24 noiembrie 2020

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

PLESNESTE VENA LUI BOBITA – Magistrati, uitati-va bine: asta poate fi seful vostru. Judecatorul CSM Bogdan Mateescu clacheaza nervos: “Dumneavoastra interveniti peste mine… Pentru supararile dumneavoastra nu sunt eu cel responsabil... Aveti o dorinta de a demonstra lucruri… Imi dati lectii pe toate aspectele… De fiecare data, doamnele judecator Oprina si Baltag intrerup pe oricine incearca sa intre in discutie cu ele“. Oprina i-a retezat-o scurt: “Vorbiti pe langa subiect” (Video)

Scris de: Valentin BUSUIOC – George TARATA | pdf | print

15 noiembrie 2020 13:29
Vizualizari: 3836

Judecatorul Bogdan Mateescu (foto) din CSM suporta tot mai greu lupta pentru functia de presedinte al Consiliului pe anul 2021. O functie pe care insa are toate sansele sa o ocupe, dar asta doar din cauza anumitor judecatoare care au schimbat tabara. Mateescu, zis si “Bobita Matilet”, este la un pas de a claca nervos, daca nu cumva s-a intamplat deja. Cel putin asta e opinia noastra, vazand ultima rabufnire a acestuia. Mai exact, reactia furibunda pe care Bogdan Mateescu a avut-o la adresa contracandidatei sale, judecatoarea Evelina Oprina.


 

Totul s-a intamplat in sedinta Plenului CSM de joi, 12 noiembrie 2020. Sedinta in care s-a discutat despre transformarea in functie publica a unui post de personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor din cadrul CSM intr-un post de functionar public. Deci o problema administrativa banala.

Cu toate acestea, in cadrul discutiilor pe subiect, Bogdan Mateescu a rabufnit la adresa contracandidatei sale pentru sefia Consiliului, judecatoarea Evelina Oprina (din punctul nostru de vedere mult mai potrivita sa conduca CSM si mult mai apreciata de catre colegii sai din tara). Atacul lui Mateescu nu a vizat insa neaparat sustinerile Evelinei Oprina in legatura cu problema in discutie. Asta intrucat Bogdan Mateescu a acuzat-o pe Oprina ba ca are suparari pentru care el nu e responsabil, ba ca vrea sa demonstreze lucruri, ba ca vrea sa ii dea lectii. Desigur, tirul lui Mateescu nu a ocolit-o nici pe judecatoarea Gabriela Baltag, cea care o sustine pe Oprina pentru sefia CSM. “Vorbiti pe langa subiect”, l-a linistit Oprina pe Bogdan Mateescu.


Iata schimbul de replici dintre judecatorii CSM:


Gabriela Baltag: Aici, la acest punct, in principiu nu am nimic impotriva. Am citit insa nota de fundamentare, am vazut ca se vorbeste foarte mult si sunt enumerate conditiile in care se poate intampla acest lucru de transformare, dar n-am vazut de ce este necesar sa se transforme. Care este motivatia? Pentru ce transformam aceasta functie la nivelul nostru? Ca vad ca s-a obtinut inclusiv acordul de la functionarii publici (n.r. ANFP – Agentia Nationala a Functionarilor Publici). Dar vreau sa stiu care este motivatia pentru care acest post este transformat.

Nicoleta Tint: Motivatia vine din constatari cuprinse in rapoarte ale Curtii de Conturi, prin care ni s-a adus la cunostinta ca pentru buna gestionare a bugetului trebuie avute in vedere functii in statul de functii care sa se preteze la acel tip de atributii. Prin urmare, daca un anumit post poate fi exercitat de o anumita incadrare mai putin costisitoare, recomandarea este sa procedam in acest sens.

Gabriela Baltag: Adica sa intelegem ca este un post mai putin platit.

Nicoleta Tint: Cu siguranta.

Andrea Chis: Stim foarte bine ca e discutata si rediscutata problema detasatilor si a asimilatilor. Dar mai cu seama a asimilatilor, care au o cariera similara cu a magistratului, inclusiv cu posibilitatea de promovare si cu salarii care cresc in mod corespunzator si pensii. Si atunci e tot un audit al personalului si mie mi se pare firesc sa identificam la fiecare functie daca e nevoie doar de personal contractual (de un functionar public) si in mod exceptional de asimilati si cu atat mai mult de judecatori sau procurori detasati. Asa ca eu nu pot decat sa salut o initiativa care spune: 'aici, pe acest post, n-am nevoie de un asimilat sau de un detasat, ci este suficient un functionar public'. Care functionar are alt statut – protejat de lege –, alt salariu si alta stabilitate.

Gabriela Baltag: Eu, doamna judecator, n-am fost impotriva acestei transformari; numai ca n-am gasit justificarea.

Nicoleta Tint: Dar noi am mai discutat in consiliu. Daca va amintit, punctual, Curtea de Conturi a avut in vedere Biroul de achizitii, unde erau prevazute functii de un anumit nivel in raport de activitatea desfasurata in mod curent de alte institutii care au birouri de achizitie publica.

Bogdan Mateescu: Si eu vreau sa intervin pe acest subiect. Eu vreau sa va spun deschis ca voi vota aprobarea modificarii pe care ati propus-o. Cei care ne privesc trebuie sa stie ca este vorba despre un post de magistrat asimilat magistratilor la Biroul de achizitii publice si protocol. Si, intr-adevar, Curtea de Conturi a recomandat ca nu se justifica un post asimilat magistratilor la achizitii publice si protocol. Voi vota fara sa fie nevoie, pentru ca acea fundamentare este evidenta. A pretinde acum motivatii mi se pare gresit, mai ales in conditiile in care discursul unora dintre noi vizeaza – cum corect a spus doamna Andrea Chis – problema asimilatilor si a magistratilor detasati. Prin urmare, avem o problema la nivel formal unii dintre noi cu magistratii asimilati, dar solicitam motivatii pentru a transforma magistratul asimilat de la protocol in personal contractual sau functionar public.

Gabriela Baltag: Pentru ca asa ne spune legea, doamna presedinta. Eu va rog sa ma intelegeti: nu sunt impotriva. Am spus din capul locului, ca sa nu iscam discutii, dar vad ca s-au iscat: eu nu contest decat ca nu am gasit argumentatia. Nu stiu de unde stie domnul judecator de Curtea de Conturi, ca eu nu am gasit nicaieri aceasta mentiune.

Nicoleta Tint: Era o chestiune de notorietate in Consiliu.

Gabriela Baltag: Nu putem sa mergem pe notorietati, ci pe ce spune...

Nicoleta Tint: Era o chestiune de notorietate in Consiliu cu privire la concluziile Curtii de Conturi. Am discutat aceasta chestiune anul trecut in mai multe randuri, am avut pe sectie inclusiv o problema cu detasarea de judecatori. Ca sa reamintim subiectul, daca doriti. Am avut un alt coleg, un judecator, care era seful biroului de achizitii la un moment dat. Deci au fost mai multe situatii care au condus la aceasta concluzie. Propunerea a fost supusa avizului prealabil al ANFP, am obtinut acel aviz. Daca sunteti de acord, votati in consecinta. Daca nu, atunci cum apreciati.

Evelina Oprina: Problema detasarii la care ati facut dumneavoastra referire, doamna presedinta, viza imprejurarea ca judecatorul in discutie depasea durata prevazuta de lege pentru detasare – nu din alt considerent. Si eu mi-am pus aici un semn de intrebare, in sensul justificarii lucrarii – atata tot. Nu a spus nimeni ca este impotriva; doar ca din material nu rezulta in niciun fel motivarea. Cred ca trebuie sa rezulte o motivare, chiar daca lucrarea este de notorietate, desi nu suntem in prezenta faptelor notorii.

Bogdan Mateescu: Inteleg ca e o problema ca transformam asimilatul de la protocol in functionar public.

Evelina Oprina: Nu este o problema ca transformam; este o problema doar ca nu este lucrarea motivata corespunzator.

Bogdan Mateescu: Dumneavoastra interveniti peste mine. Nu stiu la ce va referiti. Pentru supararile dumneavoastra nu sunt eu cel responsabil...

Evelina Oprina: Haideti, domnu' judecator... Vorbiti pe langa subiect.

Bogdan Mateescu: ...si vreau sa va rog sa asteptati...

Nicoleta Tint: Va rog sa nu mai vorbiti unii peste altii si sa respectam.

Bogdan Mateescu: Aveti o dorinta de a demonstra lucruri. Eu nu o am. Eu vreau sa ies din paradigma discursului dublu. Va invit si pe dumneavoastra s-o faceti. Eu vreau sa va intreb, in schimb: ce motivatie ar fi fost posibila? Si colegii care ne urmaresc pot sa-si raspunda singuri la aceasta intrebare: oare ce trebuie sa scrie presedintele Consiliului sau oricine ar cere transformarea postului de magistrat asimilat de la achizitii si protocol intr-o functie de functionar public? Un magistrat asimilat inseamna toate drepturile magistratilor (stiti foarte bine), responsabilitati mai putine. Si as vrea sa stiu de ce este necesara o asimilare de magistrat, o exercitare a atributiilor. Doamna judecator, daca vreti motivatii, dincolo de paradigma discursului dublu...

Evelina Oprina: Nu apreciati dumneavoastra care e discursul dublu.

Gabriela Baltag: Va rog foarte mult: nu mai jigniti colegii.

Evelina Oprina: Cenzurati un astfel de limbaj! Este inadmisibil. Sa ne cenzuram un pic! Nu suntem la colt de strada. Sincer!

Nicoleta Tint: Eu va rog sa ne respectam unii pe altii.

Evelina Oprina: Eu cred ca sunt prima care respecta pe toata lumea. Nu se poate asa ceva.

Bogdan Mateescu: De fiecare data, doamnele judecator Oprina si Baltag intrerup pe oricine incearca sa intre in discutie cu ele si sa reclame anumite explicatii sau sa dezbata...

Evelina Oprina: Eu vreau decenta si moderatie in discurs. Nu va intrerupe nimeni!

Bogdan Mateescu: Doamna judecator, cred ca sunteti ultima care sa imi dati mie lectii (n.r. acordul corect este „care sa imi dea”). Accept, in schimb, lectii de la colegii mei de buna-credinta.

Evelina Oprina: Adica eu nu sunt de buna-credinta!

Bogdan Mateescu: De la toti ceilalti colegi ai mei de buna-credinta. Doamna judecator, va rog frumos sa-mi spuneti ce motivatie ar fi necesara ca sa transformam asimilatul de la protocol in functionar public. Ca sa dezbatem.

Gabriela Baltag: Doamna presedinta, daca-mi ingaduiti sa raspund la acest interogatoriu...

Bogdan Mateescu: Nu. Ca sa dezbatem. Atat.

Gabriela Baltag: Am inteles ce ati spus astazi – ca sunt chestiuni notorii. Eu nu le stiu. Eu stau la etajul 6 si nu circul nici pe la compartimente, nici prin alta parte. Daca era aceasta chestiune atat de notorie si era consecinta unor controale ale Curtii de Conturi, eu nu stiu in concret pe acest subiect. Exact cum a spus doamna Oprina: stiu ca au fost discutii pe detasare, dar pe durata, si nu pe altceva. Am inteles astazi: ati suplinit dumneavoastra prin motivare. Nu vad ce rost au toate aceste discutii populiste, cu rol de a perturba solemnitatea sedintei.

Nicoleta Tint: Eu va rog sa revenim la subiect.

Bogdan Mateescu: Imi dati lectii pe toate aspectele. Trebuie sa mai spun ceva: tin minte: chiar intr-o comisie, dumneavoastra ati fost cea care ati spus tuturor despre aceste concluzii ale raportului Curtii de Conturi. S-a dezbatut si cu totii ne-am manifestat oarecum nedumerirea: cum adica magistrat asimilat la achizitii publice si la protocol? Acuma, bine: putem sa retinem, putem sa nu retinem; daca stam mai mult pe telefon sau daca suntem atenti la comisie, fiecare treaba lui.


* Vedeti aici inregistrarea video a disputei, de la inceput pana la momentul 10:10

Comentarii

# DODI date 15 noiembrie 2020 14:33 +13

Ca și țiganul care instalându-se în funcție stătea pe 9 perne și acest pui de procuror comunist a ajuns la o funcție care este mult peste nivelul său intelectual și profesional. Și ca orice nulitate care de respectă vrea o căciulă mult mai mare. Luând exemplul nulității de la Cotroceni (care a demonstrat cu ajutorul SRI că se poate) ține să ne arate că meritocrația nu are ce căuta în România și PCR-ul este încă la mare preț. Poate se vor trezi magistrații din CSM și nu vor coborî într-atât încât să pună în fruntea lor un ....!

# Targovisteanu date 15 noiembrie 2020 14:57 +2

Dom' jude o sa fac diligente pentru un manual de gramatica sa te inzestrez penteu studiu. 1. "Lucrurile" nu se demonstreaza. 2. Scoate din vocabular termenul "aspecte" ca sa nu dai in pacatul "maharilor" din Filantropia care au afirmat:"Viata e complexa si comporta aspecte!". Pai 'mneata asa te exprimi?! Avem "petrentie" gogule!

# Edelweiss - Ivory Tower Racial Researcher date 15 noiembrie 2020 16:13 +3

Alt țigan cu robă care și-a luat nasul la purtare? :-?

# santinela date 16 noiembrie 2020 08:01 -1

Prostul daca nu-i si fudul----- ! Si von Snitel il va pune sef frate si pe asta !

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL


    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home3/luju/public_html/_template/article.php on line 158
    • VERDICTUL ZILEI - Va reusi regimul Iohannis sa desfiinteze SIIJ?

    • VOTEAZA
Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.11.2020 – Bobita s-a smucit degeaba. Dana Girbovan, sefa peste CA Cluj

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva