Judecator Mona Maria Pivniceru, presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, a difuzat miercuri un comunicat de presa in care face o analiza privind conflictul dintre Dreptul national si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta CEDO, pe care il publicam in continuare:

„Respectand dreptul persoanei la o informare corecta si fata de repetatele declaratii publice ale oficialilor statului roman referitoare la preeminenta deciziilor Curtii Constitutionale fata de dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa, redam in cele ce urmeaza un exemplu edificator in materie, prin care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat asupra obligatiei judecatorului national de a analiza el insusi compatibilitatea textului national (retinut de Curtea Constitutionala a fi constitutional) cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

I. Considerentele deciziei Curtii Constitutionale nr. 21 din 3 februarie 2000 prin care Curtea Constitutionala a retinut ca fiind constitutionale dispozitiile art. 911 – 951 din Codul de procedura penala prin examinarea si a compatibilitatii lor cu reglementarile internationale pertinente.

„In lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie Curtea constata, de asemenea, ca dispozitiile legale criticate nu incalca nici prevederile actelor internationale aplicabile in materie. De altfel, in cadrul preocuparilor pentru perfectionarea legislatiei, inclusiv sub aspectul realizarii reformei procedurii penale, dispozitiile art. 911–915 au fost introduse in Codul de procedura penala prin Legea nr. 141/1996 tocmai in scopul punerii de acord a reglementarilor interne cu reglementarile internationale pertinente.

Astfel, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale admite prin prevederile art.8 pct.2 amestecul unei autoritati publice in exercitarea dreptului la respectarea vietii private si familiale a persoanei, a domiciliului sau si a corespondentei sale, „in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale [...]”. Culegerea de informatii si date cu privire la pregatirea savarsirii

unor infractiuni sau la derularea actiunilor cu caracter infractional se realizeaza, fara indoiala, in scopul „desfasurarii instructiei penale” (chiar daca se face anterior momentului inceperii urmaririi penale) si constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a faptelor penale”.

Art.12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata si promulgata de Adunarea Generala a O.N.U. prin Rezolutia nr.217 A (III) din 10 decembrie 1948, prevede ca „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in familia sa, in domiciliul sau ori in corespondenta, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”. Acelasi document international prevede insa, la pct.2 al art.29, ca „In exercitarea drepturilor si libertatilor sale fiecare persoana este supusa numai ingradirilor stabilite de lege in scopul exclusiv al asigurarii recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti si in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica”.

In examinarea exceptiei de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala are in vedere, de asemenea, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului privind supravegherea secreta a comunicatiilor postale si telefonice, in conformitate cu dispozitiile art.8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, in cazul „Klass si altii contra Germaniei”, 1978, Curtea Europeana a drepturilor omului a statuat ca „puterea de a supraveghea in secret cetatenii este o caracteristica a statului politist si nu este tolerata de catre conventie decat in masura strict necesara apararii institutiilor democratice”. S-a considerat totodata ca legislatia trebuie sa aiba un scop legitim, privit din perspectiva conventiei, si anume „de a proteja securitatea nationala si de a asigura apararea ordinii si prevenirea infractiunilor”. De asemenea, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca „societatile democratice sunt amenintate in zilele noastre de forme foarte complexe de spionaj si de terorism, astfel incat statul trebuie sa fie capabil, pentru a combate eficient aceste amenintari, sa supravegheze in secret elementele subversive care opereaza pe teritoriul sau. Ea trebuie deci sa admita ca existenta unor dispozitii legislative care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, a trimiterilor postale si a telecomunicatiilor este necesara intro societate democratica, pentru securitatea nationala ori apararea ordinii si pentru prevenirea infractiunilor”.

Celelalte cazuri din jurisprudenta Curtii europene a drepturilor omului, invocate de autorii exceptiei, nu confirma neconstitutionalitatea dispozitiilor legale criticate. intr-adevar, Curtea europeana a statuat in cazul „Malone contra Regatului Unit”, 1985, ca si in cazurile „Kruslin contra Frantei”, 1990, si „Huvig contra Frantei”, 1990, ca legea care prevede posibilitatea unor ingerinte ale autoritatilor publice in viata intima, familiala si privata a persoanei ori in secretul corespondentei sale, respectiv restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, trebuie sa aiba „suficienta claritate pentru a da individului o protectie adecvata impotriva arbitrarului” si sa fie accesibila „pentru persoana in cauza, care, in plus, trebuie sa poata sa-i prevada consecintele in privinta sa”.

Din perspectiva acestor statuari, Curtea Constitutionala constata ca textele art.911–915 din Codul de procedura penala sunt clare si contin garantii corespunzatoare impotriva interpretarii si aplicarii lor arbitrare, precum si ca, fiind publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, orice cetatean are posibilitatea sa ia cunostinta de ele si sa prevada consecintele ce decurg din lege. Curtea, trecand la examinarea sustinerilor autorilor exceptiei, potrivit carora dispozitiile legale criticate incalca prevederile art .21 din Constitutie, deoarece nu permit accesul liber in justitie printr-o cale de atac impotriva autorizatiei date de procuror, constata ca nici acestea nu pot fi retinute.

Intr-adevar, posibilitatea atacarii in justitie a unei masuri dispuse de procuror in timpul urmaririi penale presupune comunicarea masurii respective catre persoana vizata. Or, dupa cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cazul „Klass si altii contra Germaniei”, 1978, „faptul de a nu informa pe cel interesat la terminarea supravegherii [...] nu ar putea fi incompatibil cu art.8, intrucat tocmai aceasta abtinere este aceea care asigura eficienta masurii”.

II. Considerentele deciziei Curtii Europene a Drepturilor Omului din 7 decembrie 2007 in cauza Dumitru Popescu contra Romaniei paragraf 101, 102 si 103 prin care Curtea Europeana analizeaza raportul dintre dreptul intern (decizia Curtii Constitutionale) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta sa, precum si obligatiile judecatorului national in legatura cu acestea.

„101. In cauza de fata, Curtea observa ca, daca este adevarat ca Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, ce a statuat in prima instanta, a refuzat sa trimita Curtii Constitutionale, in vederea solutionarii, exceptia de neconstitutionalitate a art. 911-5 din CPP, aceasta omisiune a fost rectificata in apel, dupa ce Curtea Militara de Apel a sesizat instanta constitutionala cu exceptia invocata de avocatul reclamantului, intemeiata pe incompatibilitatea legislatiei nationale ce autoriza, la momentul respectiv, ascultarile convorbirilor telefonice, cu art. 8 (paragraful 32 de mai sus). Or, prin Decizia din 3 februarie 2000, Curtea Constitutionala a ajuns la concluzia compatibilitatii legii nationale in cauza cu art. 8 din Conventie si cu principiile care se degaja din jurisprudenta Curtii in materie.”

„102. Aceasta concluzie este in contradictie, desigur, cu aprecierile Curtii enuntate in paragrafele 84 si 85 de mai sus, insa, oricat de regretabila ar fi aceasta situatie, trebuie totusi sa reamintim ca, in general, nu este de datoria Curtii sa analizeze erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta interna (a se vedea, printre altele, Garcia Ruiz impotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, § 28, CEDO 1999-I; Perez citata mai sus, § 82; Coeme si altii impotriva Belgiei, nr. 32.492/96, 32.547/96, 32.548/96, 33.209/96 si 33.210/96, § 115, CEDO 2000-VII). Acest aspect este valabil si in cazul in care este vorba de o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudentei Curtii de catre judecatorul constitutional national.”

„103. In masura in care capatul de cerere al reclamantului poate fi interpretat ca un repros la adresa instantelor nationale sesizate sa analizeze temeinicia acuzatiei penale indreptate impotriva sa, de a nu fi analizat ele insele temeiul de drept vizand incompatibilitatea legislatiei nationale cu art. 8 din Conventie, Curtea apreciaza ca un sistem bazat pe suprematia Conventiei si a jurisprudentei aferente acesteia asupra drepturilor nationale este apt sa asigure buna functionare a mecanismului de aparare implementat de Conventie si de protocoalele sale aditionale. Nu este lipsit de importanta sa reamintim in acest sens ca, in recomandarea sa din data de 12 mai 2004 [Rec. (2004)6], Comitetul Ministrilor s-a felicitat pentru faptul ca prevederile Conventiei faceau parte integranta din ordinea juridica interna a statelor semnatare. Acest aspect implica obligatia pentru judecatorul national de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurandu-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acesteia de catre legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire impotriva Belgiei, Hotararea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p. 84, § 26).”

Prof.univ.dr. Mona Maria PIVICERU

Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie

Presedinte al Asociatiei Magistratilor din Romania