Persoanele amendate sunt echivalente inculpatilor in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului si deci trebuie sa se bucure de aceleasi garantii cand vine vorba despre dreptul la un proces echitabil, ocrotit de art. 6 din Conventia EDO.

Ideea de mai sus apare in decizia nr. 16/2023, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie – condusa de judecatoarea Corina Corbu (foto 1) – a solutionat recursul in interesul legii declarat de Curtea de Apel Cluj cu privire la problema contestarii amenzilor. Motivarea deciziei a fost publicata in Monitorul Oficial joi, 8 februarie 2024.

Mai precis, la 18 septembrie 2023, ICCJ a stabilit ca plangerea contraventionala poate fi completata oricand pana la inceperea judecatii (asa cum permite art. 204 alin. 1 din Codul de procedura civila) – nu doar in termenul de 15 zile de la primirea procesului-verbal, prevazut in OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor (click aici pentru a citi).

Amintim minuta deciziei ICCJ nr. 16/2023 din dosarul nr. 1577/1/2023:

„Admite recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj.

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca:

In ipoteza formularii unei plangeri contraventionale, dispozitiile legale mai sus invocate nu exclud de la aplicare prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedura civila.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 septembrie 2023”.

Redam textele legale citate:

- art. 31 alin. 1 din OG 2/2001: „Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia”;

- art. 204 alin. 1 CPC: „Reclamantul poate sa isi modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei”.

Plangerea contraventionala trebuie tratata la fel ca orice alta actiune in instanta

In plus fata de invocarea art. 6 CEDO, Inalta Curte a subliniat ca plangerea contraventionala nu este altceva decat o cerere de chemare in judecata si deci autorul ei trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi ca petentul care introduce o actiune in instanta. In cazul de fata, este vorba despre dreptul de a beneficia de procedura de regularizare a cererii, prevazuta de art. 200 Cod procedura civila.

„In consecinta, chiar daca o plangere contraventionala nemotivata la momentul depunerii este nula, (...) instanta este obligata (...) sa comunice reclamantului 'in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse', anularea cererii urmand sa intervina (...) doar daca 'obligatiile privind completarea sau modificarea cererii (...) nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (3)' (n.r. 10 zile)”, adauga ICCJ.

Procuroarea a mers pe varianta restrictiva

Dupa cum veti citi in hotararea anexata la final, procuroarea de sedinta Antonia-Eleonora Constantin (foto 2) – sefa Sectiei judiciare din PICCJ – a optat pentru procedura restrictiva impusa de Ordonanta 2/2001, potrivit careia persoana amendata sa aiba voie sa-si completeze plangerea contraventionala doar in termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal, nicidecum pana la primul termen al procesului.

Incheiem, prezentand textul art. 200 CPC:

„Verificarea cererii si regularizarea acesteia

(1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata, daca cererea de chemare in judecata este de competenta sa si daca aceasta indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197.

(2) In cazul in care cauza nu este de competenta sa, completul caruia i-a fost repartizata cererea dispune, prin incheiere data fara citarea partilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, dupa caz, sectiei specializate competente din cadrul instantei sesizate. Dispozitiile privitoare la necompetenta si conflictele de competenta se aplica prin asemanare.

(3) Cand cererea nu indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile art. 202 alin. (3).

(4) Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii prevazute la art. 194 lit. a)-c), d) numai in cazul motivarii in fapt si f), precum si art. 195-197 nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (3), prin incheiere se dispune anularea cererii.

(4^1) Reclamantului nu i se poate cere sa completeze sau sa modifice cererea de chemare in judecata cu date sau informatii de care acesta nu dispune personal si pentru obtinerea carora este necesara interventia instantei.

(5) Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii.

(6) Cererea de reexaminare se face in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii.

(7) Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. (3).

(8) In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit”.

Iata cel mai important fragment din decizia de recurs in interesul legii:

„49. Asa cum rezulta din cererea de sesizare si din materialele atasate, instantele de judecata au intampinat dificultati in a stabili daca, in conditiile in care legea speciala in materie contraventionala, respectiv art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, reglementeaza un termen de 15 zile pentru formularea plangerii contraventionale, petentul mai are posibilitatea sa isi modifice actiunea, in conformitate cu prevederile art. 204 alin. (1) din Codul de procedura civila, prin indicarea unor noi motive de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.

50. Analiza problemei de drept trebuie sa porneasca de la aspectele dezlegate prin Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

51. Prin aceasta decizie s-a hotarat ca: 'In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei trebuie si motivata in termenul de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal de contraventie, fiind supusa procedurii de regularizare a cererii de chemare in judecata prevazuta de art. 200 din Codul de procedura civila'.

52. Exista o aparenta contradictie in dispozitivul deciziei (ceea ce a si generat interpretari divergente si o practica judiciara neunitara), intrucat, pe de o parte, se retine incidenta termenului de 15 zile reglementat de art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 inclusiv in ceea ce priveste obligatia de motivare a plangerii si, pe de alta parte, se retine incidenta art. 200 din Codul de procedura civila in situatia depunerii unei plangeri nemotivate. Or, termenul reglementat de art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 este un termen de decadere, ceea ce ar implica decaderea contestatorului din dreptul de a mai motiva plangerea dupa expirarea celor 15 zile, dar, pe de alta parte, art. 200 alin. 3 din Codul de procedura civila prevede, in mod expres, ca in situatia depunerii unei actiuni nemotivate 'reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse', anularea actiunii putand sa intervina doar daca aceasta obligatie nu este indeplinita in termenul mentionat.

53. Analiza considerentelor Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 este de natura sa lamureasca pe deplin aceasta aparenta contradictie.

54. Astfel, prin considerentele de la paragrafele 68 si 69 din Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016, se retin urmatoarele:

'Analizand continutul acelorasi texte din cuprinsul Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 si pentru argumentele in continuare infatisate, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca, in lipsa unor prevederi speciale contrare, si plangerea contraventionala, similar oricarei cereri de chemare in judecata, trebuie sa cuprinda toate elementele prevazute de art. 194 din Codul de procedura civila, inclusiv motivarea in fapt, in caz contrar fiind aplicabila sanctiunea anularii, in conditiile prevazute de art. 196 din acelasi cod.

Prin urmare, termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal de contraventie, vizeaza atat formularea plangerii contraventionale, cat si motivarea acesteia, impunandu-se a fi respectat in privinta ambelor operatiuni'.

55. Dupa cum se poate observa, incidenta termenului de 15 zile in ceea ce priveste obligatia de motivare a plangerii contraventionale nu a fost dedusa de instanta, in mod direct, din prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, ci ca urmare a coroborarii acestui articol cu prevederile art. 194 din Codul de procedura civila, care reglementeaza cuprinsul cererii de chemare in judecata. In aceste conditii, depunerea, in termen, a unei plangeri contraventionale nemotivate nu conduce la decaderea contestatorului din dreptul de a prezenta motivele cererii sale, ci este contrara art. 194 din Codul de procedura civila, care impune ca orice cerere de chemare in judecata sa fie motivata la momentul depunerii ei, astfel incat remediile si sanctiunile sunt cele specifice, reglementate de Codul de procedura civila in art. 196 si 200, la care, de altfel, Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016 face trimitere in mod explicit.

56. Lipsa mentiunilor care reprezinta motivarea in fapt a plangerii contraventionale atrage, fara indoiala, nulitatea acesteia, din moment ce motivarea respectiva constituie un element esential al unei cereri de chemare in judecata, potrivit dispozitiilor art. 196 din Codul de procedura civila. La fel ca in cazul oricarei cereri de chemare in judecata, si in materie contraventionala opereaza prevederile art. 200 din Codul de procedura civila, text legal care reglementeaza procedura verificarii si regularizarii cererii de chemare in judecata.

57. In consecinta, chiar daca o plangere contraventionala nemotivata la momentul depunerii este nula, asa cum prevede art. 196 alin. (1) din Codul de procedura civila, instanta este obligata, in conformitate cu prevederile art. 200 alin. (3) din acelasi act normativ, sa comunice reclamantului 'in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse', anularea cererii urmand sa intervina, conform alin. (4) din acelasi articol, doar daca 'obligatiile privind completarea sau modificarea cererii prevazute la art. 194 lit. a) – c), d) numai in cazul motivarii in fapt si f), precum si art. 195 – 197 nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (3)' (n.r. 10 zile).

58. Rezulta, cu evidenta, ca instanta suprema s-a exprimat neechivoc in cuprinsul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 in sensul compatibilitatii art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 cu dispozitiile din Codul de procedura civila care reglementeaza verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata. In acest sens sunt relevante paragrafele 62-64 din decizia amintita:

'Prima chestiune de drept supusa dezlegarii, prin sesizarea formulata de Tribunalul Sibiu, vizeaza interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, in sensul de a se stabili in ce masura termenul de 15 zile prevazut de acest text de lege este aplicabil si in ceea ce priveste depunerea motivelor plangerii contraventionale, in conditiile in care norma in discutie stipuleaza ca „impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia”.

Cu titlu prealabil se constata ca, asa cum este formulata sesizarea, examinarea chestiunii de drept sus-mentionate vizeaza, implicit, analiza incidentei si, respectiv, a aplicabilitatii in desfasurarea procesului contraventional, in prima instanta, a procedurii de verificare a cererii si de regularizare a acesteia, prevazuta de art. 200 din Codul de procedura civila, coroborat cu art. 194 si 196 din acelasi cod.

Aceasta intrucat, potrivit art. 32 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, plangerea contraventionala se depune la judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia, iar conform art. 47 din acelasi act normativ, prevederile acestui act normativ special se completeaza si cu dispozitiile Codului de procedura civila'.

59. Din cele ce preced, este clar ca intreg rationamentul din Decizia instantei supreme nr. 44 din 21 noiembrie 2016 se bazeaza pe ideea ca si in materie contraventionala, in interpretarea art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, sunt incidente prevederile art. 200 din Codul de procedura civila, instanta de judecata sesizata cu o plangere contraventionala avand obligatia, prin urmare, sa dea efect acestui din urma text legal.

60. Un argument suplimentar in sprijinul acestei interpretari poate fi dedus si din hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Maria Lefter impotriva Romaniei, in care a fost pronuntata Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014.

61. In cadrul acestei decizii, instanta europeana a retinut urmatoarele:

'In speta, Curtea a observat ca judecatoria si-a intemeiat hotararea sa pe dispozitiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedura civila care reglementeaza procedura de regularizare a unei cereri. Aceasta procedura nu se substituie unei cercetari judiciare si nu anticipeaza faza de admitere a probelor, insa este vorba de o etapa obligatorie care urmareste a impune reclamantilor o anumita disciplina, in vederea evitarii oricarei tergiversari in cadrul procedurii. Curtea a constatat ca reclamantii trebuie sa prezinte o cerere completa de sesizare a instantei pentru a permite judecatorului fondului sa examineze cauza la prima sedinta. Curtea a considerat prin urmare ca, in speta, ingerinta era prevazuta de lege si urmarea a asigura o buna administrare a justitiei.

In ce priveste proportionalitatea ingerintei, Curtea nu a pierdut din vedere caracterul special al caii de atac in materie contraventionala. Astfel, a relevat ca Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind procedura speciala referitoare la plangerile contraventionale prevede expres un rol activ al instantei, aceasta din urma trebuind sa citeze partile si sa interogheze toate persoanele implicate. In acelasi timp, Curtea a constatat ca elementele indicate in art. 194 din Codul de procedura civila – a caror omisiune in formulare putea antrena anularea cererii – sunt elemente fara de care examinarea cauzei devenea dificil de conceput.

In speta, Curtea a constatat ca reclamanta a fost sanctionata pe motiv de omisiune in prezentarea probelor in sprijinul plangerii sale. In plus, fata de claritatea dispozitiilor din Codul de procedura civila care privesc continutul unei cereri cat priveste elementele ei, Curtea a relevat ca reclamanta a fost informata de instanta asupra omisiunii sale si de necesitatea de a prezenta probele intr-un termen de 10 zile. De asemenea, a notat ca instanta a informat reclamanta de sanctiunea susceptibila a-i fi aplicata. Or, reclamanta, chiar asistata de un avocat, nu s-a conformat directivelor instantei si aceasta fara sa isi motiveze atitudinea'.

62. Dupa cum se poate observa, conformitatea legislatiei nationale cu exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia) a fost analizata de instanta europeana pornind de la premisa existentei unei proceduri de regularizare inclusiv in materie contraventionala, petentul fiind informat cu privire la lipsurile actiunii si beneficiind de un termen de 10 zile pentru inlaturarea acestor lipsuri.

63. In ceea ce priveste incidenta, in materie contraventionala, a dispozitiilor art. 204 alin. (1) din Codul de procedura civila, care da reclamantului posibilitatea sa isi modifice actiunea pana la primul termen de judecata, trebuie observat faptul ca, odata stabilita posibilitatea motivarii plangerii in cadrul procedurii de regularizare, chiar in afara termenului de 15 zile reglementat de art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, nu exista niciun argument pentru a inlatura de la aplicare prevederile art. 204 din Codul de procedura civila.

64. Asa cum s-a aratat mai sus, incidenta termenului de 15 zile in ceea ce priveste obligatia de motivare a plangerii contraventionale a fost dedusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, tocmai din aplicarea, in completarea normei speciale, a prevederilor legii generale. In consecinta, in conditiile in care art. 31 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 a fost considerat compatibil cu art. 200 din Codul de procedura civila, nu exista motive pentru a considera ca acelasi articol ar exclude de la aplicare prevederile art. 204 din Codul de procedura civila.

65. De altfel, in conditiile in care contraventia reprezinta o acuzatie in materie penala in sensul autonom din Conventie, se impune ca persoana acuzata de savarsirea unei astfel de fapte sa beneficieze de garantiile reglementate de art. 6 din aceasta conventie. Instanta europeana a statuat in repetate randuri ca 'Desi statele au posibilitatea de a scoate in afara legii penale unele infractiuni si de a le sanctiona mai degraba pe cale contraventionala decat penala, autorii infractiunilor nu trebuie sa se afle intr-o situatie defavorabila pentru simplul motiv ca regimul juridic aplicabil este diferit de cel in materie penala' (a se vedea Cauza Anghel impotriva Romaniei, paragraful 67, si jurisprudenta citata acolo). Or, nu s-ar mai putea vorbi de un proces echitabil daca, fara un motiv justificat, persoana acuzata de savarsirea unei contraventii ar fi pusa intr-o situatie mai dezavantajoasa din punct de vedere procesual, chiar prin raportare la un reclamant dintr-un litigiu de drept comun, in conditiile in care, dimpotriva, garantiile procesuale ar trebui asigurate la un nivel superior”.

* Cititi aici intregul RIL 16/2023