Respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executarea obligațiilor salariale sunt obligații și imperative constituționale. Mesajul a fost transmis de Înalta Curte de Casație și Justiție joi, 15 octombrie 2026, prin comunicatul de presă în care instanța supremă explică decizia prin care Guvernul și Ministerul Finanțelor au fost obligați să pună la dispoziția Înaltei Curți (ordonantor principal de credite pentru instanțe) sumele necesare plății restanțelor salariale ale judecătorilor, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026 (click aici pentru a citi).

Curtea condusă de judecătoarea Lia Savonea (foto) subliniază că statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigențelor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive, arată ICCJ.

Pe de altă parte, instanța supremă menționează că peste 400.000 de persoane din toate familiile ocupaționale au solicitat în instanță recunoașterea unor drepturi salariale, aspect care confirmă că litigiile privind drepturile salariale nu constituie o problemă exclusivă a sistemului judiciar, ci reflectă o disfuncționalitate sistemică a cadrului normativ și a conduitei autorităților publice în raport cu propriile obligații legale.

În acest context, Înalta Curte afirmă că reducerea acestei realități la o dispută privind drepturile salariale ale magistraților însemnă ignorarea dimensiunii reale a fenomenului și a consecințelor sale asupra unui număr considerabil de cetățeni care lucrează în serviciul public.

Comunicatul este însoțit de o statistică intitulată „Precizări pentru combaterea dezinformării promovată în spațiul public”, care poate fi citită AICI.

De asemenea, ICCJ a postat pe pagina sa de Facebook două filmulețe în care demontează manipulările și prezintă realitatea în ceea ce privește restanțele salariale ale magistraților.

Iată cele două filme în care ICCJ explică situația drepturilor salariale ale magistraților și demontează dezinformările pe această temă:

Comunicatul ICCJ:

„Respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executarea obligațiilor salariale ale statului sunt imperative constituționale, nu opțiuni ale puterii executive

Înalta Curte de Casație și Justiție reafirmă un principiu fundamental al statului de drept: obligațiile stabilite prin lege și consacrate prin hotărâri judecătorești definitive trebuie executate de autoritățile publice, fără derogări arbitrare, fără tergiversări nejustificate și fără subordonarea respectării legii unor considerente de oportunitate politică sau bugetară.

Astăzi, 15 octombrie 2026, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat definitiv litigiul dintre ordonatorul principal de credite responsabil de bugetul instanțelor judecătorești, pe de o parte, și Guvernul României, respectiv Ministerul Finanțelor, pe de altă parte, având ca obiect îndeplinirea obligațiilor legale privind asigurarea resurselor bugetare necesare achitării unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Prin decizia pronunțată, Instanța supremă a menținut hotărârea Curții de Apel București, confirmând caracterul nelegal al conduitei autorităților executive constând în neasigurarea fondurilor necesare executării unor obligații de plată certe, stabilite prin titluri executorii și recunoscute inclusiv prin actele normative adoptate de Guvern pentru eșalonarea acestora.

Statul nu poate recunoaște existența unei datorii prin propriile acte normative și, în același timp, să refuze asigurarea resurselor necesare executării acesteia. O asemenea conduită contravine exigențelor legalității, securității raporturilor juridice și autorității hotărârilor judecătorești definitive.

Deși necesarul de fonduri a fost fundamentat și solicitat de ordonatorul principal de credite, obligațiile care reveneau autorităților executive în temeiul legislației finanțelor publice și al actelor normative de eșalonare nu au fost îndeplinite. Această conduită a continuat de o manieră ostentativă sub actualul Guvern.

Înalta Curte subliniază că respectarea Constituției, a legii și a hotărârilor judecătorești definitive nu este condiționată de voința politică a Guvernului, de prioritățile conjuncturale ale puterii executive sau de opțiunile sale privind distribuirea resurselor publice.

Puterea executivă dispune de atribuții în materia elaborării și executării bugetului, însă exercitarea acestora trebuie să se realizeze în limitele Constituției și ale legii. Marja de apreciere bugetară nu poate fi transformată într-un instrument de neexecutare a obligațiilor legal stabilite.

Decizia pronunțată astăzi reafirmă un principiu esențial al jurisprudenței naționale și europene: autoritatea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi relativizată în funcție de identitatea creditorului, de natura dreptului recunoscut sau de disponibilitatea autorității debitoare de a executa obligația stabilită.

Executarea hotărârilor judecătorești nu reprezintă o concesie făcută de Guvern și nici un beneficiu acordat discreționar unor categorii profesionale. Ea constituie o obligație juridică inerentă statului de drept și o garanție efectivă a drepturilor recunoscute cetățenilor.

În acest context, Înalta Curte consideră necesară clarificarea dimensiunii reale a litigiilor privind drepturile salariale din sectorul public. Datele statistice relevă că peste 400.000 de persoane din toate familiile ocupaționale au solicitat în instanță recunoașterea unor drepturi salariale.

Aceste cifre demonstrează fără echivoc că litigiile privind drepturile salariale nu constituie o problemă exclusivă a sistemului judiciar, ci reflectă o disfuncționalitate sistemică a cadrului normativ și a conduitei autorităților publice în raport cu propriile obligații legale.

Reducerea acestei realități la o dispută privind drepturile salariale ale magistraților însemnă ignorarea dimensiunii reale a fenomenului și a consecințelor sale asupra unui număr considerabil de cetățeni care lucrează în serviciul public. Nu privilegiile sunt în discuție, ci executarea unor drepturi recunoscute prin lege și confirmate de instanțele judecătorești.

Instanţa Supremă, în calitate de ordonator principal de credite al instanțelor judecătorești a solicitat alocarea fondurilor necesare stingerii obligațiilor restante față de personalul instanțelor, în exercitarea atribuțiilor sale legale și în vederea asigurării executării titlurilor executorii existente.

Decizia pronunțată astăzi este definitivă și executorie, iar obligațiile stabilite prin aceasta trebuie îndeplinite de autoritățile competente, în condițiile legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție reafirmă că autoritatea puterii judecătorești, efectivitatea drepturilor recunoscute de instanțe și respectarea principiului separației puterilor în stat nu pot fi subordonate unor decizii administrative discreționare.

Respectarea drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive nu poate fi înlocuită prin retorică publică, iar disciplina bugetară nu poate fi invocată pentru a justifica neexecutarea legii”.