Vorbe de fumoar – 28.02.2012 – Dolarii lui Nastase, dati in 2002, au fost emisi abia in 2005, conform unui site al Trezoreriei SUA
* Presedintele Curtii de Apel Bucuresti, Dan Lupascu, mai are un piculet de mandat. Pana in vara, mai precis pe 3 iulie, data dupa care auzim ca nu va parasi sistemul, ci va ramane simplu judecator la Sectia penala a Curtii. Se aude insa ca din momentul in care Opozitia va veni la Putere, Dan Lupascu e in carti pentru postul de viitor ministru al Justitiei. Pana atunci, cel mai probabil va adopta strategia sarpelui marin, care face pe mortul pe fundul apei, si cand pesti vin sa-l ciuguleasca, ii inhata fulgerator...
* Fostul consul al Romaniei la Shanghai, Ioan Paun, a sustinut in instanta ca a predat la DNA o anume suma de bani, dolari, primita de el de la Dana Nastase in 2002, pentru cumparaturi. Paun a adus si in instanta plansele cu banii fotografiati de DNA in momentul predarii lor, pentru a fi mai convingator. Numai ca, surpriza, avocatii au verificat pe site-ul Trezoreriei SUA si au descoperit ca bancnotele respective au fost puse in circulatie de abia in 2005. Asa ca, fie Dana Nastase a emis si detinut dolari inainte ca acest lucru sa fie facut de SUA, fie Ioan Paun a mintit in instanta, ajutat sau nu, iar acum lucrurile au inceput sa iasa la iveala. Cel mai interesant este in ce masura vor lua in seama judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie declaratia lui Ioan Paun, de faptuitor, invinuit, martor ori parte vatamata. Nu de alta, dar daca Paun a mintit cu privire la banii pe care i-a primit de la DNA, credibilitatea intregii sale declaratii poate fi afectata. Una peste alta, vineri vor avea loc pledoariile finale in dosarul “Zambaccian”, ultimul dosar in care fostul premier nu a fost judecat nici pe fond.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Nemuriciul
28 February 2012 19:11
+2
# doru
28 February 2012 19:26
-1
# gioni
28 February 2012 19:45
0
# doru
28 February 2012 19:49
+1
# doru
28 February 2012 19:51
0
# ion
28 February 2012 20:32
0
# doru
28 February 2012 20:35
0