30 iunie 2022

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

SINDROMUL DNA BANTUIE DIICOT – Procurorii lui Daniel Horodniceanu au cerut arestarea la domiciliu a judecatorului Mihail Gabriel Stanescu de la Tribunalul Buzau pentru o pretinsa mita constand in mancare si bautura: „Stanescu Mihail Gabriel, magistrat judecator, a primit de la inculpatul Marinescu Dorin, personal sau prin interpusul suspect M. C., in sase randuri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin si o carcasa de miel”. Curtea de Apel Ploiesti a refuzat DIICOT

Scris de: George TARATA | pdf | print

11 noiembrie 2016 13:45
Vizualizari: 10879

Modelul DNA, unde procurorii lui Kovesi se lupta cu „marea coruptie” constand in spagi de cateva sute de lei, alimente sau bauturi alcoolice, a cuprins si DIICOT. Procurorii DIICOT-ului condus de Daniel Horodniceanu (foto stanga) au incercat sa obtina arestarea la domiciliu a judecatorului Mihail Gabriel Stanescu de la Sectia a II-a civila, contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Buzau pe motiv ca acesta ar fi primit mita 75,5 litri de vin si o carcasa de miel. Cererea DIICOT a fost respinsa, miercuri 9 noiembrie 2016, de Curtea de Apel Ploiesti.


Judecatorul Stanescu este acuzat de sase presupuse infractiuni de luare de mita intr-un dosar in care administratorul unei societati comerciale, Dorin Marinescu, a fost arestat pentru initiere si constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala in forma calificata, delapidare cu consecinte deosebit de grave, spalare de bani, instigare la fals in evidentele contabile, ultraj, inducerea in eroare a organelor judiciare si dare de mita. Un dosar in care prejudiciul ar fi de 9,6 milioane de lei. Concret, Mihail Gabriel Stanescu este acuzat ca pe parcursul unui an ar fi primit de la Dorin Marinescu 75,5 litri de vin, o carcasa de miel si alte bunuri, pentru a pronunta o solutie favorabila unei firme detinute de acesta. DIICOT acuza ca solutia ar fi fost data de judecatorul Stanescu prin ingnorarea normelor care legitimeaza calitatea procesuala pasiva si cu eludarea motivelor formulate in intampinarile depuse de catre autoritatile fiscale ale statului roman.

Prezentam comunicatul DIICOT:

La data de 08.11.2016 procurorii DIICOT- B.T.Buzau au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul MARINESCU DORIN, administrator pe perioada derularii activitatii infractionale la S.C. BACHUS DEALURILE ISTRITEI SRL Buzau, fosta S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzau, pentru comiterea infractiunilor de initiere si constituire a unui grup infractional organizat, evaziune fiscala in forma calificata, delapidare cu consecinte deosebit de grave, spalare de bani, instigare la fals in evidentele contabile, ultraj, inducerea in eroare a organelor judiciare si dare de mita.

Totodata, prin ordonanta din data de 08.11.2016, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul Stanescu Mihail Gabriel – judecator la Tribunalul Buzau, Sectia a II-a Civila, Contencios Administrativ si Fiscal la data savarsirii faptelor, pentru comiterea a sase infractiuni de luare de mita.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada ianuarie 2012 – decembrie 2015, inculpatul Marinescu Dorin impreuna cu suspectii R. P. si B. G., in calitate de lucratori cu atributii de receptie si gestiune, au constituit un grup infractional organizat avand ca scop sustragerea de la plata obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile si neevidentierea tuturor veniturilor rezultate din comercializarea de vin alb si rosu ori de bauturi intermediare, calificate ca fiind vin (bauturi care aveau in componenta alcool etilic, ca materie prima accizabila, pentru care societatea comerciala referita nu avea autorizatie de antrepozit fiscal) si insusirea de sume de bani din patrimoniul S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzau prin justificari fictive de achizitii de materii prime, acoperite cu inregistrari inexacte in conturile contabile specifice. Ascunderea sursei impozabile sau taxabile s-a realizat in perioada de referinta prin achizitionarea unei cantitati de struguri mult mai mari decât cea inscrisa in documentele de achizitie, surplusul rezultat fiind transformat in must nefermentat obtinut fara evidentiere contabila si supus procesului de vinificatie, iar produsul final obtinut, respectiv vin alb, rosu sau bautura intermediara definita ca vin fiind comercializat fara inregistrarea veniturilor in evidentele contabile.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este in cuantum de 9.600.000 lei.

Totodata s-a retinut ca in timpul controlului efectuat de catre inspectorii Directiei Generale de Antifrauda Fiscala, in perioada 16.06. – 30.09.2015, inculpatul Marinescu Dorin si suspecta R. P. au refuzat sa puna la dispozitia echipei de control documentele contabile solicitate, au interzis echipei de control patrunderea in spatiile unui punct de lucru situat in comuna Breaza, sat Greceanca, judetul Buzau, prin interpunerea unui numar de 4 câini, in vederea blocarii accesului la respectivele spatii.

De asemenea, inculpatul Marinescu Dorin a amenintat telefonic un membru din echipa de control cu acte de violenta si executarea pe viitor a unei pedepse privative de libertate, inscenând totodata, in timpul controlului, furtul unor documente de evidenta contabila, a unui laptop si a unui telefon mobil.

Totodata, in cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 30.01.2015 – 21.02.2016, inculpatul Stanescu Mihail Gabriel, magistrat judecator, a primit de la inculpatul Marinescu Dorin, personal sau prin interpusul suspect M. C., in sase randuri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin si o carcasa de miel, precum si alte bunuri, pentru ca acesta sa pronunte o solutie favorabila S.C. CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzau, intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Buzau – Sectia a II-a Civila, Contencios Administrativ si Fiscal, care avea ca obiect anularea unui raport de inspectie fiscala intocmit de catre DGRFP Galati si a deciziei de impunere fiscala emisa de aceasta institutie in baza raportului de inspectie fiscala.

Pe fondul dat, magistratul judecator – inculpatul Stanescu Mihail Gabriel, contrar probelor existente la dosarul cauzei, cu ignorarea flagranta a normelor care legitimeaza calitatea procesuala pasiva, cu eludarea motivelor formulate in intampinarile depuse de catre autoritatile fiscale ale statului roman, a pronuntat o sentinta civila prin care a anulat raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere fiscala emise de catre DGRFP Galati, ca efect al admiterii actiunii formulata de catre SC CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzau, societate comerciala administrata de catre inculpatul Marinescu Dorin.

Ulterior, prin decizia civila din data de 14.06.2016, respectiva sentinta a fost casata in integralitatea sa de catre Curtea de Apel Ploiesti – Sectia a II-a Civila, Contencios Administrativ si Fiscal.

La data de 08.11.2016 DIICOT – Biroul Teritorial Buzau a solicitat Curtii de Apel Ploiesti luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul Marinescu Dorin si a masurii preventive a arestului la domiciliu fata de inculpatul Stanescu Mihail Gabriel.

Prin incheierea din data de 09.11.2016, Curtea de Apel Ploiesti dispus arestarea preventiva a inculpatului Marinescu Dorin pentru o perioada de 30 zile dispunand totodata respingerea propunerii DIICOT – B.T. Buzau de luare a masurii preventive a arestului la domiciliu fata de inculpatul Stanescu Mihail Gabriel.

Cauza este instrumentata cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Buzau si Directiei Generale Antifrauda Fiscala.

Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie”.

Comentarii

# DODI date 11 noiembrie 2016 14:04 +10

Totdeauna într-o ladă cu fructe este de ajuns unul stricat că le strică și pe celelalte. Așa și cu luluța. Nimeni nu poate sta lângă ea și să rămână integru. Musai să se strice. Totdeauna sfertodocții inving (prin cantitate nu calitate). Prea multă carte vine la pachet și cu un bun simț care te ogligă să te retragi în fața prostiei. Din această cauză prostia și mârlănia au năpădit clasa politică și, prin recul, cealelalte puteri ale statului. La cât rău a introdus hăhăilă în societatea românească ne trebuie vreo 50 de ani să înlăturăm toată pleava. Dovadă cum se poartă (cu mănuși) justiția cu acest hoț ordinar și tovarășii lui din PDL și PMP.

# DOREL date 12 noiembrie 2016 14:42 0

As zice sa nu ne grabim si sa asteptam apelul, la Buzau DIICOT are totusi oameni buni, nu ar fi facut ei o gafa asa de mare sa acuze fara probe, parerea mea ...

# Vladimarrr...!!! date 11 noiembrie 2016 14:30 +10

Fratilor, gigaprocurorii astia, aflati in lupta crancena cu marea coruptie si cu lipsa lor de profesionalism, mai au putin si cer arestarea vreunuia pentru o pretinsa mita constand in obtinerea de favoruri sexuale de la nevasta lui proprie si personala ! Or fi ei cum or fi, dar noi toti si fiecare in parte suntem vinovati ca-i mai platim pe acesti neica nimeni de le place sa-si zica si sa le zicem procurori ! Si cand te gandesti ca secta (a nu se citi cumva "sectia") lor, a procurorilor, din noul (vorba vine) CSM va fi condusa de fostele cerdincioase slugi ale "doctoritei" Luluta si a "ministresei" Perja, chiar ca-ti vine sa-ti iei campii ... ! Cum care campi, pai aia tactici, pastoriti de repetentu' securistilor de tip nou, cel cu Nasul in suflet ...! Eiii.., cum care Nas ?! Pai ala al familigliei de la putare ...!!! Cum care familglie ...? Si mai terminati dragilor cu intrebarile astea insinuante..., ca nu va mai raspund !

# Cetateanul date 11 noiembrie 2016 14:51 +11

Exact ceea ce va spuneam cu putin timp in urma: judecatorii de contencios care dau castig de cauza justitiabilului, iar nu statului, sunt cica infractori... auziti, ca nu a tinut cont de argumentele din intampinare. Se arata pisica tuturor judecatorilor care dau castig de cauza cetatenilor in contencios, asa cum prin cauzele Florica Roman, Piciarca si Badescu s-a aratat ditai "tigrul" judecatorilor de penal care achita. Pana unde va fi impinsa umilirea judecatorilor? Si pana cand acestia vor asista pasiv la instaurarea totalitarismului? Daca si ploiestiul, care este servanta procurorilir, a ajuns sa nu dea mandat, chiar nu aveau nimic in dosar, dar absolut nimic... cred ca nici macar denunt (or fi gasit vin pe la omul ala prin casa). Incredibil! 

# Ionut date 11 noiembrie 2016 15:22 +4

Pe mine ma tot ameninta unu ca imi da o oaie facuta pastrama(valoare adaugata), am vorbit la telefon(F*CK) despre asta... Ma iau astia sau nu ??? M-am oferit sa o platesc dar ala a zis ca imi da cu banii in cap si fuge? De-as mai duce-o pan' la toamna Sa beau vin sa manc PASTRAMA.

# CRISTIAN DABIJA date 11 noiembrie 2016 15:30 +7

Merele vin gata stricate in lada adica la Bucuresti...de aceea sunt cooptate...iar cine crede ca exista justitie...ala e fie naiv..fie prea tanar sau traieste intr-un vis idealist.JUSTITIE NU EXISTA IN ROMANIA....cand vorbesti de noroc sau ghinion dupa un proces,cand rezultatul depinde de relatii,pozitionare sociala,situatie financiara,etc Oamenii sunt sus,fac ce vor...fara scrupule,sange rece,fara a iubi nimic in afara de putere si avere personala.Puteti face ceva? Puteti sa schimbati ceva? Dau astia socoteala cuiva? Suntem o tara de spectatori privind la distrugerea de vieti si in timp...generatii fara a putea misca absolut nimic....

# Edelweiss date 11 noiembrie 2016 15:35 +5

O boală profesională ciudată a procurorilor face ca aceștia să se comporte bizar cu ABSOLUT TOȚI CEI cu care intră în contact. De atâta viețuit printre jigodii, șuți și tâlhari, sărmanele suflete nepregătite profesional, sociologic, psihologic sau deontologic ajung realmente SĂ CREADĂ CĂ ÎNTREAGA LUME, ÎNTREAGA SOCIETATE MINTE, FURĂ sau SUNT INFRACTORI. Și mai cred anapoda că singurii care sunt puri ca o floare de lotus sunt PROCURORII. Am avut ocazia să constat în direct atitudinea infectă a unui / unor asemenea căpcăun / -i cărora nu le venea crede că omul din fața lor NU A MINȚIT O VIRGULĂ ÎN VIAȚA LUI, NU A FURAT UN CAPĂT DE AȚĂ ÎN VIAȚA LUI, că familia lui este de condiție socială onestă - cadre didactice și militari pe vrei 5 generații în urmă, că pentru respectivul - ofițer rezervist de Armată, participant direct în Loviluție, - CINSTEA și ONOAREA erau VALORI SUPREME oricăror altor considerente ierarhizante social sau uman.

# Edelweiss date 11 noiembrie 2016 15:37 +9

Bancul zilei: cică, un recent sondaj a reliefat faptul că 42% dintre adolescenții români sunt analfabeți funcțional. :sad: Imediat a apărut și replica năucitoare: „Ei, și ce dacă! Pe toți îi facem procurori.” :P

# Mulder, agentul mulder date 12 noiembrie 2016 14:59 -1

Aia sunt deja procurori, urmand ca un procent identic,dintre adolescentii care abia trec bacul cu nota maxima 6, sa devina judecatori....

# pelin date 11 noiembrie 2016 16:45 +10

Peste cateva zile o anume DANIELA TARAU isi va sustine teza de doctorat.Autoarea lucrarii care a finalizat studiu doctoral consacrat sistemului peniteniciar din Romania dupa ce a fost inchisa pe nedrept(prin 2001)printr-o eroare judiciara.Sentinta de achitare a fost obtinuta dupa 15 ani de lupta in instanta doar dupa ce procesul a fost rejudecat in temeiul unei decizii obtinute la CEDO.Daniela este o invingatoare care a convertit nedreptatea in forta necesara finalizarii studiilor de drept pana la cel mai inalt titlul.Venim in zilele noastre,aratand ca odata cu intrarea in actiune a DNA-ului erorile judiciare si abuzurile s-au inzecit,ajungand dupa gratii oameni nevinovati,doar pt.a plati o polita sau alta,ori a fost rivalul cuiva!Din nefericire prea putini au forta si inteligenta de-a se lupta cu sistemul asa cum a procedat D.TARAU!In plus prin diferite mascarade se contracareaza legaturile cu CEDO si uite asa stai bine mersi la racoare!Aceasta este ROMANIA zilelor noastre!!!!

# avocat traditional date 11 noiembrie 2016 17:19 +7

Cateva probleme:1.oare de unde stiu procurorii DIICOT ca judecatorul a ignorat flagrant normele ce legitimeaza calitatea procesuala pasiva?Au citit ei motivarea incheierii de respingere a acestei exceptii? 2.Cum a eludat judecatorul cele mentionate in intampinare?oare intotdeauna paratul are dreptate?Sau aici,prin admiterea recursului ,gresala judecatorului miroase a penal? (dar numai pentru DIICOT)Bine zice articolul cand se refera la copierea de catre DIICOT a metodelor DNA.3.De ce nu zice DIICOT ca judecatorul s-a abtinut dar cererea i-a fost respinsa?4.80 l de vin si o jumatarte de miel(in mai multe randuri) este mita?Cand s-o fi dat mita:inainte sau dupa abtinere?Si se mai pun atatea probleme incat zau ca iti vine sa te intrebi:unde au invatat procurorii astia carte?

# Edelweiss date 11 noiembrie 2016 18:31 +3

Încă o dată repet ascensiunea profesională a absolvenților de drept: - primii din promoții - IQ 120 și peste, se fac advocați (unii chiar ai diabolului), fiindcă îți trebuie minte brici și știință acătării de carte ca să câștigi parale ca liar. Pardon, ca lawyer. :D Următorii din promoții, cei medii - IQ între 80 și 120 se fack juzi. Resturile, căci doar resturi se pot numi moronii, idioții și imbecilii, se fac... obviously, PROCURORI. Procurori ca ăsta de mai sus, ca bouțul ăla care -a auzit de figura de stil „metaforă” și nici n-a căutat în dex ce-nseamnă „plaivaz de calibru mare, a considerat-o bănuiala rezonabilă a posesiei unei arme de foc, motiv pentru care a solicitat mandat de percheziție domiciliară, sau ca amărâtul celălalt care dispune amenzi judiciare în mod repetat în dosare aflate pe pupitrul judelui, prin ordonanțe în care în loc să citeze expresia „acțiuni cripto-sindicale” scrie ca nătărăul „acțiuni scripto-sindicale” Asta e! QED”

# MONA date 11 noiembrie 2016 22:52 +1

 Care text de lege va permite voua -procurori DIICOT,DNA-,sa va depasiti atributiile criticand   o  hotarare judecatoreasca in dosarele unde nu ati participat   Daca sentinta a fost desfiintata in calea de atac nu inseamna ca judecatorul fondului a dat solutia pentru  fleica de carne si sticla cu vin-chiar daca le-o fi primit   RASPUNDETI la intrebare!Aratati temeiul legal potrivit caruia aveti dreptul sa interpretati probele in dosarele civile unde nu aveti calitatea de participant.        

# Moromete date 11 noiembrie 2016 23:00 +3

  Extraordinar! NEMAIPOMENIT! C.A.Ploiesti a RESPINS propunerea  de arestare .Nu-mi vine sa cred fratilor!   Or fi fost "anesteziati "?   

# Edelweiss date 11 noiembrie 2016 23:29 0

Apăi aista-i sămn bun. Adicătelea, dacă în Republika Orgiastică a Procurorilor Swingeri de la Ploiești e un dezmăț care i-ar face pe cei 4 imperatori romani scelerați să pălească la față de invidie, asta nu înseamnă că și JUZII de la CA Ploiești trebuie să fie și ei duși cu dibla. Inga la asta este bun controlul legalității actelor Swingerilor: ca să nu se sară calul juridic în Țsukahara întins peste Codul penal cu întoarcere triplu tulub pe sub cel de procedură penală. ;-)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.06.2022 – Scutea ne cearta

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva