AMR a sesizat forurile internationale ale magistratilor cu privire la legea privind raspunderea magistratilor, declarata constitutionala de CCR. Urmeaza protestele?
Asociatia Magistratilor din Romania a transmis catre Comisia Europeana, Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni si catre Asociatia Internationala a Magistratilor o sesizare cu privire la proiectul de lege al Ministerului Justitiei privind raspunderea disciplinara, declarata constitutionala miercuri de Curtea Constitutionala. Membrii AMR au atras atentia si forurilor internationale ca acest proiect de lege, odata intrat in vigoare, este de natura sa afecteze grav si iremediabil independenta judecatorilor. De asemenea, AMR a atasat la sesizare si noua documente, printre care legile de organizare a Justitiei, dar si obiectiunile pe care AMR le-a facut publice pana acum. Publicam mai jos adresa transmisa de AMR forurilor internationale ale magistratilor, cu mentiunea ca traducerea din engleza in romana ne apartine. Intrebarea care se ridica este daca magistratii isi vor respecta “promisiunea” facuta Ministerului Justitiei, Catalin Predoiu, de a iesi in strada pentru a protesta radical.
“Doamnei Vice-presedinte Reding,
Noi, Asociatia Magistratilor din Romania, o asociatie de utilitate publica, non-guvernamentala, apolitica, nationala si profesionala a judecatorilor si procurorilor, va scriem pentru a va atrage atentia asupra chestiunii pregnante a adoptarii legii de modificare a Legii numarul 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor si Legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, initiata de Guvernul Romaniei, care a fost respinsa de Camera Deputatilor in data de 5 decembrie, si, cu toate acestea, adoptata de Senat in 15 decembrie, si, ca urmare, trimisa spre promulgare.
Asociatia Magistratilor din Romania a urmarit traseul legislativ de la inceput si a transmis constant autoritatilor competente observatii cu privire la proiectul de lege. In pofida acestui lucru, Legea adoptata de Parlamentul Romaniei anuleaza independenta autoritatilor judiciare, care este subjugata din punct de vedere administrativ, cu scopul de a controla actul de justitie si magistratii, prin Inspectia judiciara, etichetata in mod demogogic ca independenta , dar care, in realitate, este subjugata executivului.
Legea incalca Constitutia Romaniei, la fel si toate reglementarile internationale cu privire la independenta autoritatilor judiciare, aqui-ul comunitar si tratatele la care Romania este parte. Mai mult, nici macar coordonatele din mecanismul de cooperare si verificare nu sunt respectate in aceasta privinta, de vreme ce rapoartele anterioare au recomandat consolidarea capacitatii Inspectiei Judiciare si o mai mare concentrare a acestei institutii pe cauzele disciplinare. Suntem de parere ca mecanismul nu a urmarit niciodata subordonarea in favoarea administrativului si pe cale de consecinta, politicului, a actului de justitie, acordarea cu regulile materiale si de procedura sau motivarile deciziilor instantelor, anuland in acest fel controlul jurisdictional facut de o instanta superioara- toate acestea fiind parte dintr-o activitate de judecata, si, cu toate acestea, prin noua lege, toate acestea vor intra in sfera abaterilor disciplinare. Asa cum am mentionat mai sus, considerand ca legea mai sus mentionata incalca Constitutia (art 99 lit. r), s) si s) si art. 991 din Legea nr 303/2004, coroborat cu art. 20 para. (2) si art. 129 din Constitutia Romaniei si art. 44, art. 45, art. 461 si Art. 47 din Legea 317/2004, (…) Inalta Curte de Casatie si Justitie a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la constitutionalitatea actului normativ in discutie, cu scopul ca CCR sa realizeze controlul de constitutionalitate, mai inainte de promulgarea legii. Este de asemenea demn de mentionat ca, desi CSM si-a dat un aviz consultativ pe acest proiect de lege -avizul fiind necesar in acest caz- acesta a fost acordat conditionat de modificarea unor prevederi din proiect. In aceasta situatie, CSM si-a transmis observatiile si la Curtea Constitutionala, ca suport argumentativ pentru sesizarea facuta la CCR de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Doamna Vice-presedinte, speram ca veti gasi sumarul de mai sus util. Avand in vedere urgenta acestei probleme, reactia Comisiei Europene va fi foarte rapida. In cazul in care veti avea nevoie de mai multe informatii cu privire la aceasta sesizare, va stam la dispozitie in orice situatie” - Presedinte interimar al AMR, Dan Spanu
Accesari:3198
Adauga comentariu
EDITORIAL
Vorbe de fumoar – 17.05.2012 – Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti indignati ca li s-a pus sticla de bere si lamaia la poarta
+ DETALIIALTE VORBE DE FUMOAR
- Vorbe de fumoar – 16.05.2012 – Avocatul Pompiliu Bota asteapta cu emotii verdictul in recursul sau de la Curtea de Apel Alba
- Vorbe de fumoar – 15.05.2012 – Cate rechizitorii a facut Kovesi la viata ei? Unii zic ca niciunul...
- Vorbe de fumoar - 14.05.2012 – Avocatul Liviu Popescu pregateste o plangere penala presedintei Inaltei Curti, careia ii va cere daune pentru ca l-a amendat
- Vorbe de fumoar – 13.05.2012 – Nunta anului in avocatura! Casa de piatra pentru maestrul Dan Cazacu
- Vorbe de fumoar – 11.05.2012 – Sefa UNJR Natalia Roman cumatra cu Horatius Dumbrava?
ULTIMELE COMENTARII
sistemul judiciar este in proportie mare privat.in spatele usilor , a acoperamantului unei ...
Nu pot sa nu-ti raspund cand vad ca musteti de prostie, dar faci pe desteptul! Exista obse ...
Ma simt ca in Kafka! Grabiti-va se scrie GRABITI-VA, iar nu GRABITIVA! Asta e limba romana ...
Argesis tu ori esti prost ori esti un accident genetic. Chiar nu ai observat ca am scris , ...
Domnule Ionel, ati nu "a-ti".
Daca macar jumatate dintre traditionali ar gandi ca tine, ne-am intelege bine. Din pacate, ...
"Observatia" ta a fost una specifica cutumiarilor infatuati si nesimtiti; "te-ai lamurit d ...
usor ,usor toate ies la lumina..si uni se udc la intuneric....pana la urma le doresc celor ...
@magistre...rusine sa iti fie ...
Am citit si eu ce s-a spus pe aici si subscriu doar l ...
Cerbu, Stoina, Bocsan Papici...
CSM si A.N. = aceeasi mizerie. Doua minusuri, (doi factori negativi) pentru sistemul invo ...
,,absolut corecta" - Că tot veni vorba de gramatică: ori e corectă, ori nu!
CELE MAI CITITE
-
NOUL PORTAL al instantelor de judecata “dezvoltat” de Ministerul Justitiei a primit culoarea portocalie a partidului care l-a pus ministru pe Catalin Predoiu
22 decembrie 2010
Afisari 155900
-
EXCLUSIV - Lumeajustitiei.ro solicita redeschiderea dosarului privind moartea lui Sorin Crivat! Prezentam, in premiera, o adresa facuta de Crivat, din penitenciar, catre directorul SRI George Maior, din care reiese clar ca a lucrat pentru SRI, sub criptonimul Popescu Mihai! Cine l-a redus la tacere si de ce parchetul a musamalizat cauza?
23 decembrie 2011
Afisari 22504
-
OH, VIATA MEA! Poze cu presedintele CSM, Horatius Dumbrava, intr-un chef de chef, cu sticla de bautura in tricou!
21 ianuarie 2011
Afisari 18734
-
Marius Iacob gandeste periculos! - Seful Sectiei urmarire penala din PICCJ spune ca „magistratii nu pot avea calitatea de subiecti activi ai unei infractiuni exclusiv pe considerentul ca au adoptat o solutie”
17 aprilie 2011
Afisari 17647
-
Aviz Inspectiei CSM - Judecatorul Gabriel Nasui, de la Curtea de Apel Cluj, i-a admis firmei sotiei sale preschimbarea termenului de judecata intr-un dosar de opozitie la executare
7 iunie 2011
Afisari 17296
-
Rezultate catastrofale la examenul INM. Din 3119 candidati doar 72 au trecut testul! Cititi lista! (Document)
2 septembrie 2010
Afisari 17196
-
Bomba la ”Spiru Haret”: Inalta Curte a statuat ca diplomele de licenta nu pot fi anulate de minister, ci doar de instanta de judecata (Document)
8 august 2010
Afisari 17036
-
Rudele din sistem ale judecatorilor de la Tribunalul Municipiului Bucuresti
22 august 2010
Afisari 16744
-
SILVANA si EMA - A aparut SCPA ”Aron, Racoviceanu si Asociatii”, exclusiv formata din femei-avocat!
13 septembrie 2011
Afisari 15355
-
EXPLOZIE IN RAZBOIUL BAROURILOR - Pompiliu Bota il someaza pe Gheorghe Florea sa prezinte actele de infiintare ale Uniunii sale, in baza unei sentinte penale definitive a Judecatoriei Sectorului 1 care a desfiintat plangerea UNBR - Florea
27 iunie 2011
Afisari 14427
LUMEA JUSTITIEI
- •www.csm1909.ro
- •www.just.ro
- •www.scj.ro
- •www.mpublic.ro
- •www.pna.ro
- •www.diicot.ro
- •www.cab1864.eu
- •www.tmb.ro
- •www.asociatiamagistratilor.ro
- •www.anp-just.ro
- •www.unbr.ro
- •www.bota.ro
- •www.baroul-bucuresti.ro
- •www.executori.ro
- •www.uniuneanotarilor.ro
- •www.unpir.ro
- •www.declaratii.integritate.eu
- •www.pandectelesaptamanale.ro
- •www.adsa.ro
ARHIVA
AGENTIA
- Guvernul alocă 88.000 de lei pentru a-l salva pe actorul Şerban Ionescu
- In scandalul Severin, se dezumfla balonul
- Elena Udrea absoarbe un dosar penal
- Plagiatul l-a scos pe Ioan Mang din postul de ministru al Educaţiei
- Cazul Cămătaru l-a determinat pe Ponta sa schimbe capii Poliţiei
- Arestati pe capete!




Comentarii
# th58m
12 ianuarie 2012 17:08
-2
# Andreea
12 ianuarie 2012 17:39
+6
# Ilarion
12 ianuarie 2012 17:55
+3
# Czbun
12 ianuarie 2012 17:59
+1
# morarescu
12 ianuarie 2012 20:05
-1
# pinocchio
12 ianuarie 2012 21:24
+1
# morarescu
12 ianuarie 2012 21:39
-4
# pinocchio
12 ianuarie 2012 22:32
+3
# Boy Boys
12 ianuarie 2012 22:53
0
# Boy Boys
12 ianuarie 2012 22:57
0
# girl girls
12 ianuarie 2012 23:01
0
# Lazar Ioan
12 ianuarie 2012 23:13
+1
# ionescu
13 ianuarie 2012 12:16
+1