Procurorul general adjunct al Parchetului Curtii de Apel Alba Iulia, Ilie Narita (foto) a publicat in ultimul numar al revistei „Dreptul”, un articol intitulat „Procurorul de sedinta - intre imperativul subordonarii si revendicarea inamovibilitatii judecatorului”, prin care a adus in atentia cititorilor cum ar trebui inteles rolul procurorului care participa la judecata, dupa noul Cod de procedura penala. „Cand in cursul judecatii constata ca a intervenit vreuna dintre cauzele care impiedica exercitarea actiunii penale, procurorul pune, dupa caz, concluzii de achitare sau de incetare a procesului penal”. Magistratul Ilie Narita se intreaba daca reformularea acestei functiuni importante a procurorului „este rezultatul unei inabilitati de redactare sau mai degraba o veritabila schimbare de conceptie in fundamentarea pozitiei procurorului in arhitectura sistemului judiciar intern”. Raspunsul pe care Narita l-a dat la aceasta intrebare a fost dedus dupa ce a examinat toate normele de procedura referitoare la atributiile procurorului si a ajuns pentru inceput la urmatoarea concluzie: „Reglementarea, in loc sa inlature ambiguitatile constitutionale, le adanceste, lasand sa se intrevada intentia puterii legiuitoare de a pastra fraiele dirijarii acestuia la distante variabile fata de puterea executiva si fata de puterea judecatoreasca, in conditionare cat mai ascunsa, prin tainice intelesuri conceptuale, de interesul vremelnic al culorilor politice care succed la putere”.

Procurorul in perioada predecembrista si procurorul in perioada postdecembrista

Procurorul Ilie Narita a facut in articolul sau si o comparatie privind rolul procurorului in perioada predecembrista si perioada postdecembrista. Astfel, in art. 316 din Codul de procedura penala adoptat in 1968, s-a definit rolul procurorului in procesul penal, intr-un paragraf care prevedea ca „procurorul sustine invinuirea in instanta potrivit convingerii sale juridice socialiste”, ceea ce subintelegea gradul de libertate in optiunea asupra solutiei. Dupa perioada predecembrista, libertatea procurorului in exprimarea concluziilor a fost consacrata expres de lege, iar, potrivit actualului Cod de procedura penala, „Procurorul este liber sa puna concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinand seama de probele administrate”.

Rolul procurorului pe postamentul uneia dintre cele trei puteri

Procurorul Ilie Narita, vorbeste si despre „rolul atribuit procurorului pe postamentul uneia sau alteia dintre cele trei puteri”. Ministerul Public a fost plasat, intr-o prima opinie, in sistemul puterii „executive si judecatoresti”, alte voci l-au pozitionat in sistemul puterii executive, avand rolul agentului guvernamental, iar alta pozitionare a fost in sistemul puterii judecatoresti. Ilie Narita, in incercarea de a iesi din dilema, face trimitere la profesorul Tanoviceanu care spunea: „Daca procurorul este magistrat cum il intituleaza legea interna si il acrediteaza jurisprudenta europena, atunci de ce este doar particula amovibila a autoritatii judecatoresti; dimpotriva, daca este agent al executivului, de ce isi gaseste de lucru pe langa scaunul judecatorului spre a-i perturba rationamentele „in zicerea dreptului” (...) In doua cauze, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a referit vin termeni precisi la ambiguitatea constitutionala a pozitiei procurorului in sistemul puterilor statului, constand ca- prin sistemul de subordonare fata de ministrul justitiei – acesta nu indeplineste „conditia de independenta in raport cu puterea executiva”.

In opinia lui Narita, stagiarii magistrati ajung in varful ierarhiei, inainte de a infrunta munca pe santierul judiciar

Iata cateva paragrafe din materialul publicat de procurorul Ilie Narita care subliniaza ca promovarea magistratilor pe toate treptele ierarhice, prin „arderea” instantanee a unor stagii pe acelasi nivel, este posibila intr-un ciclu de maximum 4-5 ani, iar stagiarii ajung in varful ierarhiilor inainte de a infrunta munca efectiva pe santierul judiciar : „In ce masura competenta profesionala decide evolutia carierei magistratilor si amplasarea acestora pe trepte si functii in sistem este lesne de vazut, in conditiile in care, tot in aplicarea unor norme legale, promovarea pe toate treptele ierarhice, prin „arderea” instantanee a unor stagii pe acelasi nivel, este posibila intr-un ciclu de maximum 4-5 ani; faptul acesta explica deficitul de cariera si experienta ce razbat din lucrarile oficiale semnate de stagiarii ajunsi in varful ierarhiilor inainte de a infrunta munca efectiva pe santierul judiciar, numirea in cele mai importante functii judiciare se face fara concurs sau examen, iar, pentru cele mai putin importante, rigoarea, „verificarii” necesita „scoaterea din productie” a candidatului pentru a se pregati. Sunt doar cateva exemple ale „seriozitatii” cu care legiuitorul trateaza evaluarile profesionale si, pe de alta parte, le ia in calcul pentru a garanta ascensiunea profesionala onesta. (...) Se asemana, in liniile esentiale si fundamentale ale statului legal (numire, promovare, revocare etc) cu procurorul anchetator (cel de caz cum il denumesc uzantele), dar se disociaza de acesta, calmandu-si suveranitatea pe concluzii, care nu trebuie supuse confirmarii superiorului, precum acuzatiile inscrise in rechizitoriu; se aseamana practicand echidistanta fata de orice ideologie politica sau de alta natura, straine profesiei juridice si fata de oricare sintre ceilalti poli ai puterii statale, dar se diferentiaza printr-o independenta absoluta pe concluzii, tradusa in detinerea abilitatii de a furniza instantei propria versiune interpretativa asupra tuturor chestiunilor supuse discutiei. (...) Este un agent al societatii, exercitand actiunea publica in numele acesteia si in contra unuia dintre membrii sai si nu este un agent al statului. Postura constitutionala ii ofera avantajul confortabil de a se situa succesiv sau concomitent de partea oricareia dintre subiectele procesuluiu, dar si responsabilitatea de a nu-si aroga drepturi sau puteri pentru sine, pentru institutia pe care o reprezinta, pentru vreun purtator al vestimentatiei celorlalte puteri statale . Este adevarat ca atributia esentiala a activitatii sale judiciare este aceea de a sustine acuzatia formulata in rechizitoriu, plecand de la premisa justetei, principialitatii si acuratetei muncii anchetatorului. Cu toate acestea, (procurorului de sedinta, paranteza noastra) nu-i este permisa inclinarea numai spre invinuire, intrucat are obligatia constitutionala de a contribui la pronuntarea unei hotarari corespunzatoare adevarului si legii”.