Trei judecatoare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie comit un nou atentat la jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei in materie de prescriptie. Si nu doar a CCR, ci si la cea a instantei supreme insesi. Ne referim atat la deciziile CCR nr. 297/2018 si 358/2022, cat si la HP-urile ICCJ nr. 67/2022 si 37/2024.

La 13 martie 2025, judecatoarele supreme Simona-Elena Cirnaru, Rodica-Aida Popa (foto) si Oana Burnel au intrebat din oficiu Curtea de Justitie a Uniunii Europene daca normele UE le permit instantelor romanesti sa nesocoteasca jurisprudenta CCR si ICCJ in materie de prescriptie sub pretextul apararii intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Iata minuta incheierii prin care ICCJ a sesizat CJUE (dosar nr. 810/83/2018):

„I. Sesizeaza Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru a se pronunta cu titlu preliminar asupra urmatoarelor intrebari:

1. In interpretarea si aplicarea art. 325 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene, art. 1 alin. (1) lit. a) si art. 2 si art. 9 din Conventia elaborata in temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, in lipsa unei dispozitii de drept intern care sa stabileasca o suma minima pentru a considera grava o frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, dispozitiile dreptului Uniunii trebuie interpretate in sensul ca se considera grava o frauda exclusiv atunci cand ea implica o suma mai mare de 50.000 euro?

2. In ipoteza unui raspuns negativ la intrebarea anterior precizata, prevederile art. 2 TUE, art. 4 alin. (2) si (3) TUE, art. 2 alin. (2) TFUE si art. 325 alin. (1) TFUE, art. 2 alin. (1) din Conventia elaborata in temeiul art. K.3 din TUE astfel cum au fost interpretate prin Hotararea Curtii Marea Camera pronuntata in cauza C-107/23 PPU [Lin], art. 49 alin. (1), art. 52 alin. (3) si art. 53 din Carta, trebuie interpretate in sensul ca, in cadrul unei proceduri penale avand ca obiect infractiuni privind TVA, instanta nationala trebuie sa lase neaplicat standardul national de protectie referitor la principiul lex mitior, astfel cum rezulta din jurisprudenta obligatorie a instantei supreme din acel stat membru, standard potrivit caruia nu au efect intreruptiv de prescriptie actele de procedura intervenite inainte de invalidarea dispozitiei legislative nationale care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenelor de prescriptie a raspunderii penale, atunci cand:

a. neaplicarea acestui standard national ar fi incompatibila cu interzicerea aplicarii lex tertia – principiu de ordin constitutional;

b. in aplicarea respectivei jurisprudente nationale, s-ar putea considera ca termenul general de prescriptie a raspunderii penale s-a implinit anterior pronuntarii Hotararii Curtii – Marea Camera pronuntata in Cauza C-107/23/PPU [Lin];

c. neaplicarea, in temeiul dreptului Uniunii, a acestui standard national ar avea drept consecinta asigurarea unui nivel de protectie a drepturilor fundamentale consacrate de Carta care nu este echivalent sau comparabil cu protectia asigurata de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului;

d. legea nationala nu prevede criterii specifice in baza carora instanta statului membru sa poata evalua, in prealabil, riscul sistemic de impunitate generat de aplicarea acestui standard national in cazul infractiunilor de frauda grava ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene?

Definitiva.

II. Dispune suspendarea judecarii prezentei cauze pana la comunicarea hotararii pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs in privinta dispozitiei de suspendare a judecarii cauzei, in termen de 72 de ore de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13 martie 2025”.

Smecheria ICCJ

Iar acum urmeaza partea interesanta: contrar asteptarilor, dosarul in care completul Aidei Popa a sesizat CJUE nu vizeaza fraude cu fonduri europene, ci evaziune fiscala si complicitate la evaziune fiscala. Asadar, infractiuni fara legatura directa cu bugetul Uniunii Europene. Totusi, cele trei magistrate ICCJ dau de inteles ca, din moment ce Romania contribuie la bugetul UE, chiar si faptele de evaziune fiscala atenteaza – fie si in mod indirect – la interesele financiare ale UE.

In acelasi context, completul Cirnaru-Popa-Burnel sustine ca ar trebui pus un prag de 50.000 de euro la infractiunile care aduc atingere intereselor financiare ale UE (de exemplu, fraude cu fonduri europene sau – in cazul nostru – evaziune fiscala). Astfel, de la 50.000 de euro in sus o asemenea fapta ar trebui sa fie considerata grava si deci sa fie lasata neaplicata jurisprudenta nationala (a CCR si ICCJ, in cazul nostru) in materie de prescriptie, mai arata cele trei judecatoare supreme.

In rest, cele trei magistrate de la Inalta Curte sunt de parere ca fiecare instanta nationala ar trebui sa judece dupa cum o taie capul. Mai precis, sa fie libera sa aleaga daca aplica sau nu jurisprudenta CCR si ICCJ in materie de prescriptie.

Cum s-a ajuns aici

Prin sentinta nr. 29 din 24 februarie 2022 pronuntata in cauza nr. 810/83/2018, judecatorul Remus Nemes de la Tribunalul Satu Mare a pronuntat trei condamnari la inchisoare cu suspendare si doua cu executare pentru fapte de evaziune fiscala si complicitate la evaziune fiscala. Prin decizia nr. 148 din 21 martie 2024, in cazul unuia dintre cei doi inculpati condamnati cu executare pentru complicitate la evaziune fiscala, magistratii Denisa Vidican si Rares Serban de la Curtea de Apel Oradea au constatat incetarea procesului penal in baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedura penala: „a intervenit prescriptia”. Prin aceeasi decizie, CA Oradea a refuzat sa extinda efectele prescriptiei asupra celuilalt inculpat condamnat cu executare (de data aceasta, pentru evaziune fiscala).

In septembrie 2024, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a atacat decizia de mai sus cu recurs in casatie, invocand controversata hotarare din 24 iulie 2023, prin care CJUE a stabilit ca instantele nationale au voie sa ignore jurisprudenta in materie de prescriptie cand vine vorba despre „fraude grave care aduc atingere intereselor financiare” ale Uniunii Europene (click aici pentru a citi).

Prezentam punctul de vedere al ICCJ in incheierea de sesizare a CJUE:

„Opinia instantei nationale

54. In opinia instantei de trimitere, in raport cu normele ce fac obiectul primei intrebari, dreptul Uniunii se opune ca, in lipsa unei dispozitii de drept intern care sa stabileasca o suma minima pentru a considera grava o frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, o astfel de frauda in materie de TVA sa poata fi considerata grava exclusiv atunci cand ea implica o suma mai mare de 50.000 de euro.

55. Imprejurarea ca, in indeplinirea obligatiilor ce ii revin pe taramul articolului 2 alineatul (1) din Conventia PIF, un stat membru opteaza pentru sanctionarea penala, cu pedepse privative de libertate, a fraudelor in domeniul TVA indiferent de cuantumul prejudiciului produs, nu poate avea semnificatia excluderii automate, din sfera de aplicare a dreptului Uniunii, a tuturor faptelor prin care se cauzeaza prejudicii cu o valoare inferioara limitei de 50.000 de euro. Acest ultim prag valoric nu reflecta un criteriu unic, strict determinat, pentru caracterizarea ca fiind grava a unei fraude privind TVA, ci o limita maxima pe care statele membre trebuie sa o aiba in vedere, atunci cand, in indeplinirea obligatiilor ce le revin, opteaza pentru a prevedea in legislatia interna o suma minima pe care o implica o frauda grava.

56. Anterior armonizarii, de catre legiuitorul Uniunii, prin Directiva PIF, a regimului juridic aplicabil fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sanctionarea penala a acestei categorii de fraude, indiferent de valoarea prejudiciului produs, a fost lasata la latitudinea statelor membre, in lumina libertatii lor de a alege sanctiunile aplicabile in domeniul protejarii intereselor financiare ale Uniunii si corespunzator competentei partajate intre Uniune si statele membre in acest domeniu.

57. Prin urmare, in absenta unei dispozitii de drept intern care sa prevada o suma minima, pot fi avute in vedere alte imprejurari care, potrivit legislatiei statului membru, pot constitui cauze sau circumstante agravante si care, in concret, imprima fraudelor comise anterior datei de 6 iulie 2019 un caracter grav, cum ar fi, de exemplu, forma continuata a infractiunii comise. Revine instantei nationale obligatia de a stabili incidenta unor astfel de cauze sau circumstante prevazute de legea nationala, in litigiile aflate pe rolul acestora.

58. In ceea ce priveste normele a caror interpretare face obiectul celei de-a doua intrebari, instanta de trimitere considera ca dreptul Uniunii nu se opune ca, in cadrul unei proceduri penale avand ca obiect fraude grave privind TVA, instanta nationala sa lase neaplicat un standard national de protectie referitor la principiul lex mitior, consacrat in jurisprudenta obligatorie a instantei supreme din acel stat membru, standard potrivit caruia interdictia crearii unei lex tertia permite valorificarea efectului intreruptiv de prescriptie al actelor de procedura efectuate anterior invalidarii dispozitiei legislative nationale care reglementeaza cauzele de intrerupere a termenelor de prescriptie a raspunderii penale, numai daca se stabileste caracterul mai favorabil, in ansamblu, al legislatiei sub imperiul careia s-au efectuat respectivele acte de procedura.

59. Astfel, potrivit standardului constitutional consacrat prin Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionale (care valorifica jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului cu privire la articolul 7 par. 1 din Conventie), principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile implica, in ipoteza unei succesiuni de regimuri juridice, alegerea si aplicarea acelei legi care, in ansamblu, asigura o situatie mai favorabila pentru persoana acuzata, fara a fi permisa, in schimb, combinarea prevederilor favorabile din legile succesive si crearea, pe cale judecatoreasca, a unei lex tertia.

60. In cazul statelor membre, notiunea de lege include, alaturi de dreptul intern, si dreptul Uniunii care, urmare a aderarii, in raport cu jurisprudenta Curtii (Hotararea din 6 martie 2018, C-284/16, Achmea, EU:C:2018:158, punctul 41), trebuie considerat ca parte a dreptului in vigoare in orice stat membru, caracterizata prin autonomie, suprematie si efect direct.

61. In dreptul national, reglementarea prescriptiei raspunderii penale pentru fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii a fost integrata in doua regimuri juridice care prezinta relevanta pentru litigiul de fata, si anume:

o prima varianta aplicabila pana la data de 25 iunie 2018, potrivit careia actele de procedura efectuate in respectiva perioada au produs efect intreruptiv de prescriptie (in aceasta varianta fiind integrat si dreptul pertinent al Uniunii, in interpretarea regasita in Hotararea din 8 septembrie 2015, Taricco si altii, C-105/14, EU:C:2015:555 si in Hotararea din 5 decembrie 2017, M.A.S si M.B., C-42/2017, EU:C:2017:936) si

- o a doua varianta aplicabila in intervalul 25 iunie 2018 30 mai 2022, potrivit careia, subsecvent Deciziei nr. 297/2018 a Curtii Constitutionale, actele de procedura nu au avut efect intreruptiv de prescriptie (pentru aceasta varianta fiind pertinent dreptul Uniunii, in interpretarea regasita in Hotararea din 24 iulie 2023, Lin, C-107/23 PPU, EU:C:2023:606).

62. In opinia instantei de trimitere, aplicarea retroactiva a legii penale mai favorabile in materia intreruperii prescriptiei raspunderii penale pentru fraude care aduc atingere intereselor Uniunii nu implica o eventuala combinare a celor doua variante normative, ci dimpotriva, impune alegerea uneia dintre acestea, cea mai favorabila, astfel cum va fi stabilita in concret de catre instanta nationala pe baza particularitatilor cauzei si a criteriilor pertinente ce decurg inclusiv din dreptul Uniunii.

63. Instantele nationale au, prin urmare, libertatea de a stabili daca legea penala mai favorabila in ansamblu este legea in vigoare pana la data de 25 iunie 2018 sau, dimpotriva, legea ulterioara acestei date. In exercitarea acestei prerogative, instantelor nationale le revine, insa, obligatia de a da legii aplicabile in intervalul 25 iunie 2018 – 30 mai 2022 o interpretare conforma cu dreptul Uniunii, astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii, pentru a se asigura unitatea si eficacitatea acestui drept.

64. Alegerea, din aceasta ultima perspectiva, a celui mai favorabil regim juridic aplicabil prescriptiei fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii nu conduce, in sine, la crearea unei lex tertia.

65. In opinia instantei de trimitere, o situatie ipotetica de natura celei evidentiate in Decizia nr. 16/2024 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la un posibil concurs intre infractiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii si cele care nu intra in domeniul de aplicare a acestui drept ridica exclusiv probleme de aplicare a dreptului intern si poate fi examinata doar in concret de instantele nationale. O atare situatie ipotetica nu ar trebui, insa, sa aduca atingere suprematiei si efectului direct al dreptului Uniunii, deoarece recunoasterea efectului deplin al acestui drept nu poate depinde de interpretarea data legislatiei nationale aplicabile in domenii supuse normelor de drept intern.

66. Sub aspectul masurii in care dreptul Uniunii impune instantei nationale obligatia de a lasa neaplicat standardul national de protectie referitor la aplicarea legii penale mai favorabile inclusiv in situatia in care s-ar putea considera, in temeiul jurisprudentei nationale, ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru fraude care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii s-a implinit anterior pronuntarii Hotararii din 24 iulie 2023, Lin (C-107/23 PPU, EU:C:2023:606), instanta de trimitere considera ca raspunsul la aceasta intrebare implica o evaluare a caracterului previzibil si accesibil al interpretarii date dreptului Uniunii de catre Curtea de Justitie anterior sus-mentionatei hotarari. O concluzie definitiva sub acest aspect reclama demersul interpretativ al Curtii, pentru a se asigura unitatea si eficacitatea dreptului Uniunii.

67. In orice caz, in opinia instantei de trimitere, regimul juridic aplicabil prescriptiei raspunderii penale pentru fraude care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel cum decurge din legislatia nationala interpretata in conformitate cu dreptul Uniunii, nu ar putea fi considerat ca reflectand un standard de protectie referitor la principiul aplicarii retroactive a legii penale mai favorabile care nu este echivalent sau comparabil cu standardul consacrat de articolul 7 din Conventia europeana.

68. Curtea de Justitie a stabilit ca, in dreptul Uniunii, normele care reglementeaza prescriptia raspunderii penale nu intra in domeniul de aplicare al articolului 49 alin. (1) din Carta.

69. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, la randul sau, ca normele in materie de prescriptie sunt, in principiu, legi de procedura, astfel ca articolul 7 din Conventie nu impiedica aplicarea imediata, la procedurile in desfasurare, a legilor care prelungesc termenele de prescriptie, din moment ce faptele nu s-au prescris niciodata; articolul 7 interzice, insa, reaparitia posibilitatii de a sanctiona penal fapte cu privire la care, potrivit legislatiei nationale, termenul de prescriptie s-a implinit.

70. Legislatia nationala nu cuprinde, la randul sau, dispozitii exprese in temeiul carora s-ar putea considera ca termenul de prescriptie a raspunderii penale s-ar fi implinit, pentru fapte de natura celor ce fac obiectul litigiului principal, anterior pronuntarii Hotararii din 24 iulie 2023, Lin (C-107/23 PPU, EU:C:2023:606). O atare concluzie ar putea fi formulata numai daca s-ar accepta, ca efect exclusiv al aplicarii jurisprudentei nationale obligatorii si in contradictie cu cele statuate de Curtea de Justitie prin aceasta ultima hotarare, ca actele de procedura efectuate anterior datei de 25 iunie 2018 nu au efect intreruptiv de prescriptie.

71. Fara a omite ca mecanismul instituit prin articolul 267 TFUE se intemeiaza pe o separare clara a functiilor intre instantele nationale si Curte, instanta de trimitere invita, totusi, Curtea ca, la stabilirea intelesului ce trebuie atribuit dreptului Uniunii, sa ia in considerare si urmatoarea particularitate a standardului national referitor la aplicarea legii penale mai favorabile in materia prescriptiei. Desi este adevarat ca, in mod traditional, prescriptia raspunderii penale a fost caracterizata ca apartinand dreptului penal material, nu este mai putin adevarat ca in legislatia penala romana s-au instituit treptat, incepand cu anul 2012, o serie de exceptii de la interdictia de aplicare retroactiva a unor norme mai severe in materia prescriptiei raspunderii penale pentru anumite infractiuni grave.

72. Normele relevante sub acest ultim aspect sunt cuprinse in articolul 153 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Codul penal [avand un continut identic cu articolul 121 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Codul penal din 1968, cu modificarile aduse prin Legea nr. 27/2012, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 180 din 20 martie 2012], potrivit caruia prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor de omor, omor calificat si al infractiunilor intentionate urmate de moartea victimei pentru care nu s-a implinit termenul de prescriptie la data intrarii in vigoare a acestei dispozitii.

73. Prin Decizia nr. 473 din 12 iulie 2018 (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 942 din 7 noiembrie 2018), Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii, constatand ca ele nu contravin principiului constitutional al retroactivitatii legii penale mai favorabile, chiar daca sunt mai severe si se aplica retroactiv faptelor savarsite anterior intrarii lor in vigoare. In opinia instantei de trimitere, pozitia Curtii ar putea fi caracterizata ca o expresie a prevalentei acordate, la nivel constitutional, laturii procedurale a reglementarii in materia prescriptiei, de vreme ce consecinta acestei optiuni constitutionale este aceea a aplicarii retroactive a unor norme mai severe unei categorii determinate de infractiuni grave.

74. Instanta de trimitere considera relevanta, de asemenea, orientarea Curtii Europene intr-o situatie juridica substantial asemanatoare, decurgand din divergente jurisprudentiale privind modalitatea de aplicare in timp a legilor penale in materie de prescriptie. Curtea a statuat ca nu se ridica problema unei eventuale incalcari a articolului 7 din Conventie, printr-o dispozitie care ar avea ca efect reaparitia posibilitatii de a sanctiona fapte cu privire la care termenul de prescriptie s-a implinit, de vreme ce reclamantul a fost condamnat pentru fapte pentru care dreptul de a declansa actiunea penala nu fusese niciodata stins prin prescriptie si el nu a suferit, ca urmare a schimbarii jurisprudentei in materia prescriptiei, un prejudiciu mai mare decat cel la care era expus la momentul savarsirii infractiunii (Decizia CE:ECHR:2015:0922DEC005595914, pct. 65). Borcea impotriva Romaniei, 55959/14,

75. In fine, instanta de trimitere considera ca, in conformitate cu obligatiile ce ii revin in temeiul dreptului Uniunii, in reperele de interpretare furnizate prin Hotararea din 24 iulie 2023, Lin (C-107/23 PPU, EU:C:2023:606, pct. 91), indatorirea sa de a da efect deplin acestui drept in procedurile penale referitoare la fraude grave in materie de TVA nu poate fi conditionata de o analiza prealabila, distincta, a existentei unui risc sistemic de impunitate pentru fraude de aceasta natura.

Justificarea solicitarii de a se pronunta o hotarare preliminara in procedura accelerata

76. In prezenta cauza, urgenta este justificata, pe de o parte, prin aceea ca se impune inlaturarea, in cel mai scurt timp, a incertitudinii ce afecteaza in mod persistent chestiuni fundamentale referitoare atat la dreptul Uniunii, cat si la dreptul national. Pe de alta parte, urgenta este justificata si de necesitatea de a se clarifica, intr-un termen scurt, situatia juridica a persoanei implicate intr-o procedura penala de o perioada semnificativa de timp si de a se evita, astfel, orice risc ce ar putea afecta o eventuala reluare a judecatii”.

* Cititi aici intreaga incheiere ICCJ de sesizare a CJUE

* Cititi aici minutele de la Tribunalul Satu Mare si CA Oradea