Prof.univ.dr. Gheorghita Mateut de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca (foto) trage un semnal de alarma asupra procedurii de camera preliminara, nou introdusa in Codul de procedura penala, pe care o catalogheaza ca fiind incompleta, deficitara, neconstitutionala si in afara normelor europene ale drepturilor omului, prin incalcarea “in mod flagrant” a dreptului la aparare. Prezent la Conferinta eveniment “Noile Coduri penale- de la lege la practica” desfasurata la Ramnicu Valcea si organizata de Baroul Valcea condus de avocata Monica Livescu, in parteneriat cu Baroul Olt si Baroul Gorj, avocatul Gheorghita Mateut profesor al Facultatii de Drept din Cluj Napoca a realizat o analiza minutioasa a prevederilor privind camera preliminara in care a scos in evidenta “bubele” pe care le cuprinde noua procedura. Desi admite ca procedura camerei preliminare reprezinta o necesitate, apreciind pozitiv introducerea acesteia in noile acte normative, avocatul Gheorghita Mateut afirma ca in continuare exista lacune in cuprinsul acestor prevederi care impiedica asigurarea unui proces corect partilor din dosar.

In debutul discursului sustinut la conferinta de la Ramnicu Valcea, avocatul Gheorghita Mateut a facut o scurta “istorie” a camerei preliminare a Dreptului roman, dupa care a procedat la disecarea articolelor 342-348 din Noul Cod de procedura penala. Gheorghita Mateut sustine ca reintroducerii acestei proceduri a fost generata de ineficienta controlului exercitat in parchete de procurorul ierarhic superior, din practica de-a lungul timpului dovedindu-se ca au fost rare situatiile in care au fost infirmate unele probe, acte de urmarire penala sau intreg rechizitoriul unui procuror de caz, desi s-ar fi impus acest lucru.

Acesta afirma ca desi s-a dorit un control mai aspru asupra probelor in acuzare stranse de procurori, in prezent camera preliminara este limitata doar la a verifica legalitatea rechizitoriului, a probelor si a legalitatii actelor de urmarire penala, fara posibilitatea verificari si a temeiniciei acestora, atributie care revine in continuare procurorului.

Avocatul Gheorghita Mateut sustine ca in procedura de camera preliminara sunt incalcate drepturi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul a informare pe care il are inculpatul, privind etapele din procedura de urmarire penala, dar si dreptul la aparare.

In ce priveste apararea inculpatului in camera preliminara, Gheorghita Mateut a militat pentru reprezentarea de catre un avocat a suspectului sau inculpatului pe intreaga durata a desfasurarii procesului penal, si nu doar in momentul in care s-a dispus trimiterea in judecata.

In acelasi timp, Gheorghita Mateut a apreciat ca fiind o “eroare” faptul ca in noul Cod de procedura penala s-a renuntat la calitatea de parte vatamata in favoarea celei de persoana vatamata, sustinand ca persoana vatamata trebuie sa aiba dreptul de a participa in procesul penal pentru a i se putea recunoaste calitatea de victima a infractiunii.

Prezentam in continuare pasaje din discursul avocatului Gheorghita Mateut sustinut la Conferinta “Noile Coduri penale – de la lege la practica” organizata la Ramnicu Valcea:

“Trebuie precizat inca de la inceput ca procedura camerei preliminare nu este una noua pentru sistemul juridic romanesc. O asemenea procedura a fost cunoscuta si sub imperiul Codului de procedura penala din 1936 cu modificarile aduse ulterior prin Legea de la 1947, cand controlul preliminar inaintea judecatii asupra urmaririi penale era atribuit unei camera de acuzare, care apoi s-a denumit camera de instructie, care exercita un control asupra urmaririi penale reprezentand filtrul absolut necesar al urmaririi care era realizat in doua grade. In primul grad, de judecatorul de instructie, in al doilea grad de camera de instructie. Aceasta institutie este inspirata din legislatiile altor state membre ale Uniunii Europene, fiind o institutie de inspiratie anglo-saxona.

Introducerea unei asemenea proceduri care, dupa parerea mea, reprezinta o faza intermediara intre urmarire si judecata, era necesara. Controlul asupra urmaririi nu reprezinta in sine o noutate, pentru ca era reglementat si in Codul de procedura penala anterior, insa pentru ca era atribuit in exclusivitate conducatorului parchetului din care face procurorul sau procurorul ierarhic superior, se stie din practica faptul ca un asemenea control era complet ineficient, fiind extreme de rare cazurile in care conducatorul parchetului sau procurorul ierarhic superior infirma unele acte de urmarire penale sau rechizitoriul total sau partial. De aceea, era necesar un control jurisdictional asupra urmaririi penale, care este atribuit camerei preliminare.

Astfel cum rezulta in mod expres din continutul articolului 342 care defineste in termeni clari obiectul camerei preliminare, ea este limitata astazi doar la o verificare a legalitatii rechizitoriului, a legalitatii probelor pe care se intemeiaza rechizitoriul si a legalitatii actelor de urmarire penala, fara sa se extinda si cu privire la netemeinicia acestora, care este lasata in continuare in competenta exclusiva a procurorului, dar si a conducatorului parchetului si a procurorului ierarhic superior, care isi pastreaza vechea competenta de verificare a legalitatii si temeiniciei rechizitoriului. Ea este mentinuta de Noul Cod de procedura penala, fiind preluata practic din Vechiul Cod. Dupa parerea mea, asa cum este reglementata in Noul Cod de procedura penala, camera preliminara este in cea mai mare parte contrara exigentelor Constitutiei si a Conventiei Europene si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului. Este, dupa parerea mea, in mare parte, neconstitutionala. Astfel cum rezulta din continutul prevederilor legale, procedura in ansamblul ei nesocoteste in mod flagrant dreptul la aparare. Ea este de fapt in contradictie cu prevederile cuprinse in articolul 10 din actualul Cod, care nu se indeparteaza in mare masura de vechile prevederi, referitoare la garantarea dreptului la aparare, care a ramas un principiu fundamental al procesului penal. Astfel cum rezulta din articolul 10 alin. 1) din Codul de procedura penala, dreptul la aparare este recunoscut tuturor partilor, nu numai inculpatului. Este recunoscut si partii civile, si partii responsabile civilmente si de asemenea si subiectilor procesuali principali, respectiv persoanei vatamate si suspectului, care au dreptul de a se apara ele insele sau de a fi asistate, reprezentate de un avocat.

Continutul acestei prevederi reflecta, pe de o parte, caracterul complex al Dreptului la aparare, care nu trebuie redus doar la asistenta juridica si de reprezentare de catre un avocat. Pe de alta parte, defineste domeniul de actiune al avocatului, si anume asistenta juridica si reprezentare. Exprima unul din drepturile fundamentale care conditioneaza aparare si care reprezinta in acelasi timp o dimensiune indispensabila a dreptului la aparare si anume dreptul la un avocat.

Totodata, acest articol mai prevede in aliniatul ultim si obligatie corelativa pentru organele judiciare penale, prevedere care, la fel, nu reprezinta o noutate si care consta in obligatia acestora de a garanta exercitiul efectiv al dreptului la aparare. Acest text reproduce unele prevederi din Conventia Europeana pe care le introduce in acest articol preliminar. Ma refer la dreptul partilor si subiectilor procesuali principali de a beneficia de timpul necesar pregatirii apararii. Mai prevede si dreptul fundamental pe care il are suspectul sau inculpatul la informare cu privire la urmarire, tinandu-se seama de etapele care trebuie parcurse in procedura de urmarire, respectiv inceperea urmaririi si punerea in miscare a actiunii penale, stabilindu-se cu titlul de principiu dreptul pe care suspectul il are de a fi informat cu privire la fapta materiala si incadrarea juridical pentru care s-a dispus inceperea urmaririi penale. Si in a doua etapa, dreptul pe care il are inculpatul de a fi informat cu privire la fapta materiala si incadrarea juridica.

Se mai prevede in mod expres si dreptul pe care il are suspectul sau inculpatul de a nu da declaratii. In pofida faptului ca reglementarea acestui drept este in contradictie cu prevederile cuprinse in art. 83 lit. (a) din Codul de procedura penala actual, deoarece s-a omis din continutul acestei prevederi, cu titlu de principiu, si obligatia organelor judiciare penale de acordare a avertismentului suspectului sau inculpatului cu privire consecintele care se produc atat in situatia in care refuza sa dea o declaratie, cat si in situatia in care accepta sa dea declaratie. (…) In pofida acestor prevederi, daca ne raportam la procedura de camera preliminara astfel cum ea este reglementata se observa foarte limpede ca aceasta procedura nu satisface nici pe departe exigentele care sunt impuse procesului penal in ansamblul sau, de existenta acestui important principiu, cel al garantarii dreptului la aparare, in conditiile in care trebuie observat ca persoana vatamata, partea civila si cea responsabila civilmente nu au nicio participare in procedura camerei preliminare. Prevederea cuprinsa in articolul 374 aliniatul 3 din actual Cod, potrivit careia in faza de judecata in prima instanta, cu ocazia parcurgerii procedurii de aducere la cunostinta a invinurii, persoana vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente sunt incunostintate de catre prima instanta cu privire la probele care au fost excluse de catre judecatorul de camera preliminara in cadrul procedurii din camera nu este de natura sa acopere, dupa parerea mea, aceasta mare eroare din partea legiuitorului pentru ca in aceeasi masura cu inculpatul si partea civila si cea responsabila civilmente au interes in rezolvarea problemei competentei si a verificarii legalitatii probelor si a legalitatii actelor de urmarire penala. Daca aruncam o privire asupra altor legislatii care cunosc o asemenea procedura, este prevazut accesul tuturor partilor, inclusiv a persoanei vatamate, doar in situatia in care s-a constituit parte civila. In ceea ce priveste calitatea de persoana vatamata, vreau sa subliniez ca din pacate noul Cod de procedura penala, renuntand la calitatea de parte vatamate din vechiul Cod in favoarea celei de persoana vatamata permite participarea persoanei vatamate la toate procedurile de fond, ceea ce cred ca este o mare eroare pentru ca dupa modelul francez, care s-a folosit in acest caz, cred ca era necesar sa se adopte solutia care exista astazi in alte legislatii, si anume ca persoana vatamata sa poata participa in procesul penal numai in masura in care s-a constituit ca parte civila, deoarece constituirea de parte civila nu poate avea doar semnificatia unei cereri de reparatie a prejudiciului, ci ea trebuie sa aiba si semnificatia unei cereri de sustinere a actiunii penale, deoarece o persoana care a suferit o vatamare prin infractiune nu cere doar repararea prejudiciului, ci sa i se recunoasca si calitatea de victima a infractiunii. De aceea, eu cred ca era suficienta calitatea de parte civila.

Procedurii de camera preliminara, asa cum este ea reglementata, i se mai poate reprosa si faptul ca este o procedura in totalitate necontradictorie, ceea ce afecteaza grav si iremediabil dreptul la aparare, dar si caracterul echitabil al procesului penal care trebuie sa priveasca in ansamblul sau nu doar unele faze ale procesului penal. Cred ca principiul contradictorialitatii trebuia sa figureze chiar in titlul preliminar al procesului penal. Acest principiu este prevazut doar in materia judecatii la art. 351 alin. 1) din actualul Cod de procedura penala”.