In raport de prevederile constitutionale si legale, pe care le voi enunta in cele ce urmeaza, raspunsul la intrebarea din titlu este afirmativ.

Spre exemplu, judecatorii care fac parte din categoria functionarilor publici propriu-zisi, “…sunt independenti si se supun numai legii” (art.124 alin.3 din Constitutie).

La fel, notarii publici, asimilati functionarilor publici, au prin art.3 alin.1, teza a II-a din Legea nr.36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, republicata…”statutul unei functii autonome. Or, cuvantul autonom are, potrivit Dictionarului explicativ al limbii romane (DEX), intelesul “care este liber, care nu depinde de nimeni”.

De asemenea, functionarilor publici propriu-zisi li se recunoaste independenta in interpretarea si aplicarea legii prin art.43 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, care prevede ca “Functionarii publici au obligatia sa isi indeplineasca cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici.”

Independenta sau autonomia in interpretarea si aplicarea legii este recunoscuta functionarilor publici prin Constitutie sau lege pentru ca acestia sa fie la adapost de orice imixtiune in activitatea lor, din partea unor autoritati ori a unor personae, precum si pentru garantarea indeplinirii obligatiilor de serviciu in conformitate cu legea.

Intr-un studiu valoros s-a aratat, cu deplin temei, ca “Este o cerinta normala ca cei care exercita o profesie cu potential sau vocatie de reglementare statutara sau, dupa caz, un mandat sa fie beneficiarii unei garantii ca nimic nu ii impiedica sa-si realizeze rolul profesional ce si l-au asumat prin acceptarea unei functii sau demnitati particulare si ca le vor fi aparate integritatea socio-profesionala, demnitatea de functionari sau demnitari, raporturile institutionale cu alte autoritati, etc. Din aceasta perspectiva, statutul va avea ca obiectiv sa garanteze o libertate deplina si completa de actiune a unor persoane (functionari publici sau demnitari) in realizarea unei activitati determinate, asumata de o institutie publica, ce, potrivit Constitutiei sau a unei legi speciale, urmeaza sa desfasoare un serviciu public, sa asigure independenta institutiei si a functionarilor publici ori a demnitarilor fata de alte autoritati, precum si sa instituie anumite restrictii de natura profesionala si personala in sarcina celor care indeplinesc functia publica sau demnitatea respectiva.”

In practica judiciara in materie penala, prevederile constitutionale si legale exemplificate mai sus, precum si opinia din doctrina, sunt uneori ignorate, considerandu-se ca functionarii publici nu sunt independenti in interpretarea si aplicarea legii.

Asa spre exemplu, inculpatul V.A. functionar public asimilat (notar public) a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prevazuta de art.297 alin.1 din Codul penal raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu aplicarea art.38 din Codul penal.

S-a retinut, in esenta, in sarcina functionarului public asimilat V.A., notar public, ca la cererea partilor a autentificat sub nr.2524/19.08.2008, nr.3252/23.10.2008 si nr.805/26.03.2009, trei contracte de schimb incheiate de reprezentantii Asociatiei Composesoratului Fostilor Colonisti I.T., prin care s-a instrainat din patrimoniul composesoratului, in total 181,7112 ha teren pasune, teren neagricol, care a ajuns in patrimonial unor persoane fizice, precum si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.994/30.04.2009 prin care reprezentantii Asociatiei Composesoratului Fostilor Urbarialisti R au instrainat suprafata de 199,8103 ha pasune la aceleasi personae fizice.

In rechizitoriu s-a mai retinut ca autentificarea contractelor de schimb si contractului de vanzare-cumparare de catre functionarul public asimilat V.A. s-a facut cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art.26 alin.1 din Legea nr.1/2000, modificata prin Legea nr.247/2005, care prevede ca: “Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pasunilor si fanetelor, obsti de mosneni in devalmasie, obsti razesti nedivizate, composesorate, obsti de cumparare, paduri graniceresti, paduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunitati si forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate, la solicitarea reprezentatului legal al acestora, cu mentiunea la titular, dupa caz: “obste de mosneni”, “obste de razesi”, “composesorat”, “paduri graniceresti”, “alte asociatii si forme asociative cu denumirea localitatii respective”, iar art.28 alin.6 si 7 din Legea nr.1/2000, modificata, prevad: “(6) Membrii formelor asociative aflati in devalmasie sau indiviziune nu pot instraina propriile cote-parti unor persoane din afara acestora. (7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi instrainate in nici un mod, in intregime sau in parte.”

In ceea ce ii priveste pe magistratii judecatori, care prin decizia civila nr.110 din 30 mai 2012 a Curtii de Apel Timisoara, Sectia I civila, s-au pronuntat in sensul ca, atat contractele de schimb, cat si contractul de vanzare-cumparare, au fost incheiate si autentificate cu respectarea legii, in rechizitoriu se arata ca impotriva lor s-a dispus extinderea si inceperea urmariri pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu prev. de art.297 alin.1 din Codul Penal rap.la art.13/2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, dispunandu-se disjungerea cauzei pentru aceasta infractiune, urmand ca cercetarile sa fie continuate intr-un dosar penal nou.

Pentru motivele pe care le voi arata in cele ce urmeaza, consider ca solutiile de a dreptul siniste din rechizitoriu sunt ilegale.

Chiar daca retinerea din rechizitoriu ar fi intemeiata, in sensul ca prin art.26 alin.1 si 28 alin.6 si 7 din Legea nr.1/2000, s-a instituit interdictia instrainarii pasunilor, din moment ce faptele imputate functionarilor publici judecatori si functionarului public asimilat (notarului public) nu sunt incriminate, nu poate fi angajata raspunderea penala a acestora pentru infractiunea de abuz in serviciu prevazuta de art.297 alin.1 din Codul penal raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie. In acest sens, celebrul profesor Vintila Dongoroz, cel mai mare specialist in dreptul penal, pana in zilele noastre, recurgand la o cercetare interdisciplinara aprofundata a aratat ca fata de dificultatile ivite in diferentierea ilicitului penal de ilicitul extra-penal si multitudinea opiniilor exprimate in docrina, pentru a se evita orice greseala, cu consecinte grave asupra autorului faptei ilicite, se impune sa se adopte “…criteriul formal (normativ) al naturii sanctiunii in sensul ca, in dreptul pozitiv, se considera ilicit penal orice fapt, pentru care normele juridice prevad o pedeapsa si ilicitul extra-penal orice fapta, pentru care se prevede o sanctiune pur reparatorie”. Daca se apreciaza ca, intr-adevar, prin art.26 alin.1 si art.28 alin 6 si 7 din Legea nr.1/2000 se interzice instrainarea pasunilor, cele trei contracte de schimb si contractul de vanzare-cumparare sunt lovite de nulitate absoluta potrivit art.966 si art.968 din vechiul Cod civil in vigoare la data autentificarii lor, ceea ce va atrage sanctiunea civila a anularii acestora si nicidecum o pedeapsa.

Prin solutiile din rechizitoriu, functionarilor publici li se ignora si independenta sau autonomia recunoscuta acestora prin Constitutie sau lege in interpretarea si aplicarea legii.

In cauza, functionarul public asimilat V.A., notar public, prevalandu-se de art.3 alin.1, teza a II-a din Legea nr.36/1995, republicata, prin care i se recunoaste autonomia in interpretarea si aplicarea legii, a autentificat cele trei contracte de schimb si contractul de vanzare-cumparare, ce au avut ca obiect pasuni, considerand ca prin art.26 alin.1 si art.28 alin. 6 si 7 din Legea nr.1/2000, modificata prin Legea nr.247/2005, nu este interzisa instrainarea acestora.

De asemenea, functionarii publici propriu-zisi, respectiv judecatorii, in temeiul art.124 alin.3 din Constitutie prin care li se recunoaste independenta in interpretarea si aplicarea legii, au statuat ca “Din art.28 si din intregul capitol 3 al Legii nr.1/2000, rezulta ca sunt avute in vedere terenurile forestiere, deci si interdictia de instrainare vizeaza numai terenurile forestiere”.

In dezacord cu interpretarea si aplicarea art.26 alin.1 si art.28 alin 6 si 7 din Legea nr.1/2000, facuta in mod corect si in opinia noastra, de judecatorii independenti si de functionarul public asimilat, autonom, prin rechizitoriu se retine ca acestor prevederi li s-a dat o interpretare si o aplicare restrictiva cu toate ca sunt aplicabile si pentru terenurile fanete si nu numai pentru terenurile forestiere.

Este evident ca prin solutiile din rechizitoriu, functionarilor publici propriu-zisi, respectiv judecatorilor si functionarului public asimilat li se ignora independenta sau autonomia in interpretarea si aplicarea legii, in vederea indeplinirii sarcinilor profesionale. De fapt, prin solutiile din rechizitoriu se ignora insasi prevederile constitutionale si legale prin care functionarilor publici li se recunoaste independenta si autonomia in interpretarea si aplicarea legii.

Daca se accepta solutiile din rechizitoriu, functionarilor publici de toate categoriile, li se intind o capcana, deoarece, desi prin Constitutie si lege li se recunoaste independenta si autonomia in interpretarea si aplicarea legii, potrivit convingerilor intime, raspund penal cu privire la modul de interpretare si aplicare a legii si pentru solutiile adoptate.

Prin solutiile din rechizitoriu, singurii functionari independenti, intangibili si infailibili in interpretarea si aplicarea legii sunt functionarii procurori, interpretare de la care toti ceilalti functionari publici nu se pot abate. Ca urmare, pentru ca functionarii publici, de toate categoriile, sa nu fie subiecti ai infractiunii de abuz in serviciu prevazuta de art.297 alin.1 din Codul penal raportat la art.13/2 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, ar trebui sa ceara aprobarea procurorilor si eventual si ale partenerilor cu privire la modul cum sa interpreteze si sa aplice legea, in vederea indeplinirii obligatiilor de serviciu, ceea ce ar ingreuna in mod evident intreaga activitate economica si sociala. De altfel, este de notorietate ca multi functionari publici din serviciile publice, de teama ca interpretarea si aplicarea legii sa nu fie considerata infractiune de coruptie, se abtin de la indeplinirea unor obligatii de serviciu.

Mai nou, in reglementarea actuala, care este mai represiva decat reglementarea din perioada de inceput a statului socialist, s-a reusit performanta unica de a se incrimina, culmea, solutiile date de functionarii publici, in procesul de interpretare si aplicare a legii.

Datorita unor reglementari legale echivoce, confuze, paralele si contradictorii este posibil ca functionarii publici sa solutioneze diferit anumite probleme de drept sau pur si simplu din eroare. De aceea, am aratat ca “…atat in legislatia din tara noastra, cat si in legislatia altor tari, nu a fost incriminata solutia gresita data in interpretarea si aplicarea legii de catre functionarii publici propriu-zisi, functionarii asimilati si functionarii privati.

Prin neincriminarea unor fapte imputate functionarilor publici nu inseamna ca acestia nu vor raspunde juridic, daca sunt indeplinite conditiile raspunderii juridice. in acest sens, prin Decizia nr.405/2016 a Curtii Constitutionale se exemplifica raspunderea potrivit Codului muncii, a Legii nr.554/2004 privind Contenciosul administrativ, raspunderea delictuala, conform art.1349 alin.1 si 2 din Codul civil (paragraful 77 din Decizie).

Transformarea de catre “specialistii” in dreptul penal a unor probleme de teorie a dreptului si de drept civil controversate, unele chiar necontroversate, cu privire la interpretarea si aplicarea unor reglementari juridice, in infractiuni de coruptie, nu poate fi explicata decat prin dorinta acestora de a demonstra efortul incomensurabil pe care il depun pentru reprimarea functionarilor publici carora li se imputa fapte de coruptie inventate si nicidecum incriminate.