PREMIERUL PONTA POATE FI SUSPENDAT DE PRESEDINTE VIA DNA – Parchetul Anticoruptie a preluat dosarul "Fraudarii votului din Diaspora" si poate cere oricand anchetarea premierului si a unor ministri. Ponta este in pericol de a fi dat jos din functie de Presedinte. Potrivit art. 109 din Constitutie "daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie"
DNA poate sa il dea jos cu Constitutia pe Victor Ponta, al carui mandat in functia de premier expira in 2016. Acest lucru este posibil ca urmare a cererii pe care Directia Nationala Anticoruptie, condusa de Laura Codruta Kovesi, a inaintat-o Parchetului General in care a solicitat preluarea dosarului "Fraudarea votului din Diaspora", in vederea reunirii celor doua cauze penale, dat fiind ca si la DNA exista in lucru un dosar cu acelasi obiect. Cererea DNA a fost aprobata de Parchetul General care a anuntat ca va dispune declinarea cauzei spre solutionare catre Directia Nationala Anticoruptie, urmand ca cele doua dosare penale de pe rolul PICCJ si DNA sa se conexeze. Astfel, DNA va putea poate cere urmarirea penala impotriva lui Victor Ponta, iar Presedintele Romaniei, fie ca vorbim de Traian Basescu sau Klaus Werner Iohannis, poate dispune suspendarea din functie a premierul Ponta.
Victor Ponta ar putea fi revocat in baza art. 109 din Constitutie, care da dreptul Presedintelui Romaniei sa il suspende din functia de premier
Acest lucru s-ar putea face in baza art. 109 din Constitutia Romaniei, care prevede urmatoarele: "(1) Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia. (2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea in judecata a unui membri al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. (3) Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala".
Potrivit unor surse judiciare, premierul Victor Ponta va fi acuzat de faptul ca a ingradit dreptul de vota al romanilor din Diaspora prin mentinerea aceluiasi numar de sectii de votare ca si la ultimul scrutin, cu diferenta ca in capitalele europene numarul sectiilor ar fi fost diminuate si crescute numarul sectiilor din localitati in care nu exista niciun pericol sa creasca numarul de votanti.
Presedintele ales Klaus Iohannis s-a aratat revoltat ca cei care i-au impiedicat pe romani sa voteze se afla inca in functii
Interesant este ca inainte ca DNA sa solicite PICCJ dosarul privind "Fraudarea voturilor din Diaspora" si ca Parchetul General sa dispuna declinarea cauzei spre solutionare de catre Directia Nationala Anticporuptie, sub motivatia ca fapte de coruptie retinute atrag compententa acestui parchet, au aparut informatii care aratau ca scopul acestei "unificari" a dosarelor este de fapt revocarea din functia de prim-ministru a presedintelui PSD Victor Ponta.
Acest lucru este sustinut si de faptul ca desi au picat doi ministri ai Afacerilor Externe din cabinetul Ponta, respectiv Titus Corlatean si Teodor Melescanu, la scut timp ce a fost ales in functia de presedinte al Romaniei, Klaus Werner Iohannis s-a aratat "revoltat ca cei care i-au impiedicat pe romani sa-si exercit un drept fundamental sunt inca in functii", afirmand totodata ca asteapta cu "maxim interes ca Parchetul Curtii Supreme sa-si respecte obligatiile constitutionale de a apara drepturile si libertatile cetatenilor si, in consecinta, astept cat mai curand rezultatul investigatiei privind impiedicarea exercitarii drepturilor electorale de catre romanii din Diaspora".
Procurorul General Tiberiu Nitu a avertizat ca verificarile de la PICCJ sunt indreptate impotriva unor ministri
Pe de alta parte, la doar patru zile de la data la care Klaus Werner Iohannis a fost ales presedinte, Procurorul General al Romaniei Tiberiu Nitu a anuntat ca a fost declansata urmarirea penala pentru infractiunea de impiedicare a exercitarii dreptului la vot, explicand ca plangerile si sesizarile sunt indreptate impotriva unor ministri: "S-a inceput urmarirea penala cu privire la fapta, s-au solicitat relatii la alte autoritati si ancheta se va desfasura in continuare. Au fost foarte multe sesizari inca din primul tur... Cu privire la fapta de impiedicare a exercitarii dreptului la vot prevazuta de art. 385 din Codul penal. Sesizarile sunt indreptate impotriva ministrilor, celor care, in opinia petitionarilor au avut atributia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea unor institutii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor, sunt sesizari pe mail, cele mai multe trimise. Procurorul este cel care va aprecia daca a fost incalcata legea sau nu”.
Dosarele penale de la DNA si PICCJ au luat nastere ca urmare a plangerilor depuse la cele doua parchete dupa primul tur al alegerilor prezidentiale din 2 noiembrie 2014 de catre diverse ONG-uri sau persoane fizice in care s-a reclamat ca nu le-au fost asigurate conditiile pentru exercitarea dreptului la vot sau ca voturile in Diaspora au fost fraudate. Atat PICCJ cat si DNA au demarat cercetari fata de acuzatiile aduse, Parchetul General dispunand inceperea urmaririi penale pentru abuz in serviciu, neglijenta in serviciu si impiedicarea exercitarii drepturilor electorale la alegerile prezidentiale, solicitand in acest sens Biroului Electoral Central si Ministerului Afacerilor Externe documente relevante pentru documentarea cauzei.
Reunirea celor doua dosare privind "Fraudrea votului din Diaspora" a avut loc ca urmare a solicitarii Directiei Nationale Anticoruptie adresate Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. La scurt timp dupa solicitarea DNA, Parchetul General a emis un comunicat de presa in care a informat ca va dispune declinarea cauzei spre solutionare catre Directia Nationala Anticoruptie. Urmeaza astfel ca cele doua dosare penale de pe rolul PICCJ si DNA sa se conexeze:
"In dosarul avand ca obiect modul de organizare si desfasurare a votului din diaspora, la data de 18 noiembrie 2014, procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus inceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 297 Cod penal (abuzul in serviciu), art. 298 Cod penal (neglijenta in serviciu) si art. 385 Cod penal (impiedicarea exercitarii drepturilor electorale).
Sectia de urmarire penala si criminalistica a efectuat acte de urmarire penala constand in obtinerea de la Biroul Electoral Central si Ministerul Afacerilor Externe a actelor oficiale relevante pentru documentarea cauzei.
La data de 4 decembrie 2014, constatand ca faptele cu privire la care s-a inceput urmarirea penala sunt susceptibile de a fi incadrate si in dispozitiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, norme care atrag competenta de investigare a Directiei Nationale Anticoruptie, Sectia de urmarire penala si criminalistica a dispus declinarea cauzei in favoarea acestei structuri".
Prezentam in continuare Comunicatul DNA nr. 1712/VIII/3 din 4 decembrie 2014 prin care Directia Nationala Anticoruptie a solicitat PICCJ reunirea celor doua cauze penale:
"Ca urmare a unor informatii aparute in mass media in cursul zilei de 04 decembrie 2014, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa faca urmatoarele precizari:
La nivelul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de Combatere a Coruptiei, in cursul lunii noiembrie, anul curent, s-a inregistrat un dosar penal in care se fac cercetari cu privire la modalitatea de organizare si desfasurare a votului in Diaspora.
Procurorii anticoruptie, constatand ca la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se afla inregistrat un dosar penal cu acelasi obiect, la data de 02 decembrie 2014 au solicitat acestei institutii cauza respectiva, in vederea reunirii celor doua cauze penale.
Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale cu privire la fapta nu are caracterul formularii unei acuzatii impotriva unei persoane, ci are doar semnificatia instituirii cadrului procesual in care se pot strange primele probe cu privire la o anumita fapta".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Maxim 4 December 2014 16:24 +29
# UNUL DIN LUMEA CEA MARE 4 December 2014 16:40 +24
# unul din lumea cea mare 5 December 2014 03:11 +6
# nea caisa 4 December 2014 18:57 +14
# sss 5 December 2014 00:51 +4
# LICA 4 December 2014 16:48 +20
# bunelul 4 December 2014 16:53 +22
# ss 5 December 2014 00:43 +2
# ss 5 December 2014 00:47 0
# von_klausewitz 4 December 2014 19:07 +8
# JONY 4 December 2014 19:09 +5
# silvia 4 December 2014 20:57 -7
# unul din lumea cea mare 4 December 2014 21:40 +5
# Pandispan 4 December 2014 22:24 +1
# udrea 5 December 2014 01:18 +2
# cineva 5 December 2014 11:55 +2
# Mariana 4 December 2014 21:45 -2
# avsen 4 December 2014 21:52 +1
# ADEVARUL 4 December 2014 22:18 +4
# basicuta 4 December 2014 23:25 +7
# dana 5 December 2014 03:16 0
# Civila 5 December 2014 08:22 +3
# Mariana 5 December 2014 11:18 +4
# Mariana 5 December 2014 12:43 -1
# Valeriu Mangu 5 December 2014 15:46 -2
# avocat BB 53 5 December 2014 16:22 +1
# BeBe 5 December 2014 16:47 -2
# obiectiva 7 December 2014 06:20 +1
# elena 7 December 2014 09:08 -4
# cetatean 8 December 2014 00:36 0
# Dariat 8 December 2014 20:21 0