Vorbe de fumoar – 11.03.2012 – Procurorii Iacob si Olaru iar s-au gudurat in fata presedintelui Basescu
* La bilantul Ministerului Public din data de 8 martie 2012, cine credeti ca l-au asteptat cuminti, in pozitie de drepti, pe presedintele Traian Basescu, la fel cum au facut-o si la bilantul de anul trecut. Evident, procurorii Marius Iacob si Codrut Olaru (vezi foto) adica prim adjunctul Procurorului General Laura Kovesi si seful DIICOT. Cei doi au dat mana cu Basescu, iar mai apoi s-au dat deoparte cu el si au dat din cap intr-una, aprobator, la indicatiile primite de la seful statului, insotite de gesticulari cu subinteles. Toti trei si-au zambit si si-au vorbit familiar de parca erau buni prieteni... iar daca ar fi sa apreciem "prestatia artistica", orice putem spune, dar numai o atitudine de independenta fata de Executiv nu am vazut. Doar, vorba aceea, Traian Basescu i-a numit in functii... Daca lui Basescu i-a convenit sa fie vazut cum se frang in fata lui sefii marilor parchete, ca da bine sa se stie ca are autoritate, cei doi ce-au cautat sa-i tina calea? Vor sa-i ia locul lui Kovesi din toamna sau sa se dea mari in fata subalternilor?
* Si daca tot suntem la capitolul procurori cu mot, trebuie sa spunem ca foarte multi avocati sunt revoltati de bataia de joc de care au parte la DNA. A devenit un obicei in ultimul an ca procurorii DNA sa cheme avocati la o anumita zi si ora, dupa care ii tin pe acestia pe la usi cu orele, uneori si o jumatate de zi, pana sa le spuna de ce i-au chemat. Nesimtirea e maxima la DNA in aceasta privinta! Chiar asa, Inspectia CSM de ce nu-i sanctioneaza pe procurorii anticoruptie care isi bat joc de avocati, umilindu-i pe la usi. Pai, daca un judecator si-ar permite sa intarzie cateva ore de la sedinta de judecata programata, risca sa fie sanctionat disciplinar! De ce nu-i pun la punct inspectorii CSM pe acesti procurori care au ajuns sa se creada buricul pamantului?
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Lolek si Bolek
11 March 2012 13:45
+12
# Bolek si Lolek
12 March 2012 00:54
+5
# Bolek si Lolek erata
12 March 2012 00:55
+5
# gresit!
11 March 2012 14:05
+4
# octavian
11 March 2012 19:40
+7
# mar
12 March 2012 08:48
-4
# DOREL
12 March 2012 09:29
+3
# anticoruptie
12 March 2012 09:52
+3