Societatea culturala „Ateneul Roman” a aniversat, vineri 6 noiembrie 2015, implinirea a 150 de ani de activitate. Momentul a fost marcat in cadrul unui eveniment organizat in colaborare cu Universitatea Ecologica din Bucuresti, de la care nu au lipsit membri de seama ai Societatii, academicieni, profesori universitari si studenti.

Infiintata in urma cu un secol si jumatate, mai precis in anul 1865, Societatea „Ateneul Roman” indeplineste si astazi aceeasi misiune educativa pe care a adoptat-o inca de la inceput, slujind culturii si stiintei romanesti. Despre activitatea Societatii, dar si despre unul dintre cele mai importante simboluri arhitecturale din Bucuresti - Ateneul Roman, au vorbit, la sedinta festiva, academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici – membru refondator in anul 1990 si presedinte al Societatii, prof. univ. dr. Mircea Dutu (foto 1) – presedintele Universitatii Ecologice din Bucuresti, academicianul Razvan Teodorescu, prof. univ. dr. Nicolae Noica, prof. univ. dr. Nicolae Manolescu – sef sectie Academia Medicala si Andrei Dimitriu – directorul General al Filarmonicii „George Enescu”.

Presedintele Universitatii Ecologice din Bucuresti, Mircea Dutu, a vorbit, in discursul sau, despre scopul Societatii „Ateneul Roman”, „care era, pe de o parte, inmultirea cunostintelor membrilor ‘prin placide si conscientioase investigatii asupra stiintei si adevarului’”, si despre implicarea directa a membrilor acesteia in procesul de organizare a Societatii Literare Romane, in transformarea sa, la 24 august 1867, in Societatea Academica Romana, devenind ulterior, la 29 martie 1879, ‘institut national’, sub denumirea de Academia Romana. De asemenea, Mircea Dutu a subliniat ca, intr-o perioada in care Ecologia devenea stiinta predominanta, universitatea romaneasca – fondata in urma cu 150 de ani, odata cu Societatea Ateneul Roman, si ea reinfiintata in 1990 – se deschidea major spre prioritatile si valorile fundamentale ale epocii: „La 25 de ani de existenta, prima universitate privata din Romania si singura cu profil ecologic se dovedeste un proiect viabil, o reusita care trebuie sa se consolideze in viitor. Impletind armonios traditia ateneniana cu post-modernismul ecologic, Universitatea Ecologica aniverseaza, laolalta cu Societatea Ateneul Roman, propriile sale impliniri”.

Prezentam in continuare discursul sustinut de presedintele Universitatii Ecologice Mircea Dutu cu ocazia implinirii a 150 de ani de la infiintarea Societatii culturale „Ateneul Roman”:

"Ca nucleu de formare si raspandire a culturii nationale Societatea ‘Ateneul roman’ a aparut si s-a afirmat in istoria noastra in perioada crearii marilor intemeieri ale modernitatii romanesti: Statul, Universitatea si Academia. In privinta primului, piatra de temelie a insemnat-o actul unirii de la 24 ianuarie 1859, iar fundamentele au fost puse prin marile reforme, legiuirile si institutiile create sub domnia lui Alexandru I. Cuza (1859-1866). Tot atunci, s-au creat primele doua universitati ale tarii; cea din Iasi (1860) si, respectiv, din Bucuresti (1864). In martie 1866, dupa indelungi ezitari se emitea actul juridic de infiintare a Societatii literare, devenita Societatea Academica Romana in 1867 si Academia Romana ‘Institut National’ la 1879. Din aceasta ultima perspectiva, SAR a fost, inainte de toate si s-a manifestat deopotriva ca precursor, contribuitor important la fondarea si colaborator de nadejde al Academiei Romane, in opera de intemeiere si afirmare a culturii si stiintei Romaniei moderne.

Formula ‘ateneului roman’, ca grupare a reprezentantilor intelighenti ai timpului, cu scopul de a disemina cunostinte si cultiva valorile nationale in randul unor paturi cat mai largi ale populatiei, ca latura inseparabila a procesului de constituire a societatii romanesti moderne, a avut un rol de pionierat, sub multe aspecte determinat in acest context. Infiintarea universitatii nationale si intemeierea Academiei Romane, reprezentau factori importanti de promovare si consolidare a unitatii politico-statale, de continuare a procesului de desavarsire a sa.

Intr-adevar, organizarea actiunii de cristalizare a spiritualitatii nationale moderne a reprezentat o latura inseparabila a procesului de europenizare a tarii, prin reformele initiate prin si dupa Unirea din 1859. Este perioada in care se organizeaza societati sau grupari stiintifice-culturale ‘care indeplinesc pe de o parte, unele functii noi, iar pe de alta parte, par a prevesti organizarea mai complexa a viitoarei academii. Cea dintai trebuie mentionata Societatea Ateneului Roman, infiintata la Iasi, in toamna anului 1860’.

Realitatea aprecierilor de peste timp a istoricului, se bazeaza mai ales pe marturia participantului direct la evenimente, care capata valoarea de document istoric. Astfel, in ‘notita’ adaugata la finele lucrarii cuprinzand ‘actele oficiale si neoficiale al inaugurarii Societatii Literare Romane’, intocmita cu scopul de a face, in scurt, istoricul lucrarilor ce au urmat inainte de referatele no. 1140 din martie 1866, prin care ministrul de atunci, C. A. Rosetti, a supus aprobarii Locotenentei Princiare regulamentul provizoriu, V. A. Urechia, unul dintre artizanii proiectului academic roman, face o precizare importanta.

Dupa ce mentioneaza ca ‘lucrarile organizarii societatii literare dateaza inca din 1859’ si arata printre primele initiative de acest gen adresa cabinetului de la Iasi, condus de M. Kogalniceanu catre guvernul de la Bucuresti, ‘cu invitarea a se asocia cu inima si cu fonduri la organizarea unei societati din membrii de prin toate partile Romaniei, care sa se ocupe cu dictionarul limbii’, distinsul istoric si persoana implicata direct si major in proiect aduce un argument important in sprijinul tezei rolului ateneului de precursor al Academiei Romane de mai tarziu.

‘Organizarea la Iasi a Ateneului roman – arata el  – fu iarasi o incercare ce facui in intelesul societatii ce propusesem. Aceasta prima societate literara, stiintifica si artistica, dupa unirea principatelor se dizolva in Iasi prin risipirea membrilor ei; ea renascu insa, sunt 4 ani, in Bucuresti, spre a fi acolo precursoarea societatii academice’.

Chiar modul cum s-a ajuns la constituirea institutionala la Iasi a primului Ateneu ne ilustreaza faptul ca a fost vorba de un fenomen de renastere cultural-stiintifica nationala, care si-a cautat formele de exprimare a fondului emergent implacabil. Astfel, mai intai la 15/27 septembrie 1860, in capitala moldava a aparut publicatia ‘Ateneul Roman’, care era ‘redreasa de mai multi profesori ai scolilor publice din Moldova’, cu un motto deosebit de semnificativ din punctul de vedere al marelui proiect academic national preconizat: ‘Literile sunt exprimarea societatii (Seneca)’. Gazeta avea un program deja bine stabilit al unei academii dominata de ideia definitorie a cultivarii limbii romane ca instrument de promovare a unitatii nationale a tuturor romanilor si modernizarii Romaniei. Deosebit de elocventa ne apare, in aceasta perspectiva, preocuparea revistei de a promova ortografia Eforiei Scoalelor de la Bucuresti in Transilvania si scrieri latine. In noiembrie 1860 s-a infiintat Societatea Ateneul Roman, iar revista a devenit ‘organul unei mari asociatiuni stiintifice-literare al carei nume il poarta’. Dupa unele informatii SAR a fost infiintata la ‘indemnul’ lui Kogalniceanu. Potrivit statutului sau ‘Ateneul este o societate exclusivamente literara, stiintifica si artistica‘ (art.1). Membrii sai urmareau ‘prin mijlocul discutiunii si al lecturii’ sa-si inmulteasca cunostintele si’a le raspandi prin gazete, foi juridice, carti si corespondente cu ateneele din Turin, Madrid si Paris’ (art.2). Ateneul se organiza in trei sectii: una de stiinte morale si politice, alta de stiinte naturale, fizice si matematice si a treia de literatura si belle-arte (art.3). In fine, documentul constitutiv mai stipula ca ‘in asociatiune puteau intra, in afara profesorilor, inginerii, arhitectii, scriitorii, juristii, teologii, medicii si artisti’ (art.17). La revista societatii au colaborat personalitati culturale reprezentative precum: M. Kogalniceanu, Al. Papiu-Ilarian, S. Barnutiu, B. P. Hasdeu, V. A. Urechia, A. Donici s.a.

Dupa desavarsirea unirii politico-administrative a celor doua principate, membrii SAR se muta treptat la Bucuresti, unde vor initia un alt proiect de acest gen si cu acelasi nume, iar publicatia se va transforma in ‘Revista romana’.

Legata de initiativa popularizarii culturii prin cursuri libere, ‘Societatea Ateneul Roman’ a fost infiintata la Bucuresti, in toamna anului 1865, incepandu-și activitatea la 31 octombrie/12 noiembrie acelasi an. Scopul sau era, pe de o parte, inmultirea cunostintelor membrilor ‘prin placide si conscientioase investigatii asupra stiintei si adevarului’. Ea avea trei sectii: moralo-politica, de stiinte naturale, fizica si matematica si de literatura si belle-arte.

Asadar, in conceptia fauritorilor institutiei academice nationale, ‘Ateneul roman’ de la Iasi si ca forma culturala a fost un precursor , iar Societatea Ateneului Roman fondata in 1865, unul dintre intemeietorii sai majori.

Intr-adevar, infiintata in urma cu 150 de ani, deopotriva prin membrii sai si ca persoana juridica Societatea Ateneul Roman s-a implicat direct in procesul de organizare a Societatii Literare Romane, in transformarea sa , la 24 august 1867 in Societatea Academica Romana si care apoi, la 29 martie 1879, va deveni ‘institut national’, sub denumirea de Academia Romana.

Astfel, in privinta momentului inaugural, iulie – august 1867, SAR a fost organizatorul sau principal.

Fara indoiala, asumarea acestui rol a fost favorizata si determinata de mai multi factori. Mai intai era vorba de faptul ca ‘Ateneul Roman’ grupa membrii reprezentativi ai intelectualitatii nationale, iar intreprinderile si scopurile urmarite aveau natura identica, diferind doar nivelul de promovare, respectiv ca amploare si preocupari a destinatarilor.

Apoi, si poate nu fara importanta, utilizarea unei societati, (aparent) fara scopuri politice, ci unele pur cultural-stiintifice, estompa semnificatiile unei structuri care viza cultivarea unitatii limbii romane, prin reprezentanti ai tuturor tinuturilor locuite de romani si cu un mesaj subliminal cu un impact politic major.

De altfel, evitarea, sub pretextul diplomatic al intervenirii unor ‘neasteptate imprejurari’, prezentei directe a Domnitorului Carol sau a primului ministru al timpului, la manifestarile instalarii Societatea Literara Romana ramane semnificativa pentru acest context politic deosebit de complicat, in special din perspectiva internationala.

Pana si diviziunea manifestarilor in ‘oficiale si neoficiale’ nu e straina unor atari realitati.

Aceasta ilustreaza, odata in plus, filiatia si importanta celor doua institutii cultural-stiintifice nationale.

Dupa infiintarea structurii academice nationale, cele doua institutii simbol al societatii romanesti au desfasurat o actiune complementara, conjugata, cu un scop unic, cel al dezvoltarii unei culturi nationale moderne, cu un profil propriu, in concertul universal al culturilor si al dialogului dintre acestea. Academia, cu rolul de for suprem de consacrare cultural-stiintifica si cadru de afirmare a progresului spiritual si in cunoastere; SAR in continuarea si amplificarea functiei sale de diseminare a cunostintelor de masa, promovare a culturii populare si astfel de factor al coeziunii sociale. In contextul in care se vorbea tot mai mult de largirea activitatii Academiei Romane prin asumarea si a rolului de raspanditoare a cunostintelor, in anul 1886 s-a elaborat proiectul trecerii Societatii ‘Ateneul Roman’ sub administrarea Academiei, dar initiativa nu s-a bucurat de succes.

De-a lungul existentei sale SAR a desfasurat pe langa conferinte, organizat expozitii ori publicat lucrari cultural-stiintifice si activitati de invatamant.

Sub egida sa a functionat astfel o Universitate (libera) in cadrul careia au sustinut prelegeri pe diverse teme nume reprezentative ale stiintei si culturii romanesti.

Structurate pe mari domenii ale cunoașterii si culturii, de o inalta tinuta stiintifica si bogat orizont cultural si frecventate de un public receptiv si dornic de o pregatire superioara, cursurile Universitatii libere a SAR s-au constituit in adevarate programe de inalta pregatire cultural-stiintifica. Ele aveau sa reprezinte traditii in continuarea carora si mai ales sub egida SAR dupa 1989 in conditiile noii societati democratice romanesti a aparut si s-a afirmat o parte a invatamantului superior privat, in frunte cu Universitatea Ecologica din Bucuresti. Faptul ca prima universitate privata din Romania s-a realizat, sub egida juridica a SAR arata deopotriva taria si vivacitatea traditiei universitare si cultural-stiintifice anteneniene. Intr-adevar, la 4 aprilie 1990, prin semnatura Primului-ministru al Guvernului Romaniei de atunci, primea confirmarea oficiala initiativa unui grup de entuziasti intelectuali, profesori universitari si cercetatori stiintifici in frunte cu prof. Dolphi Drimer privind infiintarea Universitatii Ecologice din Bucuresti. In acelasi timp, dupa o jumatate de secol de dezvoltare separata, invatamantul superior romanesc revenea in Europa si in Occidentul democrat printr-un proiect de maxima importanta si aferent post-modernitatii: unul consacrat Ecologiei. Adica stiintei globale care, la momentul crearii SAR, mai precis in 1866, naturalistul german Ernst Haeckel, printr-o lucrare devenita celebra, si o coincidenta semnificativa ii dadea nume si ii conferea obiectul propriu de cercetare.

Daca ne-am intreba ce reprezinta astazi, tot la aproape un secol si jumatate de decantari si clarificari, gandirea ecologica raspunsul nu ar fi simplu de dat. S-ar putea considera ca ea consta intre o noua interpretare, originala a locului umanitatii in sanul naturii, in termenii limitelor biosferei, ai finitudinii omului si ai solidaritatii viului. Una construita in favoarea unei critici mai degraba radicala a modernitatii occidentale. Ea se declina prin intermediul unei duble afirmatii: mai intai, cresterea materiei (inclusiv demografica) cunoaste in mod necesar limite si tehnicile noastre nu vor putea raspunde la toate dificultatile intalnite sau provocate; apoi, antropocentrismul merita sa fie criticat pentru ca omenirea nu poate fi inteleasa in afara apartenentei sale la natura.

In orice caz, gandirea ecologica este mai mult decat un simplu demers de extensie a cadrelor de gandire obisnuite la domeniul mediului ori o doctrina ca oricare alta. Ea propune o deplasare si o reconfigurare a insesi cadrelor de gandire. In planul disciplinelor academice, se opune de exemplu economia ecologica, economiei mediului; prima considera economia ca un subsistem al societatii care constituie, la randu-i un subsistem in sanul biosferei,in timp ce pentru cea de-a doua economia releva legi specifice si independente, concepand efectele economiilor noastre asupra naturii ca simple externalitati. Tot asa, se opune istoria environmentala, care considera interactiunile natura-societate ca decisive pentru evolutia societatii, istoriei mediului, care nu ar privi decat efectele societatilor asupra mediului. Se contrapune de asemenea sociologia environmentala, sociologiei mediului, ecopsihologia, psihologiei mediului, democratia ecologica ori green political theory abordarii clasice a democratiei si politicilor publice de mediu etc. Sunt abordari care tind sa inteleaga mediul natural nu numai ca un simplu parametru suplimentar de luat in calcul, ci mai ales ca un element constitutiv al functionarii societatilor umane.

Revenind la istorie in 2001 se infiinteaza, ca filiala in municipiul Bucuresti, Societatea Ateneul Roman – Universitatea Ecologica din Bucuresti, pecetluind astfel legaturile dintre cele doua entitati reprezentative ale stiintei si culturii romanesti.

Intr-o perioada in care Ecologia devenea stiinta predominanta, universitatea romaneasca, fondata in urma cu 150 de ani, o data cu Societatea Ateneul Roman si ea reinfiintata in 1990, si cu contributia directa a acesteia, se deschidea major spre prioritatile si valorilefundamentale ale epocii. La 25 de ani de existenta, prima universitate privata din Romania si singura cu profil ecologic se dovedeste un proiect viabil, o reusita care trebuie sa se consolideze in viitor. Impletind armonios traditia ateneniana cu post-modernismul ecologic, Universitatea Ecologica aniverseaza, laolalta cu Societatea Ateneul Roman, propriile sale impliniri”.