL
7 August 2025 20:05
0
# Pt. Dana
7 August 2025 22:37
0
# Boniface de la Molay
8 August 2025 00:03
+1